Public sector salary equality and VRS calculation: mootness of administrative obligation due to subsequent regulatory compliance and liability for arrears

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI a solicitat:

- anularea în parte a O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017, în privinţa anexelor acestui ordin referitoare la drepturile salariale ale reclamantei, a O.M.J. nr. 4683/C/2016 şi a O.M.J. nr. 220/C/2017 în aplicarea cărora a fost emis O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială (VRS) majorată şi cuantumul acesteia;

- anularea în parte a ordinului de salarizare (O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017) cu privire la reclamantă;

- emiterea unui nou ordin de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare pentru reclamantă, care să aibă în vedere raportarea la VRS în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, conform Legii nr. 71/2015;

- iar începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la VRS în cuantum de 445,5 RON, rezultată ca urmare a aplicării majorării cu 10%, conform art. 4 din Legea nr. 293/2015 - cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor acestui ordin referitoare la aplicarea VRS de 445,5 RON începând cu data de 01.10.2016 până în prezent, precum şi pentru viitor;

- stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare in raport cu vechimea în muncă şi funcţie.

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menţionate la pct. 2, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate (în limita pragurilor valorice arătate la pct. 2), de la data de 09.04.2015, până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3208 din data de 4 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, având ca obiect "obligare emitere act administrativ".

A dispus anularea parţială a Ordinului nr. 1477/C/2017, în privinţa reclamantei şi a datei de la care se aplică cele dispuse.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015.

A obligat pârâtul să achite reclamantei diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3208 din data de 4 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pretenţiile au fost satisfăcute şi acţiunea a rămas fără obiect. În acest sens arată că la data de 24.05.2018, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 2118/C/2018 în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri ‚în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei, beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015.

În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei, beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON. În acelaşi timp, alin. (3) prevede că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea Legii - cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru personalul de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei, se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).

Prin urmare, reclamanţii nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate.

Având în vedere că prin OMJ nr. 2118/C/2018, intimatei-reclamante i-au fost acordate drepturile salariale şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, recurentul-pârât solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea în parte a ordinului de salarizare (O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017) cu privire la reclamantă, emiterea unui nou ordin de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare pentru reclamantă, care să aibă în vedere raportarea la VRS în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, conform Legii nr. 71/2015, iar începând cu data de 01.12.2015, prin raportare la VRS în cuantum de 445,5 RON; stabilirea indemnizaţiilor de încadrare brute lunare in raport cu vechimea în muncă şi funcţie, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor menţionate la pct. 2, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor datorate (în limita pragurilor valorice arătate la pct. 2), de la data de 09.04.2015, până la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii aşa cum a fost formulată reţinând interpretarea dată de către Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 794/2016, ale cărei considerente sunt general obligatorii, din care rezultă că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care primesc indemnizaţiile de încadrare mai mici decât cea stabilită la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, vor fi salarizaţi la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De asemenea, s-a reţinut că nivelul maxim al salariilor de bază şi, respectiv, cel al sporurilor trebuie apreciate cu luarea în considerare a celor două componente existente la orice instanţă/parchet din ţară.

În ceea ce priveşte formularea textelor art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv aceea că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor vor fi salarizaţi la "nivel de salarizare maxim in plată pentru funcţiile similare", respectiv la "nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective", s-a constatat că acestea nu disting între cele două categorii de magistraţi şi personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, respectiv cei ale căror indemnizaţii au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform O.U.G. nr. 10/2007 şi cei ale căror indemnizaţii nu includ acest spor. De aceea, conform regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) rezultă că aceste dispoziţii se aplică ambelor categorii de magistraţi şi personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Întrucât acest element de calcul al indemnizaţiei de bază (VRS) este unic la nivel naţional pentru întregul corp al magistraţilor şi cum valoarea majorată a acestui element a fost recunoscută de către Ministrul Justiţiei, respectiv Ministerul Public, fie şi în urma unor hotărâri judecătoreşti, fiind în plată lunară, este necesară egalizarea drepturilor salariale prin ordinul emis, cu luarea în considerare a cestor elemente componente ale venitului total brut. Aceasta deoarece legea incidentă este de aplicare imediată şi efectivă, nefiind susceptibilă de vreo altă interpretare contrară.

Activitatea de egalizare a veniturilor la nivelul fiecărui ordonator principal de credite ar fi trebuit să presupună stabilirea celei mai ridicate indemnizaţii pentru fiecare grad profesional (judecătorie, tribunal, curte de apel, ÎCCJ), fiecare categorie de vechime în muncă şi vechime în funcţie, prin raportare inclusiv la indemnizaţiile în plată la nivelul aceluiaşi ordonator de credite.

În raport de aceste considerente, salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie.

Or, în ceea ce priveşte cuantumul valorii de referinţă sectorială, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, acesta este raportat la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, aspect care reiese din adresa nr. x/21.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, neincluderea în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute, începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 din data de 01.12.2015, este nejustificată, în condiţiile în care există hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscută această valoare sectorială anterior datei de 09.04.2015 (dată de la care Legea 71/2015 stabilea obligaţia pârâtei Inspecţia Judiciară de a proceda din oficiu la o încadrare la nivel maxim a inspectorilor sub aspectul indemnizaţiei cuvenite) iar, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit şi prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivel de familie ocupaţională, fără să menţioneze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Or, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivelul de familie ocupaţională Justiţie la data de 09.04.2015 include valoarea sectorială de 405 RON.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.(...)"

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea Ordinului nr. 2118/C/24.05.2018 nu afectează, prin el însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ (ordin de salarizare), având în vedere că la acest moment actul contestat nu îşi mai produce efectele fiind înlocuit de Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de către aceştia.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 2118/C/24.05.2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON (art. 1 alin. (2), urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar privind emiterea de către Ministerul Justiţiei a unui alt ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului, obligaţia subsecventă de plată către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, Înalta Curte urmează să menţină aceste dispoziţii, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare şi rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte recalcularea/plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a diferenţelor salariale rezultate, Înalta Curte reţine că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportat la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispoziţiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii fiind îndeplinite.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecinţă, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de intimata-reclamantă prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuşi emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, formulată de reclamant ca rămasă fără obiect şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3208 din 04 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.