Appeal over Securitate collaborator status rejected; notes deemed apt to restrict rights suffice under GEO 24/2008.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cirscumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4234 din data de 22.10.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 4234 din data de 22.10.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut că recurentul-pârât a furnizat note informative, redactate personal şi semnate olograf, pe care nu le-a contestat.

Într-adevăr nu a contestat faptul că a redactat notele informative, însă în mod greşit a reţinut în continuare instanţa de fond, respectiv faptul că acestea ar fi avut ca obiect informaţii privind activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, că s-ar fi oferit benevol să furnizez Securităţii informaţii ori că ar fi urmărit producerea unor consecinţe de natura celor reţinute de către prima instanţă.

I. Prima notă informativă reţinută de către instanţa de fond este cea din data de 22.04.1985 referitoare la colegul său B., notă de care reclamata CNSAS însă nu a înţeles să se folosească în probaţiune şi asupra căreia nu a dezvoltat în vreun fel în acţiunea introductivă, respectiv nu a arătat care ar fi fost drepturile şi libertăţile încălcate ale persoanei vizate prin notă şi dacă aceasta a avut de suferit vreo vătămare urmare a notei sale.

Chiar dacă intimata-reclamantă nu a analizat această notă şi nu a invocat-o în probaţiune, fiind conţinută de dosarul recurentului-pârât, acesta a înţeles să-şi prezinte apărarea faţă de aceasta, arătând că, prin nota în discuţie a prezentat doar faptul că B. are o activitate literară bogată, scrie poezie, literatură ştiinţifico-fantastică, activează în cadrul unui cineclub, regizează un poem despre C., lucrarea sa de diplomă se referă la D., este bonom şi are mulţi prieteni, în cămin şi în afara Iui.

Toate aceste împrejurări se referă exclusiv la chestiuni de ordin public, notoriu în ceea ce privea activitatea colegului meu la acel moment, iar "informarea" mea nu cuprindea nicio împrejurare de natură să-1 expună pe studentul vizat la vreun pericol sau consecinţă vătămătoare a drepturilor sau libertăţilor sale, ea redând exclusiv calităţile şi activităţile obişnuite ale oricărui student de la secţia Istorie-filosofie.

Cu toate acestea, chiar în lipsa argumentelor intimatului-reclamant CNSAS faţă de această notă, instanţa de fond a tras concluzia că ar fi vizat aspecte ale vieţii private ale colegului său, omiţând însă să indice care anume sunt aceste aspecte, şi ar fi generat intruziunea organelor de securitate în activitatea literară nepublicată a acestuia.

Iar pe de altă parte, consemnările ofiţerului vizau activitatea literară nepublicată a colegului său, care ar fi putut, eventual, conţine anumite aspecte care să nu fi fost pe placul conducerii de partid şi de stat de la acel moment, dar în lipsa oricăror alte referiri ulterioare, este mai mult decât evident faptul că nu s-a întreprins niciun fel de alt demers faţă de acest student, cel puţin nu datorită notei informative şi nici prin intermediul recurentului-pârât.

Aşadar, în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a reţinut această notă în fundamentarea soluţiei sale întrucât, pe de o parte, aceasta nu a fost solicitată în probaţiune şi nici analizată de către reclamant, pentru a prezenta instanţei condiţiile în care ar fi încălcat drepturile şi libertăţile colegului său, iar pe de altă parte, nota conţine doar chestiuni de ordin public, de care oricine putea lua cunoştinţă în mod obişnuit, chiar fără a fi apropiat de acesta.

II. Cea de-a doua notă reţinută de către instanţa de fond este cea din data de 20.05.1985 referitoare la colegii din cămin de la camera 40, notă pe care, de asemenea, reclamantul CNSAS nu a înţeles să o invoce în probaţiune şi pe care nu a supus-o analizei instanţei de fond.

Cu toate acestea, şi asupra acestei note şi-a prezentat punctul de vedere în apărare, în sensul că, prin aceasta a descris doar calităţile şi preocupările inofensive şi tipic studenţeşti (pentru toate timpurile, de altfel), şi a arătat în mod expres faptul că deşi aceştia deţineau un aparat de radio, nu a fost niciodată prezent la vreo audiţie a vreunui post de radio străin, iar aceasta în contextul în care, conform notei ofiţerului, existau date neverificate în acest sens, i s-a solicitat să le verifice, iar recurentul-pârât le-a infirmat cu tărie (deşi realitatea era, evident, alta.).

Astfel, se reţine faptul că ar fi făcut referiri la viaţa privată a studenţilor, indicând o conduită "necorespunzătoare", însă fără a reda, în întregime informaţia, respectiv faptul că această conduită rezidă în faptul că, cei doi colegi în discuţie sunt consumatori de băuturi alcoolice, unul dintre ei fiind chiar exmatriculat din acest motiv.

Nu arată instanţa de fond cum anume, aceste informaţii ar fi fost de natură să atragă consecinţe negative din partea Securităţii asupra acestor colegi ori să reprezinte o ameninţare la adresa conducerii de partid şi de stat.

În continuare, instanţa de fond reţine informaţia "(...) prieten cu E.", fără a arăta, în concret, ce anume din această informaţie ar avea caracter compromiţător ori ar constitui o intruziune în viaţa privată, cu atât mai mult cu cât, despre acest E., recurentul-pârât a arătat că este "calm, reţinut, bun la învăţătură, preocupat de carte".

În aceeaşi idee, deşi instanţa fondului reţine că "(...) posedă aparat de radio", aceasta omite, din nou, să arate care anume drepturi sau libertăţi ar fi fost atinse prin această informaţie, în contextul în care, la acel moment, nu era interzisă prin vreo lege deţinerea aparatelor de radio. Mai mult decât atât, recurentul-pârât a arătat, în mod explicit, în notă, faptul că, nu a fost niciodată prezent la vreo audiţie a vreunui post de radio străin, infirmând, astfel, suspiciunile ofiţerului de securitate.

Referitor la această notă instanţa de fond reţine, tot în mod nelegal, dar şi nereal, consemnarea ofiţerului de Securitate, în sensul că s-ar fi dispus continuarea verificărilor şi prin alte surse care erau cazate în căminul respectiv. Nota ofiţerului nu cuprinde astfel de consemnare.

În ceea ce priveşte consemnarea ofiţerului referitoare la posibila audiere de posturi de radio străine, nu doar că această consemnare nu putea fi reţinută, potrivit statuărilor Curţii Constituţionale, dar din conţinutul notei reiese în mod clar faptul că informaţiile pe care le-a furnizat nu au fost de niciun folos Securităţii, întrucât nu au afectat drepturile sau libertăţile vreunuia dintre colegii săi de cămin.

3. Cea de-a treia notă informativă reţinută de către instanţa de fond a fost cea din data de 14.06.1985, referitoare la evenimentele petrecute cu ocazia "Triunghiularului Facultăţilor de Istorie - Filosofie", singura notă de altfel invocată şi de către reclamantul CNSAS în susţinerea acţiunii sale.

Prin apărările pe care recurentul-pârât le-a formulat pe calea întâmpinării, a arătat faptul că informaţia că studenţii au cântat cântece patriotice în faţa Casei de Cultură din Piaţa Păcii era la acea dată una publică, larg cunoscută în oraş şi nu se referea la o activitate sau atitudine potrivnică regimului comunist, în contextul în care intonarea de cântece patriotice în spaţiul public era chiar recomandată şi susţinută în acea perioadă.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte această notă, instanţa de fond a conchis faptul că, contrar susţinerilor recurentului-pârât, cântecul despre care a "informat" că s-a cântat cu acea ocazie de către studenţi, "Bucovină, plai cu soare" nu ar fi reprezentat un cântec patriotic al acelor timpuri, ci că ar fi avut o "conotaţie negativă la adresa relaţiei externe cu Rusia".

Concluzia instanţei de fond nu denotă altceva decât faptul că instanţa este într-o situaţie de gravă necunoaştere a contextului istoric de la acel moment, context pe care însă era obligată să îl cunoască, pentru a putea aprecia în mod corect asupra situaţiei supusă judecăţii prin acţiunea introductivă.

În acest context, este pe deplin justificată susţinerea recurentului-pârât în sensul că, este imposibil de înţeles ce anume din relatarea din această notă ar putea constitui un element negativ în concepţia regimului comunist şi care să pună astfel în pericol participanţii la eveniment, în contextul în care cântecele care au fost cântate cu acea ocazie erau patriotice, adică de cinstire a ţării şi neamului românesc iar Republica Socialistă România ieşise, de mai mulţi ani, de sub influenţa URSS.

Ba mai mult, concluzia instanţei de fond că, din modul de formulare al notei, ar fi permis identificarea persoanelor participante la manifestaţie, sens în care se citează:

"studenţii de la Iaşi împreună cu cei de la Bucureşti", este absolut de neînţeles, în condiţiile în care categoria mai mult decât generală "studenţii" pe care a indicat-o în notă, chiar dacă a făcut trimitere la centrele studenţeşti din Iaşi şi Bucureşti, fac imposibilă orice identificare, în lipsa unor elemente concrete care să ducă la anumitor persoane.

Prin urmare, nici această notă nu putea să stea la baza formării convingerii instanţei că recurentul-pârât ar fi acţionat în calitate de colaborator al Securităţii, atât raportat la contextul istoric în care a fost redactată nota, cât şi tocmai la modul generic de redactare, care făcea imposibilă orice identificare a vreunei persoane participante, dacă s-ar fi pus problema unei manifestaţii împotriva regimului comunist, ceea ce, de altfel, nu a fost cazul.

4. În fine, cea de-a patra notă informativă reţinută de către instanţa de fond se referă la studentul F., despre care s-a arătat că era student în anul IV, secţia filosofie, redactor şef al revistei G..

Singurele date cuprinse în ea au vizat tema lucrării de diplomă a acestuia şi întâlnirea cu H. la Păltiniş, unde a asistat la discuţii de istorie a filozofiei între acesta şi I..

Deşi intimatul-reclamant CNSAS nu a înţeles să folosească nici această notă în susţinerea acţiunii sale introductive, totuşi instanţa de fond o reţine, cu motivarea că filosoful H. ar fi fost un fost deţinut politic, arestat, anchetat şi condamnat în anul 1958, context în care, în opinia instanţei de fond, caracterizarea unei persoane ca având o viziune noiciană nu ar fi putut reprezenta decât o denunţare a unei atitudini potrivnice regimului totalitar al acelor vremuri.

Şi de această dată instanţa de fond a dat dovadă de o gravă necunoaştere a contextului de la epoca redactării notei informative, de această dată în ceea ce îl privea pe filosoful H., despre care reţine doar unele aspecte, trunchiat, referitoare la locul în societate al acestei personalităţi la acel moment.

Tot dintr-o simplă accesare a internetului, instanţa de fond ar fi putut constata despre H. faptul că a executat la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 s-a stabilit în Bucureşti, unde a lucrat ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde H. a ţinut seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene.

Ultimii ani din viaţă începând cu anul 1975, H. şi i-a petrecut la Păltiniş lângă Sibiu, locuinţa lui devenind loc de pelerinaj şi de dialog de tip socratic pentru admiratorii şi discipolii săi.

Din derularea evenimentelor din viaţa lui H. ulterior eliberării sale din penitenciar, se poate cu uşurinţă constata că regimul comunist nu l-a tratat ca pe o persoană non-grata, ci dimpotrivă, i-a oferit un loc de muncă în calitate de cercetător tocmai la Academia Română, fapt prin care, implicit, i-a recunoscut meritele de necontestat ale personalităţii sale şi ale viziunii sale filosofice noicicne.

"Pelerinajele" admiratorilor şi discipolilor săi, la Bucureşti iar apoi la Păltiniş, în cadrul unor seminarii private sau simple întâlniri, nu constituiau secrete şi nu erau interzise de regimul comunist şi nici nu reprezentau o ameninţare la adresa acestuia.

H. a fost reabilitat de către regimul comunist, dovadă fiind nu doar acceptarea sa în cadrul Academiei Române, ci şi publicarea de către acesta de materiale în publicaţiile vremii, iar apoi, la deces, oficierea înmormântării de însuşi J..

Nu în ultimul rând, s-ar fi impus ca instanţa de fond să facă măcar un minimum de verificări înainte de a conchide asupra calităţii de anti-comunist a filozofului H., în ceea ce priveşte titlurile lucrărilor publicate în perioada în discuţie (după eliberarea din penitenciar): Rostirea filozofică românească, Creaţie şi frumos în rostirea românească, Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, Sentimentul românesc al fiinţei, Spiritul românesc la cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan., pentru a indica doar câteva dintre titlurile semnificative şi care denotă, odată în plus, orientarea exclusiv filosofică a acestuia, după "reabilitarea" sa de către regimul comunist.

Pe cale de consecinţă, nici această notă nu putea să stea la baza fundamentării soluţiei instanţei că recurentul-pârât ar fi acţionat în calitate de colaborator al Securităţii, raportat la personalitatea publică la care se referea şi la locul acesteia în societatea românească de la acel moment.

În continuare, în motivarea soluţiei sale, instanţa de fond a arătat motivele pentru care, deşi prin Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", a înţeles să reţină totuşi, ca probe, aceste consemnări ale ofiţerului de Securitate din dosarul meu, respectiv faptul că s-ar fi coroborat cu alte mijloace de probă.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut faptul că notele informative redactate de către recurentul-pârât ar fi apte, ele însele, să dovedească calitatea de colaborator, şi că ar avea o valoare probatorie cu atât mai mare cu cât ar fi coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofiţerului K. şi din care ar rezulta faptul că ar fi furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, "numeroase informaţii" cu privire la legăturile colegilor săi cu diverşi cetăţeni străini.

Faţă de această constatare a instanţei de fond, arată faptul că instanţa omite a arăta, concret şi punctual, în cel fel consemnările ofiţerului s-ar corobora cu notele recurentului-pârât, în condiţiile în care, astfel cum se poate observa din lecturarea lor, consemnările ofiţerului nu confirmă informaţiile din notele sale ci doar indică posibilitatea luării unor măsuri viitoare, fără ca la dosar să existe vreo probă care să confirme realitatea acestor consemnări, momentul la care ar fi fost făcute, pe marginea notelor mele sau faptul că ele ar fi avut, în mod real, vreo urmare.

Pe de altă parte, sintagma de "numeroase" în ceea ce priveşte pretinsele informaţii furnizate securităţii cu privire la legăturile colegilor mei cu diverşi cetăţeni străini, solicită să se observe faptul că recurentul-pârât nu a dat nici măcar o singură asemenea informaţie, în niciuna dintre notele sale. Astfel de relatări se regăsesc exclusiv în rapoartele informative întocmite şi redactate de către lt.col. K., nu au fost invocate în probaţiune de către intimatul-reclamant, nu au fost analizate, în vreun fel, de către instanţa de fond şi nu pot avea, prin ele însele, valoare probatorie, prin prisma deciziei Curţii Constituţionale invocată, inclusiv prin prisma considerentelor acesteia.

Instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, faptul că recurentul-pârât ar fi furnizat informaţii Securităţii timp de 2 ani, deşi, cele patru note informative ale acestuia au fost date în perioada aprilie 1985- februarie 1986, adică într-un interval de 10 luni.

Acest fapt denotă, odată în plus, faptul că instanţa de fond nu numai că a ignorat apărările formulate în cauză şi a nesocotit chiar şi cererile în probaţiune ale reclamantului, procedând la analiza, în probaţiune, şi a ceea ce nu s-a solicitat, dar a încercat prin exacerbarea şi interpretarea eronată a tuturor informaţiilor cuprinse în dosar să dovedească, cu orice preţ, pretinsa calitate de colaborator.

In ceea ce priveşte contextul în care s-a ajuns să furnizeze note informative la Securitate, a descris, prin întâmpinare faptul că, în anul 1984, când avea 22 de ani şi era student al Facultăţii de Istorie Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, locuia în Căminul studenţesc L., într-o cameră cu alţi şase colegi şi, într-o seară, împreună cu un coleg a incendiat un afiş cu portretul lui M., pe care acesta 1-a adus de pe stradă, iar apoi a strâns cenuşa într-un borcan pe care l-a pus pe un dulap din cameră. Dimineaţa şi la prânz, când venea de la masă, mai făcea glume, punând pe pâine din cenuşa de pe dulap şi prefăcându-ne că îl mâncă pe "N.".

După câteva zile, au fost duşi toţi cei implicaţi la sediul Securităţii din Cluj. Acolo au fost despărţiţi, au fost puşi să dea declaraţii sub presiune, fiind ameninţaţi că vor fi daţi afară din facultate şi că vor face puşcărie politică pentru faptele lor.

Instanţa de fond a reţinut faptul că nu ar fi dovedit, prin probele administrate, că ar fi fost ameninţat cu un rău de natură să îi producă o temere care să-l determine să încheie un act pe care nu l-ar fi încheiat, precum şi că nu s-ar fi dovedit ameninţările pe parcursul întregii perioade în care a furnizat informaţii.

Reţinând astfel, instanţa de fond a dat dovadă de evidentă părtinire pentru poziţia reclamantului, în scopul admiterii acţiunii, sens în care a reţinut şi o serie de aspecte nesolicitate în probaţiune, din dosarul propriu, dar în acelaşi timp, a ignorat aspectele din acelaşi dosar, care confirmau susţinerile şi pe care le-a invocat ca atare în apărare, prin întâmpinare.

Astfel, a arătat faptul că împrejurările în care a fost "racolat" se regăsesc în declaraţia olografă din data de 07.03.1984, anexată cererii de chemare în judecată, declaraţie în care a arătat că:

"La cam. L., în camera nr. 35 unde sunt cazat (...) s-au petrecut nişte fapte reprobabile concretizate prin anumite atitudini şi gesturi ce aduceau atingere unei personalităţi din conducerea de partid şi de stat, atitudini la care mă fac şi eu părtaş (...)".

Nu numai că instanţa de fond a ignorat acest aspect, despre care nici măcar nu a făcut vorbire în motivarea soluţiei sale, ba din contră, a reţinut faptul că şi-ar fi asumat de bună voie relaţia de colaborare cu Securitatea (se omite, însă, să se arate, în ce mod ar fi debutat această relaţie de colaborare).

Această statuare a instanţei de fond este practic o adăugare la lege, iar nu o interpretare a ei, ci o răstălmăcire care să justifice soluţia adoptată.

Astfel, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 prevede că este colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist ţi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale omului."

Dispoziţiile legii sunt de natură imperativă şi neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activităţi şi atitudini potrivnice, iar nu care "puteau fi" considerate ca atare, precum şi care "au vizat" îngrădirea drepturilor şi libertăţilor, nicidecum "apte" de a avea atari consecinţe.

Vizarea îngrădirii drepturilor şi libertăţilor altei persoane prin activitatea pretins efectuată trebuie a fi dovedită, cu arătarea exactă a rezultatului efectiv al acţiunii de "îngrădire" şi a persoanei afectată de această "îngrădire", întrucât legiuitorul nu instituie o prezumţie legală de producere a unui astfel de rezultat.

Or, un atare rezultat nu a fost relevat de către reclamantă şi nici de către instanţa de judecată, în motivarea soluţiei sale.

Concluzia instanţei de fond practic excede prevederilor legale, atât acţiunile potrivnice regimului comunist, obiect al informării, cât şi consecinţele vătămătoare ale informărilor trebuind să fie unele concrete, nu prezumtive, cum reţine instanţa, printr-o evidentă adăugare la lege care nu poate fundamenta soluţia atacată şi care întruneşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - aplicarea greşită a normelor de drept material.

În fine, instanţa de fond conchide că activităţile recurentului-pârât ar fi folosit unor acte de poliţie politică în accepţiunea legii, concluzie de asemenea generică şi fără niciun suport probator.

Soluţia instanţei de fond, bazată pe presupuneri şi adăugări la lege, este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care se impune casarea acesteia, sens în care solicită admiterea recursului.

Pentru argumentele expuse în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. (motive contradictorii şi străine de natura cauzei), precum şi de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material) solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii deduse judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor din întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul jurisdicţional declanşat de către intimatul-reclamant are ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii reţinând că notele informative redactate personal de pârât sunt apte, ele însele, în a dovedi calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, având însă o valoare probatorie cu atât mai mare atunci când sunt coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofiţerului K., din care rezultă că pârâtul a furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, numeroase informaţii cu privire la legăturile colegilor săi cu diverşi cetăţeni străini.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

Criticile formulate de recurentul - pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea de nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă, necontradictorie şi ataşată de circumstanţele cauzei, din care să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, se poate înlătura arbitrariul şi se poate efectua controlul judiciar.

Deşi prin motivele de recurs, recurentul-pârât a formulat critici cu privire la faptul că hotărârea cuprinde motive străine nu menţionează în mod expres care sunt aceste motive, aspect faţă de care Înalta Curte va respinge motivul de recurs, ca nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se invocă încălcarea normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008:

"colaborator al Securităţii" este:

"persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului". Totodată, conform tezei finale a aceluiaşi text de lege "Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Referitor la sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", Înalt Curte constată că în mod corect a reţinut de prima instanţă faptul că, prin Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale şi a statuat că, pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice ci trebuie coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

În legătură cu acest aspect, prima instanţă a reţinut că din Angajamentul semnat personal şi Raportul privind modul cum a decurs recrutarea/.../, datat 26.03.1984 rezultă că recurentul-pârât şi-a luat "angajamentul de a sprijini organele de securitate în activitatea pe care o desfăşoară, pentru cunoaşterea şi prevenirea săvârşirii unor infracţiuni ori altor acte antisociale", a cunoscut natura acestei colaborări, scopul fiind clar unul de a facilita activitatea organelor de securitate în cunoaşterea şi prevenirea unor infracţiuni ori altor acte antisociale din mediile în care îşi desfăşura activitatea, iar informaţiile furnizate serveau scopului notoriu al Securităţii, de a monitoriza cu atenţie orice comentariu negativ la adresa conducerii de partid şi de stat, dar şi orice intenţie de a emigra, care era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că, astfel, cetăţenii români ajunşi în străinătate puteau oferi informaţii despre situaţia economică şi socială a României, atent controlate de partid.

În ceea ce priveşte cerinţa legală în sensul ca informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită, întrucât s-a făcut dovada faptului că recurentul-pârât a furnizat note informative, redactate personal şi semnate olograf, sub nume conspirativ "Feleacul" sau "O.", înscrisuri pe care acesta nu le-a contestat, având ca obiect informaţii privind activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste note sunt apte, ele însele, în a dovedi calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, având însă o valoare probatorie cu atât mai mare atunci când sunt coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofiţerului K., din care rezultă că pârâtul a furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, numeroase informaţii cu privire la legăturile colegilor săi cu diverşi cetăţeni străini.

Concret, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului-pârât conform căreia "prin nota referitoare la colegul său B. a prezentat doar faptul că acesta are o activitate literară bogată, scrie poezie, literatură ştiinţifico-fantastică, activează în cadrul unui cineclub, regizează un poem despre C., lucrarea sa de diplomă se referă la D., este bonom şi are mulţi prieteni, în cămin şi în afara lui", atât timp cât organele de securitate erau interesate şi strângeau informaţii în cunoaşterea şi monitorizarea oricărui comentariu negativ la adresa conducerii de partid şi de stat, precum şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Faptul că recurentului-pârât i s-a trasat sarcina suplimentară de a citi creaţiile literare nepublicate ale persoanei vizate atestă faptul că organele de securitate au avut în vedere posibilitatea existenţei desfăşurării de activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că cerinţa legală pe care trebuie să o îndeplinească informaţiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reţine calitatea de "colaborator" este aceea ca denunţarea să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşadar, pentru a se reţine calitatea unei persoane de "colaborator al Securităţii" este suficient ca informaţiile furnizate să urmărească, să aibă potenţialul, să fie apte să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informaţiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conştientiza faptul că informaţiile respective pot atrage consecinţe în ceea ce priveşte persona vizată, consecinţele constând în măsuri de urmărire şi verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale.

Sub acest aspect, nu pot fi primite criticile recurentului-pârât conform cărora din cuprinsul notelor informative rezultă modul generic de redactare care făcea imposibilă orice identificare a vreunei persoane participante la manifestaţia "studenţii de la Iaşi împreună cu cel de la Bucureşti" atât timp cât s-a pus accent pe ceea ce interesa Securitatea, respectiv:

"Cântecul a fost cântat de studenţii de la Iaşi împreună cu cei de la Bucureşti. Cadrele didactice au avut o poziţie tolerantă (au tăcut încurcate). Studenţii clujeni care au fost prezenţi şi câţiva studenţi din Bucureşti, care discutau, nu au luat parte la aceste cântece, dar nici nu au încercat să oprească manifestaţia", iar recurentul-pârât nu a motivat în susţinerile sale necesitatea punerii accentului pe versurile şi numele cântecului cântat cu ocazia acelui eveniment (Bucovina, plai de soare), cum nu justifică nici de ce a insistat în delaţiunea furnizată Securităţii asupra persoanelor participante la manifestaţie, indicând o serie de detalii amănunţite şi suficiente pentru ca organele de securitate să poată identifica cadrele didactice şi studenţii participanţi.

De asemenea, vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu se referă doar la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi ci şi la faptul că recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate, respectiv să conştientizeze faptul că persoanele denunţate puteau fi expuse unor posibile sancţiuni determinate de primirea, de către reprezentanţii Securităţii, a unor astfel de informaţii. Legiuitorul nu cere pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai vizarea îngrădirii acestor drepturi, în sensul că denunţătorul conştientiza că îl expune pe cel denunţat unor sancţiuni venite din partea reprezentanţilor regimului sau cel puţin unor noi investigaţii întreprinse de Securitate, investigaţii ce presupuneau imixtiuni în viaţa personală a celui urmărit, cu consecinţa încălcării dreptului la viaţa privată.

Prin urmare, furnizarea acestor informaţii nu a rămas fără urmări întrucât reacţia ofiţerului de legătură a fost concretizată în trasarea, în continuare, de sarcini recurentului-pârât, respectiv:

"să urmărească ce comentarii s-au făcut de către studenţii facultăţii de istorie-filozofie din Cluj-Napoca, pe marginea cântecului respectiv şi dacă vreunul din ei s-a implicat în a concura la desfăşurarea acţiunii, respectiv luarea de măsuri:

"se va verifica în 7 zile aspectul semnalat, după ce va fi informat I.J Iaşi al M.I.".

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia instanţa de fond ar fi tras o concluzie generică şi fără niciun suport probator atât timp cât din descrierea situaţiei de fapt acesta recunoaşte că nu a contestat faptul că a redactat notele informative, însă neagă urmărirea producerii unor consecinţe de natura celor reţinute de prima instanţă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 4234 din 22 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.