Corporate Tax Dispute: Partial Annulment of Additional VAT Assessments and Rejection of Profit Tax Challenge

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, a solicitat anularea deciziei nr. 819/09.11.2015 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj în soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă şi, pe cale de consecinţă, anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală cu număr de înregistrare F-MM 201/29.03.2015 emis de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş respectiv: măsurile luate în ceea ce priveşte impozitul pe profit cu scadenţă la 25.03.2014, în sensul stabilirii unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.129.933 RON, dobânzi de întârziere în suma de 123.059 RON, penalităţi de întârziere în sumă de 80.968 RON, dispuse a fi înregistrate în evidenţa contabilă şi achitate bugetului de stat; măsurile luate în ceea ce priveşte TVA suplimentar în sumă de 663.628 RON stabilit pentru tva dedus din facturile fiscale emise de către Societatea B. S.R.L., dobânzi de întârziere TVA în sumă de 97.466 RON şi penalităţi de întârziere TVA în sumă de 99.544 RON, dispuse a fi înregistrate în evidenţa contabilă şi achitate bugetului de stat; măsurile luate în ceea ce priveşte TVA suplimentar în sumă de 287.531 RON stabilit pentru vânzările de locuinţe, dobânzi de întârziere TVA în sumă de 23.546 RON şi penalităţi de întârziere TVA în sumă de 15.237 RON, dispuse a fi înregistrate în evidenţa contabilă şi achitate bugetului de stat; anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoanele juridice cu număr de înregistrare F-MM 230 din data de 26.03.2015 emis de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în ceea ce priveşte sumele impuse cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi TVA suplimentar aşa cum s-a detaliat la punctul anterior; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 369 din 20 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal:

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, ca neîntemeiată;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi în consecinţă:

- a anulat în parte Decizia nr. 819/09.11.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoanele juridice nr. x/26.03.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/26.03.2015 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în ceea ce priveşte măsurile vizând impozitul de profit în sumă de 1.129.933 de RON, dobânzile de întârziere în cuantum de 123.059 de RON şi penalităţi de întârziere în valoare de 80.968 de RON;

- a respins acţiunea formulată de reclamantă în ceea ce priveşte măsurile privind TVA suplimentar;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.400 de RON (50 de RON taxă judiciară de timbru, 5.500 RON onorariu expertiză construcţii, 2.850 RON - parţial onorariu expertiză fiscală şi 15.000 de RON - parţial onorariu avocaţial) cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând în rest pretenţiile reclamantei cu acest titlu.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 369 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Maramureş, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş .

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recursul comun al pârâtelor DGRFP Cluj Napoca şi AJFP Maramureş vizează atât respingerea în totalitate a acţiunii introductive a reclamantei cât şi în situaţia respingerii prezentei căi de atac reducerea cheltuielilor de judecată ce au fost acordate de către instanţa de fond.

Recursul vizează partea din sentinţă prin care s-au anulat măsurile vizând impozitul pe profit, dobânzile de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente acestuia.

În acest sens s-a criticat concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, care s-a raportat la ofertele de preţ din anii 2016-2017 în stabilirea valorii de piaţă a imobilului la data de 5.11.2013.

S-a pretins că în cauză este vorba de tranzacţii care nu au un conţinut economic. scopul esenţial al acestora este de a obţine avantaje fiscale prin neplata impozitului pe profit.

Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 in forma in vigoare la data efectuării tranzacţiilor.

"ART. 11 (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. în cazul în care tranzacţiile sau o serie de tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate."

- in speţa nu s-a probat conţinutul economic al acestei tranzacţii.

S-a susţinut că în mod netemeinic Curtea retine ca sunt pertinente concluziile expertului cu privire la acest aspect.

Recursul reclamantei S.C. A. S.A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ. vizează respingerea cererii cu referire la plata unui TVA suplimentar şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestuia.

Deşi nu detaliază în ceea ce priveşte fiecare motiv de nelegalitate:

- Pct. 5 alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. ar fi incident în legătură cu invocata încălcare a normei de procedură, prevăzută de art. 4 C. proc. civ. ce stabileşte aplicarea prioritară şi obligatorie a dreptului european.

Astfel, s-a criticat refuzul instanţei de fond de a recunoaşte părţii dreptul la deducerea TVA-ului pe motiv că "în speţă nu a fost probat că societatea B. ar fi achitat trezoreriei publice, TVA-ul colectat" evidenţiem că acesta contrazice în mod flagrant jurisprudenţa CJUE din cauza "Mahageben şi David" - C-80/11 şi C-142/11 - unde Curtea a statuat expres că "Problema de a şti dacă TVA-ul datorat pentru operaţiuni de vânzare anterioare sau posterioare privind bunurile în cauză a fost sau nu a fost plătit către Trezorerie nu influenţează dreptul persoanei impozabile de deducere a TVA-ului achitat în amonte".

Pct. 6 alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. respectiv susţinerea ca hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine sau contradictorii se raportează la TVA suplimentar din facturile fiscale emise de către S.C. B. S.R.L..

S-a arătat că împrejurarea neînregistrârii la acel moment a furnizorului în scopuri de TVA nu a fost cunoscută la momentul primirii şi achitării a acestor facturi. Raportat la primirea unor facturi ce cuprindeau TVA şi raportat la valoarea lucrărilor, subscrisa, nu a avut motive să îşi pună problema că furnizorul nu este înregistrat în scop de TVA.

Aceasta şi-a îndeplinit cu bună credinţă toate obligaţiile care îi incumbau potrivit dispoziţiilor legale, la momentul achitării facturilor în acord cu art. 11 alin. (1*) sau art. 11 alin. (14) Codul fiscal, şi s-a asigurat că nu se află în ipoteza achiziţionării unor servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi şi nici de la contribuabili cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA şi care să fi fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată.

Cele patru facturi au fost emise iniţiat ca facturi de avans, fiind stornate în luna aprilie 2013 (după realizarea lucrărilor aferente) şi emise facturi pentru lucrările efectiv executate, după momentul înregistrării S.C. B. S.R.L. în scopuri de TVA.

Facturile final emise sunt factura nr. x/02.05.2013, nr. y/30.05.2013, nr. z/14.06.2013 şi nr. 103/28.06.2013. Momentul emiterii acestor facturi finale a fost ulterior înregistrării societăţii B. în scop de TVA. Aceste facturi au fost înregistrate în contabilitatea societăţii S.C. B. S.R.L. în Jurnalul de Vânzări aferent trimestrului 2 şi se regăsesc în primul Decont de taxă depus, respectiv cel aferent trimestrul II al anului 2013 (factura nr. x/02.05.2013 este înscrisa în Jurnal la poziţia nr. 20, factura nr. x/30.05.2013 este înscrisă la poziţia nr. 55, factura nr. x/14.06.2013 este înscrisă la poziţia nr. 36 iar factura nr. x/28.06.2013 este înscrisă la poziţia nr. 40).

Ca atare suma de 663.628 RON reprezentând TVA colectată din cele 4 facturi emise de B. înainte de înregistrarea ei în scop de TVA, a fost declarată şi se regăseşte în Decontul de taxă aferent trimestrului II al anului 2013, lucru confirmat de Raportul de expertiză fiscală. {"în jurnalul de vânzări aferent trimestrului al ll-lea al anului 2013 a fost declarată o taxă colectată totală în sumă de 1.500.364,09 RON, din care taxă exigibilă în sumă de 411.238,6 RON. în decontul aferent trimestrului al ll-lea an 2013 a fost declarată o taxă exigibilă în sumă de 1.500.364,09 RON. Taxa exigibilă declarată în primul decont de TVA în plus faţă de cea din jurnalul de vânzări a fost de 1.089.125,49 RON şi este compusă din taxa exigibilă aferentă vânzărilor din trimestrele I an 2012 şi al II an 2013, către alţi beneficiari decât A. S.A. în sumă de 425.497,5 tei şi taxa exigibilă aferentă celor 4 facturi emise către A. S.A. (nr. 1/2012, nr. 3/2012, nr. 51/2013 şi nr. 52/2013) în valoare de 663.628 RON.)

Nu a existată nicio fraudă fiscală, societatea din amonte a declarat taxa colectată în decontul taxei aferent trimestrului 2 al anului 2013 şi cu atât mai puţin a participat subscrisa la o fraudă fiscală

- cât priveşte incidenţa art. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a arătat că facturile fiscale cuprind toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 155 alin. (1) Codul fiscal iar instanţa de fond a aplicat greşit şi totodată a încălcat norma de drept material prevăzută la art. 155 alin. (19) Codul fiscal

Potrivit textului de lege, factura cuprinde în mod obligatoriu "denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile". Este simplu de observat că factura trebuie să cuprindă în mod alternativ (conjuncţia disjunctivă sau), fie codul de înregistrare fiscală în scop de TVA, fie codul de identificare fiscală a celui ce livrează bunurile.

În speţă, toate cele 4 facturi cuprind codul de identificare fiscală a furnizorului, respectiv a societăţii B. S.R.L.. Lipsa menţiunii codului de înregistrare în scop TVA a societăţii B. nu poate impieta asupra legalităţii facturilor cât timp acestea cuprind CIF- ui furnizorului.

Mai mult, în jurisprudenţă s-a statuat că în măsura în care facturile conţin suficiente elemente pentru identificarea concretă a furnizorului, acestea sunt pe deplin susceptibile de a servi drept temei pentru deducerea TVA-ului1. Or, Codul de identificare fiscală, fiind unic pentru orice subiect de drept care devine titular de drepturi şi obligaţii într-un raport juridic de drept fiscal (fiind acordat după şi pe baza numărului de înregistrare în registrul comerţului - un alt atribut care are un caracter individual şi unic pentru fiecare societate comercială) este pe deplin susceptibil să permită identificarea certă a furnizorului.

În acord cu prevederile art. 267 TFUE, interpretările date dreptului european de către CJUE în procedura întrebărilor preliminare, sunt obligatorii de respectat de către toate instanţele naţionale ale statelor membre2.

Dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României cât şi dispoziţiile procedurale ale art. 4 din C. proc. civ. impun aplicarea prioritară

Cât priveşte TVA suplimentar din vânzarea de locuinţe soluţia primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute în Anexa 2 la Legea 50/1991 şi în Legea Locuinţei nr. 114/1996 precum şi cu nesocotirea jurisprudenţei CJUE.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că în acord cu prevederile articolului 2 din Directiva 77/388/CEE, regula este că fiecare livrare sau prestaţie trebuie să fie considerată distinctă şi independentă (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Part Service, punctul 51, şi RLRE Telimer Property, punctul 18). Numai prin excepţie, mai multe operaţiuni distincte pot fi calificate ca o singură operaţiune taxabilă dacă acestea nu sunt real independente unele de altele. în jurisprudenţa sa, CJUE a consacrat 2 criterii pe baza cărora trebuie să se stabilească dacă operaţiunile sunt sau nu independente unele de altele.

Astfel, în jurisprudenţa mai veche (cea invocată şi de către instanţa de fond în hotărâre), CJUE a statuat că se afla în prezenţa unei prestaţii unice în situaţia în care unul sau mai multe elemente ale unei prestaţii trebuie considerate ca reprezentând prestaţia principală, pe când, invers, unul sau mai multe elemente trebuie să fie privite ca reprezentând prestaţii accesorii care au acelaşi tratament fiscal precum prestaţia principală. Referitor la realizarea distincţiei dintre principal şi accesoriu, în cuprinsul aceleiaşi decizii s-a statuat că o prestaţie trebuie să fie considerată accesorie unei prestaţii principale atunci când ea nu constituie pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de a beneficia în cele mai bune condiţii de serviciul principal al prestatorului (hotărârea Cârd Protection Plan din 25 februarie 1999, pct. 30).

Conform jurisprudenţei recente a CJUE, suntem în prezenţa unei operaţiuni unice atunci când două sau mai multe elemente sau acte furnizate clientului de către persoană impozabilă sunt atât de strâns legate între ele încât formează în mod obiectiv, o singură operaţiune economică indivizibilă, a cărei descompunere ar avea un caracter artificial (hotărârile din 29 martie 2007, Aktiebolaget NN, C-111/05 pct. 23, din 21 februarie 2008, Part Service, C-425/06 pct. 53, din 11 iunie 2009, RLRE Telimer Property, C-572/07 pct. 19).

În prezenta speţă, vânzarea apartamentelor şi a parcărilor reprezintă două operaţiuni distincte, independente una de cealaltă care nu îndeplinesc niciunul dintre cele două criterii stabilite de CJUE pentru calificarea lor ca fiind o operaţiune complexă unică care ar fi trebuit taxată în integralitate cu cota de TVA de 24%.

Între cele două operaţiuni de vânzare din prezenta speţă (locuinţă şi loc de parcare) nu există un raport de accesorialitatel Ambele sunt prestaţii principale, obiect al unor contracte separate şi independente unele de celelalte

În urma dezmembrării şi compartimentării întregului imobil, a rezultat un număr de 89 de apartamente ca unităţi locative individuale de sine stătătoare care nu au avut prevăzut şi inclus un loc de parcare, ca şi anexă gospodărească.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, Înalta Curte reţine următoarele.

1. În ceea ce priveşte recursul reclamantei

Acesta vizează TVA suplimentar în sumă de 663.628 RON stabilit pentru tva-ul dedus din facturile fiscale emise de către Societatea B. S.R.L., dobânzi de întârziere tva 97.466 RON şi penalităţi de întârziere tva 99.544 RON, dispuse a fi înregistrate în evidenţa contabilă şi achitate bugetului de stat, măsurile luate în ceea ce priveşte TVA suplimentar în sumă de 287.531 RON stabilit pentru vânzările de locuinţe, dobânzi de întârziere tva 23.546 RON şi penalităţi de întârziere tva 15.237 RON, dispuse a fi înregistrate în evidenţa contabilă şi achitate bugetului de stat.

1. Cât priveşte TVA dedus din facturile fiscale emise de B. SRL

- motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 cu referire la legislaţia europeană deşi se invoca jurisprudenţa recentă a CJUE Hotărârile din 25 martie 2007, 21 februarie 2008 şi 11 iulie 2009, Curtea de apel nu doar că face referire la legislaţie CJUE dar trimiterile sale sunt la jurisprudenţa de dată mai recentă care cauzele C-101/6, C-277/14 care nuanţează cele anterior menţionate.

Mai mult reclamanta prin recurs nici nu face vorbire despre aceste aspecte.

- motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la cele 4 facturi ulterior stornate, dintr-un început trebuie menţionat faptul că S.C. B. S.R.L. nu avea niciun temei pentru anul 2019 de a colecta TVA.

Că B. S.R.L. nu era o societate aflată întâmplător în siajul reclamantei o dovedeşte şi faptul ulterior acestui moment, a înstrăinat către aceasta două spaţii comerciale din imobilul astfel construit.

Trebuie totodată remarcat că recurenta nu contestă în concret critica calificată adusă de judecătorul fondului concluziilor expertizei fiscale realizată în cauză.

- motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină cele 4 facturi fiscale, aprecierea recurentei că factura fiscală trebuia să cuprindă în mod alternativ fie codul de înregistrare fiscală în scop de TVA, fie codul de identificare fiscală a celui ce livrează serviciile nu poate fi primită, referirea făcându-se după cum concontractantul era sau nu la data emiterii facturilor plătitor de TVA.

În aceste condiţii măsurile luate prin Decizia cu privire la TVA suplimentar în sumă de 663.628 RON stabilit pentru TVA dedus din facturile fiscale emise de S.C. B. S.R.L. dobânzile de întârziere TVA de 97.466 RON şi penalităţile de întârziere TVA în sumă de 99.544 RON urmează a fi menţinute.

Cât priveşte TVA suplimentar din vânzarea de locuinţe, interpretarea precum că fiind vândute în aceeaşi zi apartamentele şi locurile de parcare alcătuiesc ca "unitate funcţională",aspectele apreciate de "domeniul evidenţei" nu pot conduce la o concluzie juridică.

Şi aceasta nu doar de faptul că ele apar intabulate de o instituţie a statului în mod distinct ci şi din aspecte care ar forţa interpretării subiective.

Astfel dacă contractele nu ar fi încheiate în aceeaşi zi sau dacă ar fi încheiate pe numele altor membrii ai familiei - de ce nu şi minori, ori achiziţia mai multor locuri de parcare, reprezintă tot atâtea semne de întrebare care în lipsă atât a unui cadru normativ neechivoc cât şi a unei interpretări teleologice a dispoziţiilor Codul fiscal nu pot conduce la acceptarea soluţiei organului fiscal, primită de către judecătorului instanţei fondului.

În aceste condiţii TVA suplimentar stabilit pentru vânzările de locuinţe în cuantum de 287.631 RON cu dobânzile de întârziere TVA de 23.546 RON şi penalităţile de întârziere de 15.237 RON nu vor fi reţinute din cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală şi a deciziilor emise de pârâtă.

În ceea ce priveşte recursul pârâtelor acesta vizează anularea Deciziei de impunere nr. xnr. 230/26.03.2015 cu privire la impozitul pe profit stabilit suplimentar.

În fapt, prin inspecţia fiscală s-a arătat faptul ca, vânzarea către clientul S.C. B. S.R.L. reprezintă o tranzacţie care nu are conţinut economic, în cazul acestei vânzări reclamanta înregistrând o pierdere de 7.003.335,90 RON, ce reprezintă diferenţa intre costurile aferente descărcării din gestiune in suma de 13.785.423,90 RON si veniturile in suma de 6.782,088 RON, vânzarea sub preţul de cost nejustificandu-se, fiind considerata o cheltuiala din punct de vedere fiscal. (aspect reţinut de altfel de către instanţa fondului ta pag. 19 alin. (3) din sentinţa recurata), în mod netemeinic instanţa fondului retine concluziile expertului cu privire la aceasta vânzare.

Conform art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, pct. 12 din Normele metodologice statuând că veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.

Art. 21 alin. (1) din Codul fiscal stabileşte că, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

În interpretarea acestui ultim text legal, s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 412/04.02.2015, că din punct de vedere fiscal nu există nicio restricţie privind deducerea, la calculul impozitului pe profit, a cheltuielilor reprezentând costul mărfii vândute, chiar sub preţul de achiziţie, singura cerinţă fiind ca acestea să fie efectuate în scopul realizării de venituri.

Pct. 152 alin. (2) şi (3) din OMFP nr. 3055/2009 arată că în categoria stocurilor se cuprind şi activele cu titlul lung de fabricaţie destinate vânzării (de exemplu ansamblu sau complexul de locuinţe etc.) realizate de entităţile ce au ca activitate principală obţinerea şi vânzarea de locuinţe, iar, atunci când un teren este cumpărat în scopul construirii pe acesta de construcţii destinate vânzării, acesta este înregistrat la stocuri.

Potrivit art. 7 alin. (1) pct. 33 lit. a) din Codul fiscal, valoarea fiscală reprezintă, pentru active şi pasive, altele decât cele menţionate la lit. b) şi c) - valoarea de înregistrare în patrimoniu, potrivit reglementărilor contabile în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică pentru a evalua imobilul la data tranzacţiei. Argumentele din recurs şi criticile de la fond cu referire la această probă nu pot fi primite argumentele fiind conjucturale în raport de evidenţa că în anul 2013 încă nu se ieşise din criza economică iar preţul imobilelor au crescut an de an până în perioada 2015-2016.

În cauză s-a făcut o expertiză tehnică pentru a evalua imobilul la data tranzacţiei. Argumentele din recurs şi criticile de la fond cu privire la această probă nu pot fi primite argumentele fiind conjucturale în raport de evidenţa că în anul 2013 încă nu se ieşise din criza economică, iar preţurile imobilelor au crescut an de an.

Totodată s-a realizat şi o expertiză fiscală care a subliniat faptul că imobilul, neîncadrându-se în categoria activelor imobilizate cum în continuare susţin pârâtele, în mod nereal costurile de achiziţie sunt integral deductibile.

Aşa fiind în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că valoarea fiscală a imobilelor înstrăinate de către reclamantă este costul de producţie.

Mai mult câtă vreme cumpărătorul S.C. B. S.R.L. era şi antreprenorul construcţiei obliga partea să vândă cu acelaşi preţ pe metru pătrat suprafaţa a unui terţ de lucrare apare cel puţin nerealizat.

Cât priveşte cheltuieli de judecată acordate de către instanţa de fond, suma de 23.400 RON este constituită din 50 RON taxa judiciară 5500 expertiza construcţii, 2850 RON - o treime din valoarea plătită a expertizei fiscale şi 15.000 RON - o treime din onorariu avocat cum explicit s-a statuat în sentinţă.

A invoca prin recurs aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. atunci când partea admisă din cererea de chemare în judecată instanţa a fost de aproximativ jumătate apare în mod evident nejustificat.

În concluzie, recursul pârâtelor urmează a fi respins în timp ce cel al reclamantei va fi admis doar în parte în ceea ce priveşte TVA, suplimentar aferent vânzărilor de locuinţe.

Ca părţi căzute în pretenţii pârâtele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 369 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Admite în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A..

Anulează în parte decizia nr. 819/9.11.2015, decizia de impunere nr. x/26.03.2015 şi RIF nr. x/26.03.2015 şi în ceea ce priveşte măsurile privind TVA suplimentar de 287.531 RON, dobânzi de 23.546 RON şi penalităţi aferente de 15.237 RON.

Respinge în rest acţiunea.

Menţine sentinţa în ceea ce priveşte soluţiile privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, impozitul pe profit şi cheltuielile de judecată.

Respinge recursul declarat de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Maramureş, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş împotriva sentinţei nr. 369 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A..

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020