Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 462/2020 AI generated

Fine-timing challenge time-barred; annulment claim rejected on prescription grounds.

Case Number Decizia nr. 462/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had dismissed the action as time-barred and confirming that the first-instance judgment remains in force. The dispute concerned an administrative challenge seeking partial annulment of a sanctioning decision issued by the Financial Supervisory Authority imposing a fine for contravention, or alternatively replacing the fine with a warning. The court held that the action was introduced after the expiry of the 6-month prescription period provided by Article 11(1) of Law No. 554/2004 on administrative litigation, calculated from the date of communication of the response to the preliminary complaint, and that the sanctioning decision and its communication were valid, rejecting the appellant's procedural arguments regarding document verification and nullity of communication.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 270 alin. (1) din C. proc. civ, art. 302 din C. proc. civ, art. 270 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Fine-timing challenge time-barred; annulment claim rejected on prescription grounds: The dispute concerned an administrative challenge seeking partial annulment of a sanctioning decision issued by the Financial Supervisory Authority imposing a fine for contravention, or alternatively replacing the fine with a warning. The court held that the action was introduced after the expiry of the 6-month prescription period provided by Article 11(1) of Law No. 554/2004 on administrative litigation, calculated from the date of communication of the response to the preliminary complaint, and that the sanctioning decision and its communication were valid, rejecting the appellant's procedural arguments regarding document verification and nullity of communication.

Keywords

AI generated
action for annulment challenge of administrative decisions procedural nullity preliminary decision grounds for cassation administrative sanction

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Prin primul motiv de recurs se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii - motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 270 alin. (1) din C. proc. civ
Astfel, în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocat de către pârâtă motivat de faptul că nu s-a înscris în fals în temeiul art. 270 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 302 din C. proc. civ
A solicitat, conform art. 302 din C. proc. civ., să se verifice prin comparare de scripte că semnăturile de pe actele de comunicare nu sunt ale sale, comparativ cu semnătura sa de pe specimenul de semnătură de la bancă şi semnătura sa de pe plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr.
art. 270 din C. proc. civ
Este indubitabil că actul de comunicare a unei decizii de către o instituţie cum ar fi Autoritatea de Supraveghere Financiară nu este un act autentic prevăzut de art. 270 din C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Prima instanţă a respins acţiunea, constatând prescris dreptul la acţiune, reţinând că este împlinit termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind înregistrată pe rolul instanţei (05.12.2016) la mai mult de 1 an de la data comunicării deciziei nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Basis for the court's decision to reject the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied to reject the appeal and the exception of nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanlele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Negreşti Oaş sub nr. x/2016 şi, ulterior, în urma declinării competenţei, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat, în principal, anularea în parte a deciziei nr. 2520/08.10.2015 emise de către pârâtă, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 5000 RON cu sancţiunea avertismentului.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3329 din data de 27.09.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, constatând prescris dreptul la acţiune.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3329 din data de 27.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii - motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în mod greşit, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocat de către pârâtă motivat de faptul că nu s-a înscris în fals în temeiul art. 270 alin. (1) din C. proc. civ. faţă de semnăturile pe care le contestă.

Deşi a invocat pe cale de excepţie, nulitatea actului de comunicare din data de 04.02.2016 prin care se susţine că i-ar fi fost comunicată decizia nr. 222/28.01.2016, susţine că nu i-a fost comunicată deoarece nu a primit şi nici nu a semnat această dovada de primire.

A solicitat, conform art. 302 din C. proc. civ., să se verifice prin comparare de scripte că semnăturile de pe actele de comunicare nu sunt ale sale, comparativ cu semnătura sa de pe specimenul de semnătură de la bancă şi semnătura sa de pe plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr. 2520/08.10.2015.

Recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a aplicat greşit legea, deoarece era obligată să aplice procedura verificării de scripte conform art. 302 din C. proc. civ. şi nu să aplice dispoziţiile art. 270 alin. (1) din C. proc. civ. privind înscrierea în fals.

Este indubitabil că actul de comunicare a unei decizii de către o instituţie cum ar fi Autoritatea de Supraveghere Financiară nu este un act autentic prevăzut de art. 270 din C. proc. civ. care prevede "înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii".

Nici factorul poştal nu este notar public sau o persoană asimilată cu aceasta.

Faţă de aceste motive solicită respingerea excepţiei decăderi şi prescripţiei dreptului de a formula cerere de chemare în judecată şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare la instanţa de fond.

Cu privire la fondul cauzei solicită anularea parţială a deciziei nr. 2520/08.10.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Fiscală, cu privire la dispoziţia prin care a fost sancţionat cu o amendă în sumă de 5.000 RON. În subsidiar, în situaţia în care nu se va dispune anularea parţială a deciziei nr. 2520/08.10.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Fiscală solicită înlocuirea amenzii în cuantum de 5.000 RON cu avertisment.

Recurentul-reclamant consideră că este nelegal să fie sancţionat cu această amendă ca persoană fizică, în loc de a fi sancţionată societatea S.C. SATURN S,A. ca persoană juridică, deoarece a acţionat în calitate de organ de conducere al societăţii şi nu este legal să fie sancţionat ca persoană fizică.

Această decizie este lovită de nulitate absolută deoarece lipsesc menţiunile cu privire la organul emitent cu atributele: de identificare, sediul şi numele agentului constatator, respectiv art. 17 din O.G. nr. 2/2001 prevede "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agatului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu."

În continuare, recurentul-reclamant arată că la demersurile sale, potrivit contractului de cesiune de acţiuni nr:567/25.04.2016, a cumpărat acţiunile S.C. B. S.R.L. de la SIF BANAT CRISANA, iar prin adresele pe care le-a formulat în anul 2015 către SIF BANAT CRISANA a solicitat un termen rezonabil şi a propus acesteia să plătească contravaloarea acţiunilor în trei rate: respectiv în septembrie 2015, ianuarie 2016 şi iunie 2016.

De asemenea nu este vina sa că S.C. SATURN S.A. nu dispunea de lichidităţi la aceea dată, ca să achite contravaloarea acţiunilor şi singura cale legală era să înceapă procedura falimentului. Această soluţie nu era viabilă şi nici economică, atât pentru societatea comercială, cât şi pentru A.S.F. şi SIF BANAT CRISANA.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 19 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor din întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul jurisdicţional declanşat de către recurentul-reclamant are ca obiect anularea în parte a deciziei nr. 2520/08.10.2015 emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 5000 RON cu sancţiunea avertismentului.

Prima instanţă a respins acţiunea, constatând prescris dreptul la acţiune, reţinând că este împlinit termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind înregistrată pe rolul instanţei (05.12.2016) la mai mult de 1 an de la data comunicării deciziei nr. 2520/08.10.2015 (16.10.2015), chiar şi la mai mult de 1 an de la data înregistrării plângerii prealabile formulate (11.11.2015).

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare invocate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate aspectele esenţiale raportate la contextul faptic dat.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile recurentului-reclamant referitoare la nesoluţionarea excepţiei nulităţii actului de comunicare din data de 04.02.2016 prin care s-a susţinut comunicarea deciziei nr. 222/28.01.2016, precum şi faptul că instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ. referitoare la verificarea de scripte, ci a soluţionat cauza pe excepţie, deoarece hotărârea instanţei de fond este clară, precisă, inteligibilă şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Cu privire la cel de-a doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

In cauza de faţă acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în continuare.

Interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale şi probatoriilor administrate în cauză este legală întrucât situaţia premisă pe care a fost fundamentată hotărârea recurată corespunde realităţii.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că pentru soluţionarea litigiului era necesar a se verifica respectarea termenelor stabilite de art. 11 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. […] (5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că deciziile emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv cele prin care se constată săvârşirea unor contravenţii, pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ în condiţiile reglementate de Legea nr. 554/2004, deci cu respectarea procedurii prealabile reglementate de art. 7 şi a termenelor stabilite de acest act normativ.

Sub acest aspect, în mod corect a reţinut prima instanţă că recurentul-reclamant a fost sancţionat, în temeiul art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 şi art. 273 alin. (1) lit. a) pct. (1) din Legea nr. 297/2004, cu amendă în cuantum de 5000 RON, prin decizia nr. 2520/08.10.2015, emisă de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, după primirea acestea a parcurs procedura prealabilă menţionată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Plângerea prealabilă a fost respinsă de către intimata-pârâtă prin Decizia nr. 222/28.01.2016 şi comunicată recurentului-reclamant la data de 04.02.2016.

Astfel, cererea formulată de recurentul-reclamant prin care s-a solicitat anularea Deciziei A.S.F. nr. 2520/08.10.2015 trebuia introdusă la instanţa judecătorească într-un termen de 6 luni, de prescripţie, termen care se calculează în raport de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (în cazul în care plângerea prealabilă a fost soluţionată în termen de 30 de zile de la primirea acesteia), ori de data expirării termenului în care plângerea prealabilă ar fi trebuit să fie soluţionată (în absenţa unei dispoziţii legale exprese termenul de soluţionare a plângerii prealabile este de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004).

În cauză, plângerea prealabilă (contestaţia) împotriva deciziei A.S.F. nr. 2520/08.10.2015 a fost înregistrată la intimata-pârâtă la data de 11.11.2015, iar de la această dată a început să curgă termenul de 30 de zile în care plângerea prealabilă trebuia soluţionată. Acest termen s-a împlinit la data de 15.12.2015, iar de la această dată a început să curgă termenul de prescripţie de 6 luni, termen care s-a împlinit, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2552 alin. (1) din C. civ., la data de 15.06.2016.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 05.12.2016, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că aceasta a fost înregistrată după împlinirea termenului de prescripţie şi ca atare, dreptul la acţiune al recurentului-reclamant s-a prescris.

De asemenea, atât timp cât prima instanţă s-a pronunţat în mod judicios pe excepţie, nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant cu privire la condiţiile de formă şi de fond ale Deciziei de sancţionare nr. 2520/08.10.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Faptul că recurentul-reclamant a invocat pe cale de excepţie, nulitatea actului de comunicare din data de 04.02.2016 prin care se susţine că i-ar fi fost comunicată decizia nr. 222/28.01.2016 şi că prima instanţă nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 302 din C. proc. civ. şi dispună verificarea de scripte, nu poate constitui un motiv de casare a hotărârii atacate atât timp cât prin cererea dedusă judecăţii s-a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 2520/08.10.2015, iar termenul de prescripţie a fost calculat în raport de comunicarea acesteia, prin luarea în considerare şi a termenului pe care instituţia pârâtă îl avea la dispoziţie pentru a răspunde contestaţiei formulate în cadrul procedurii prealabile.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, precum şi recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 3329 din 27 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.