Tax execution suspension appeal devoid of interest due to subsequent extension of suspension pending final annulment decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanlele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 la data de 13.03.2019, reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/13.02.2019, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 8.570.488 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţii sociale aferente, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare împotriva acestui act administrativ fiscal. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 86 din data de 01.04.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea acesteia.

În temeiul art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în cazul în care reclamanta nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 5050 RON, reprezentând onorariu avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., şi taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 86 din data de 01.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.) pentru următoarele considerente:

In ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, consideră că, în mod eronat, instanţa de fond a constatat ca acestea ar fi îndeplinite în prezenta cauză.

I. Intimata-reclamantă nu a făcut dovada că prima condiţie prevăzută de lege, este îndeplinită.

Cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Astfel, instanţa de fond a reţinut ca decizia organului fiscal de a asimila indemnizaţia de detaşare veniturilor salariale, deşi Codul fiscal le diferenţiază expres în ceea ce priveşte stabilirea bazei lunare de calcul a contribuţiilor şi a impozitului pe venit, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de impunere nr. x/13.02.2019.

Or, din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reţine existenţa unei asemenea îndoieli, întrucât motivele invocate de reclamantă prin cererea de suspendare şi reţinute de către instanţa de fond reprezintă susţineri care necesită o analiză pe fond a însăşi raportului juridic dedus judecaţii.

Însă, aceste împrejurări invocate de către instanţa de fond nu au cum să reprezinte "o îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat", întrucât, acestea sunt simple "aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat". Or, potrivit Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie:

"În privinţa cazului bine justificat, ca şi condiţie prevăzută în mod expres de legiuitor pentru suspendarea executării unui act administrativ, nu s-a făcut dovada existentei acestuia, recurenta-reclamanta aducând în discuţie doar aprecieri cu caracter general privitoare la nelegalitatea actelor administrative" (Extras din Decizia nr. 4411/2006 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2006).

Cazul bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ.

Or, din actele aflate la dosarul cauzei nu se poate reţine existenţa unei asemenea îndoieli, întrucât "împrejurările" reţinute de instanţa de fond, necesită o analiză pe fond a însăşi raportului juridic dedus judecaţii.

II. În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurentul-pârât arată că:

"Paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public. Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anularii actului, condiţie care nu este îndeplinită în cauză." (Extras din Decizia nr. 2419/10.05.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2006).

Or, instanţa de fond, în motivarea cererii sale de suspendare a avut în vedere faptul că executarea silită a sumei stabilită în sarcina reclamantei al cărei cuantum este foarte mare, va prejudicia efectiv societatea însă, învederează faptul că "actul administrativ emis se bucură de prezumţia de legalitate, astfel ca executarea acestuia nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, iar în final, faptul că a început executarea silită, nu înseamnă că a fost dovedită vătămarea şi, prin aceasta, cazul bine justificat, întrucât nu rezultă din probele administrate, că această vătămare este ireparabilă în activitatea societăţii" (Extras din Decizia nr. 3539/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2004).

Totodată în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente prin Decizia nr. 3534/16.10.2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat că "nu există nici o dovadă din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale examinate ar fi determinat un prejudiciu material viitor şi previzibil (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004). Jurisprudenţa relevantă în această materie [...] a stabilit că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată; simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă", întrucât actele administrative emise se bucură de prezumţia de legalitate, astfel cum a arătat mai înainte, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente.

Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta simplele afirmaţii făcute în acţiunea formulată de intimata-reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3486/21.09.2007, în Jurisprudenţa 2007 II, p.134).

De asemenea, în ceea ce priveşte paguba iminentă, prin decizia civilă nr. 588/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că "simpla menţionare a creanţei constatate şi a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă", în cauză nefiind făcută dovada pagubei iminente.

III. Prin ultima critică formulată, recurenta-pârâtă arată că, în mod nelegal, instanţa de fond a obligat recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii să plătească intimatei-reclamante suma de 5050 RON cheltuieli de judecată, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

Consideră că este greşită soluţia instanţei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti nu se află în cuplă procesuală faţă de reclamantă, întrucât nu a făcut altceva decât să aplice dispoziţiile legale în materie la speţa în cauză, motiv pentru care nu poate fi sancţionată procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru acordarea cheltuielilor de judecată, este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, deoarece criticile aduse sentinţei nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 august 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor din întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va constata că recursul este lipsit de interes.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare invocate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea dedusă judecăţii, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/13.02.2019, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 8.570.488 RON, reprezentând impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţii sociale aferente, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare împotriva acestui act administrativ fiscal.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea acesteia.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri - acţiune sau cale de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 458 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei.

În contextul arătat se constată că, prin sentinţa civilă nr. 86 pronunţată la data de 01.04.2019, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 37 pronunţată la data de 15.01.2020, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019

Având în vedere că sentinţa civilă nr. 37 din data de 15.01.2020 produce efecte juridice în ceea ce priveşte suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/13.02.2019 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019, chiar şi în situaţia în care ar fi schimbată hotărârea primei instanţe nr. 86 din data de 01.04.2019, atacată în prezenta cauză, efectul pozitiv al suspendării executării nu ar putea fi înlăturat deoarece, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes actual în susţinerea recursului, în vederea obţinerii unei soluţii de admitere a recursului, de casare a sentinţei atacate şi de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, aspect faţă de care, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recursului.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ A FINAŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI-ADMINISTRAŢIA FISCALĂ PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva sentinţei nr. 86 din 01 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca devenit lipsit de interes.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.