Restitution of judicial security deposit following conditional waiver of tax execution suspension to access budgetary obligation restructuring facilities

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat restituirea cauţiunii în valoare de 490.000 RON, consemnată la dispoziţia instanţei în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 47 din 13 aprilie 2020, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de restituire a cauţiunii formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 490.000 RON, consemnată de reclamantă în dosarul nr. x/2015, în conformitate cu recipisele nr. 880081/1 din 24.12.2015, nr. 880083/1 din 24.12.2015, nr. 880084/1 din 24.12.2015, nr. 880085/1 din 24.12.2015 şi nr. 880086/1 din 24.12.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de restituire a cauţiunii.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă faptul că instanţa nu a răspuns apărării sale pe care a invocat-o prin întâmpinarea formulată în cauză, prin care a arătat că nu a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzute la art. 1064 alin. (2) C. proc. civ. şi care, potrivit practicii judecătoreşti, nici nu se impune în cazul organului fiscal, întrucât cauţiunea este solicitată pe cale de apărare, iar prejudiciul statului pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal, precum cel în speţă, este reprezentat de încasarea cu întârziere a sumelor cuprinse în acesta şi pentru care se datorează accesorii potrivit art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003, republicată şi modificată şi art. 173 şi urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, accesorii cuprinse în titluri de creanţă emise de organul fiscal. Acest aspect, arată recurenta-pârâtă, echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita interepretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1064 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în sensul că s-a apreciat greşit că au încetat efectele măsurii pentru care a fost consemnată cauţiunea şi că se poate dispune restituirea acesteia întrucât nu a fost formulată o cerere în despăgubiri.

Recurenta-pârâtă arată că în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1064 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul căruia, cauţiunea depusă, se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

Contrar celor reţinute prin sentinţa atacată, măsura suspendării dispuse prin sentinţa civilă nr. 4/13.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, nu şi-a încetat efectele odată cu emiterea deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare nr. 4004/19.02.2020, emisă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 6/2019.

Aceasta pentru că prin cererea de renunţare la efectele suspendării actului administrativ fiscal depusă de reclamantă odată cu notificarea, aceasta a arătat că, "în măsura în care restructurarea nu produce efecte vom continua să beneficiem de efectele suspendării actului administrativ", dar şi în raport de dispoziţiile art. 13 şi art. 21 din O.G. nr. 6/2019, referitoare la eşecul planului de restructurare şi la solicitarea deschiderii procedurii insolvenţei de către organul fiscal.

În opinia recurentei-pârâte, reclamanta a renunţat la efectele suspendării dispuse prin sentinţa civilă nr. 4/13.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, strict pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligaţiilor bugetare, fiind în continuare suspendată executarea silită a acestora, în conformitate cu prevederile art. 15 din O.G. nr. 6/2019. Mai arată recurenta că se poate discuta despre o încetare efectivă a efectelor suspendării dispuse prin sentinţa civilă nr. 4/13.01.2016 şi în concordanţă cu prevederile art. 1064 alin. (1) C. proc. civ. doar în situaţia în care acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj va fi respinsă sau la momentul comunicării deciziei de finalizare a planului de restructurare a obligaţiilor bugetare împreună cu decizia de anulare a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii amânate la plată, conform art. 18 din O.G. nr. 6/2019.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că prima instanţă a apreciat corect că cererea de restituire a cauţiunii îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1064 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât efectele măsurii pentru care aceasta s-a depus au încetat odată cu emiterea deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare nr. 4004/19.02.2020, emisă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 6/2019.

Posibilitatea renunţării la efectele suspendării judiciare este prevăzută expres de art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019 şi art. 1 alin. (4) din Procedura aprobată prin OMFP nr. 2810/2019. Arată intimata-reclamantă că aceste dispoziţii legale, interpretate în sensul în care ele produc efecte, au fost aplicate atât de contribuabil (când a renunţat la efectele suspendării), cât şi de recurenta-pârâtă (când a luat act de această renunţare şi a constatat îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru restructurare).

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (5) lit. b) din O.G. nr. 6/2019, nu pot constitui obiect al restructurării obligaţiile bugetare stabilite prin acte administrative care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, facilităţile fiscale reglementate prin O.G. nr. 6/2019 nu pot coexista cu o suspendare judiciară a executării în condiţiile Legii nr. 554/2004. Astfel, arată intimata-reclamantă, singura posibilitate de a beneficia de facilităţile fiscale instituite prin O.G. nr. 6/2019 era aceea de a renunţa la efectele suspendării judiciare, astfel cum îi permiteau expres dispoziţiile art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019.

Raportat la aceste dispoziţii legale, sensul condiţionării inserate în declaraţia de renunţare nu poate fi altul decât acela că renunţarea a fost dată pentru a putea obţine restructurarea obligaţiilor sale fiscale. Prin această condiţie, arată intimata, a urmărit să evite situaţia în care nu ar fi obţinut facilitatea fiscală urmărită din alte motive decât existenţa suspendării judiciare) şi recurenta ar fi putut proceda la declanşarea executării silite împotriva sa (având în vedere renunţarea la efectele suspendării).

În prezent, arată intimata-reclamantă, renunţarea condiţionată şi-a produs integral efectele deoarece condiţia a fost îndeplinită, anume a obţinut facilitatea fiscală, conform deciziei nr. 4004/19.02.2020.

De asemenea, mai arată intimata-reclamantă, cauţiunea în discuţie (sau orice altă formă de garanţie) nu a reprezentat o condiţie pentru acordarea facilităţilor fiscale şi nu este, în prezent, o condiţie pentru menţinerea respectivelor facilităţi.

Dispoziţiile art. 15 alin. (3) din O.G. nr. 6/2019 se referă la măsuri de asigurare sau de executare, nu la cauţiuni judiciare.

Cât priveşte cererea de despăgubiri prevăzută de art. 1064 alin. (2) Codul de procedură fiscală, după cum chiar recurenta a arătat, creditorul fiscal nu poate promova această cerere deoarece, în situaţia sa, "despăgubirile" sunt reglementate expres prin lege sub forma dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.

În speţă, arată intimata-reclamantă, accesoriile aferente perioadei în care executarea a fost suspendată judiciar sunt deja calculate şi stabilite în sarcina sa şi cuprinse în planul de restructurare aprobat prin decizia nr. 4004/19.02.2020. Prin urmare, orice discuţie despre termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1064 alin. (2) C. proc. civ. este lipsită de sens.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată nu este motivată, întrucât instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra uneia dintre apărările sale invocate prin întâmpinare, prin care a arătat că nu a început să curgă termenul de 30 de zile pentru formularea cererii de despăgubiri prevăzute la art. 1064 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că e nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând o motivare care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este întemeiată.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund susţinerilor intimatei-reclamante din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtei, în sensul celor susţinute de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei-pârâte privitoare la lipsa motivării sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că sentinţa atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1064 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., pentru restituirea cauţiunii consemnată de reclamantă în dosarul nr. x/2015.

Este nefondată această critică a recurentei-pârâte, întrucât, analizând condiţiile necesare restituirii cauţiunii, prima instanţă a apreciat întemeiat că acestea sunt îndeplinite şi se impune restituirea cauţiunii către reclamantă.

Aşa cum reiese din verificările efectuate de către instanţa de fond, în cauza de faţă, cauţiunea consemnată conform recipiselor nr. 880081/1 din 24.12.2015, nr. 880083/1 din 24.12.2015, nr. 880084/1 din 24.12.2015, nr. 880085/1 din 24.12.2015 şi nr. 880086/1 din 24.12.2015 a fost stabilită de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2015, pentru soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. vizând suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 13.08.2015, emisă de recurenta-pârâtă. Cererea de suspendare a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 4 din 13 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 3507 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 16 octombrie 2019, intimata-reclamantă A. a depus la organele fiscale o declaraţie, întemeiată pe art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019 şi art. 1 alin. (4) din Procedura aprobată prin OMFP nr. 2810/2019, prin care a arătat că renunţă la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligaţiilor bugetare, cu menţiunea că declaraţia va produce efecte doar în măsura aplicării O.G. nr. 6/2019, iar în măsura în care restructurarea nu va produce efecte, va continua să beneficieze de efectele suspendării.

Odată cu această declaraţie, intimata-reclamantă a depus şi notificarea prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 6/2019.

Prin decizia nr. 4004/19 februarie 2020, cererea reclamantei A. a fost admisă, fiind aprobată restructurarea obligaţiilor bugetare.

În contextul expus, Înalta Curte reţine că reclamanta a consemnat o cauţiune în vederea obţinerii unei suspendări judiciare a actului de impunere, pe care a obţinut-o şi care a durat până în momentul când intimata-reclamantă a renunţat la efectele sale, pentru a putea beneficia de facilităţile fiscale instituite prin O.G. nr. 6/2019, aşa cum s-a şi întâmplat.

Conform prevederilor art. 1064 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(…)"

De asemenea, conform art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale:

"(6) Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (5) lit. b), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de posibilitatea restructurării obligaţiilor bugetare potrivit prezentului articol. În acest caz, debitorii trebuie să depună o cerere de renunţare la efectele suspendării actului administrativ odată cu notificarea prevăzută la art. 3."

În ceea ce priveşte prima condiţie, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că această condiţie instituită de legiuitor prin art. 1064 alin. (1) C. proc. civ. pentru restituirea cauţiunii este îndeplinită, efectele suspendării încetând la momentul aprobării cererii de restucturare formulată de reclamantă, în temeiul art. 1 alin. (6) din O.G. nr. 6/2019, adică la data de 19 februarie 2020 (aceasta fiind data pronunţării deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare nr. 4004, emisă de organul fiscal).

Aşa cum a reţinut în mod legal instanţa de fond, chiar şi în ipoteza admiterii faptului că reclamanta putea formula o cerere de renunţare la efectele judiciare ale suspendării dispuse în dosarul nr. x/2015 sub condiţie, această condiţie s-a îndeplinit şi cererea şi-a produs pe deplin efectele la data aprobării restructurării, astfel încât, s-a deschis calea procedurală a formulării de către intimata-reclamantă a cererii de restituire a cauţiunii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie instituită de legiuitor prin alin. (2) al articolului 1064 C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază, de asemenea, ca fiind îndeplinită, ţinând cont de faptul că nu a fost formulată nicio cerere pentru plata de despăgubiri, nici în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare, nici în acelaşi termen calculat de la data încetării măsurii suspendării, conform renunţării exprese şi condiţionate a intimatei-reclamante.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o analiză a premiselor restituirii cauţiunii şi a reţinut fondat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1064 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., impunându-se restituirea cauţiunii către reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

20/12/2016

Cerere de chemare în judecată

B. SRL

12/04/2017

Cerere

Reclamant - S.C. B. SRL

21/12/2017

Cerere de recurs

Pârât - ANAF-DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA

09/02/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA

16/04/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. B. SRL

10/05/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. B. SRL

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 47 din data de 13 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.