Declassification of historical monument: quashed and remanded for failure to review merits and admit expert evidence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, au solicitat anularea Deciziei nr. 4681/16.06.2016, prin care Ministerul Culturii a respins solicitarea de declasare a monumentului istoric "C.", precum şi a Deciziei nr. 6128/06.10.2016, prin care li s-a respins plângerea prealabilă, cu consecinţa obligării Ministerului Culturii să declaseze imobilul monument istoric.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3881 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3881 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de casare, recurenţii-reclamanţi au formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu au fost atacate actele emise de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, respectiv propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

Legea nr. 422/2001 nu prevede posibilitatea contestării propunerii emise de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Prin aplicarea greşită a normelor de drept material indicate, prima instanţă a respins acţiunea, fără a analiza legalitatea deciziilor contestate şi raportat la motivele reţinute de Ministerul Culturii pentru respingerea solicitării de declasare a imobilului.

Prin soluţia instanţei de fond se încalcă dreptul la un proces echitabil, nefiind exercitat un control de legalitate eficient asupra actelor emise de Ministerul Culturii, cu o motivare neîntemeiată.

Totodată, interpretarea greşită a Legii nr. 422/2001 a condus şi la o soluţie greşită în privinţa probatoriului administrat în cauză.

Prin încheierea din 29 iunie 2017, instanţa de fond a respins solicitarea reclamanţilor de a se administra şi proba cu expertiză în specialitatea arhitectură, apreciind că nu este concludentă şi utilă cauzei, întrucât nu au fost atacate actele emise de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice.

În cazul în care instanţa de fond ar fi încuviinţat administrarea probei cu expertiză tehnică, ar fi rezultat fără echivoc că locuinţa nu are valoare istorică însemnată şi că nu este reprezentativă pentru municipiul Alexandria, neavând valoare memorial-simbolică.

Motivarea dată dosarului de declasare, respectiv că imobilul are o importanţă istorică pentru municipiul Alexandria este neîntemeiată, fiind contrazisă de avizul iniţial favorabil al direcţiei din teritoriu a Ministerului Culturii, precum şi de poziţia comunităţii locale exprimată de Primăria Alexandria.

Totodată, prima instanţă a apreciat că nu sunt pertinente criticile privind clasarea imobilului ca monument istoric, întrucât au fost tranşate la rămânerea definitivă a actului de clasare.

Or, acest act nu este depus la dosar şi nu a fost comunicat, contrar dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 27/1992.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 mai 2018, intimatul-pârât Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

Intimatul-pârât a susţinut, în esenţă, că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că nefiind invocate în cererea introductivă motive de nelegalitate în privinţa propunerii de declasare, soluţia adoptată prin deciziile atacate este temeinic justificată, având la bază opinia cu valoare ştiinţifică ridicată exprimată prin propunere, căreia legea îi conferă, practic, caracter obligatoriu.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale nu poate impune Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice să emită aviz favorabil de declasare a unui monument istoric, în acest sens dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 422/2001 prevăzând că Ministrul Culturii poate decide declasarea numai în cazul în care Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a propus declasarea.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 03 decembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2020, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au supus controlului de legalitate Decizia nr. 4681/16.06.2016, emisă de pârâtul Ministerul Culturii, prin care s-a dispus respingerea solicitării de declasare a monumentului istoric "C.", precum şi Decizia nr. 6128/06.10.2016, emisă de ministerul pârât, prin care reclamanţilor le-a fost respinsă plângerea prealabilă.

În cuprinsul Deciziei nr. 4681/16.06.2016 s-a reţinut că urmare a reanalizării dosarului în şedinţa din data de 31.05.2016 a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, s-a decis respingerea solicitării de declasare prin majoritate simplă de voturi, dintre motivaţiile notate de membrii comisiei fiind enumerate: vechimea mare a imobilului, considerat autentic din punct de vedere al amplasamentului, conceptului, materialelor şi tehnicilor de execuţie, relevanţa imobilului pentru municipiul Alexandria, valorile arhitecturale, valoarea tradiţională, autenticitatea şi reprezentativitatea monumentului istoric pentru comunitatea locală.

Instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii nu au înţeles să atace şi propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, nefiind invocate motive de nelegalitate în privinţa acestei propuneri, context în care s-a apreciat că soluţia adoptată prin deciziile atacate este temeinic justificată, având la bază opinia cu valoare ştiinţifică ridicată exprimată prin propunere, căreia legea îi conferă un caracter obligatoriu.

Instanţa de control judiciar nu poate împărtăşi opinia exprimată de judecătorul fondului.

Conform dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 422/2001:,,(1) Comunicarea de clasare, de declasare sau răspunsul privind neclasarea sau nedeclasarea pot fi contestate de proprietarul bunului imobil în cauză la Ministerul Culturii şi Cultelor în termen de 30 de zile de la data comunicării; contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare.

(2) În cazul în care prin votul a două treimi din numărul membrilor Comisia Naţională a Monumentelor Istorice susţine hotărârea iniţială de clasare sau de neclasare, ministrul culturii şi cultelor este îndreptăţit să respingă contestaţia.

(3) În cazul în care contestatarul nu este mulţumit de răspunsul primit, acesta se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii."

Totodată, potrivit art. 33 alin. (1) lit. d) din actul normativ menţionat, "Comisia Naţională a Monumentelor Istorice propune clasarea, declasarea, neclasarea sau nedeclasarea şi schimbarea grupei de clasare a monumentelor istorice", iar alin. (1^1) al aceluiaşi articol stabileşte că "Ministrul culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau decide neclasarea numai în cazul în care Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea."

Din întreaga economie a prevederilor Legii nr. 422/2001 rezultă că analiza dosarului de declasare este o atribuţie ce aparţine Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, propunerea exprimată de Comisie reprezentând un act premergător emiterii ordinului de declasare/neclasare, care fundamentează acest act administrativ, fără însă a se prevede posibilitatea contestării separate a propunerii exprimate de Comisie.

În aceste condiţii, criticile formulate în privinţa deciziei emise de Ministerul Culturii, ca răspuns al contestaţiei formulate de proprietarul imobilului, în temeiul art. 15 din Legea nr. 422/2001, se îndreaptă, implicit, şi asupra propunerii exprimate de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, act cu caracter prealabil care stă la baza emiterii deciziei atacate în instanţă.

În contextul evidenţiat, se constată că, în speţă, controlul de legalitate al Deciziilor nr. 4681/16.06.2016 şi nr. 6128/06.10.2016, emise de Ministrul Culturii implică şi analiza aspectelor reţinute în cuprinsul propunerii exprimate de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, motivarea acestei propuneri regăsindu-se în conţinutul deciziilor contestate.

Cum prima instanţă a examinat legalitatea deciziilor atacate, fără a analiza şi motivele reţinute de Comisie la emiterea propunerii de nedeclasare, instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei şi este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.

Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate şi criticile recurenţilor-reclamanţi vizând probatoriul administrat în cauză de către instanţa de fond, din perspectiva motivării date deciziei prin care s-a dispus respingerea solicitării de declasare, în sensul că imobilul are o importanţă istorică pentru municipiul Alexandria.

În legătură cu acest aspect, reclamanţii au susţinut că imobilul îndeplineşte condiţiile pentru declasare potrivit art. 21 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 2260/2008, întrucât imobilul nu corespunde criteriilor valorice pentru selecţia de înscriere în Lista monumentelor istorice şi nu a corespuns acestor criterii nici la data la care a fost înscris în lista menţionată.

În dovedirea acestor susţineri, reclamanţii au solicitat proba cu expertiză tehnică în specialitatea arhitectură, în vederea stabilirii vechimii, a valorii arhitecturale, artistice şi urbanistice a imobilului în cauză, probă care a fost respinsă de către instanţa de fond, pe considerentul că nu este concludentă şi utilă cauzei, întrucât reclamanţii au atacat doar Deciziile nr. 4681/16.06.2016 şi nr. 6128/06.10.2016, emise de Ministerul Culturii, nefiind atacată şi propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

În raport de considerentele reţinute în motivarea deciziei de respingere a solicitării de declasare a imobilului şi având în vedere criticile formulate de reclamanţi vizând întrunirea condiţiilor pentru declasarea imobilului monument istoric, Înalta Curte apreciază că se impune ca judecătorul fondului să administreze probe pentru clarificarea acestor aspecte, inclusiv proba cu expertiză tehnică în specialitatea arhitectură, în vederea determinării valorii istorice a imobilului în litigiu, precum şi a reprezentativităţii în calitate de monument istoric pentru comunitatea locală.

În raport de cele reţinute în cuprinsul prezentei decizii şi având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., republicat, proba cu expertiză tehnică judiciară nu poate fi administrată în etapa procesuală a recursului, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează a suplimenta materialul probator pentru o corectă dezlegare a litigiului dedus judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse anterior, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanţii A. şi B., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând a se menţine soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Faţă de soluţia pronunţată în calea de atac a recursului, nu poate fi primită solicitarea recurenţilor-reclamanţi de acordare a cheltuielilor de judecată, soluţionarea acestei cereri necesitând dezlegarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3881 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.