Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4621/2020 AI generated

Competence for restitution claims under Emergency Ordinance No. 94/2000: application of specific administrative jurisdiction rules over the general civil competence regime introduced by Law No. 165/2013

Case Number Decizia nr. 4621/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, awarding competence to the Bucharest Court of Appeal (Administrative and Fiscal Section) and thereby allowing it to hear the case on the merits. The dispute arose when an Orthodox Parish sued a central state commission for the restitution of a religious property and compensation for a demolished structure, leading to a procedural ping-pong where the Bucharest Tribunal (Civil Section) claimed lack of material jurisdiction and referred the case to the Administrative Court, which subsequently claimed lack of jurisdiction and referred it back to the Civil Tribunal, citing that the 2013 Special Law on Restitution repealed the administrative court jurisdiction stipulated in the 2000 Emergency Ordinance. The High Court ruled that the specific provisions of the 2000 Emergency Ordinance regarding jurisdiction are not abrogated by the 2013 Law, establishing that challenges to the decisions of central public authorities fall under the material jurisdiction of the appellate administrative courts pursuant to the general rules of Law No. 554/2004, rather than the civil tribunals.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, art. 33 din Legea nr. 165/2013, art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Competence for restitution claims under Emergency Ordinance No. 94/2000: application of specific administrative jurisdiction rules over the general civil competence regime introduced by Law No. 165/2013: Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legatură cu disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001 este aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi cererilor formulate împotriva refuzului Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona dosarele administrative înregistrate pe rolul acesteia.

Keywords

AI generated
restitution of property administrative authority conflict of jurisdiction civil dispute emergency ordinance special jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000
art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania:
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Deci, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
art. 26 din Legea nr. 10/2001
art. 26 din Legea nr. 10/2001 este aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi cererilor formulate împotriva refuzului Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona dosarele administrative înregistrate pe rolul acesteia.
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013
Prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevazute la art.
art. 33 din Legea nr. 165/2013
art. 33 din Legea nr. 165/2013 au în vedere numai notificarile formulate în temeiul Legii nr.
art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ
Ca atare, instanţa a constatat că excepţia în discuţie este întemeiată şi în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art.
art. 132 alin. (1) C. proc. civ
civ., art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a admis-o şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
art. 35 din Legea nr. 165/2013
Astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ si fiscal, la data de 24.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Ortodoxa Dobroteasa a solicitat obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania la soluţionarea dosarului de retrocedare nr. x prin restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 163 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 3 şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată în suprafaţa de 139.72 mp.

In motivare, reclamanta a arătat că prin cererea înregistrată sub nr. x/5.12.2005 a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 163 mp şi a clădirii situate în Bucureşti, str. x.

Prin încheierea din data de 30.10.2018, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dinte secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a civilă, la data de 5.12.2018, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1199 din data de 28.05.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa prin paroh - Pr. A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit disp. art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările şi completările ulterioare, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania:

"deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei raza teritoriala este situat imobilul solicitat, in termen de 30 de zile de la comunicarea acestora".

Pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente sunt aplicabile disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal al curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Având în vedere că pârâta Comisia Specialâ de Retrocedare este o instuţie publică centrală, în conformitate cu disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de aceasta aparţine curţilor de apel, iar faţă de împrejurarea că imobilul notificat este situat în Bucureşti, în speţă competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. IX din 20.03.2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în solutionarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că "instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură sau de acordare de despagubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui raza teritorială îşi are sediul entitatea respectivă". În considerentele acestei decizii, s-a aratat că "... raţiuni de simetrie impun ca şi în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deţinatoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică notificată".

Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legatură cu disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001 este aplicabilă, pentru identitate de raţiune, şi cererilor formulate împotriva refuzului Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona dosarele administrative înregistrate pe rolul acesteia.

Prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevazute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instantei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) (secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevazute de lege pentru soluţionarea cererilor" nu sunt incidente în cauză întrucât disp. art. 33 din Legea nr. 165/2013 au în vedere numai notificarile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Referitor la cererile depuse în baza O.U.G. nr. 94/2000, inclusiv în ceea ce priveste competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva refuzului nejustificat al Comisiei de solutionare a cererilor, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii, cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000.

Ca atare, instanţa a constatat că excepţia în discuţie este întemeiată şi în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a admis-o şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 518 din data de 29.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în cauza privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa prin Paroh - PR. A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată care are ca obiect obligarea pârâtei să emită decizia de soluţionare a notificării formulate de Arhiepiscopia Bucureştilor şi înregistrată sub nr. x/05.12.2005, în baza dispoziţiilor cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La data intrării în vigoare a prevederilor cuprinse în Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, notificarea formulată de către reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 nu fusese încă soluţionată.

Potrivit art. 3 punctul 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în înţelesul prezentei legi, cererile reprezintă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;

Or, notificarea formulată de reclamantă în baza O.U.G. nr. 94/2000 şi înregistrată la pârâtă sub nr. x/05.12.2005 se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art. 3 punctul 1 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, urmând a fi soluţionată în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 165 din 16 mai 2013, în vigoare începând cu data de 20.05.2013, act normativ care reprezintă dreptul comun în ce priveşte măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că sunt incidente disp. art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 care stabilesc competenţa secţiei civile a tribunalului pentru soluţionarea litigiilor privind finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor.

Astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile acestei legi.

Chiar dacă O.U.G. nr. 94/2000 prevedea la art. 3 alin. (7) competenţa instanţei de contencios administrativ, aceste dispoziţii referitoare la competenţă au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1, art. 4 şi art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea Nr. 165 din 16 mai 2013.

Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile acestei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii. De asemenea, la art. 3 alin. (1) pct. 1 din lege este definită noţiunea de cerere care face obiectul legii nr. 165/2013, incluzând cererile de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Potrivit art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 165/2013, orice dispoziţie contrară acestei legi se abrogă, deci normele de competenţă reglementate anterior nu mai pot produce efecte juridice, revenind secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii competenţa de soluţionare a acţiunii.

Având în vedere aceste considerente, precum şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. potrivit cu care necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, Curtea a apreciat întemeiată excepţia invocată, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiilor civile ale Tribunalului Bucureşti.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din Romania la soluţionarea dosarului de retrocedare nr. x prin restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 163 mp, situat în Bucureşti, str. x, sector 3 şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată în suprafaţa de 139.72 mp.

Conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe a fost generat de aspectul competenţei materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Referitor la cererile depuse în baza O.U.G. nr. 94/2000, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate împotriva refuzului nejustificat al Comisiei de solutionare a cererilor, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii, cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente se vor avea în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal al curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Deci, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere că în cauza de faţă nu este vorba despre criteriul valoric pentru determinarea instanţei competente, urmează a se aplica criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ a cărui anulare se cere.

Sub acest aspect se constată că pârâta Comisia Specială de Retrocedare este o instuţie publică centrală, iar în conformitate cu disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de aceasta aparţine curţilor de apel. De asemenea, se constată că atât pârâta, cât şi imobilul notificat se află în Bucureşti.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în speţă, raportat la circumstanţele cauzei şi faţă de prevederile legale menţionate, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Parohia Ortodoxă Dobroteasa prin Paroh-Pr. A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.