Securitate collaborator ruling quashed and remanded for forensic handwriting examination of contested 1985 report.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 15.11.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3605 din data de 10.10.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 19.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus amânarea pronunţării la data de 10.10.2017.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3605 din data de 10.10.2017 şi încheierii de şedinţă din 19.09.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la încheierea de şedinţă din data de 19.09.2017, se arată că Intimatul A. a recunoscut că a scris Şi semnat atât declaraţia din 28.06.1988, cât şi angajamentul din 14.07.1988, în schimb, a contestat scrierea şi semnătura existente în declaraţia din data de 04.09.1985, analizată ca fiind relevantă în stabilirea calităţii de colaborator conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cu privire la declaraţia din data de 04.09.1985, pârâtul a solicitat instanţei de fond să dispună derularea procedurii de verificare a acestui înscris, respectiv ca verificarea să se realizeze prin expertiză grafoscopică, însă procedura derulată a încălcat prevederile art. 6, art. 22, art. 298 alin. (1) şi art. 303 alin. (3) pct. 1 din Noul C. proc. civ., situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În încheierea criticată s-a consemnat că judecătorul fondului "/.../a pus în vedere atât pârâtului, cât şi Primăriei Ripiceni, prin adresă, la multe termene de judecată să depună la dosar înscrisuri, iar aceştia au depus copii de pe înscrisuri", motiv pentru care s-a pus în discuţia părţilor faptul că "/.../nu poate fi administrată această expertiză pe care pârâtul dorea să o administreze."

Raportat la această situaţie reprezentantul instituţiei reclamante a învederat instanţei de fond că în urma unor schimbări ale regulamentelor interne, nu mai efectuează expertize după copii şi, de asemenea, având în vedere că intimatul pârât este cel care a solicitat verificarea de scripte, acestuia îi incumbă obligaţia de a aduce eventuale înscrisuri care să poată susţine pretenţiile sale, cu atât mai mult cu cât cunoştea instituţiile care deţineau înscrisuri relevante, context în care s-a solicitat decăderea acestuia din proba verificării de scripte.

Însă, judecătorul fondului a învederat că la dosar este ataşat un document în care intimatul-pârât scrisese la un termen anterior pasaje după dictarea instanţei şi pe care l-a semnat, referitor la care reprezentantul instituţiei reclamante a precizat că este total insuficient având în vedere perioada de timp scursă de la momentul avut în vedere în litigiu şi până la momentul scrierii.

Cu toate acestea, judecătorul fondului a procedat la verificarea documentului redactat în fata sa, a declaraţiei din 04 septembrie 1985 şi a celorlalte înscrisuri originale pe care instituţia reclamantă le-a prezentat la cererea instanţei, acesta constatând că "/.../nu poate fi administrată expertiza grafoscopică, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar înscrisuri originale contemporane înscrisului contestat, pentru comparaţie.

Prin soluţia dată în cauza de faţă, prima instanţă a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din noul C. proc. civ., art. 22 din noul C. proc. civ., referitor la aflarea adevărului, dar şi art. 298 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Cu privire la sentinţa pronunţată de instanţa de fond, recurentul-reclamant arată că în considerentele acestei sentinţe, ca argument pentru respingerea cererii de chemare în judecată, s-a menţionat neconcordanţa referitoare la numele celui care a redactat materialul informativ, având în vedere că în cuprinsul materialului din data de 04.09.1985 figurează numele A., în timp ce pârâtul se numeşte A..

Sub acest aspect se arată că persoana fizică este identificabilă nu numai prin nume şi prenume, ci şi prin data şi locul naşterii, numele părinţilor, adresa de domiciliu şi orice alt element ce face referire la aspectul fizic ori activitatea pe care o desfăşoară acesta.

Mai mult, numele şi prenumele, deşi reprezintă un element principal al identificării persoanei fizice, nu poate fi luat în considerare ut singuli, întrucât poate suferi modificări fie din propria voinţă a deţinătorului, fie din eroarea altor persoane care au atribuţia întocmirii documentelor de identitate.

Un alt argument în respingerea acţiunii deduse judecăţii în constatarea calităţii de colaborator a intimatului A. este compararea scrierii şi semnăturii existente în "/.../declaraţia din data de 28.06.1988, recunoscută de către pârât, angajamentul din 14.07.1988, scrisul efectuat în faţa instanţei şi materialul informativ în litigiu, datat de 04.09.1985,/../, analiză în urma căreia a constatat "/.../deosebiri certe şi evidente între scrisurile executate, precum şi între semnături. Or, acest considerent a fost reţinut de judecătorul fondului, tocmai ca urmare a faptului că a înlăturat, în mod nelegal, din ansamblul probator, expertiza solicitată de pârât prin încheierea de şedinţă din 19.09.2017.

Pentru acest motiv, recurentul-reclamant apreciază că prin reţinerea acestui considerent, judecătorul fondului a încălcat, de asemenea, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din noul C. proc. civ., art. 22 din noul C. proc. civ., referitor la aflarea adevărului, dar ş art. 298 alin. (1) din noul C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 23 septembrie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat ca pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calităţii pârâtului A., de colaborator al Securităţii.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că aceasta este formulată exclusiv pe materialul informativ datat 04.09.1985, iar acest aspect limitează învestirea instanţei de judecată la conţinutul acestuia în analiza calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi faptul că din coroborarea probelor administrate, nu rezultă certitudinea faptului că partea pârâtă ar fi furnizat informaţii organelor Securităţii, deoarece singurul document avut în vedere în susţinerea acţiunii introductive a fost materialul informativ datat 04.09.1985.

De asemenea, prima instanţă a procedat la verificarea de scripte prin vizualizarea în mod direct a declaraţiei din data de 28.06.1988, recunoscută de către pârât, angajamentul din 14.07.1988, scrisul efectuat în faţa instanţei şi materialul informativ în litigiu, datat 04.09.1985 şi a observat deosebiri certe şi evidente între scrisurile executate, precum şi între semnături.

Soluţia instanţei de fond nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, întrucât este rezultatul încălcării regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că în cadrul recursului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurentul-reclamant susţinând că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 298 alin. (1) şi art. 303 alin. (3) pct. 1 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ. au în vedere încălcarea tuturor regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii între care se regăseşte şi imposibilitatea administrării unei expertize care ar fi putut conduce la soluţionarea temeinică a cauzei.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a invocat lipsa rolului activ al instanţei în vederea efectuării expertizei grafoscopice, menţionând că ar fi trebuit să ia toate măsurile legale pentru depunerea la dosar de către Primăria Ripiceni a unor înscrisuri originale autentice din perioada avută în vedere în litigiu.

Înalta Curte constată că neadministrarea expertizei grafoscopice, probă menită să servească în analiza motivelor cererii introductive de instanţă, a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil al părţii reclamante.

Într-adevăr, prima instanţă a solicitat Primăriei Comunei Ripiceni ca până la data de 09.05.2017 să depună la dosar înscrisuri care poartă semnătura sau scrisul pârâtului A., iar la acel termen de judecată, în lipsa depunerii de înscrisuri, s-a dispus revenirea cu adresă către această entitate cu menţiunea ca, în măsura în care este posibil, înscrisurile să provină din perioada 1985-1988. La termenul de judecată din data de 20.06.2017 prima instanţă a constatat că Primăria Comunei Ripiceni nu a răspuns solicitărilor instanţei şi a dispus revenirea cu adresă şi cu avertisment de amendă, sens în care a dispus amânarea cauzei.

La data de 08.09.2017 Primăria Comunei Ripiceni a transmis copii după 4 înscrisuri care poartă semnătura şi/sau scrisul pârâtului A., precizând că nu deţine documente din perioada 1985-1988 care să poarte semnătura sau scrisul pârâtului.

În această situaţie, având în vedere că pârâtul a contestat semnătura aplicată pe declaraţia din 04.09.1985, singurul document avut în vedere în susţinerea acţiunii introductive, prima instanţă trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 249 din C. proc. civ. potrivit cărora, cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Deşi prima instanţă a acordat trei termene de judecată pentru depunerea la dosar a unor înscrisuri originale în vederea administrării probei cu expertiză grafoscopică, nu i-a pus în vedere şi pârâtului A. ca aceste înscrisuri să provină din perioada 1985-1988, iar la termenul de judecată din data de 19.09.2017 în mod greşit a reţinut că proba cu expertiză nu poate fi administrată.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că proba cu expertiză grafoscopică trebuia administrată şi, din această perspectivă, prin respingerea ei s-a produs părţii o vătămare, având în vedere că, prima instanţă a considerat fără temei că "chiar în lipsa administrării unei expertize grafoscopice, apărarea pârâtului nu este lipsită de fundament", având în vedere că în materialul incriminator numele pârâtului este "A." în timp ce în realitate acesta se numeşte "A.".

Instanţa de fond avea obligaţia, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentului-reclamant, constatând că prima instanţă nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, pe care a soluţionat-o fără a analiza în mod real problema de drept dedusă judecăţii, ignorând astfel poziţiile antagonice ale părţilor cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Întrucât lămurirea cauzei necesită analizarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, în raport de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond urmează să pună în discuţia părţilor orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluţionarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor de fapt şi de drept, asupra cărora părţile au poziţii divergente, urmând ca instanţa de rejudecare să analizeze şi celelalte motive de recurs ale recurentului-reclamant, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 3605 din 10 octombrie 2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care va rejudeca pricina ţinând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva încheierii de şedinţă din 19 septembrie 2017 şi a sentinţei nr. 3605 din 10 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.