Nullity of appeal for failure to articulate grounds for cassation under art. 489(1) C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice confirmed the first-instance decision by declaring the appellant's appeal null and void, leaving the Court of Appeal's 2018 order suspending the judgment in force. The dispute concerned the procedural suspension of a civil action filed by a claimant against a ministry, where the appellant had attempted to challenge the suspension order by filing an appeal that the appellate court later dismissed as a failed attempt to clarify a separate decision regarding a nullified appeal. The Supreme Court ruled that the appeal was legally insufficient because the appellant failed to articulate specific grounds for illegality as required by the Code of Civil Procedure, merely restating prior arguments regarding procedural compliance and access to information without identifying specific legal violations or errors in the judgment under review. The decisive legal basis for the nullity is Article 489(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that appeals be grounded in valid legal motives for cassation, in conjunction with Articles 486(1)(d) and 488(1) regarding the formal requirements and substantive development of such motives.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to articulate grounds for cassation under art. 489(1) C. proc. civ: The dispute concerned the procedural suspension of a civil action filed by a claimant against a ministry, where the appellant had attempted to challenge the suspension order by filing an appeal that the appellate court later dismissed as a failed attempt to clarify a separate decision regarding a nullified appeal. The Supreme Court ruled that the appeal was legally insufficient because the appellant failed to articulate specific grounds for illegality as required by the Code of Civil Procedure, merely restating prior arguments regarding procedural compliance and access to information without identifying specific legal violations or errors in the judgment under review. The decisive legal basis for the nullity is Article 489(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that appeals be grounded in valid legal motives for cassation, in conjunction with Articles 486(1)(d) and 488(1) regarding the formal requirements and substantive development of such motives.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedConstitutes the main legal ground for declaring the appeal null because the appellant failed to formulate valid grounds for cassation.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea formulată la data de 28.12.2017, recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimatu-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat lămurirea deciziei civile nr. 8719/05.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin rezoluţie i s-a pus în vedere recurentului-reclamant să "precizeze obiectul cererii şi temeiul de drept al acesteia", sub sancţiunea suspendării judecării cererii, potrivit art. 242 C. proc. civ.
2. Hotărârea Curţii de Apel.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23.01.2018, constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 242 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate", s-a dispus suspendarea judecăţii cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20.03.2018, pronunţată în Camera de Consiliu de către Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 8719/05.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3251/19.07.2017, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017.
3. Cererea de recurs.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.01.2018 a declarat recurs reclamantul A..
În cuprinsul cererii de recurs se arată că obiectul cererii introductive de instanţă este "obligaţia de a face", respectiv obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii de a răspunde în scris, în termenul legal, la petiţiile transmise.
Arată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, plângerea fiind depusă în termenul legal prin registratura pârâtului.
Temeiul de drept este îndeplinit atât prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată în anul 2018, cât şi prin Legea nr. 544/2001, actualizată în anul 2016, privind liberul acces la informaţiile de interes public, conform prevederilor art. 51 - dreptul de petiţionare, alin. (1) din Constituţia României.
Solicită repunerea cauzei pe rol.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.
6. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nul, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Astfel, susţinerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de încheierea atacată, ci, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe, a arătat faptul că procedura prealabilă a fost îndeplinită, plângerea fiind depusă în termenul legal prin registratura pârâtului, iar temeiul de drept se regăseşte în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată în anul 2018, cât Legea nr. 544/2001, actualizată în anul 2016, privind liberul acces la informaţiile de interes public, conform prevederilor art. 51 - dreptul de petiţionare, alin. (1) din Constituţia României.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Prin urmare, susţinerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva încheierii recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.