Conflict of interest in local administration: cassation dismissed, upholding integrity agency's adverse evaluation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal (prin declinare de la Tribunalul Bucureşti), reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/01.04.2014, întocmit în lucrarea nr. 38278/S/II/12.09.2013, solicitând anularea acestuia.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 04.11.2015, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din data de 22.03.2017, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a deciziei civile nr. 3230 din 17.11.2016 în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 05.04.2017, Curtea a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de reclamant şi a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamant.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2864 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Recursul

Împotriva sentinţei de mai sus reclamantul A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea in tot a sentinţei civile pronunţate in cauza, in sensul admiterii acţiunii formulate de către reclamant, iar pe cale de consecinţa anularea raportului de evaluare nr. x/01.04.2014 întocmit de către pârâta Agenţia Naţionala de Integritate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material privitoare la instituţia conflictului de interese, reţinuta din perspectiva art. 70 si art. 76 din Legea 161/2013). Deşi în motivarea sentinţei se retine in mod repetitiv aspectul juridic privitor la "folosul patrimonial" obţinut de către recurent, acest aspect nu a fost pus în discuţie ca atare. În mod eronat, prima instanţă a reţinut că "este evident ca reclamantul in calitate de asociat la cele doua societăţi comerciale, a obţinut un folos patrimonial". Or, la dosarul cauzei nu exista nici un document contabil/juridic din care sa rezulte asa-zisul interes evocat si reţinut de către prima instanţă in ceea ce priveşte încheierea contractelor de închiriere cu societăţile la care acesta era asociat (recurentul, in calitate de asociat, nu a obţinut nici un venit de pe urma acestei calităţi, nu a primit dividende, nu a exercitat acte de comerţ, etc).

Or, prin interpretarea nelegala a textului de lege (art. 76 din Legea 161/2003) si prin aplicarea greşita a normelor de drept material, prima instanţă a reţinut faptul ca reclamantul a beneficiat de foloase materiale, desi din punct de vedere probatoriu se regăseşte o realitate juridica in acest sens. In concepţia legiuitorului, conflictul de interese generează o stare de incompatibilitate lato sensu, dar, sub aspectul cauzelor care determina aceasta incompatibilitate, conflictul de interese se deosebeşte prin faptul ca factorul determinant nu este neapărat o situaţie juridica sau o activitatea incompatibila cu activitatea care este realizata in cadrul atribuţiilor de serviciu, ci un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care ii revin potrivit constituţiei si altor acte normative. Aceasta deducere putea fi efectuata de instanţa de fond, doar in situaţia in care existau probatorii in acest sens. Or, reclamantul doar in mod formal a avut rolul de asociat in cele doua societăţi comerciale, acesta nederulând o activitate economica in acest sens, mai mult neobţinând nici un beneficiu patrimonial in acest sens.

In ceea ce priveşte arendarea suprafeţei de păşune de 63,99 ha către tatăl reclamantului, arendare ce a fost aprobata de către Consiliul Local Dobromir prin hotărâre de consiliu si nu de către reclamant, in motivarea expusa, prima instanţă s-a aflat intr-o grava eroare de interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei deduse judecaţii. Iniţierea proiectului de hotărâre de către reclamant nu poate fi interpretata in sensul "folosului patrimonial" obţinut de acesta, pentru tatăl său, ci în virtutea dispoziţiilor si prerogativelor conferite de Legea 215/2001 privind administraţia publica locala.

Astfel, in mod nefondat, prin interpretarea si aplicarea greşita a normelor de drept material in privinţa art. 70 si art. 76 din Legea 161/2003, retine faptul ca ar exista un conflict ce interese manifestat prin lipsa de obiectivitate in exercitarea atribuţiilor legale de primar, in privinţa creării "folosului patrimonial" unei rude a recurentului; acest folos a existat nu doar pentru tatăl reclamantului recurent (ce are calitatea de crescător de animale-acesta fiind indrituit in mod legal la arendarea păşunii), ci şi pentru alţi crescători de animale de pe raza UAT Comuna Dobromir.

Se invocă art. 61 alin. (1) şi (5) şi art. 63 alin. (1) şi (3) din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale şi se invocă faptul că controlul autorităţii locale asupra propriilor servicii publice se exercita de către Primar, in conformitate cu dispoziţiile legle mai sus menţionate. Prevederile articolului enunţat anterior consacra rolul si locul primarului in administraţia publica. Rolul de îndeplinire a funcţiei de "autoritate publica" se bazează pe consacrarea acesteia prin norma cu putere de lege, deci prin voinţa statului, pe de o parte, dar si pe incredintarea ei de către electorat.

Arendarea suprafeţei de pasune de 63,99 ha a fost aprobata de către Consiliul Local Dobromir, nu de către recurent direct. Se mai invocă prev. art. 36 din Legea 215/2001 şi se arată că, având in vedere faptul ca Primarul Comunei Dobromir a fost împuternicit de către Consiliul Local Dobromir sa semneze contractele de arenda, implicit rezultă că nu exista niciun element de conflict de interese in sarcina sa, recurentul, în calitate de primar al Comunei Dobromir, aducând la îndeplinire un mandat incredintat prin hotărârea consiliului local de către autoritatea deliberativa din cadrul UAT Dobromir. Primarul comunei are aceste prerogative stabilite de lege de a expune motive si proiecte de hotărâre consiliului local, care are rol deliberativ.

Mai mult, cu aplicarea greşita a normelor de drept material incidente in domeniul administraţiei publice locale (obligativitatea reclamantului de a duce la indeplinire hotărârile de consiliu local- conform dispoziţiilor Legii nr. 215/2001), prima instanţă a reţinut faptul ca iniţiativa adoptării hotărârii aparţine reclamantului. După cum a menţionat anterior, prin iniţiativa avuta (legal consfinţită de dispoziţii legale prevăzute de Legea nr. 215/2001), reclamantul nu a urmărit favorizarea vreunei persoane, iar iniţiativa nu a privit in mod direct o ruda a sa, ci crescătorii de animale de pe raza UAT Comuna Dobromir.

Recurentul a mai invocat şi o contradicţie de logica juridica din cadrul sentinţei, prin reţinerea că reclamantul a fost împuternicit de către Consiliul Local Dobromir, iar aceasta imprejurare ar crea un folos patrimonial unei rude. Or, Consiliul Local Dobromir a mandatat pe reclamant sa semneze contractul de arenda, pentru toţi crescătorii de animale (la care face trimitere hotărârea de Consiliu Local), si nu doar pentru tatăl său. Prima instanţă nu a ţinut cont sub nicio forma de realitatea juridica a cauzei (inclusiv de drepturile pe care crescătorii de animale le au), prin prisma respectării atributiunilor legale pe care recurentul le are in virtutea calităţii de Primar al Comunei Dobromir.

În mod nefondat a reţinut prima instanţă că este nerelevanta ipoteza neatacarii la instanţa de contencios administrativ a hotărârii de Consiliu Local, aceasta primind avizul de legalitate din partea instituţiei abilitate sa cenzureze actul administrativ.

In drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâta Agenţia Naţionala de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

La data de 12.09.2013, Agenţia Naţională de Integritate în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a fost sesizată de către o persoană fizică cu privire la faptul că A., primar al comunei Dobromir, judeţul Constanţa, nu ar fi respectat prevederile legale privind conflictul de interese deoarece, în calitate de primar, a propus, aprobat şi semnat contracte de arendă încheiate între Primărie şi tatăl acestuia. -

Aşa cum a arătat în apărările formulate în scris în faţa instanţei de fond şi conform probatoriului depus în prezenta cauză, recurentul s-a aflat în conflict de interese întrucât nu a respectat dispoziţiile legale prevăzute de art. 76 din Legea nr. 161/2003.

În urma analizării documentelor şi informaţiilor, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că recurentului îi sunt aplicabile dispoziţiile legale prin care sunt reglementate conflictele de interese specifice fiecărei funcţii deţinute, respectiv aleşilor locali, respectiv art. 70 din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 76 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.

Nu pot fi primite susţinerile acestuia, potrivit cărora nu s-ar afla în situaţia de conflict de interese, întrucât nu a participat la procesele deliberative anterioare semnării actelor, el doar aducând la îndeplinire hotărârile acestuia, întrucât exercitarea atribuţiilor reglementate de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 trebuie să aibă loc cu respectarea si a celorlalte dispoziţii legale, inclusiv a celor ce asigură transparenţa în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 prevede următoarele:

"Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia."

Este evident că emiterea şi semnarea actelor de către primar, chiar dacă este ulterioară unor etape obligatorii prealabile, nu transformă această semnare a actelor administrative într-o simplă formalitate sau o obligaţie a primarului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispoziţiile legii. Totodată, prin semnarea contractelor, se presupune verificarea de către primar a legalităţii actului administrativ, precum şi asumarea respectivului act, prin semnarea sa de către reclamant, în calitatea acestuia de primar.

Or, atât timp cât actul care îi fusese prezentat primarului spre verificare şi ulterior, asumare, se referea chiar la societăţile unde evident avea un interese, primarul ar fi trebuit să se abţină de la verificarea îndeplinirii condiţiilor legale în respectivul caz şi, evident, de la asumarea acelui act prin semnare, astfel încât să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea şi legalitatea actului. În acest sens, primarul putea delega atribuţiile sale pentru semnarea contractelor. Atât timp cât nu s-a abţinut de la semnarea actului, reclamantul a încălcat prevederile art. 76 din Legea nr. 161/2003, urmărind evident un interes personal.

În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că recurentul a semnat contractul de arenda nr. x/24.03.2011 în calitate de împuternicit al Consiliului local Dobromir, însă, această împrejurare nu trebuie desprinsă din contextul general în care a fost adoptată HCL nr. 17/11.05.2011 prin care s-a aprobat arendarea, fiind relevant faptul că iniţiativa adoptării acestei hotărâri aparţine recurentului.

Împrejurarea ca HCL nr. 17/11.05.2011 nu a îost atacată la instanţa de contencios administrativ de către Instituţia Prefectului Constanţa, nu poate conduce la concluzia inexistentei conflictului de interese în ceea ce îl priveşte pe recurent. Evaluarea s-a realizat exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 70 si art. -76 din Legea nr. 161/2003, şi nu prin raportare la faptul că actul administrativ prin semnarea căruia este generat conflictul de interese este sau nu este atacat la instanţa de contencios administrativ în exercitarea dreptului de tutelă recunoscut Prefectului.

Astfel, din cele prezentate reiese foarte clar faptul că, sunt întrunite toate condiţiile pentru existenţa unui conflict de interese, şi anume: exerciţiul unei demnităţi publice (reclamantul exercita calitatea de primar al comunei Doboromir, jud. Constanţa conform încheierii nr. 187/C dată de Judecătoria Medgidia, prin care a fost validat mandatul de primar al persoanei evaluate); existenţa unui interes personal (reclamantul a propus, a prezentat şi a semnat contractele mai sus menţionate); obţinerea unui avantaj. Relevant este faptul că legiuitorul nu distinge după cum este obţinut folosul material de către persoana evaluată, simpla posibilitate ca respectivul act să fie semnat sau încheiat fără existenta unor garanţii de obiectivitate (aşa cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003) din partea celui care îl semnează, generează încălcarea regimului conflictelor de interese. Prin urmare, legiuitorul a stabilit că există conflict de interese, nu numai dacă este dovedită exercitarea unei influenţe sau lipse de obiectivitate, ci prin simplul fapt că în calitatea de primar, intimatul ar fi apt să influenţeze activitatea instituţiei inclusiv în favoarea unei societăţi în cadrul căreia are interese patrimoniale.

Faţă de susţinerile recurentului cu privire la faptul că acesta a fost împuternicit să semneze contractele, intimatul a arătat că interpretarea pe care recurentul o dă prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 ar lăsa, practic, fără aplicare această prevedere privind conflictul de interese administrativ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare, deşi aceasta i-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia ataşată la dosar s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6.2. Recurentul-reclamant a formulat, odată cu cererea de recurs, şi o cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că la data de 29.11.2017, s-a dispus înapoierea plicului cu care expediase cererea sa de recurs, cererea fiind expediată din nou la data de 20.12.2017.

La termenul de azi, la interpelarea instanţei, recurentul-reclamant a arătat că nu stăruie în cererea de repunere în termen, având în vedere că nu a fost invocată excepţia tardivităţii.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Aspecte de drept şi de fapt reţinute de prima instanţă

În fapt, reclamantul a avut calitatea de primar al comunei Dobromir, judeţul Constanţa, activitatea de evaluare desfăşurată de autoritatea pârâtă vizând perioada cuprinsă între data validării mandatului de primar, 18.06.2008 şi data încetării acestui mandat, respectiv luna iunie 2012.

În urma activităţii de evaluare, prin Raportul de evaluare nr. x/01.04.2014, s-a reţinut că, în perioada 17.02.2009 - iunie 2012, reclamantul A., în calitate de primar al comunei Dobromir, judeţul Constanţa, nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese prevăzute de art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei in exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, întrucât:

- a propus şi prezentat expunerile de motive privind arendarea unor suprafeţe depăşune situate pe raza comunei Dobromir, judeţul Constanţa;

- a propus şi prezentat proiectul de hotărâre privind arendarea de către tatăl său, B. a unei suprafeţe de păşune de 63,99 ha din perimetrul comunei Dobromir, judeţul Constanţa;

- a semnat, în calitate de primar contractul de arendă nr. x/24.03.2011 prin care a fost arendată de tatăl său, B. suprafaţa de 63,99 ha din păşunea comunei Dobromir, judeţul Constanţa, pe o durată de 5 ani, preţul arendei fiind stabilit la 50 RON/ha/an;

- a semnat în calitate de primar al Primăriei Dobromir, Contractul de închiriere nr. x/06.01.2010, prin care a închiriat personal un spaţiu comercial în suprafaţa de 40 mp, pe o durată de 5 ani, cu preţul de 80 RON/an/mp., spaţiu ce aparţine Primăriei comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spaţiul commercial închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. A. SALIM de ordine la RC x, societate la care reclamantul deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;

- a semnat în calitate de primar contractul de închiriere nr. x/17.02.2009 prin care tatăl său, B. a închirat un spaţiu în suprafaţa de 32 mp, pe o durată de 5 ani, cu preţul de 5 RON/luna/mp, spaţiu ce aparţine Primăriei comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spaţiul închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. D. S.R.L., societate la care reclamantul deţinea calitatea de asociat conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Astfel, prin HCL nr. 17/11.05.2011 a fost aprobată închirierea unor suprafeţe de păşune situate în localităţile componente ale comunei Dobromir conform Anexei 1. Această hotărâre a fost aprobată şi votată în urma analizării următoarelor documente: expunerile de motive şi proiectul de hotărâre iniţiate si prezentate de reclamantul A., în calitate de primar, avizele comisiilor de specialitate şi cererile crescătorilor de animale înregistrate la Primăria comunei Dobromir, judeţul Constanţa. Conform HCL nr. 17/11.05.2011, a fost aprobata arendarea unei suprafeţe de 63,99 ha din păşunea comunei Dobromir către tatăl reclamantului, B..

Ulterior aprobării HCL nr. 17/11.05.2011, a fost semnat contractul de arendă nr. x/24.03.2011, încheiat între Consiliul Local al comunei Dobromir, judeţul Constanţa, reprezentat de către reclamantul A., în calitate de arendator şi tatăl acestuia B., în calitate de arendaş. Prin acest contract s-a arendat pe o durată de 5 ani suprafaţa de 63.99 ha păşune aparţinând Consiliului Local Dobromir.

Între Primăria Comunei Dobromir, judeţul Constanţa, reprezentată de către reclamantul A., în calitate de persoană fizică şi B., tatăl acestuia, au fost încheiate două contracte de închiriere:

- Contractul de închiriere nr. x/17.02.2009 prin care Primăria Comunei Dobromir, judeţul Constanţa, reprezentată de către reclamantul A., închiriază lui B. pe o durată de 5 ani un spaţiu stiuat în Văleni, jud. Constanţa, în suprafaţă de 32 mp, preţul chiriei fiind de 5 RON/lună/mp, spaţiu ce aparţine Primăriei Comuna Dobromir, judeţul Constanţa.

- Contractul de închiriere nr. x/05.01.2010 prin care Primăria reprezentată de către reclamantul A. închiriază pe o durată de 5 ani lui lusein A. un imobil - spaţiu comercial, în suprafaţă de 40 mp, chiria aferentă fiind de 80 RON/an/mp.

Din adresa nr. x/31.10.2013 emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, rezultă că reclamantul deţinea următoarele funcţii/calităţi în societăţi comerciale înregistrate la Registrul Comerţului:

1.asociat unic al S.C. A. SALIM S.R.L., nr. de ordine la RC x, de la data de 07.01.2010 (data constituirii) şi până în prezent;

2.administrator al S.C. A. SALIM S.R.L., nr. de ordine la RC x de la data de 07.01.2010 (data constituirii) şi până la data de 27.04.2010; conform datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comerţului societatea avea deschis punct de lucru (sediu secundar) la adresa la care se află spaţiul închiriat în baza contractului de închiriere nr. x/05.01.2010;

3. asociat al S.C. D. S.R.L., nr. de ordine la RC x, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 35 % din capitulul social, începând cu data de 13.12.2005 şi până în prezent; conform datelor furnizate de Oficiul Naţional ai Registrului Comerţului societatea avea deschis punct de lucru, (sediu secundar) la adresa la care se află spaţiul închiriat de către tatăl reclamantului, B., în baza contractului de închiriere nr. x/17.02.2009.

În drept, conform dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 76 din actul normativ menţionat anterior:

"(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

7.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant şi a apărărilor formulate de intimata-pârâtă

Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că, în cadrul dezbaterilor orale pe fondul recursului, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, introdus prin Legea nr. 54/2019, referitor la termenul de prescripţie generală a efectelor ce se nasc din acest raport de integritate. La solicitarea instanţei, acesta a precizat că a invocat acest text de lege pentru prima dată, având în vedere data intrării în vigoare a acestuia, ulterioară datei înregistrării cererii de recurs. Totodată, a arătat că a invocat aceste dispoziţii ca şi o apărare de fond.

Asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că recurentul aduce în discuţie pentru prima dată în recurs chestiuni de drept noi, neinvocate în faţa primei instanţe. Astfel, problema prescripţiei răspunderii civile sau administrative reprezintă, de fapt, un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare şi, în cazul în care nu s-a invocat la fond ca atare, aceasta nu poate fi invocată direct în recurs, deoarece ar reprezenta o modificare a cererii de chemare în judecată în calea de atac a recursului, interzisă expres din coroborarea prev. art. 478 alin. (2) şi 494 din C. proc. civ.. Ca urmare, instanţa de recurs nu va putea analiza omisso medio acest motiv nou de nelegalitate a actului atacat.

În ceea ce priveşte criticile formulate prin recurs, în esenţă, acestea sunt centrate pe argumentul lipsei unui folos patrimonial obţinut de recurent prin actele considerate ca nefiind permise de regulile evitării conflictului de interese; se susţine lipsa dovezilor privind obţinerea unui asemenea folos patrimonial, precum şi nepunerea în discuţie a acestor aspecte. Se mai invocă şi împrejurarea că ceea ce deosebeşte conflictul de interese de incompatibilitate este interesul personal de natură patrimonială care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care ii revin potrivit constituţiei si altor acte normative.

Înalta Curte reţine că, atâta timp cât obiectul judecăţii îl reprezenta verificarea condiţiilor conflictului de interese, recurentul nu poate invoca o eventuală nepunere în discuţie în mod expres a condiţiei existenţei unui folos patrimonial, aceasta fiind inclusă în chiar textul legal incident cauzei. Apoi, prin acest folos material avut în vedere de text nu trebuie să se înţeleagă exclusiv un avantaj cuantificat în concret la momentul analizării incidenţei sau nu a conflictului de interese, ci se are în vedere posibilitatea obţinerii unor avantaje de natură patrimonială, posibilitate care nu poate fi exclusă în măsura în care contractele sunt încheiate cu societăţi la care recurentul este asociat sau administrator sau la care tatăl său are o calitate similară. Încheierea ca atare a contractelor în favoarea acestor societăţi sau a tatălui recurentului constituie un folos material în sensul avut în vedere de lege, contractele încheiate fiind contracte cu titlu oneros.

Pe de altă parte, este corect şi argumentul adus de intimata-pârâtă, în sensul că legiuitorul a stabilit că există conflict de interese, nu numai dacă este dovedită exercitarea unei influenţe sau lipse de obiectivitate, ci prin simplul fapt că în calitatea de primar, intimatul ar fi apt să influenţeze activitatea instituţiei inclusiv în favoarea unei societăţi în cadrul căreia are interese patrimoniale.

Nu poate fi reţinut argumentul recurentului-reclamant, referitor la calitatea sa "formală" de asociat, deoarece interpunerea de persoane, chiar şi dovedită, nu poate duce la înlăturarea conflictului de interese reţinut în sarcina sa; transparenţa impusă de regulile referitoare la evitarea conflictului de interes aduce ca şi consecinţă concluzia ca o asemenea interpunere nu poate fi realizată decât cu încălcarea acestor reguli.

În ceea ce priveşte semnarea contractului de arendare a suprafeţei de păşune de 63,99 ha către tatăl reclamantului, nu se poate reţine că prin iniţierea proiectului de hotărâre reclamantul nu s-a aflat în conflict de interese, deoarece exercitarea prerogativelor conferite de prevederile Legii nr. 215/2001 trebuie făcută în mod obiectiv şi transparent, fără a crea aparenţa de beneficii personale. Or, cât timp printre beneficiarii contractului se afla şi tatăl reclamantului, acesta avea, potrivit legii, obligaţia de a se abţine de la exercitarea acestei prerogative şi de la întocmirea oricărui act în cadrul procedurii respective. Faptul că existau şi alţi beneficiari, pe lângă tatăl reclamantului, nu duce la acoperirea faptei reclamantului, de a iniţia încheierea unui act în folosul unei rude.

Nici apărarea în sensul că arendarea suprafeţei de păşune de 63,99 ha a fost aprobata de către Consiliul Local Dobromir, nu de către recurent direct şi că acesta a fost doar împuternicit să semneze contractele de arendă, nu poate funcţiona în sensul înlăturării răspunderii administrative a recurentului, întrucât exercitarea atribuţiilor reglementate de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 trebuie să aibă loc cu respectarea si a celorlalte dispoziţii legale, inclusiv a celor ce asigură transparenţa în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice si în mediul de afaceri, pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 prevede următoarele:

"Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia."

Cum în mod corect subliniază intimata-pârâtă, emiterea şi semnarea actelor de către primar, chiar dacă este ulterioară unor etape obligatorii prealabile, nu transformă această semnare a actelor administrative într-o simplă formalitate sau o obligaţie a primarului chiar dacă prin aceasta s-ar încălca dispoziţiile legii. Totodată, semnarea contractelor implică şi verificarea de către primar a legalităţii actului administrativ, precum şi asumarea respectivului act, prin semnarea sa de către reclamant, în calitatea acestuia de primar. Or, atât timp cât actul care îi fusese prezentat primarului spre verificare şi ulterior, asumare, se referea chiar la societăţile unde evident avea un interes, primarul ar fi trebuit să se abţină de la verificarea îndeplinirii condiţiilor legale în respectivul caz şi, evident, de la asumarea acelui act prin semnare, astfel încât să se elimine orice suspiciune legată de corectitudinea şi legalitatea actului. În acest sens, cum arată intimata, pentru a nu se bloca semnarea contractelor, atribuţia primarului putea fi delegată, conform legii.

Nu se poate reţine nici existenţa unei contradicţii de logică juridică în cadrul considerentelor sentinţei, argumentele de mai sus fiind cele care înlătură acest argument al recurentului. Recurentul realizează o confuzie juridică între ceea ce poate face conform atribuţiilor şi ceea ce are voie să facă raportat la eliminarea posibilelor conflicte de interese.

De asemenea, este corectă reţinerea primei instanţei în sensul nerelevanţei neatacării la instanţa de contencios administrativ a hotărârii de consiliu local, valabilitatea sau nevalabilitatea actelor încheiate cu încălcarea regulilor conflictului de interese nefiind o condiţie pentru constatarea conflictului, ci, aşa cum prevede art. 76 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, o consecinţă a inexistenţei/existenţei conflictului.

În concluzie, toate motivele de recurs invocate de recurentul/reclamant, sunt nefondate.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2864 din 5 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2020 .