Restitution denied over absent proof of taking quashed and remanded under new presumption under art. 4(6) O.U.G. 94/2000.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea, ca nelegală şi netemeinică a Deciziei nr. 7138/21.07.2017 emisă de către pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care să se constate calitatea subscrisei de persoană îndreptăţită şi să se propună acordarea măsurilor compensatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România pentru fosta sa proprietate, formată din teren în suprafaţă de 115 mp, situat în localitatea Ulmeni, jud. Maramureş înscrisă în CF nr. x a localităţii Ulmeni, x4/b, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 31 ianuarie 2018 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 17 din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele:

- încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi a dispoziţiilor art. 1 lit. e) şi f) din H.G. nr. 250/2007, reţinând în mod greşit că recurenta-reclamantă nu a depus probe din care să rezulte că imobilul în litigiu a fost donat statului român;

- contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a depus la dosar extrasul de carte funciară din care rezultă că imobilul a fost proprietatea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, în cauză operând o prezumţie de preluare abuzivă, în condiţiile în care, din motive obiective, nu se poate face dovada formală a preluării, însă imobilul a trecut în patrimoniul statului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02 mai 2018, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, reiterând circumstanţele esenţiale ale cauzei.

În opinia intimatei-pârâte, actul administrativ atacat este întemeiat pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ca act normativ special în domeniul retrocedării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, act normativ conform căruia prezumţia de preluare abuzivă invocată de recurenta-reclamantă, operează doar în cazul imobilelor trecute în proprietatea statului român prin act de donaţie.

Cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost donat statului român, în mod corect instanţa de fond a menţinut decizia emisă de autoritatea intimată prin care a respins cererea de retrocedare a imobilului în litigiu.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cauzei din data de 3.12.2018 s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, fără a mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 7138/21.07.2017 emisă de către intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile car au aparţinut cultelor religioase din România prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/13.02.2003 depusă de recurenta-reclamantă, cu privire la retrocedarea imobilului situat în Oraşul Ulmeni, judeţul Maramureş, înscris în CF nr. x al localităţii Ulmeni, nr. top xb, reţinându-se că recurenta-reclamantă nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate, reiterând în esenţă că recurenta-reclamantă nu a administrat probe din care să rezulte că imobilul în litigiu a fost donat statului român pentru a putea opera prezumţia de preluare abuzivă a imobilului instituită de art. 1 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, în raport de completarea O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 22/2020, care vizează regimul juridic al probatoriului în litigiile care intră sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000, legiuitorul urmărind simplificarea dovezii preluării abuzive a imobilului.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că, prin cererea de retrocedare nr. x/13.02.2003 recurenta-reclamantă a solicitat retrocedarea imobilului teren în intravilan, situat în localitatea Ulmeni, judeţul Maramureş, înscris în CF nr. x a localităţii Ulmeni, nr. top xb, imobil întabulat în favoarea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din RSR.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, autoritatea intimată, prin decizia nr. 7138/21.07.2017 a respins cererea de retrocedare, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte reţine că, prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea art. 4 O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România publicată în Monitorul Oficial nr. 221/18.03.2020, la articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada formală a preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar imobilul respectiv se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv; prezumţia preluării abuzive poate fi înlăturată de deţinătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în faţa instanţei de judecată, în condiţiile art. 3 alin. (7). Aplicarea prezentului alineat se realizează cu îndeplinirea dispoziţiilor alin. (2)."

Din conţinutul legii sus menţionat, rezultă că legiuitorul a instituit o prezumţie legală relativă de preluare abuzivă a bunului, atunci când nu se poate face dovada formală a preluării acestuia.

Fiind în prezenţa unei prezumţii instituită de legiuitor pentru a uşura dovada naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanţial, instanţa de control judiciar reţine că în baza art. 6 alin. (1) şi (6) din C. civ., această prezumţie se aplică pentru viitor atât raporturile juridice născute după intrarea ei în vigoare, cât şi efectele viitoare ale raporturilor juridice aflate în desfăşurare la aceeaşi dată.

Aşa fiind, dispoziţiile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată prin Legea nr. 22/2020 urmează să se aplice pe viitor tuturor cererilor aflate în curs de soluţionare la Comisia specială cât şi cererilor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ în procedura reglementată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deţinătorul imobilului putând răsturna prezumţia doar în faţa instanţei, prin orice mijloc de probă, în condiţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru considerentele arătate, respectând principiul disponibilităţii şi cel al dublului grad de jurisdicţie precum şi în vederea asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea efectuării controlului de legalitate al deciziei contestate din perspectiva dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 care instituie prezumţia legală relativă de preluare abuzivă a bunului.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Concluzionând asupra aspectelor analizate, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Reţinând că soluţia care s-a impus în cauză a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că, la acest moment, nu poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de recurenta-reclamantă în recurs, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecăţii, deci nu s-a tranşat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 17 din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.