Fiscal tax compensation validity: coexistence of claims requirement at date of administrative act issuance versus date of tax claim exigibility in insolvency

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. Buzău, în insolvenţă, a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, solicitând instanţei: anularea/desfiinţarea Deciziei nr. 47620/22.12.2015, emise de pârâtă, de soluţionare a contestaţiei sale, şi, pe cale de consecinţă, a următoarelor acte administrative fiscale emise de A.J.F.P. Buzău: Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 3889/12.10.2015 prin care s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna aprilie 2015 cu obligaţii fiscale exigibile în perioada iunie- septembrie 2015; Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 4079/27.10.2015, prin care s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna iunie 2015 cu obligaţii fiscale exigibile in perioada septembrie 2015; precum şi a Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 4080/27.10.2015, prin care s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA, aprobată la rambursare pentru luna iulie 2015 cu obligaţii fiscale exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 290 din 29 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A.- prin B. şi prin C., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.A. Buzău - prin administrator judiciar, B.., solicitând casarea sentinţei civile recurate, desfiinţarea Deciziei A.J.F.P. Buzău nr. 47620/22.12.2015 privind soluţionarea contestaţiei sale şi, totodată, desfiinţarea, pe cale de consecinţă, a Deciziilor nr. 3889/12.10.2015, nr. 4079/27.10.2015 şi nr. 4080/27.10.2015 privind compensarea obligaţiilor fiscale.

În motivarea recursului său, reclamanta arătat în esenţă următoarele:

În speţă, prin Decizia de compensare nr. 3889 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna aprilie 2015, exigibile la data de 25 mai 2015 în valoare de 1.834,162 RON cu obligaţii fiscale exigibile în perioada iunie- septembrie 2015, aceste obligaţii neexistând la data compensării-25 mai 2015, întrucât declaraţia prin care acestea s-au născut a fost depusă ulterior datei la care se pretinde că a avut loc compensarea.

Cu alte cuvinte, data la care are loc compensarea nu poate fi anterioară datei la care ambele creanţe coexistă. Este evident că această condiţie esenţială - existenţa concomitentă a creanţelor -nu este îndeplinită la data de 25 mai 2015 pentru obligaţii fiscale reprezentând contribuţii de sănătate, şomaj sau impozit pe salarii aferente lunilor iunie, iulie şi august 2015, acestea fiind declarate şi datorate doar ulterior lunii pentru care se calculează şi declară.

De altfel, data declarării şi data exigibilităţii obligaţiilor fiscale stinse prin compensare rezultă din însuşi cuprinsul Deciziei de compensare 3889 şi este ulterioară datei compensării.

Ca atare, în măsura în care însăşi autoritatea fiscală arată, în cuprinsul Deciziei de compensare 3889, că obligaţia de plată este născută şi exigibilă la mal mult de 2 luni de la data pretinsei compensări, nu există niciun temei legal care ar justifica, măcar în aparenţă, data pretinsă a compensării.

Aceleaşi circumstanţe de fapt (data naşterii şi scadenţei obligaţiei de plată este ulterioară datei compensării) se regăsesc şi în cazul deciziilor de compensare 4079 şi 4080, astfel încât susţinerile cu privire la Decizia de compensare 3889 sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi acestora, cum arătăm în mod detaliat Infra:

Prin Decizia de compensare nr. 4079 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna iunie 2015, exigibile la data de 27 iulie 2015 în valoare de 746.410 RON cu obligaţii fiscale exigibile în perioada septembrie 2015. aceste obligaţii neexistând la data compensării - 27 iulie 2015:

Prin Decizia de compensare nr. 4080 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând TVA aprobată la rambursare pentru luna iulie 2015, exigibile la data de 25 august 2015 în valoare de 1.033.290 RON cu obligaţii fiscale exigibile în perioada septembrie- octombrie 2015, aceste obligaţii neexistând la data compensării - 25 august 2015.

În mod nelegal autorităţile fiscale au emis deciziile de compensare atacate în prezenta cauză deşi avea obligaţia de a pune în aplicare sentinţa civilă numărul 21 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de către judecătorul sindic în dosarul numărul x/2014

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 20 aprilie 2017, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind, în esenţă, că în mod corect şi legal instanţa de fond a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând faptul că, în mod indubitabil, aprobarea sumei de TVA solicitată la rambursare este cu data de 12.10.2015 pentru obligaţii devenite scadente şi neachitate, în perioada anterioară, obligaţiile ce fac obiectul notei de compensare nr. x/12.10.2015 sunt cele mai vechi scadente, cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenţei, la data întocmirii notei de compensare (12.10.2015), astfel fiind respectate prevederile art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 septembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că prin deciziile de compensare atacate, nr. 3889 din 12 octombrie 2015, nr. 4079 din 27 octombrie 2015 şi nr. 4080 din 26 octombrie 2015 organele fiscale au procedat la compensarea sumelor reprezentând taxa pe valoare adăugată cu sume reprezentând obligaţii fiscale născute şi exigibile la date ulterioare operaţiunii de compensare.

Exemplificând, recurenta a arătat că în ceea ce priveşte decizia de compensare nr. 3889 sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată erau exigibile la 25 mai 2015 au fost compensate cu obligaţii fiscale exigibile în perioada iunie - septembrie 2015, obligaţii ce nu existau la data de 25 mai 2015 când s-a produs compensarea. Aceste circumstanţe de fapt, a precizat recurenta, referitoare la data naşterii şi scadentei obligaţiei de plată - ulterioare datei compensării se regăsesc şi în cazul deciziilor de compensare nr. 4079 şi 4080. În opinia A. S.A. Buzău, referitor la decizia de compensare nr. 4079 au fost compensate sume reprezentând taxa pe valoarea adăugată, exigibile la 27 iulie 2015, cu obligaţii fiscale exigibile în septembrie 2015, aceste obligaţii neexistând la data de 27 iulie 2015 când a operat compensarea, referitor la decizia de compensare nr. 4080, s-a dispus compensarea taxei pe valoarea adăugată aprobată la rambursare pentru iulie 2015, exigibilă la 25 august 2015, cu obligaţii fiscale exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015, obligaţiile fiscale neexistând la data de 25 august 2015, data la care a operat compensarea. La fel, a arătat recurenta, prin decizia de compensare nr. 4080 s-a dispus compensarea sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată aprobată pentru luna iulie 2015, la rambursare, exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015, cu obligaţii fiscale exigibile în perioada septembrie - octombrie 2015, aceste obligaţii neexistând la data de 25 august 2015 când a avut loc compensarea .

Înalta Curte nu împărtăşeşte criticile formulate de către recurentă, constatând că prima instanţa a stabilit în mod corect situaţia de fapt a cauzei şi am făcut o interpretare validă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Cele trei decizii de compensare, nr. 3889, nr. 4079 şi nr. 4080, contestate pe calea contenciosului administrativ de către reclamanta A. S.A. Buzău vizează stingerea obligaţii de plată născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii. În cazul deciziei nr. 3889 compensarea s-a produs la data de 12 octombrie 2015, pentru obligaţii fiscale scadente în perioada iunie - septembrie 2015. Prin decizia nr. 4079 compensarea a avut loc la data de 27.10.2015 pentru obligaţii fiscale scadente în septembrie 2015. În fine, prin decizia nr. 4080 compensarea s-a făcut la 27 octombrie 2015 şi a vizat obligaţii fiscale neachitate scadente în 25 septembrie 2015 şi 26 octombrie 2015. Reclamanta consideră eronat că, în privinţa deciziei nr. 3889, compensarea a avut loc la 25 mai 2015. Confuzia pe care o face reclamanta porneşte de la faptul că prin compensare obligaţiile de plată ale reclamantei au fost stinse cu data exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată solicitată la rambursare. Astfel, în cazul deciziei nr. 3889 momentul exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată a fost 25 mai 2015, însă de şi stingerea obligaţiilor fiscale s-a făcut cu această dată, compensarea a fost dispusă în data de 12 octombrie 2015. Cu alte cuvinte, compensarea prin decizia nr. 3889 a avut loc la data emiterii acestui act infralegislativ, iar nu anterior, cum susţine reclamanta. Mai exact, data compensării nu coincide cu data stingerii obligaţiei fiscale, ci este data la care s-a decis această măsură. La fel, în cazul deciziei nr. 4079 compensarea a fost decisă la data de 27 octombrie 2015, iar în cazul deciziei nr. 4080 tot la 27 octombrie 2015, adică data emiterii celor două acte infralegislative. Aşadar, condiţia existenţei concomitente a creanţelor la data emiterii celor trei decizii de compensare, era perfect îndeplinită - 12 octombrie 2015 pentru compensarea dispuse prin decizia nr. 3889 şi 27 octombrie 2015 pentru compensarea dispusă prin celelalte două decizii, nr. 4079 şi nr. 4080.

Invocarea de către reclamantă, prin concluzii scrise, a deciziei civile nr. 2199 din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu prezintă relevanţă deoarece prin respectiva hotărâre judecătorească se statuează că nu se poate realiza compensarea unor creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei cu creanţele rezultate din activitatea ulterioară a societăţii aflate în insolvenţă, or, în cauza de faţă, aşa cum a reţinut prima instanţă, obligaţiile la plată pentru care s-a produs compensarea prin deciziile contestate în acest dosar au fost născute după data deschiderii procedurii insolvenţei. De asemenea, pentru acelaşi motiv nu reprezintă relevanţă juridică nici sentinţa civilă nr. 21 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de către judecătorul sindic, şi acolo fiind vorba de compensarea unor creanţe fiscale anterioare producerii insolvenţei reclamantei din prezenta cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că recursul este nefondat urmează a-l respinge ca atare, potrivit art. 496 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. BUZĂU - prin administrator judiciar, B.., împotriva sentinţei civile nr. 290 din 29 noiembrie 2016, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2019.