Inapplicability of pre-litigation complaint procedure to claims for inter-sectoral salary equality based on uncorrelated legislative amendments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2017, reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, au solicitat:

- obligarea pârâtei să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015;

- obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 07 decembrie 2017, reclamantele au formulat o cerere de completare/modificare a acţiunii, prin care au solicitat introducerea, în calitate de pârâţi, a Tribunalului Sibiu şi a Ministerului Justiţiei, aceste instituţii fiind introduse în cauză.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 412 din 06 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea privind pe reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu şi Ministerul Justiţiei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 412 din 06 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Reclamantele învederează că prin acţiunea formulată, au solicitat emiterea de noi decizii de salarizare, cu alte drepturi salariale, care reprezintă un supliment la drepturile salariale stabilite, întrucât nu se consideră vătămate prin drepturile salariale iniţial stabilite, ci prin faptul că nu s-au emis drepturi suplimentare.

De asemenea, arată că, prin Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia nr. 21/03.02.2017 şi care a fost pusă în aplicare prin Decizia aceluiaşi preşedinte nr. 27/09.02.2017, s-a stabilit salarizarea personalului auxiliar şi conex prin raportare la valoarea de referinţă de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu 01 octombrie 2016, deci pentru o perioadă ulterioară decât cea care face obiectul acţiunii şi care se referă la perioada 15 februarie 2016 - 01 octombrie 2016.

Prin urmare, nu urmăresc anularea Deciziilor nr. 52/22.12.2016 21/03.02.2017 şi 27/09.02.2017, ci emiterea unei decizii prin care să li se stabilească salariul în raport de o valoare sectorială de 405 RON pentru perioada 15 februarie 2016 - 01 octombrie 2016, emiterea unei astfel de decizii fiind de altfel solicitată prin contestaţia din 14 februarie 2017, depusă la dosar.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 aprilie 2018, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele au învederat, în esenţă, nerespectarea de către pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a legislaţiei privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, respectiv, a prevederilor art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 şi celor prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în forma modificată de O.U.G. nr. 20/2016, precum şi a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare sunt neconstituţionale. Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 a statuat asupra faptului că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv, familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Înalta Curte apreciază fondate criticile recurentelor-reclamante, motive de recurs, deşi încadrate de recurente în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, urmând a fi analizat din această perspectivă.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 - Anexa VI din Legea nr. 284/2010, Înalta Curte constată că aspectele de inadmisibilitate reţinute de către instanţa de fond nu au corespondent în obiectul şi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.

Astfel, prezentul litigiu nu este subsumat prevederilor Legii nr. 284/2010, întrucât reclamantele nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci urmăresc înlăturarea inegalităţii de tratament, în privinţa indemnizaţiei de încadrare, existentă în raport cu alţi grefieri, aflaţi în situaţii identice, dar şi cu alte categorii de personal din sistemul justiţiei, inegalitate determinată de necorelarea dispoziţiilor legale privind salarizarea.

Chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte modalitatea de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Aşadar, reclamantele nu au obligaţia de a îndeplini procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) - Anexa VI din Legea nr. 284/2010 şi nici nu sunt ţinute de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ, în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile stabilit pentru formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constatând că este fondată critica referitoare la soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamante a procedurii prealabile introducerii acţiunii.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jusrisdicţie.

În rejudecare, instanţa de trimitere urmează a analiza celelalte excepţii invocate în cauză, care nu au fost soluţionate în primul ciclu procesual, precum şi cererea de chemare în judecată, din perspectiva motivelor de fapt şi de drept învederate de către reclamante, luând în considerare apărările formulate de pârâte şi administrând probele pe care le va considera necesare, în vederea lămuririi cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva sentinţei civile nr. 412 din 06 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.