Judges' salary recalculation claim dismissed as moot after superseding pay order issued.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanlele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C., având funcţia de judecători în cadrul Curţii de Apel Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea reclamanţilor privind emiterea, pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional, a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi a titlului de doctor în drept obţinut după anul 2010; să oblige pârâtul - Ministerul Justiţiei la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi în parte, a unor noi ordine de stabilire a indemnizaţiei lunare cuvenită pentru munca prestată în funcţia de judecător cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 şi cu aplicare retroactivă începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) prin care să acorde şi diferenţele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistraţi şi aplicarea claselor de salarizare altor magistraţi (subsemnaţii reclamanţi) care au trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011 precum şi diferenţele salariate rezultate din acordarea unor drepturi băneşti cu titlu de spor de doctorat magistraţilor care au obţinut titlul de doctor anterior anului 2010, a include în indemnizaţia lunară drepturi salariate similare cu cele acordate magistraţilor având aceeaşi funcţie, cărora le-au fost acordat în trecut sporul de 15% iar ulterior sumele aferente acestui spor au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, în indemnizaţia lunară.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 5132 din data de 21.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a-şi modifica acţiunea la data de 3.05.2017 şi a respins cererea modificatoare formulată la data de 3.05.2017, ca tardivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea de diferenţe salariale, sume suplimentare şi a dobânzii legale aferente acestora ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul la emiterea către fiecare dintre reclamanţi, începând cu 9.04.2015, a unor ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare în funcţie de titlul de doctor în drept.

A respins în rest cererea ca rămasă fără obiect.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 5132 din data de 21.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pretenţiile au fost satisfăcute şi acţiunea a rămas fără obiect. În acest sens arată că la data de 24.05.2017, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 1489/C/2017 în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri ‚în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale din care rezultă că în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, judecătorii din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara prevăzuţi în anexele nr. 1-18, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim conform celor menţionate în anexe.

Având în vedere că prin OMJ nr. 1489/C/2017, intimaţilor-reclamanţi le-au fost acordate drepturile salariale şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea reclamanţilor privind emiterea, pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional, a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi a titlului de doctor în drept obţinut după anul 2010; să oblige pârâtul - Ministerul Justiţiei la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi în parte, a unor noi ordine de stabilire a indemnizaţiei lunare cuvenită pentru munca prestată în funcţia de judecător cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 şi cu aplicare retroactivă începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) prin care să acorde şi diferenţele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistraţi şi aplicarea claselor de salarizare altor magistraţi (subsemnaţii reclamanţi) care au trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011 precum şi diferenţele salariate rezultate din acordarea unor drepturi băneşti cu titlu de spor de doctorat magistraţilor care au obţinut titlul de doctor anterior anului 2010, a include în indemnizaţia lunară drepturi salariate similare cu cele acordate magistraţilor având aceeaşi funcţie, cărora le-au fost acordat în trecut sporul de 15% iar ulterior sumele aferente acestui spor au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, în indemnizaţia lunară.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea către fiecare dintre reclamanţi, începând cu 9.04.2015, a unor ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare în funcţie de titlul de doctor în drept.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere că prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)1 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Prin decizia nr. 23/26.09.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 899/9.11.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "dispoziţiile prezentei legi se aplică: a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale".

Art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., prevede că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Prin urmare, luând în considerare dezlegarea problemei de drept sus-menţionate, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile şi magistraţilor.

Prin Legea nr. 71/2015, interpretată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016, şi prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a urmărit înlăturarea diferenţierilor de salarizare pentru personalul bugetar plătit din fonduri publice, inclusiv cel din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

Intrarea în vigoare a acestui act normativ a determinat aplicarea aceluiaşi tratament juridic cu privire la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare în cazul în care situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este aceeaşi.

În consecinţă, prin raportare la dispoziţiile legale sus-menţionate prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii şi a obligat pârâtul la emiterea către fiecare dintre reclamanţi, începând cu 9.04.2015, a unor ordine de salarizare prin care să fie recalculată indemnizaţia de încadrare în funcţie de titlul de doctor în drept.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 1489/C/24.05.2017, prin care s-au statuat la art. 1, că în perioada 9.04.2015 - 31.07.2016, judecătorii din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, prevăzuţi în Anexele nr. 1-18 la prezentul ordin, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim conform celor menţionate în anexe.

Din anexa la acest ordin rezultă că drepturile salariale cuvenite intimaţilor-reclamanţi au fost calculate cu luarea în considerare a titlului de doctor, după cum urmează: A. - poziţiile 132-136, C. - poziţiile 102-104, B. - poziţiile 143-145.

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 1489/C/24.05.2017 nu afectează, prin el însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ (ordin de salarizare), având în vedere că la acest moment actul contestat nu îşi mai produce efectele fiind înlocuit de Ordinul nr. 1489/C/24.05.2017, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de către aceştia.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 1489/C/24.05.2017, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamanţilor şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare ce li se cuvine, precum şi a diferenţei salariale aferente, începând cu data de 09.04.2015, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, ca rămasă fără obiect şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 5134 din 21 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanţii A., B. şi C. privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.