Admissibility of salary claims against prosecutors without prior individual challenge, governed by subsequent normative acts and Constitutional Court interpretation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat:

1) obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ordonator principal de credite) să emită ordine de salarizare cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.10.2016;

2) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit net până la data plăţii efective;

3) obligarea pârâţilor să recalculeze pentru fiecare reclamant, retroactiv de la 01.12.2015 majorarea cu 10 % prevăzută de art. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 35/2015 (respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014) pe baza indemnizaţiei lunare de încadrare recalculate potrivit punctelor de mai sus şi plata diferenţelor salariale rezultate până la aplicarea efectivă a majorării cu 10 %.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4977 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs declarată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii, ca nefondată, şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Recurenţii-reclamanţi arată că soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este greşită, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Contrar reţinerii instanţei de fond, recurenţii-reclamanţi susţin că au parcurs procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată. În acest sens, arată că sunt procurori şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi că, la data de 27.04.2017, au solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ordonator principal de credite) să emită ordine de salarizare cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.10.2016, iar acesta le-a răspuns prin adresa nr. x/11.05.2017, în sensul că nu poate exista o salarizare diferită raportată la mai multe valori de referinţă sectoriale şi că la data de 09.04.2015 nu exista în plată, în cadrul familiei ocupţionale "Justiţie", nicio indemnizaţie brută lunară cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON.

Deşi instanţa de fond a reţinut în considerentele sale că recurenţii-reclamanţi nu au contestat Ordinul nr. 1704/30.07.2015 şi nici Ordinul nr. 332/2017, ambele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totuşi, prin răspunsul pe care l-au primit în cadrul procedurii prealabile (adresa nr. x/11.05.2017), nu li s-a opus faptul că nu ar fi contestat un alt ordin emis anterior în legătură cu Legea nr. 71/2015, ci doar că drepturile lor salariale au fost stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Recurenţii-reclamanţi arată că, prin capătul principal al cererii de chemare în judecată, au solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea dispoziţiilor de salarizare cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016.

Astfel, admisibilitatea acţiunii rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea cadru nr. 284/2010 cu art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenţii-reclamanţi fiind nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale şi de aplicare de către acest pârât a dispoziţiilor legale relevante în raport de situaţia salarială. Sub acest aspect, incumbă pârâtului P.Î.C.C.J. să procedeze ex lege începând cu data de 09.04.2015 la o reîncadrare a lor şi la stabilirea drepturilor salariale ce li se cuvin.

În ceea ce priveşte efectuarea procedurii prealabile obligatorii, menţionează recurenţii-reclamanţi şi decizia nr. 9/29.05.2017, pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 988/13.12.2017, prin care s-a statuat că: "În intrepretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă."

Totodată, recurenţii-reclamanţi invocă şi sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea recursului. Prin această sentinţă, pe care susţin că au depus-o la dosarul de fond, a fost admisă cererea reclamanţilor din respectivul dosar şi a fost obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015. S-a atestat, astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare de referinţă sectorială de 405 RON în familia ocupaţională "Justiţie".

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenţii-reclamanţi au arătat, de asemenea, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reluând, pe larg, situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, şi prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia lor, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a admis excepţia inadmisibilităţii întrucât reclamanţii nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

Nu este suficient că reclamanţii au contestat Ordinul nr. 332/2017, întrucât prin acesta au fost calculate drepturile salariale începând cu 1 octombrie 2016, iar nu cu data de 9 aprilie 2015, iar înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor juridice produse prin Ordinul nr. 1704/2015 nu poate fi realizată decât prin anularea acestui act.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de reclamanţi, circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform celor menţionate la pct. I.1 din prezenta decizie, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu mai multe capete de cerere, în principal, solicitând obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită dispoziţii de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor, ca inadmisibilă, constatând, în esenţă, că aceştia nu au urmat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de dispoziţiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea-cadru nr. 284/2010 (forma în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1704/30.07.2015), întrucât nu au formulat contestaţie nici împotriva acestui ordin, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au stabilit, începând cu data de 09.04.2015, drepturile salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, şi nici împotriva ultimului ordin de salarizare, respectiv ordinul nr. 332/2017.

Instanţa a avut în vedere faptul că reclamanţii aveau obligaţia de a contesta actele administrative individuale, întrucât prin acestea le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu 09.04.2015, iar, pe de altă parte, emiterea altor ordine de salarizare nu poate fi dispusă decât în ipoteza anulării ordinelor prin care s-au stabilit drepturi salariale pentru perioada în cauză.

Înalta Curte reţine că reclamanţii au solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi prin care s-a introdus alin. (5)1 la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 11 din Legea nr. 293/2015, prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. 1 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie", capitolul II - Unităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare din anexa nr. II - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Învăţământ", anexa nr. IV - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Cultură", anexa nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Diplomaţie", anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie", anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională" şi anexa nr. VIII - Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 "salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului".

Capitolul I din Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (abrogată prin Legea nr. 153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) reglementa coeficienţii de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

Valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost stabilită definitiv prin hotărâri judecătoreşti pentru o parte din magistraţi (exemplificativ, decizia civilă nr. 402/02.02.2011 a Curţii de Apel Oradea; în acelaşi sens este şi punctul de vedere al Direcţiei de Contencios a CSM nr. 527/2017 însuşit de Plenul CSM în şedinţa din 17.01.2017 cu recomandarea către ordonatorii de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015).

Prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale s-a constatat că în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Având în vedere această evoluţie a legislaţiei, hotărârile judecătoreşti definitive ce se raportau la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON încă din anul 2011, dispoziţiile Legii nr. 71/2015 care s-au raportat la aceeaşi valoare de referinţă sectorială, pentru angajaţi care aveau aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie începând cu data de 09.04.2015, dispoziţiile Legii nr. 293/2015 care majorau cu 10% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare din data de 01.12.2015, aplicabilitatea imediată a Deciziei CCR nr. 794/2016, în cauză a rezultat astfel că pârâtul trebuie să emită urgent ordine de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, majorate cu 10% începând cu data de 01.12.2015. Salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului (Salariu de bază/indemnizaţia lunară = Valoarea de referinţă * coeficient de ierarhizare aferent clasei de salarizare).

Solicitarea reclamanţilor nu este inadmisibilă, deoarece abia după emiterea Deciziei CCR nr. 794/2016 reclamanţii au fost în măsură să înţeleagă şi să conteste maniera de salarizare discriminatorie.

De asemenea, efectul interpretativ al Deciziei CCR nr. 794/2016 care a lămurit nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare prin raportare la art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nu intră în conflict cu principiul general al aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale.

Contrar susţinerilor intimatului-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu contestă, prin demersul lor, drepturile salariale ce le-au fost calculate, ci, au dedus judecăţii pretenţii derivând din acte normative adoptate în cursul anilor 2015 şi 2016, respectiv, Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum au fost interpretate prin decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a urmărit înlăturarea situaţiei de plată a unor remuneraţii diferite pentru aceleaşi condiţii de vechime şi de muncă.

Acţiunea recurenţilor-reclamanţi, având, deci, o cauză diferită şi întemeindu-se pe norme legale recent adoptate şi interpretate, nu poate fi condiţionată de necontestarea ordinelor prin care li s-au calculat iniţial salariile. Nu se poate opune recurenţilor-reclamanţi faptul necontestării ordinelor emise în mod succesiv cu privire la aceştia, faţă de cauza cererii de chemare în judecată, recurenţii invocând, printre altele, un eveniment ulterior, şi anume, reglementări succesive, prin care legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

Înalta Curte apreciază, astfel, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi însuşită de către instanţa de fond pe considerentul necontestării ordinului/dispoziţiilor de reîncadrare, greşit a fost admisă, întrucât, în cauza de faţă, nu se contestă o dispoziţie de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea diferenţelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale arătate.

Pe cale de consecinţă, nefiind o contestaţie la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoaşterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil demersul judiciar al reclamanţilor, în condiţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, de repararea prejudiciului cauzat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă în mod greşit de către instanţa de fond, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, vor fi analizate pretenţiile deduse judecăţii prin prisma susţinerilor şi apărărilor formulate în cauză, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

20/12/2016

Cerere de chemare în judecată

O. SRL

12/04/2017

Cerere

Reclamant - S.C. P. SRL

21/12/2017

Cerere de recurs

Pârât - ANAF-DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA

09/02/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA

16/04/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. P. SRL

10/05/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. P. SRL

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 4977 din data de 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.