Road accident liability: exclusion of force majeure due to driver negligence despite defective road markings and unmanaged vegetation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 mai 2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 5721/02.05.2017 a F.G.A., solicitând anularea acesteia, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii de plată în favoarea reclamantului, precum şi plata sumei de 28.033,29 RON solicitate prin cererea de plată nr. x/2016, cu dobânda legală calculată de la data depunerii cererii de plată, respectiv 19 aprilie 2016, şi până la data plăţii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4856 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 5721/02.05.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la reanalizarea cererii de plată nr. x/19.04.2016 formulate de reclamant şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 de RON, respingând în rest cererea de chemare în judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4856 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulată de intimatul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 5721/02.05.2017.

Recurentul-pârât a învederat că instanţa de fond a avut în vedere raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat într-un alt dosar, referitor la evenimentul rutier, dar în mod greşit a considerat că starea de pericol determinată de lipsa marcajului şi a vegetaţiei forestiere, nu a constituit cauza accidentului, ci nerespectarea prevederilor art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002 de către conducătorul autovehiculului asigurat al B. S.A., care a circulat parţial pe sensul de mers opus, intrând în coliziune cu autovehiculul aparţinând intimatului.

Or, inscrisurile depuse de intimat, precum şi cele aflate la dosarul de daună stabilesc că lipsa marcajului cu linii care să separe sensurile de mers şi vegetaţia forestieră netoaletată au determinat, ca şi cauze primare, accidentul, având în vedere locul producerii accidentului, respectiv în curbă. Această situaţie, ce nu putea fi prevăzută de cei doi conducători auto, şi care a condus la imposibilitatea adaptării conduitei acestora în vederea evitării accidentului, constituie astfel cauza primară a accidentului, fiind susţinută de dovezile aflate la dosar.

Aşa fiind, consideră că în cauză existenţa cazului fortuit este dovedită, fapt pentru care sentinţa recurată este pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1351 alin. (3) si (4) C. civ. şi ale art. 33 din O.U.G. nr. 195/2002.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04 iunie 2018 intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 5721/02.05.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii de plată în favoarea reclamantului, precum şi plata sumei de 28.033,29 RON solicitate prin cererea de plată nr. x/2016.

Prin Decizia nr. 5721/02.05.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantul A., reţinându-se existenţa unui raport de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2014, al Judecătoriei Târgu Mureş, potrivit căruia starea de pericol a fost creată de către administratorul drumului DJ 139, care nu a delimitat sensurile de mers ale carosabilului aşa cum prevede art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. S-a constatat existenţa unui caz fortuit, în sensul că niciunul dintre conducătorii auto nu puteau prevedea faptul că, pe sectorul de drum DJ 139 se va identifica o vegetaţie forestieră ce nu era toaletată. Totodată, s-a mai reţinut şi faptul că nu era marcat cu linii orizontale carosabilul acestui drum, care să separe sensurile de mers, acesta putând fi şi motivul impactului, conducătorii auto neputând aprecia poziţia autoturismelor conduse pe carosabil.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului-pârât potrivit căreia în mod eronat nu ar fi reţinut instanţa de fond existenţa cazului fortuit în cauză, pronunţând astfel o hotărâre cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1351 alin. (3) şi (4) C. civ., precum şi ale art. 33 din O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit art. 1351 alin. (3) din C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Evenimentele care pot fi calificate cazuri fortuite sunt de două categorii:

a) împrejurări interne, care îşi au originea în câmpul de activitate a celui care este sau ar fi chemat să răspundă, fiind intrinseci lucrurilor şi animalelor acestuia, cum sunt: viciile ascunse ale lucrului, defectele de fabricaţie, sperietura unui animal etc., împrejurări care nu sunt imputabile persoanei respective;

b) împrejurări de origine externă, neimputabile persoanei chemată să răspundă, care nu au caracter extraordinar şi nu puteau fi prevăzute de către un tip uman mediu şi nici prevenite ori evitate decât de omul cel mai capabil de o diligenţă şi prudenţă maximă. Fac parte din această categorie: ploile torenţiale, cutremurele de mică intensitate care se produc frecvent în anumite zone teritoriale, inundaţiile care se produc în mod obişnuit în unele locuri în fiecare primăvară etc.

Aşadar, cazul fortuit este o împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat care desfiinţează, în mod obiectiv, orice legătură cauzală (sau, într-o altă viziune doctrinală, înlătură orice culpă din partea debitorului), cu consecinţa exonerării de răspundere pentru prejudiciile cauzate.

Din analiza înscrisurilor avute în vedere de autoritatea pârâtă în emiterea deciziei contestate, respectiv raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic judiciar C., reiese că au fost identificate drept cauze de producere a accidentului următoarele: o stare de pericol care a fost creată de administratorului DJ 139, care nu a delimitat sensurile de mers ale carosabilului, astfel cum prevede art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi o stare de conflict, care a fost creată de conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, care probabil a circulat la mijlocul carosabilului DJ 139 şi nu a respectat prevederile art. 35 alin. (1) privind conduita rutieră coroborat cu art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. S-a mai reţinut în cuprinsul raportului de expertiză că, din acest motiv, conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, aflat în curba de acces pe DJ 139 de pe DN 15 E, a forţat virajul prin reducerea razei de virare şi, ca efect, a pierdut aderenţa la carosabil a roţilor din spate, astfel că autoturismul s-a rotit în jurul unui centru de viraj variabil, deplasându-se cu spatele spre exteriorul curbei adică spre sensul opus de mers.

De asemenea, în Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x din data de 13 mai 2014, prin care conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x a fost sancţionat contravenţional, s-a reţinut că acesta din urmă a circulat parţial pe sensul opus, intrând în coliziune cu autoturismul intimatului-reclamant.

Nu în ultimul rând, din declaraţiile conducătorului auto implicat în accident, conform interogatoriului luat acestuia în dosarul nr. x/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, reiese că acesta a recunoscut că a intrat pe partea cealaltă a sensului de mers, precum şi că evenimentul rutier a avut loc în modalitatea consemnată în procesul-verbal de contravenţie anterior menţionat.

Având în vedere situaţia de fapt, reţinută pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, apreciază că în mod greşit a reţinut pârâtul în cuprinsul deciziei contestate, incidenţa cazului fortuit, vegetaţia netoaletată şi lipsa marcajului longitudinal fiind doar stări de pericol şi nu cauze de producere a accidentului.

Conform dispoziţiilor legale incidente se pot reţine ca îndeplinite condiţiile cazului fortuit doar în ipoteza în care evenimentul s-a produs datorită unei cauze externe care nu putea fi prevăzută şi prevenită, fiind necesar ca, în cauză, să fie absolut exclusă existenţa oricărei culpe.

Or, în situaţia de faţă, cauza producerii accidentului constă în nerespectarea de către conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x, asigurat B., a dispoziţiilor art. 41 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia "vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie."

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu se poate prevala de existenţa unui caz fortuit care să înlăture răspunderea conducătorului auto asigurat de societatea B. S.A., conform dispoziţiilor art. 1351 alin. (3) din C. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4856 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.