VAT refund denial quashed and remanded for retrial for lack of stated reasons
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, quashed the Court of Appeal's judgment that had rejected the claim as unfounded, and remanded the case to the same court for retrial; the appealed decision is annulled and the case is sent back. The underlying dispute is an administrative-tax challenge by a company in insolvency liquidation against tax assessment acts (an assessment decision and inspection report, and the administrative decision rejecting the tax challenge) by which VAT refunds were denied. The High Court found that the court of first instance breached the duty to state reasons under Art. 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, a ground for cassation under Art. 488(6), because it merely reproduced the tax authority's arguments, did not analyze the evidence, and failed to respond to the taxpayer's decisive arguments, including alleged breaches of Arts. 6 and 12 of the Fiscal Procedure Code, the substance of VAT deduction rights, and the applicability of CJEU case law (including joined cases C-80/11 and C-142/11); because the merits were not genuinely adjudicated, the case was remitted under Art. 20(3) of Law No. 554/2004 and Arts. 496-497 of the Civil Procedure Code, with the remaining ground for cassation left unexamined.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 alin. (1) C. proc. civ, art. 73 din Legea nr. 207/2015, art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 264 C. proc. civ; VAT refund denial quashed and remanded for retrial for lack of stated reasons: The underlying dispute is an administrative-tax challenge by a company in insolvency liquidation against tax assessment acts (an assessment decision and inspection report, and the administrative decision rejecting the tax challenge) by which VAT refunds were denied. The High Court found that the court of first instance breached the duty to state reasons under Art. 425(1)(b) of the Civil Procedure Code, a ground for cassation under Art. 488(6), because it merely reproduced the tax authority's arguments, did not analyze the evidence, and failed to respond to the taxpayer's decisive arguments, including alleged breaches of Arts. 6 and 12 of the Fiscal Procedure Code, the substance of VAT deduction rights, and the applicability of CJEU case law (including joined cases C-80/11 and C-142/11); because the merits were not genuinely adjudicated, the case was remitted under Art. 20(3) of Law No. 554/2004 and Arts. 496-497 of the Civil Procedure Code, with the remaining ground for cassation left unexamined.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for cassation with referral for retrial when the lower court did not adjudicate the merits.
Appeal procedure provision applied to admit the appeal.
Basis for quashing the judgment and remanding the case to the same court.
Provisions applied to dispose of the retrial after cassation with referral.
Full text
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I Cererea de chemare în judecată
1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la nr. x/2017 din 28.04.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Serviciul de Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, anularea Deciziei de impunere nr. x/25.11.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău -Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.11.2016, în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina societăţii a obligaţiilor fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impunere stabilite în cadrul inspecţiei fiscale.
2. Prin sentinţa nr. 183 din 19.09.2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal. Cauza nr. 366/44/2017 a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. x/2017.
3. La data de 28 august 2017, aceeaşi reclamantă, în contradictoriu cu aceleaşi pârâte, a formulat acţiunea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 330/30.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.R.F.P. Galaţi şi, în consecinţă, anularea Deciziei de impunere nr. x/25.11.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău -Activitatea de Inspecţie Fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.11.2016, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
4. Prin încheierea din şedinţa publică din data de 12.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Galaţi a admis excepţia de litispendenţă, invocată de pârâta D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Buzău, şi a trimis cauza, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
5. Prin sentinţa nr. 2/08 ianuarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
6. Prin Decizia nr. 1284/23.03.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi -, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.09.2018.
II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
7. Prin sentinţa nr. 196/2018 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, Direcţia de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul D.G.R.F.P. Galaţi.
III Recursul formulat de reclamantă
8. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Buzău, prin lichidator judiciar, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, spre rejudecare, iar în subsidiar, în situaţia în care se apreciază că prima instanţă a analizat şi s-a pronunţat pe toate motivele invocate în acţiune, casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, ca urmare a rejudecării cauzei, anularea Deciziei 330/30.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, a Deciziei de impunere nr. x din 25.11.2016 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impunere stabilite in cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.11.2016.
9. În motivarea recursului, recurenta a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că sentinţa recurată este nelegalâ. Cu privire la primul motiv de recurs, acela al soluţionării procesului fără ca instanţa de fond să analizeze fondul cauzei, în sensul ca prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe toate motivele invocate în acţiune, a invocat dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., a arătat că motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. Motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie; în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro si contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal.
10. A mai arătat recurenta că hotărârea criticată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate (ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2014 şi raportul de expertiza contabilă judiciară din dată de 30.08.2014, solicitată de Serviciul de investigare a Fraudelor al I.P.J Buzău în dosarul penal menţionat, precum şi adresa de răspuns nr. x înregistrată la DGRFP Galaţi sub nr. GIR RBG-31849/11/03.2016), deşi motivarea trebuia să se sprijine pe dovezile din dosar, iar pronunţarea să poarte asupra tuturor mijloacelor care stau la baza pretenţiilor ridicate de părţi.
11. Instanţa de fond s-a limitat la a prelua, cuvânt cu cuvânt, apărările pârâtelor, dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate. Chiar dacă instanţa de fond şi-a însuşit apărările pârâtelor, trebuia să indice propriile motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.
12. De asemenea, hotărârea recurată nu face nicio referire la practica CJUE şi a jurisprudenţei acesteia, deşi a arătat pe larg în cuprinsul acţiunii introductive care este jurisprudenţa constantă a CJUE în materia deducerii TVA. Principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene, prevăzut în art. 148 din Constituţia României, pe de o parte, şi jurisprudenţa consolidată a CJUE, pe de altă parte, impun instanţelor naţionale obligaţia de a interpreta dreptul naţional în conformitate cu dreptul Uniunii, astfel că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau principiile dreptului Uniunii ar putea fi invocate şi direct în recurs.
13. Or, argumentele pentru care s-au respins susţinerile sale referitoare la jurisprudenţa CJUE în materia deducerii TVA nu au fost arătate. Procedând astfel, instanţa a încălcat nu numai dispoziţiile Legii contenciosului administrativ şi ale C. proc. civ., ci şi dreptul reclamantei la un proces echitabil, neavând nici o garanţie că Argumentele ei au fost examinate de către instanţa de fond.
14. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta a prezentat contextul efectuării inspecţiei fiscale şi a arătat că prin Decizia nr. 673/21.09.2016 emisă de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul DGRFP Calaţi s-a dispus refacerea parţială a inspecţiei fiscale din perspectiva înscrisurilor noi prezentate. Fără a avea în vedere aspectele organului de soluţionare a contestaţiei, reprezentanţii pârâtei întocmesc Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impunere stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 25.11.2016, în care se pronunţă asupra altor aspecte şi fără a avea în vedere prevederile art. 10.4 şi art. 10.5 din Ordinul nr. 3741/2015 din 23 decembrie 2015.
15. În ceea ce priveşte Decizia de impunere şi RIF-ul contestate în prezenta procedură, au în vedere două coordonate principale, ambele fiind expresia încălcării de către organul de inspecţie fiscală a disp. art. 6 şi art. 12 din Codul de procedură fiscală, în concret: neluarea în considerare, sub nicio formă, a înscrisurilor absolut relevante în determinarea stării de fapt fiscale, respectiv denaturarea unor înscrisuri, cu ignorarea sensului lămurit şi univoc al acestora; are în vedere situaţia următoarelor înscrisuri (menţionate la fila nr. x din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 673/21.09.2016): Ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2014 al IPJ Buzău - Serviciul de Investigare a Fraudelor; raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 30.03.2014, solicitată în dosarul penal menţionat, precum şi adresa de răspuns nr. x înregistrată la DGRFP Galaţi sub nr. GLR RBG - 31849/11.08.2015. Din acestea rezultă cu claritate că inscrisurile prezentate sunt suficiente pentru a se acorda reclamantei dreptul de rambursare a TVA.
16. Nu în ultimul rand, a mai arătat, sensul de interpretare al judecătorului fondului (ce reprezintă o însuşire a punctului de vedere al fiscului), este de natură a conduce la o îmbogăţire fără just temei a bugetului de stat, cât timp fiscul a primit TVA atât de la prestatorul de servicii în favoarea sa (prestator care a colectat TVA de la reclamantă atunci când a încasat valoarea facturilor), însă îi refuză dreptului de deducere al TVA plătit prestatorului, ceea ce echivalează cu plata încă o dată a aceluiaşi TVA.
17. În ceea ce priveşte critica în sensul denaturării unor înscrisuri, cu ignorarea sensului lămurit şi univoc al acestora, arată că sensul de interpretare al inspectorilor fiscali conduce la limitarea fără temei a dreptului de deducere, constatările inspectorilor fiscali sunt bazate pe ignorarea înscrisurilor puse la dispoziţie de contribuabil şi necunoaşterea realităţii economice consemnate în facturi. Organul de control ignoră principiul răspunderii fiscale individuale şi recalifică operaţiunile economice efectuate în alt sens decât cel dat de legiuitor, dar mai ales cu ignorarea situaţiei de fapt probate; redefineşte folosul unor operaţiuni impozabile, în baza cărora a stabilit obligaţii fiscale suplimentare, fără temei legal sau faptic. În acest sens, după cum apreciază inspectorii fiscali şi după cum reţine instanţa de fond, ar însemna ca după ce reclamanta a făcut plata TVA către furnizor (care l-a colectat în mod cert, din moment ce a încasat efectiv suma indicată în factura de la beneficiarul prestaţiei), aceasta să mai plătească încă o dată suma respectivă, prin nerecunoaşterea dreptului de deducere al TVA plătit.
18. Or, o asemenea atitudine este criticată în practica CJUE, în cauzele reunite C-80/11 şi C-142/11 CJUE a stabilit că autorităţile fiscale nu pot refuza în principiu să deducă din valoarea taxei pe valoarea adăugată valoarea taxei datorate sau achitate de către o persoana impozabilă pentru serviciile care i-au fost prestate sau bunurile care i-au fost livrate, din cauza neregularităţilor comise de emitentul facturii aferente acestor servicii sau bunuri sau unul dintre prestatorii săi.
19. Reclamanta, cât timp a făcut dovada unor facturi de la furnizori, inregistrate contabil şi declarate fiscal, nu are răspundere pentru acţiunile furnizorilor; este absurd ca refuzul dreptului la deducererea TVA să se întemeieze pe ideea de bănuială a unor operaţiuni ale furnizorilor furnizorului, din alte paliere tranzacţionale, fără legătură cu debitoarea. Astfel, facturile emise de S.C. C. S.R.L. sunt suficiente pentru exercitarea dreptului de deducere, iar negarea acestui drept pe motive formale, cum ar fi insuficienţa unor documente conexe, neprevăzute expres de legislaţie, este injustă şi neconformă cu principiile de TVA consemnate şi de jurisprudenţa CJUE.
20. Susţinerile instanţei de fond (preluate din deciziile inspectorilor fiscali) cu privire la lipsa unui deviz detaliat al lucrărilor executate, lipsa menţiunii numelor celor ce au semnat procesele-verbale de recepţie (deşi numele părţilor implicate sunt menţionate, sunt aplicate semnaturi şi ştampile care certifică acordul părţilor asupra conţinutului înscrisurilor), nu sunt expresia unor exigenţe legale expres prevăzute în acte normative.
21. Desigur, facturile trebuie întocmite în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, fapt ce nu a fost contestat de către organele de inspecţie fiscală, dar pentru erori de disciplină contabilă (cum ar fi nereţinerea integrală în facturi a sediului complet al furnizorului) este prevăzută în lege angajarea răspunderii contravenţionale, nu recalificarea tranzacţiei în sensul că aceasta nu ar exista.
22. Prin raţionamentul inspectorilor fiscali se tinde la a se considera că operaţiunea de prestare de servicii nu ar exista în realitate, cu toate că este cert că rezultatul prestaţiei există (clădirea există), iar operaţiunile conexe (de plată a preţului) s-au făcut în realitate, conform documentelor de plată bancare. Tocmai de aceea, soldurile conturilor furnizor şi client pentru societăţile menţionate, reclamanta şi S.C. C. S.R.L., sunt zero. Acestea au fost achitate, respectiv încasate prin ordine de plată şi prin efecte de plată, aşa cum rezultă din raportul 394 şi din evidenţa contabilă a societăţii.
23. În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond referitoare la faptul că facturile prezentate nu conţin elementele obligatorii impuse de prevederile art. 155 pct. 19 din Codul fiscal, jurisprudenţa actuală a CJUE stipulează că o persoană impozabilă care este răspunzătoare, în calitate de destinatar al serviciilor, pentru TVA aferentă acesteia, nu este obligată să deţină o factură întocmită conform condiţiilor de forma prevăzute de Directiva TVA. În acest sens, arată prevederile art. 6 din Codul de procedură fiscală, referitor la exercitarea dreptului de apreciere şi art. 12, buna-credinţă, din Codul de procedură fiscală.
IV Apărările formulate de intimata pârâtă
24. Intimata pârâtă Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
25. A arătat că din analiza cererii de recurs reiese faptul că recurentul reconturează criticile aduse în cererea de chemare în judecată, pe care instanţa de fond le-a dezlegat în deplină concordanţă cu legislaţia fiscală. A prezentat situaţia de fapt şi a arătat că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 673721.09.2016, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse documente suplimentare în susţinere de către reclamantă, iar organele de inspecţie fiscală nu au făcut nicio referire la documentele depuse, s-a dispus desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. x/11.02.2013, pentru suma de 2.428.821 RON, reprezentând TVA respinsă la rambursare.
26. Temeinic şi legal organele de inspecţie fiscală au concluzionat că petenta nu avea dreptul să preia pe rubrica regularizări taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare, în sumă de 2.426.821 RON, şi nici nu a putut justifica efectiv lucrările şi serviciile prestate, nefiind astfel îndeplinite condiţiile legale de acordare a dreptului de deducere a TVA. În aceste condiţii, raportat la documentele aflate la dosarul cauzei (facturile completate cu numărul şi data contractului, devize de lucrări, contracte de execuţie lucrări, raport de expertiză contabilă), organele de inspecţie fiscală au concluzionat temeinic că susţinerile contestatoarei nu sunt de natură să modifice suma de 2.428.821 RON stabilită suplimentar, reprezentând TVA respinsă la rambursare.
27. De asemenea, s-a reţinut fondat, în Decizia nr. 330/30.05.2017, că în drept sunt aplicabile cauzei prevederile în vigoare, ale art. 6, art. 73 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu dispoziţiile art. 1341 alin. (7), art. 145 alin. (1) şi (2) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în conexiune cu prevederile pct. 46 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codul fiscal.
28. Analizând fiecare din susţinerile contestatoarei în cuprinsul Deciziei nr. 330/30.05.2017, s-a concluzionat că documentele prezentate nu pot face dovada realizării efective a lucrărilor şi prestărilor de servicii. Şi susţinerea petentei potrivit căreia organele de inspecţie fiscală nu au luat în considerare înscrisurile relevante, respective Ordonanţa de clasare, raportul de expertiză contabilă judiciară şi Decizia de soluţionare nr. 673/21.09.2016, este nefondată, întrucât desfiinţarea Deciziei de impunere nr. x/11.02.2013 pentru suma de 2.428.821 RON, reprezentând TVA respinsă la rambursare, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 673/21.09.2016 emisă de către DGRFP Galaţi, a avut ca premisă faptul că organele de inspecţie fiscală nu au luat în considerare documentele depuse la dosarul cauzei (facturile modificate şi situaţiile de piaţă). Organele de Inspecţie fiscală care au întocmit noile acte de control au ţinut cont strict de cauza care a dus la desfiinţarea precedentei decizii de impunere (facturi modificate, situaţii de plată şi procese-verbale de recepţie).
V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
29. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat şi sunt incidente motive de casare cu trimitere spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
30. Ca urmare a inspecţiei fiscale desfăşurate pentru perioada 01.01.2007-31.12.2010, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Buzău au întocmit Raportul de inspecţie fiscala nr. x/11.02.2013 şi au emis Decizia de impunere nr. x/11.02.2013, prin care s-a respins la rambursare TVA în sumă de 2.595.207 RON solicitat de reclamanta S.C. C. S.R.L..
31. Prin Decizia nr. 673/21.09.2016 emisă de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Buzău Galaţi, procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva obligaţiilor suplimentare de plată în sumă de 2.595.207 RON, reprezentând TVA respinsă la rambursare, fiind reluată ca urmare a Ordonanţei de clasare din data de 19.11.2014 în dosar nr. x/2014, definitivă prin respingerea plângerii formulată de Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Buzău prin Ordonanţa din 12.01.2015 în dosar nr. x/2014, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia pentru suma de 117.000 RON şi pentru suma de 49.315 RON, a fost desfiinţată în parte Decizia de impunere nr. x/11.02.2013 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.02.2013 de AJFP Buzău - Inspecţie fiscala, în ceea ce priveşte respingerea la rambursare a sumei de 2.428.821 RON.
32. În motivarea deciziei, în ceea ce priveşte admiterea contestaţiei, s-a reţinut că, având în vedere constatările din raportul de inspecţie fiscală, susţinerile contestatoarei, raportat la documentele depuse la dosarul cauzei (facturi completate, devize de lucrări, contracte de execuţie lucrări, raport de expertiză contabilă), organul de soluţionare a contestaţiei "este în imposibilitatea de a efectua o analiza conforma, cu privire la aceste constatări fiscale ale organului de inspecţie si, pe cale de consecinţa, a stabilirii obligaţiei fiscale cu titlul de TVA in cuantum de 2.428.821 RON".
33. Ulterior, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău - Activitatea de Inspecţie Fiscală a emis Decizia de impunere nr. x/25.11.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/24.11.2016, iar ca urmare a soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamantă, Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi a emis Decizia nr. 330/30.05.2017 de respingere a contestaţiei.
34. Prin acţiunile conexe respinse prin sentinţa recurată, reclamanta S.C. A. S.R.L. Buzău, prin lichidator B., a solicitat anularea Deciziei nr. 330/30.05.2017 de respingere a contestaţiei, anularea Deciziei de impunere nr. x/25.11.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.11.2016.
35. Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", cu privire la faptul că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
36. Sunt întemeiate motivele de recurs privind faptul că instanţa de fond s-a limitat la a prelua, cuvânt cu cuvânt, apărările pârâtelor, dând o aparenţă de motivare a hotărârii pronunţate, hotărârea recurată nu cuprinde şi o analiză a mijloacelor de probă administrate, nu face nicio referire la practica CJUE şi jurisprudenţei acesteia, deşi s-a arătat în cuprinsul acţiunii jurisprudenţa constantă a CJUE în materia deducerii TVA, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată nefiind analizate, cu încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil.
37. Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată este reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
38. Examinând considerentele sentinţei instanţei de fond, în raport de cererea de chemare în judecată, actele şi lucrările dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi, aparent, sentinţa este motivată, situaţia de fapt este în mod exclusiv cea reţinută de organele fiscale, fără a rezulta că au fost avute în vedere în vreun fel şi probele administrate în cauză, iar considerentele pentru care a fost respinsă acţiunea reprezintă, în tot, o preluare a argumentelor prezentate în cadrul Deciziei nr. 330/30.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.R.F.P. Galaţi, şi a apărărilor formulate de pârâtă la instanţa de fond.
39. Aprecierea materialului probator de către instanţa fond vizează netemeinicia şi nu constituie motiv de casare în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., iar puterea doveditoare a probelor este lăsată la libera apreciere a instanţei, potrivit art. 264 C. proc. civ., care prevede că "(1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor", însă obligaţia de motivare a hotărârii are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, a dispoziţiilor legale, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept, prezentarea motivelor pentru care au fost admise sau respinse cererile părţilor.
40. Ca urmare a faptului că a preluat argumentele reţinute prin decizia de soluţionare a contestaţiei şi reluate prin apărările formulate de pârâtă, instanţa de fond nu a răspuns în niciun fel, în mod efectiv, motivelor pentru care reclamanta a solicitat anularea actelor administrative fiscale.
41. Instanţa de fond nu a analizat argumentele invocate de reclamantă privind încălcarea de catre organul de inspecţie fiscală a dispoziţiilor art. 6 şi art. 12 din Codul de procedură fiscală, art. 129 alin. (2) din acelaşi act normativ, privind neluarea în considerare în cadrul inspecţiei fiscale a unor înscrisuri (Ordonanţa de clasare din dosarul penal, raportul de expertiză contabilă judiciară din data de 30.08.2014, solicitată de către organele de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Buzău, adresa nr. x înregistrată la DGRFP Galaţi sub nr. GLR_REG-31849/11/08.2016), precum şi criticile formulate cu privire la interpretarea dată de inspectorii fiscali înscrisurilor prezentate şi textelor legale incidente.
42. Instanţa de fond nu a răspuns motivelor invocate de reclamantă privind faptul că facturile emise de S.C. C. S.R.L. sunt suficiente pentru exercitarea dreptului de deducere, iar negarea acestui drept, pe motive formale, este injustă şi neconformă cu principiile de TVA, consemnate şi de jurisprudenta CJUE, privind faptul că prin raţionamentul inspectorilor fiscali se tinde la a se considera că operaţiunea de prestare servicii nu ar exista în realitate, deşi ar fi cert că rezultatul prestaţiei există, iar operaţiunile conexe (de plată a preţului) s-au făcut în realitate, conform documentelor de plată cu caracter bancar, că se tinde la generarea unei îmbogăţiri fără justă cauză pentru stat întrucât, după ce reclamanta a făcut plata TVA către furnizor, care l-a colectat în mod cert, din moment ce a încasat efectiv suma indicată în factura de la beneficiarul prestaţiei, pretinde plata aceleaşi sume, prin nerecunoaşterea dreptului de deducere al TVA plătit, privind faptul că nu răspunde pentru acţiunile furnizorilor, că refuzul dreptului la deducerea TVA se întemeieză pe ideea de bănuială a unor operaţiuni ale furnizorilor furnizorului, fără legătură cu reclamanta, privind faptul că achiziţiile au fost efectuate pentru activitatea desfăşurată şi costul acestora se regăseşte în preţul bunurilor/serviciilor livrate/prestate.
43. De asemenea, instanţa nu a răspuns susţinerilor privind aplicarea în cauză a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite C-80/11 şi C-142/11 Mahagaben şi Peter David, C-286/94 Garage Molenheide, în sensul că măsurile luate de Statele Membre nu pot să fie folosite în aşa fel încât să se pună în discuţie în mod sistematic deducerea TVA, principiu fundamental al sistemului comun al TVA, că regimul deducerilor urmăreşte să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA datorat sau achitat în cadrul tuturor activităţilor sale economice, iar sistemul comun al TVA garantează, prin urmare, neutralitatea în ceea ce priveşte sarcina fiscal corespunzătoare tuturor activităţilor economice, indiferent de finalitatea sau de rezultatele acestora, cu condiţia ca activităţile menţionate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA, că autoritatea fiscală trebuie să dovedească frauda, iar dacă a plătit TVA şi nu i se recunoaşte dreptul de deducere, se încalcă principiul neutralităţii în interpretarea dispoziţiilor legale cu privire la TVA.
44. Obligaţia de motivare nu impune instanţei, în mod evident, o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere invocată de părţi, însă este esenţială expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată, întrucât motivarea în fapt şi motivarea în drept sunt elemente esenţiale ale hotărârii judecătoreşti, condiţii ale unui proces echitabil şi reprezintă o premisă absolut necesară a exercitării de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar.
45. Instanţa este obligată să examineze în mod real şi efectiv problemele supuse judecăţii, motivele decisive pentru soluţionarea cererii invocate prin cererea de chemare în judecată, şi să arate considerentele pentru care constată temeinicia sau netemeinicia acestora, raportat la probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, pentru a da posibilitatea exercitării controului judiciar care se exercită asupra sentinţei recurate prin care se analizează motivele de nelegalitate.
46. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea presupune, totuşi, ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive pentru soluţionarea procedurii în cauză (Hotărârea Albina impotriva Romaniei din 28 aprilie 2005, paragraful 33, Hotărârea Vlasia Grigore Vasilescu impotriva Romaniei din 8 iunie 2006, paragraful 39, cu trimitere la Hotărârea Ruiz Torija şi Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994).
47. Or, instanţa de fond nu a răspuns în niciun fel criticilor formulate de reclamantă.
48. Soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative implica obligaţia instanţei de stabili situaţia de fapt în baza tuturor probelor administrate şi de a efectua o analiză proprie, în baza acestui probatoriu, în concret, a motivelor invocate de reclamantă privind nelegalitatea actelor administrative prin care s-a respins la rambursare TVA în suma de 2.595.207 RON, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi inclusiv prin prisma jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, având în vedere principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene şi efectele hotărârile prin care Curtea de Jutiţie a Uniunii Europene se pronunţă cu privire la interpretarea acestuia.
49. Motivarea instanţei de fond nu permite instanţei de control judiciar examinarea legalităţii sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, în ceea ce priveşte motivele invocate de reclamantă de nulitate a actelor administrative contestate, astfel încât să asigure recurentei reclamante un proces echitabil, întrucât cauza a fost soluţionată fără să fie analizate efectiv şi să fie lămurite motivat împrejurările de fapt şi de drept invocate de reclamantă, în raport de circumstanţele cauzei şi probele administrate, elemente imperativ necesare pentru exercitarea controlului de legalitate, lipsa acestora fiind echivalentă cu nemotivarea hotărârii pronunţate.
50. Pentru aceste motive, având în vedere că motivarea în fapt şi în drept sunt elemente esenţiale ale hotărârii judecătoreşti, condiţii ale unui proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi reprezintă o premisă absolut necesară a exercitării de către instanţa de recurs, care verifică numai legalitatea hotărârii, a atribuţiilor de control judiciar, iar nemotivarea constituie motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond, deşi a respins acţiunea ca nefondată, nu a judecat fondul cererii de chemare în judecată, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu aplicarea art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ.. Faţă de motivele care impun casarea cu trimitere spre rejudecare, care nu permit efectuarea controlului judiciar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., nu vor fi analizate motivele de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.
VI Soluţia instanţei de recurs
51. Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, potrivit prezentelor considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator B. împotriva sentinţei nr. 196/2018 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 ianuarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.