Appeal dismissed in administrative challenge to partial compensation award by Insureds’ Guarantee Fund

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.01.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 11929 din 11 decembrie 2017 şi să ia act de faptul că reclamantul înţelege să renunţe la cererea administrativă nr. 12462 din 19.02.2016 prin care a solicitat să fie despăgubit pe cale administrativă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2290 din 16 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2290 din 16 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a arătat că, în opinia sa, toate demersurile sale pentru recuperarea integrală a despăgubirii solicitate au natură civilă, iar raportul dintre acesta şi pârâtul FGA poate fi cel mult unul mixt, de natură a atrage judecarea cererii în contencios administrativ, având în vedere că Fondul acţionează în baza Legii nr. 213/2015, care face trimitere la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 503/2004 cu privire la atacarea deciziilor prin care s-au respins sumele pretinse de persoanele păgubite.

Astfel, susţine că în timp de Fondul are calitatea de autoritate publică care emite acte supuse controlului jurisdicţional de drept administrativ, reclamantul, în calitate de păgubit într-un accident de circulaţie, este nevoit să se apere cu dispoziţiile legii civile şi ale legii speciale, respectiv Legea nr. 136/1995, din punctul său de vedere acţiunea împotriva deciziilor de respingere emise de FGA trebuind să aibă, prin excepţie, natură civilă, iar nu de drept administrativ.

A mai criticat recurentul reţinerea instanţei de fond cu privire la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 27 C. proc. pen., întrucât acesta s-a adresat FGA înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul nr. x/2016, iar aceste dispoziţii reglementează dreptul persoanei vătămate într-un drept printr-o faptă penală, care poate să renunţe la acţiunea civilă şi să se adreseze instanţei penale, instituind un drept în alegerea instanţei.

În fine, a apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 în sensul că decizia contestată nu are efecte vătămătoare, în condiţiile în care acesta a solicitat suma de 101775,75 RON şi i s-a acordat de FGA suma de 22751,25 RON, instanţa încălcând principiul reparării integrale a prejudiciului.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 19 februarie 2016, reclamantul A. a adresat Fondului de Garantare a Asiguraşilor cererea de despăgubire nr. x/2016, prin care a solicitat achitarea sumei de 101.775,75 RON, reprezentând despăgubiri cauzate de evenimentul rutier în care a fost implicat, autoturismul persoanei vinovate fiind asigurată RCA la societatea B. S.A. care a intrat în faliment.

Ulterior, reclamantul s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2016, potrivit art. 20 C. proc. pen., şi pretentiile i-au fost admise în parte în fond, prin sentinţa penală nr. 526/20.06.2017.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a soluţionat cererea de plată înregistrată cu nr. intrare 12462/19.02.2016 prin Decizia nr. 11929 din 11 decembrie 2017, şi, admiţând în parte cererea, a şi plătit suma aprobată în cuantum de 22.751,25 RON - conform dovezii de plată ordinul de plată nr. x/18.10.2017.

În aceste condiţii, în temeiul art. 27 alin. (4) C. proc. pen., reclamantul a solicitat ca instanţa de contencios administrative să anuleze decizia sus-menţionată şi să ia act că înţelege să renunţe la cererea de despăgubire, pe care a formulat-o pe cale administrativă către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, înţelegând să-şi recupereze pretenţiile de despăgubire în cadrul dosarului penal nr. x/2016

Prin sentinţa recurată, s-a respins acţiunea privind anularea Decizia nr. 11929 din 11 decembrie 2017, reclamantul criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, natura mixtă a raportului juridic dintre acesta şi FGA, care să îi permită aplicarea dispoziţiilor legii civile pentru recuperarea despăgubirii solicitate, precum şi aplicarea prevederilor art. 27 din C. proc. pen., precum şi existenţa unei vătămări în sensul Legii contenciosului administrativ, constând în diferenţa dintre suma solicitată şi suma acordată de pârât, critici pe care instanţa le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze împreună în raport de finalitatea lor concretă.

Astfel, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Totodată, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", iar, conform art. 18 din acelaşi act normativ: "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă; (2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii; (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (…)"

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că anularea unui act administrativ tipic, aşa cum este cazul Deciziei nr. 11929 din 11 decembrie 2017, se poate dispune de către instanţa de contencios administrativ numai în situaţia în care se constată că actul în discuţie a fost emis cu nerespectarea normelor legale în temeiul şi în executarea cărora a fost emis de autoritatea pârâtă, fiind aşadar nelegal, şi numai în condiţiile în care efectele acestuia act nelegal sunt vătămătoare în ceea ce priveşte drepturile recunoscute de lege reclamantului sau interesele legitime ale acestuia.

Totodată, de esenţa regimului juridic al actelor administrative este prezumţia de legalitate de care acestea se bucură până la proba contrară, sancţiunea nulităţii intervenind numai în situaţia în care instanţa de contencios administrativ constată nelegalitatea actului administrativ care formează obiectul acţiunii în anulare.

Prin urmare, Decizia nr. 11929 din 11 decembrie 2017 este prezumată că a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea legii şi poate fi anulată, aşa cum se solicită prin prezenta acţiune, numai în măsura în care reclamantul afirmă şi probează nelegalitatea acesteia, precum şi efectele vătămătoare ale actului nelegal.

Faptul că ulterior emiterii deciziei, reclamantul a înţeles să renunţe la cererea de despăgubire pe care a formulat-o pe cale administrativă nu poate conduce la anularea deciziei, întrucât nu este în măsură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ şi, pe cale de consecinţă, nu este în măsură să atragă sancţiunea anulării acesteia.

În fine, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 27 din C. proc. pen., invocate de recurentul-reclamant atât în cererea de anulare a deciziei FGA, cât şi în memoriul de recurs, dispoziţii în temeiul cărora a arătat că înţelege să renunţe la cererea de despăgubire formulată pe cale administrativă către Fond, întrucât aceste dispoziţii se referă la acţiunea civilă în despăgubiri introdusă la instanţa civilă.

Or, prezentul litigiu nu are natura juridică a unui litigiu civil, având ca obiect despăgubiri, astfel cum încearcă recurentul să convingă, ci un litigiu de drept public, grefat pe un raport juridic de drept administrativ născut prin emiterea de autoritatea pârâtă a deciziei menţionate, împotriva căreia s-a formulat contestaţie, potrivit art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea 503/2004.

Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 27 din C. proc. pen. se referă la acţiunea civilă în despăgubiri introdusă la instanţa civilă şi nu la o cerere adresată unui organ administrativ, soluţionată prin emiterea unui act administrativ, în speţă decizia atacată, act care poate fi desfiinţat decât prin revocare sau anulare pe motive ce ţin de nelegalitatea acestuia, motive de nelegalitate ori pretinsă vătămare suferită în privinţa drepturilor şi/sau intereselor sale legitime prin emiterea acestui act, care nu au fost invocate şi probate de către reclamant prin prezentul demers judiciar, acesta solicitând instanţei să ia act de renunţarea la cererea de plată/cererea administrativă deja soluţionată, invocarea prin cererea de recurs a încălcării de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului prin ignorarea vătămării constând în faptul că i s-a acordat de FGA o sumă mai mică decât cea solicitată neputând fi reţinută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Decizia nr. 11929 din 11 decembrie 2017 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor legale, iar sentinţa recurată, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2290 din 16 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.