Validity of rural subsidy rejection based on artificial conditions and individual enterprise contractual standing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s dismissal of the plaintiffs' action and confirming the legality of the challenged administrative acts. The dispute concerned the annulment of a payment request rejection and a notice of irregularities by the Rural Investment Financing Agency, which alleged the creation of artificial conditions to obtain non-repayable funds under Measure 112 for young farmers. The court rejected the appellants' arguments of inadequate reasoning and misapplication of law, specifically determining that the individual enterprise retained contractual standing distinct from the unrelated criminal liability precedent referenced by the parties. The decision relied on the correct application of Article 488 of the Code of Civil Procedure regarding grounds for cassation, and aligned with European Court of Justice jurisprudence (Case C-434/12) to validate the administrative finding that the entity was formally established solely to circumvent legal eligibility requirements and secure an undue advantage.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 lit. b) C. proc. civ; Validity of rural subsidy rejection based on artificial conditions and individual enterprise contractual standing: declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 31434/18.11.2016 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.09.2016.
Prin sentinţa civilă nr. 22/2018 din 9 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamantele A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurentele-reclamante invocă faptul că soluţia de respingere a acţiunii nu este motivată de prima instanţă prin argumente proprii de natură să susţină soluţia recurată.
Se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. în sensul că prima instanţă plecând de la premisa stabilirii unei situaţii de fapt greşite prin argumente străine de natura cauzei a înlăturat susţinerile reclamantelor şi şi-a însuşit automat apărarea autorităţii în sensul îndeplinirii condiţiilor artificiale în ceea ce priveşte beneficiarul finanţării per cererea de plată declarată eligibilă la data de 30.06.2016.
În cadrul acestui motiv de recurs se invocă faptul că prima instanţă nu a motivat corespunzător incidenta cauză CJUE indicată ca fiind incidentă respectiv dezlegarea dată în cauza CJUE C434/12 Slancheva Sila EOOD.
În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurentele-reclamante invocă greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente de către instanţa de fond în aprecierea legalităţii actelor contestate.
În cadrul acestui motiv de recurs se invocă şi încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, încălcarea obligaţiei instanţei de a avea rol activ şi de a administra toate probele necesare conform art. 22 alin. 2 C. proc. civ.
În cadrul acestui motiv se invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. q) din O.U.G. nr. 66/2011 de către instanţa de fond prin aprecierea în sensul că întreprinderea individuală poate fi subiect de drept distinct, fără a avea în vedere că prin Decizia 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a hotărât în sensul că întreprinderea individuală este o formă de exercitare a profesiei neavând personalitate juridică.
În ceea ce priveşte aprecierea pe fond dată actelor contestate recurente-reclamante invocă faptul că în cauză prima instanţă a apreciat nelegal în sensul îndeplinirii condiţiilor artificiale.
Se arată că prima instanţă plecând de la premisa stabilirii greşite a situaţiei de fapt a apreciat nelegal pe Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" că există în cauză indicatori care indică modalitatea concretă a beneficiarilor cu scopul de a eluda normele legale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea ca nelegale a actelor contestate.
La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare pe care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reţine nemotivarea sentinţei recurate sau existenţa unor motive contradictorii străine de natura cauzei în ceea ce priveşte soluţia de respingere pronunţată de prima instanţă.
Curtea constată că prima instanţă şi-a motivat în fapt şi în drept soluţia dispusă, analizând toate argumentele ambelor părţi şi pronunţându-se motivat pe cererile formulate.
Curtea apreciază că sentinţa atacată respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul că prima instanţă a analizat motivat aspectele de nelegalitate invocate neputându-se reţine o nemotivare sau o motivare contradictorie a soluţiei recurate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor C. proc. civ. a normelor materiale speciale şi a jurisprudenţei comunitare.
Nu poate fi reţinută încălcarea principiilor prevăzute de C. proc. civ. pe motiv că instanţa a respins motivat probe solicitate de recurentă pe situaţia de fapt, probe pe care le-a apreciat ca inutile soluţionării cauzei. Sub acest aspect în cauză au fost corect aplicate dispoziţiile art. 22 alin. 2 C. proc. civ.
Curtea nu va reţine ca întemeiat aspectul de nelegalitate privind lipsa calităţii de subiect de drept a întreprinderii individuale A. în raport de Decizia nr. 1/2016.
Aceasta deoarece din actele dosarului rezultă că încheierea contractului de finanţare a avut ca beneficiar întreprinderea individuală, încheierea contractului determinând naşterea de obligaţii de conformare a recurentei Întreprinderea individuală A.. Pe de altă parte în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/2016 a ÎCCJ care vizează răspunderea penală a întreprinderilor individuale în raport de răspunderea făptuitorului persoană fizică, răspunderea penală fiind diferită de cea contractuală născută din executarea obligaţiilor din contractul de finanţare.
Curtea apreciază că situaţia de fapt a fost corect constatată de prima instanţă şi plecând de la această premisă în cauză au fost identificate corect indicatorii de neregulă ca element obiectiv plus a elementului subiectiv în analizarea creării de condiţii artificiale în vederea obţinerii de fonduri de către beneficiar cu scopul de a eluda normele legale şi procedurale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile.
Prima instanţă a realizat o analiză corectă a tuturor indicatorilor constataţi în procesul-verbal nr. x/20.09.2016 şi a constatat că toţi aceşti indicatori reprezintă "steguleţe roşii" în sensul jurisprudenţei CJUE care au determinat concluzia administrativă în sensul că în cauză a existat un avantaj necuvenit obţinut prin crearea de condiţii artificiale în condiţiile în care entitatea A.- întreprindere individuală a fost înfiinţată formal deoarece primul solicitant nu a putut beneficia de finanţare comunitară.
În opinia Curţii prima instanţă a făcut o aplicare corectă a jurisprudenţei comunitare în analiza legalităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor - respectiv cauza CJUE C434/12 Slancheva Sila EOOD.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 22/2018 din 9 februarie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.