Retroactive application of judicial salary equality to predate sectoral reference value increase via Constitutional Court decision and res judicata

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

1.1Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia, în principal:

- să emită, pe numele reclamanţilor, dispoziţii de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată, începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI-Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 09 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii;

În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului să emită noi ordine de salarizare, care să prevadă:

- De la data de 09.04.2015 şi până la data de 30.09.2016, o indemnizaţie de încadrare calculată în raport de valoarea de referinţă sectorială de 381,823 RON, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată începând cu data de 01 decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI-Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe;

- Obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut efectiv dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 9 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii;

- Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pe care le vor avansa, în caz de opunere.

1.2 În cauză au formulat cereri de intervenţie principală, DDD. şi EEE..

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 4368 din data de 15.11.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei [excepţia/excepţiile inadmisibilităţii/prescrierii dreptului la acţiune şi excepţia autorităţii (provizorii) de lucru judecat faţă de obiectul dosarului nr. x/2016], ca neîntemeiate.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., precum şi cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii FFF. şi EEE., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, prin ministru, în sensul că:

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru reclamanţi şi intervenienţi ordinele individuale de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A obligat pârâţii Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Bucureşti, (în funcţie de instanţa în cadrul căreia au fost/sunt încadraţi reclamanţii/respectiv intervenienţii) să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 4368 din data de 15.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pârâta Curtea de Apel Timişoara, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Ministerul Justiţiei arată că instanţa de fond, fără temei legal a admis acţiunea reclamanţilor, în sensul calculării indemnizaţiei acestuia în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

După cum se cunoaşte, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2O16, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)1 - 14 din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. în soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. 14din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (1)1 - 13 din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivel maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte, după cum s-a arătat.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie:

"Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curţii Constituţionale dar şi prin alte decizii ale Curţii. Astfel, se observă că pretenţiile reclamanţilor pe o perioadă anterioară acestora nu sunt admisibile.

Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând c"" data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariate aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

în consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanţii nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condiţiile în care aceasta valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

Astfel, în acest sens au procedat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, etc.

Aşadar, în contextul celor mai sus arătate, apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond a admis acţiunea reclamanţilor, acordându-le diferenţe salariate începând cu data de 9.04.2015, depăşindu-şi în acest mod atribuţiile puterii judecătoreşti, făcând o aplicare incorectă a legii.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite. În acest sens menţionează că reclamanţilor le-a fost comunicat OMJ nr. 1489/C/2017 prin care la poziţiile din Anexa la ordin, reclamanţilor le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Prin urmare arată că, începând cu luna februarie 2017, reclamanţii au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017. De asemenea, precizează că în decembrie 2017 au fost achitate toate drepturile salariale prevăzute în ordinele de salarizare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 coroborate cu art. 496 din noul C. proc. civ., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs formulate, pârâta Curtea de Apel Timişoara a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcare sau aplicarea greşită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acţiunea reclamanţilor este întemeiată pe prevederile Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016 şi mai ales pe cele ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pe ale cărei considerente reclamanţii solicită acordarea drepturilor salariale calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON începând cu 09.04.2015 şi în raport de o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON de la data de 01.12.2015.

Trebuia precizat, însă că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, a constatat neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene precum şi unele măsuri fiscal bugetare, cu modificările şi completările ulterioare.

În cuprinsul punctului 32 din Decizia sa, Curtea Constituţională stabileşte că personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie sa includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, personalul cam beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat ia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

în ceea ce priveşte efectele acestei decizii, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că aceasta produce efecte numai pentru viitor.

în susţinerea celor menţionate mai sus sunt de amintit următoarele considerente din decizii ale Curţii Constituţionale:

- Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 care în motivare a statuat că în ceea ce priveşte deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unor dispoziţii care nu mai sunt în vigoare, Curtea Constată că acestea nu produc efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor...) Cu alte cuvinte, decizia Curţii prin care se admite excepţia de neconstituţionalitate este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor în toate situaţiile juridice în care norma care nu mai este în vigoare continuă să-şi producă efectele juridice neconstituţionale, în virtutea principiului "tempus regit actum".

- Decizia nr. 164 din 12 martie 2013 prin care Curtea statuează că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial (...).

Prin urmare, interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu poate fi invocată pentru obţinerea retroactivă a unor drepturi salariale pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri.

Având în vedere cele arătate mai sus, apreciază că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată, întemeiată pe efectele pretins retroactive ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Normele legale în vigoare şi nici antemenţionata decizie a Curţii Constituţionale nu au prevăzut că salariul maxim aflat în plată la data de 09.04.2015 a fost calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar de la data de 01.12.2015 în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 445 RON.

Faţă de cele menţionate anterior consideră că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, acordând drepturi salariate pentru reclamanţi cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON de la 09.04.2015 şi de 445 RON de la 1 decembrie 2015.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 03 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul judiciar declanşat are ca obiect obligarea pârâţilor să emită, pe numele reclamanţilor, dispoziţii de salarizare, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la data de 30.09.2016, când s-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, la care să se adauge majorarea de 10%, acordată, începând cu data de 1 decembrie 2015, printre altele, şi personalului prevăzut în Anexa nr. VI-Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, precum şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la data de 30.09.2016, când le-a recunoscut în mod expres dreptul subiectiv reclamat, prin emiterea Ordinului comun al Ministrului Justiţiei nr. 219/C/01.02.2017, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut fiecare reclamant, potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, aplicat de la data de 09 aprilie 2015 şi până la plata efectivă a drepturilor retroactiv cuvenite, sub formă de daune compensatorii, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune moratorii.

Prima instanţă a admis acţiunea dedusă judecăţii şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru reclamanţi şi intervenienţi ordinele individuale de salarizare, începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pârâtele Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Bucureşti, (în funcţie de instanţa în cadrul căreia au fost/sunt încadraţi reclamanţii/respectiv intervenienţii) au fost obligate să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Prin motivele de recurs, recurenţii-pârâţi afirmă că instanţa de fond şi-a motivat soluţia invocând Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, însă având putere numai pentru viitor, nu se putea invoca pentru motivarea soluţiei de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menţionată.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, prima instanţă a reţinut forţa obligatorie a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, inclusiv a considerentelor acesteia, doar în sarcina Ministerului Justiţiei, prin ministrul justiţiei, în raport de care era ţinut a da eficienţă juridică raţionamentului instanţei constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 referitoare la salarizarea stabilită pentru nivelul anului 2015.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei avea obligaţia de a emite ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru 01.12.2015-01.10.2016.

Relevant în cauza de faţă este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, în luna decembrie 2014, deci inclusiv la data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei exista un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referinţă sectorială, de care beneficiau anumiţi judecători.

Pentru soluţionarea corectă a prezentei cauze, prima instanţă a avut în vedere situaţia ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deşi acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referinţă sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuşi personalul său a fost nevoit să îl acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menţionat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentinţa nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecinţă, la data pronunţării hotărârii de faţă, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupaţională "Justiţie", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reţine că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză şi cea soluţionată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat priveşte inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinţei nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în care s-a soluţionat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi cu privire la majorările de 2%, 5% şi 11%, acordate magistraţilor şi personalului asimilat se răsfrânge şi asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurenţilor-pârâţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi CURTEA DE APEL TIMIŞOARA ŞI MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei nr. 4368 din 15 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.