Salary dispute assigned to Sibiu Tribunal on domicile-based jurisdiction conflict.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Sibiu, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sibiu, a solicitat bligarea pârâtului la acordarea drepturilor salariale cuvenite, defalcate pe fiecare lună, prin calcularea soldei funcţiei de bază şi a sporurilor pentru perioada 25.02.2016- 01.04.2017, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare, respectiv acordarea sporului de 20% (solda de merit) şi actualizarea acestor sume cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 748/CA/2019 din 18 noiembrie 2019 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul persoanei fizice reclamante.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 412/2020 din 16 iulie 2020 a Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, care stabilesc o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Instanţa a constatat că reclamantul are reşedinţa stabilită în municipiul Sibiu, încă din decembrie 2001, situaţie în care a stabilit că locuinţa principală a reclamantului este în municipiul Sibiu, acolo unde are de altfel şi locul de muncă, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Sibiu.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată în regulator de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi salariale.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) coroborate cu alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său sau sediul său".

Or, văzând dispoziţiile mai sus arătate, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, relevant este domiciliul reclamantului.

Analizând actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect Tribunalul Buzău a interpretat dispoziţiile referitoare la domiciliul persoanei fizice şi a dat relevanţă reşedinţei actuale, astfel încât în mod corect a stabilit că instanţa de la domiciliul reclamantului este în Sibiu.

În conformitate cu prevederile art. 87 din C. civ. "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevană prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

Constatând că domiciliul reclamantului este în judeţul Sibiu, în raza de competenţă a Tribunalului Sibiu, Înalta Curte va soluţiona conflictul negativ de competenţă în acest sens.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.