Admission to legal profession with examination waiver; validity of late pre-complaint procedure and restitution of deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, in contradictoriu cu pârâtele: Uniunea Naţionala a Barourilor din Romania (UNBR) si Baroul Bucureşti pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- repunerea în termenul de formulare a acţiunii de anulare a Hotărârii nr. x/03.02.2011, ca urmare a refuzului de comunicare si a comunicării cu întârziere de către Baroul Bucureşti, realizata abia la data de 26.02.2016, in dosar nr. x/2015 (obiect - obligare emitere act administrativ).

- anularea Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de Baroul Bucureşti, prin care acesta a respins cererea de primire in profesie cu scutire de examen cu nr. x/02.08.2010, depusă în temeiul disp. art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 (forma in vigoare la momentul depunerii cererii de primire in profesie),

- obligarea Baroului Bucureşti la emiterea unei noi hotărâri prin care sa admită cererea de primire în profesie cu scutire de examen cu nr. x/02.08.2010 si sa o comunice la adresa de corespondentă.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a precizat acţiunea şi a mai solicitat şi:

- anularea deciziei UNBR nr. 128/04.06.2016, prin care s-a suspendat soluţionarea plângerii prealabile, înregistrata la UNBR cu nr. x/11.03.2016,

- obligarea intimatelor, UNBR si Baroul Bucureşti, la emiterea unei noi hotărâri prin care sa admită cererea de primire in profesie cu scutire de examen, cu recunoaşterea îndeplinirii condiţiilor de admitere în profesie cu scutire de examen, precum si înscrierea in "tabloul avocaţilor" ca avocat definitiv cu drepturi depline.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România;

- A respins ca tardiv formulată cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii de anulare a Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de pârâtul Baroul Bucureşti;

- A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Baroul Bucureşti cu privire la cererea de anulare a deciziei nr. 128/04.06.2016 emisa de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a respins cererea de anulare a deciziei nr. 128/04.06.2016 emisa de pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Baroul Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- A respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă cu privire la sentinţa civilă nr. 3861/13.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015;

- A admis excepţia neîndepliniri procedurii prealabile cu privire la Hotărârea nr. x/03.02.2011 emisă de pârâtul Baroul Bucureşti;

- A respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de pârâtul Baroul Bucureşti;

- A respins în rest acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti;

- A obligat reclamanta A. să plătească pârâtului Baroul Bucureşti suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 28 din 13 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut în esenţă că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

De asemenea, recurenta a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv legislaţia în materia admiterii in profesia de avocat cu scutire de examen aplicabilă, legea contenciosului administrativ.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a schimbat înţelesul acţiunii/cererii sale în sensul că, deşi a consemnat în preambul situaţia de fapt, a apreciat în mod eronat asupra acesteia.

Astfel, a arătat recurenta că asupra capătului de cerere privind solicitarea de repunere în termenul de a promova acţiunea, deşi s-a reţinut la alin. (5) fila x din sentinţa nr. 28/2017, faptul că "motivul de întârziere invocat de reclamanta nu poate constitui, în sine, motiv de repunere in termen, întrucât termenul nu a început sa curgă in lipsa comunicării legale", instanţa de fond a apreciat eronat că "hotărârea (Baroului Bucureşti) a fost comunicata legal reclamantei" făcând referire la sentinţa civila nr. 3861/2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti (TMB) în dosar nr. x/2015, deşi la momentul când Curtea de Apel Alba a apreciat, această sentinţa a TMB nu era definitiva, fiind atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

In atare condiţii, fundamentându-şi eronat aprecierea pe sentinţa nr. 3861/2016 a TMB, care nu era definitiva la momentul pronunţării în prezenta

cauză. Curtea de apel Alba a apreciat că "cererea de repunere in termen a fost tardiv formulata, motiv pentru care se va respinge ca atare".

Instanţa de fond nu a prezentat motivele de fapt, raportate la calculul unui termen legal de formulare a unei cereri de repunere in termen, fata de care sa-si fundamenteze decizia/aprecierea. Deşi, la alin. (10) fila x din sentinţa 28, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru Judecat invocata de paratul Baroul Bucureşti cu privire la sentinţa civila nr. 3861/2016 pronunţata de TMB in dosar x/2015

Instanţa a apreciat eronat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimatul Baroul Bucureşti, cu privire la o aşa-zisa cerere de obligare a Baroului Bucureşti la anularea Deciziei nr. 128/04.06.2016 emisă de pârâta Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurenta precizează că nu a făcut o astfel de solicitare prin acţiunea promovata, completată şi precizată în prezenta cauză. Aprecierea instanţei nu are legătura cu cauza, întrucât nu a solicitat obligarea Baroului Bucureşti la anularea unui act emis de UNBR şi nu avea interes, atâta timp cat a înţeles sa cheme în judecata UNBR pentru acest lucru, fapt consemnat în acţiune, în cererea sa completatoare şi în preambulul sentinţei atacate.

Instanţa de fond a apreciat greşit că în speţă, comunicarea Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de Baroul Bucureşti, a fost efectuata legal in 2011, deşi reclamanta nu a primit hotărârea decât în 2016, instanţa (Curtea de apel Alba) ţinând cont de Sentinţa 3861/2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti care nu era definitiva la acel moment.

Instanţa a reţinut eronat în faptul că, datorita sentinţei 3861/2016 pronunţata de Tribunalul Bucureşti prin care s-a stabilit în mod injust ca hotărârea nr. x/03.02.2011 emisa de Baroul Bucureşti a fost comunicata legal, procedura prealabilă ceruta de disp. art. 7 din Legea 544/2004 "s-a realizat tardiv cu nerespectarea termenului special prevăzut de art. 38 din Statul profesiei de avocat" instanţa apreciind că "acest viciu afectează fundamental procedura prealabila echivalând, practic, cu lipsa acesteia."

Aprecierea instanţei de fond porneşte de la faptul ca în dosarul nr. x/2015 - Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 3861/2016 a stabilit că, comunicarea Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de Baroul Bucureşti, a fost efectuată legal în 2011, deşi această sentinţa nu era definitiva la data când s-a pronunţat Curtea de apel Alba, iar reclamanta nu a investit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea unei cereri pe acest aspect ci doar pe obligarea Baroului Bucureşti cu emiterea unei hotărâri privind soluţionarea cererii sale de primire în profesie depusă în 2010.

De asemenea aprecierea instanţei de fond se bazează pe un raţionament logic legat de aspectul că dacă TMB a stabilit că hotărârea Baroului Bucureşti nr. x/2011 a fost legal comunicată, atunci plângerea sa prealabila din 2016 depusa la UNBR este tardivă. Curtea de apel Alba nu a mai analizat legalitatea comunicării din 2011, deşi era instanţa investita să o facă

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa niciunui din motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Hotărârii x/03.02.2011 emisă de Baroul Bucureşti şi a Deciziei nr. 128/2016 emisă Consiliul U.N.B.R, solicitând totodată şi repunerea în termenul de formulare a acţiunii de anulare a Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de pârâtul Baroul Bucureşti

Prin hotărârea recurată, prima instanţă a respins ca tardiv formulată cererea de repunere în termenul de formulare a acţiunii de anulare a Hotărârii nr. x/03.02.2011 emisă de pârâtul Baroul, a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere şi a respins în rest acţiunea reclamantei.

Soluţia primei instanţe este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în cauză.

În cauza de faţă, se constată că, în cuprinsul hotărârii recurate, sunt expuse motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate, judecătorul fondului explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată şi nu se poate reţine că există motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că prin Hotărârea nr. x/03.02.2011, Baroul Bucureşti a respins cererea reclamantei în temeiul art. 56 alin. (2) lit. a) din legea 51/1996, art. 21 alin 2 şi art. 73 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, hotărârea fiind comunicată reclamantei prin scrisoare recomandată la adresa indicată de reclamantă în cererea de primire în profesie, în Hunedoara, B-dul x, nr. 15, apt. 25, jud. Hunedoara.

Din actele aflate la dosar rezultă că a fost restituită comunicarea expeditorului în data de 14.02.2011, urmare a expirării termenului de păstrare.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că cererea reclamantei de repunere în termen, formulată la data de 16.09.2016, a fost respinsă în mod corect, ca tardiv formulată prin raportare la dispoziţiile art. 186 din C. proc. civ., potrivit cărora:

(1) "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen, numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând, totodată, repunerea sa în termen."

Independent de aceste aspecte, raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de recurentă, Înalta Curte constată că reclamanta a luat cunoştinţă de Hotărârea nr. x/03.02.2011 emisă de Baroul Bucureşti şi cu ocazia depunerii întâmpinării şi înscrisurilor ataşate în dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti în data de 26.02.2016, iar prezenta acţiune şi cererea de repunere în termen au fost formulate în data de 16.09.2016, cu depăşirea termenului de 15 zile, astfel că în mod corect prima instanţă a respins cererea de repunere în termen ca tardiv formulată.

Prin urmare, nu sunt întemeiate alegaţiile recurentei-reclamante în sensul că nu ar fi fost respectată procedura de comunicare a Hotărârii nr. x/03.02.2011, de vreme ce, actul administrativ atacat a fost comunicat prin poştă, la adresa indicată de reclamantă.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că nu pot fi identificate aspecte contradictorii, ori argumente străine de natura pricinii în considerentele sentinţei recurate, judecătorul fondului prezentând pe larg în considerentele sentinţei atacate atât situaţia de fapt referitoare la modalitatea de comunicare a Hotărârii nr. x/03.02.2011, cât şi modul de calcul a termenului legal pentru formularea unei cereri de repunere în termen, prin raportare la argumentele prezentate de părţi şi la textele de lege aplicabile în materie.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia în mod greşit prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Baroului Bucureşti cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 128/2016 emisă de Consiliul UNBR deşi nu a solicitat ca Baroul Bucureşti să fie obligat la anularea acestei decizii, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la soluţionarea acestei excepţii, fiind o excepţie invocată de una din părţi.

De asemenea, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei potrivit căreia în mod eronat a reţinut prima instanţă tardivitatea formulării plângerii prealabile, câtă vreme reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. x/03.02.2011 a Baroului Bucureşti în data de 11.03.2016.

În considerentele sentinţei atacate, prima instanţă a prezentat raţionamentul şi probele care au fundamentat soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, pentru efectuarea tardivă a plângerii prealabile, prin raportare la sentinţa nr. 3861/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 prin care s-a stabilit că a fost legal efectuată comunicarea Hotărârii nr. x/03.02.2011 în data de 04.05.2011, efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce priveşte legala comunicare a Hotărârii nr. x/03.02.2011 manifestându-se în procesul pendinte cu privire la critica vizând nelegala comunicare.

Sunt lipsite de relevanţă juridică susţinerile recurentei referitoare la faptul că sentinţa nr. 3861/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 nu era definitivă, câtă vreme art. 430 alin. (4) din C. proc. civ. consacră autoritatea de lucru judecat provizorie, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului şi ea funcţionează până la expirarea termenului de exercitare a apelului sau recursului, ori până la respingerea acestor căi de atac atunci când s-a făcut uz de ele.

Astfel, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată." Iar potrivit alin. (4) din acelaşi articol "Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie."

De asemenea, Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 3861/2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 a rămas definitivă prin Decizia nr. 1943/02.05.2017 pronunţă de Curtea de Apel Bucureşti.

În fine, nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de practica Înaltei Curţi şi a CEDO în materie, câtă vreme instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a textelor legale incidente în speţă, prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă, sentinţa recurată fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererilor formulate de intimatele-pârâte, urmând a le încuviinţa, conform dovezilor depuse la dosar, respectiv suma de 500 de RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România şi 400 de RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti.

1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 500 de RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România şi 400 de RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 28 din 13 februarie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 500 de RON către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România şi 400 de RON către intimatul-pârât Baroul Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2019.