Inadmissibility of appeal against final judgment challenging judicial disciplinary complaint dismissal under Law No. 317/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 ianuarie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 376I/IJ/3157/DIJ/2014 din 04 decembrie 2014, emisă de Inspecţia Judiciară.

La termenul din data 12 iunie 2015, instanţa, în conformitate cu prevederile art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, la solicitarea reclamantului, a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a doamnei judecător B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3091 din 20 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3091 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată, cu motivarea generală că cele sesizate nu constituie abateri disciplinare, deşi nu acesta a fost obiectul acţiunii sale.

Astfel, a susţinut că soluţia de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este nelegală şi, deşi instanţa de fond era chemată să judece numai dacă o atare soluţie se justifică sau nu în raport de textul indicat, considerentele cu privire la temeinicia de fond a sesizării sunt, din acest punct de vedere, străine cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin cererea depusă la dosar la data de 20 iulie 2018, intimata-pârâtă a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Prin raportare la dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, interpretat în sensul dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 71/1999, art. 252 din Codul muncii, precum şi ale art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, răspunderea disciplinară a magistraţilor este prescriptibilă?

În situaţia unui răspuns afirmativ, termenul de prescripţie de 2 ani de la data săvârşirii faptei, se aplică atât acţiunii disciplinare, cât şi procedurii de soluţionare a acţiunii disciplinare, în acest sens fiind necesară emiterea hotărârii de sancţionare disciplinară în interiorul termenului de prescripţie amintit?"

6. Alte aspecte relevante

Prin raportul întocmit în procedura de filtrare asupra admisibilităţii în principiu a recursului (dosarul cauzei) s-a apreciat ca fiind fundamentată soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii recursului, din perspectiva aplicării prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, iar prin încheierea din 06 decembrie 2017, s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, în vederea formulării unui punct de vedere.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de intimata-intervenientă B., se constată următoarele:

Potrivit art. 519 C. proc. civ., republicat: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condiţiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ., republicat, sunt următoarele:

- existenţa unei chestiuni de drept;

- chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de "soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013);

- chestiunea de drept să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

În cauză, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care prevăd: "Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită".

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestaţia îndreptată împotriva Rezoluţiei nr. 376I/IJ/3157/DIJ/2014 din 04 decembrie 2014, emisă de Inspecţia Judiciară, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării formulată de petiţionarul A..

Prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 3091 din 20 noiembrie 2015, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată, reţinând că nu există indicii de săvârşire a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Prin recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva acestei sentinţe, s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, apreciindu-se că instanţa de fond nu a analizat legalitatea soluţiei de clasare a sesizării formulate, ci aspectele de fond din sesizare, semnalate drept abateri disciplinare.

În consecinţă, problema pusă în discuţie în prezentul litigiu, în faza procesuală a recursului, o constituie interpretarea prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, în sensul aprecierii dacă în cadrul cercetării prealabile se pot adopta soluţii de fond în privinţa sesizării, astfel cum consideră recurentul-reclamant că s-a procedat atât prin rezoluţia contestată, cât şi prin sentinţa civilă recurată.

În contextul arătat, nu este îndeplinită una din condiţiile de admisibilitate necesare declanşării procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, respectiv cerinţa ce vizează caracterul esenţial al chestiunii de drept, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în condiţiile în care, prin sentinţa recurată prima instanţă nu s-a pronunţat asupra problematicii prescripţiei răspunderii disciplinare a magistraţilor.

Pentru aceste considerente, constatându-se că nu sunt întrunite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ., republicat, urmează a se respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de intimata-pârâtă B..

II.2. Examinând, cu prioritate, condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În speţă, prin Rezoluţia nr. 376I/IJ/3157/DIJ/2014 din 04 decembrie 2014, contestată de reclamant, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantului, nefiind identificate elemente care să constituie indicii privind săvârşirea de către judecătorii reclamaţi a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

În cauză, chiar dacă instanţa a cărei hotărâre a fost recurată, a menţionat în dispozitivul sentinţei că aceasta se poate ataca cu recurs, Înalta Curte subliniază că principiul legalităţii căilor de atac, statuat în art. 129 din Constituţia României şi consacrat în C. proc. civ. de dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma in vigoare la momentul sesizării instanţei, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată de intimata-pârâtă B..

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3091 din 20 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.