Appeal for payment guarantee penalties annulled for unsigned brief; lower ruling stands.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 6522/14.06.2017 emise de către pârât.

În motivarea cererii formulate, în esenţă, reclamanta a arătat că a formulat împotriva B. S.A. o cerere de chemare în judecată privind plata de despăgubiri pentru daunele produse în urma unui accident rutier, cererea fiind înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 sub nr. x/2015. Deoarece prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 20.01.2017 judecarea cauzei a fost suspendată în dosarul nr. x/2015, reţinându-se incidenţa art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, la data de 29.03.2016 reclamanta a depus la pârât o cerere de plată. Prin decizia contestată, pârâtul a respins cererea de plată în mod nelegal, deoarece: art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, referindu-se la "sumele cuvenite creditorilor de asigurare", nu face distincţie între natura sumelor cuvenite, iar penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată reprezintă, alături de despăgubiri, sume cuvenite creditorului; sumele solicitate de reclamantă sunt accesorii creanţei de asigurări şi poartă regimul juridic al acesteia; obligaţia pârâtului este una legală, independentă de existenţa sau inexistenţa calităţii sale de parte în litigiile de asigurări; scopul schemei de garantare, statuat de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de a proteja creditorii de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 43 din data de 10.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 43 din data de 10.01.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată nulitatea recursului, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 6522/14.06.2017 emise de către pârât.

Prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, precum şi art. 9 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015, potrivit cărora: Fondul de garantare a asiguraţilor garantează plata doar a indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare ("creanţelor de asigurări"), nu a oricăror sume datorate de către asigurătorul care a intrat în faliment şi a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că cele două creanţe pretinse de reclamantă (plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată) nu constituie o "creanţă de asigurare".

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă următoarele menţiuni:

e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

La termenul de judecată din data de 11.03.2020 instanţa de recurs a constatat că pe cererea de recurs este aplicată ştampila C., fără semnătura acestei entităţi, s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 23.09.2020, iar recurenta-pârâtă a fost citată cu privire la obligaţia de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii de recurs sau de a proceda la semnarea exemplarului aflat la dosar.

Având în vedere faptul că, la termenul de judecată acordat, recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei în sensul de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii de recurs sau de a proceda la semnarea exemplarului aflat la dosar, Înalta Curte constată întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va constata nulitatea recursul declarat în cauza de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 43 din 10 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnăturii cererii de recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.