Salary order challenge quashed as moot after later order granted higher reference value

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2017, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ: - obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei prin Ministrul Justiţiei să emită ordinul de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale (VRS) de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 01.12.2015, respectiv a unei VRS de 405 RON + 10%, începând cu 1 decembrie 2015 până la încetarea raportului de serviciu al reclamantei cu pârâtul; - obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţelor sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit aferent perioadelor cuprinse între 09.04.2015 - 01.12.2015 (VRS de 405 RON) şi respectiv OL 12.2015-01.10.2016 (VRS de 405 RON + 10%), diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4520 din 22 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune, a autorităţii de lucru judecat, a litispendenţei, a lipsei calităţii procesuale pasive.

Instanţa a admis acţiunea reclamantei A.. A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015 şi au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara, respectiv Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ, ca, după emiterea ordinului, să achite reclamantei diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Tribunalul Hunedoara şi Ministerul Justiţiei, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul Tribunalul Hunedoara a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile care exced perioadei de până la 3 ani înaintea introducerii acţiunii, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Hunedoara, în raport de obiectul cauzei de faţă, având în vedere faptul că în calitatea sa de ordonator terţiar de credite nu are nicio atribuţie în vederea stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.

Recurentul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia iandmisibilităţii acţiunii, având în vedere faptul că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile exprese şi imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinelor de încadrare, nefiind respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărui ordin de încadrare emis începând cu aprilie 2015, în ceea ce priveşte formularea contestaţiei adresate ordonatorului de credite, conform alin. (1), şi nici termenul de 30 zile, instituit de art. 7 alin. (4), în care se poate formula acţiune în faţa instanţei.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că intimata-reclamantă a beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor, iar drepturile salariale ale acesteia au fost calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar va admite recursurile, va casa sentinţa pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie şi, rejudecând cererea, va respinge cererea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recursurile formulate urmează a fi admise în considerarea emiterii la data de 24.05.2018 a Ordinului MJ nr. 2066/C/2018.

Instanţa de control judiciar constată că prin Ordinul MJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit indemnizaţia de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială, în funcţie de fiecare perioada de timp individualizată, prevăzută expres în ordin, pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari, urmând ca ulterior să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că emiterea acestui ordin, prin care este soluţionată şi cererea ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a avut loc înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Prin ordinul arătat a fost stabilită o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi pentru aceeaşi perioadă solicitată, fiind astfel soluţionată de către recurent cererea reclamantei.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmând ca în raport de soluţia admiterii excepţiei, să admită recursul formulat, să caseze sentinţa atacată şi, rejudecând cauza să respingă acţiunea reclamantului pentru acest motiv.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Tribunalul Hunedoara şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4520 din 22 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020.