ANI evaluation report: jurisdiction over criminal referral versus administrative incompatibility findings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/03.07.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 07 din 18 ianuarie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia promovată de către reclamantul A. Dorel, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 07 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii în condiţiile în care, deşi instanţa reţine drept argument al inadmisibilităţii împrejurarea că "raportul de evaluare contestat nu are natura juridică a unui act administrativ susceptibil a fi supus controlului de către instanţa de contencios administrativ pe calea acţiunii în anulare deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge un raport juridic de drept administrativ ci are ca unic efect sesizarea organelor de urmărire penală", admite în paragraful următor că prin Raportul de evaluare contestat s-a dispus inclusiv comunicarea acestuia către Instituţia Prefectului Judeţului Vrancea pentru luarea măsurilor ce se impun, întrucât s-a constatat încălcarea de către reclamant a dispoziţiilor art. 75 lit. c) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 70, art. 76 din Legea nr. 161/2003, reţinându-se inclusiv existenta unui conflict de interese de natură administrativă.

Or, în aceste condiţii, este evident că Raportul de evaluare contestat produce şi alte efecte ce-i sunt proprii, nu doare cele specifice unei sesizări penale.

Recurentul-reclamant apreciază că instanţa de contencios administrativ a fost legal investită cu soluţionarea contestaţiei împotriva Raportului de evaluare nr. x/03.07.2017 şi că acţiunea formulată se impunea a fi analizată din perspectiva temeiniciei sale şi nu respinsă ca inadmisibilă, aşa cum s-a procedat.

Prin cererea de recurs se mai susţine şi că sentinţa atacată este nelegală şi pentru faptul că, deşi cererea de chemare în judecată a fost motivată în fapt şi în drept, fiind indicate motivele de nelegalitate ale raportului de evaluare contestat, instanţa de fond nu a examinat aceste critici formulate de către reclamant, fapt ce echivalează, în opinia recurentului-reclamant, cu necercetarea fondului cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2018, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că soluţia pronunţată cu privire la excepţia inadmisibilităţii este legală, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 176/2010 şi la jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, în materia dedusă judecăţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. Dorel este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare nr. x din 03 iulie 2017, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut încălcarea, de către reclamantul A. Dorel, a regimului juridic al incopatibilităţii, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, precum şi ale art. 301 C. pen., întrucât, în calitate de primar al oraşului Mărăşeşti, judeţul Vrancea, a participat la luarea deciziilor cu privire la societatea C. S.R.L. Mărăşeşti, prin semnarea ordonanţărilor la plată, ordinelor de plată aferente facturilor fiscale precum şi semnarea expunerii de motive care a stat la baza adoptării H.C.L. nr. 61/25.07.2013. De asemenea, s-a reţinut în cuprinsul raportului de evaluare că reclamantul A. Dorel a participat la luarea deciziilor cu privire la societatea C. S.R.L. Mărăşeşti şi prin încheierea contractului de concesiune nr. x/13.09.2013, precum şi prin achitarea sumei totale de 7.066 RON către această societate, pentru facturile fiscale nr. x din 26 februarie 2013, în valoarea de 2.2323 RON, nr. x din 25 martie 2013, în valoarea de 3.224 RON şi nr. x din 21 noiembrie 2013, în valoarea de 1.610 RON.

Pe cale de consecinţă, prin raportul de evaluare, pârâta a dispus următoarele măsuri:

- comunicarea raportului de evaluare persoanei evaluate;

- comunicarea raportului de evaluare Instituţiei Prefectului, Judeţul Vrancea, pentru informare şi luarea măsurilor legale ce se impun după rămânerea definitivă a acestuia;

- sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către persoana evaluate a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 C. pen.

Faţă de conţinutul raportului de evaluare contestat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. Dorel, şi, pe cale de consecinţă, şi acţiunea introductivă de instanţă, trebuie analizate dintr-o dublă perspectivă, întrucât prin raportul de evaluare s-au dispus de către intimata-pârâtă două categorii de măsuri, întemeiate pe prevederi legale distincte, fiecare din acestea producând efecte proprii în plan litigios, respectiv constatarea stării de incompatibilitate şi sesizarea Instituţiei Prefectului din Judeţul Vrancea, pe de-o parte şi sesizarea organelor de cercetare penală, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte măsura sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, în mod corect instanţa de fond a reţinut că această măsură nu poate face obiectul contestării în faţa instanţei de contencios administrativ, întrucât are natura unui act de sesizare penală, în înţelesul art. 288 şi art. 290 C. proc. pen., iar nu a unui act administrativ.

Înalta Curte reţine şi că, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definesc sintagma de "act administrativ", raportul de evaluare este supus cenzurii instanţei de contencios administrativ doar în ceea ce priveşte constatările asupra încălcării regimului incompatibilităţilor sau a conflictelor de interese, calea de atac specială nefiind aplicabilă măsurilor de altă natură, care nu întrunesc condiţiile unui act administrativ. Sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acţiunea este inadmisibilă, sub aspectul verificării legalităţii sesizării organelor de urmărire penală.

În consecinţă, Înalta Curte va menţine dispoziţiile sentinţei recurate referitoare la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a raportului de evaluare contestat, în ceea ce priveşte măsura sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază a fi fondată critica recurentului-reclamant privitoare la necercetarea fondului cauzei de către prima instanţă, motiv de recurs care, deşi încadrat de recurentă în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, urmând a fi analizat din această perspectivă.

Analizând considerentele hotărârii de fond, Înalta Curte constată că acestea examinează doar criticile privitoare la sesizarea, de către intimata-pârâtă, a organelor de cercetare penală. Deşi reclamantul a contestat şi elementele de fapt şi temeiurile de drept reţinute în raportul de evaluare drept criterii ale stării de incompatibilitate, instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra motivelor de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată cu privire la aceste constatări.

Înalta Curte reţine că judecătorul are obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele investirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., republicat, iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, instanţa trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul. În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a tuturor argumentelor şi motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil şi nefiind respectate rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate, în limitele arătate prin prezenta hotărâre şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jusrisdicţie.

În rejudecare, instanţa de trimitere urmează a analiza cererea de chemare în judecată, din perspectiva motivelor de nelegalitate ale raportului de evaluare, formulate de reclamant cu privire la constatarea stării de incompatibilitate şi sesizarea Instituţiei Prefectului din Judeţul Vrancea, luând în considerare apărările formulate de pârâtă şi administrând probele pe care le va considera necesare, în vederea lămuririi cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. Dorel, va casa, în parte, sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea analizării conflictului de interese de natură administrativă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. Dorel împotriva sentinţei civile nr. 07 din 18 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea analizării conflictului de interese de natură administrativă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.