Claimant's age-discrimination challenge to disability-grading order rejected; appeal dismissed, decision upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba din cadrul Consiliului Judeţean Alba, a solicitat anularea hotărârii nr. 76/01.02.2017 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 253 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba din cadrul Consiliului Judeţean Alba, ca nefondată.

De asemenea, a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 253 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

A arătat recurentul-reclamant că a sesizat la data de 22.09.2016 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, susţinând că prin dispoziţiile Capitolului 4, secţiunea 1, pct. A-l din Ordinul comun nr. 762/1992/2007, tulburări de ritm şi conducere persistente şi severe contractate precoce, purtător de pacemaker) este instituită o discriminare pe criterii de vârstă.

Prin Hotărârea 76/01.02.2017 pârâtul a respins petiţia formulată, apreciind că în speţă nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (nu sunt situaţii comparabile).

Reproşează recurentul-reclamant faptul că, în cadrul litigiului, nici una dintre instituţiile pârâte şi nici instanţa de judecată nu a argumentat care ar fi justificarea obiectivă pentru diferenţierea pe criterii de vârstă, aspect care ar fi trebuit în primul rând clarificat pentru a se putea susţine că dispoziţiile legale aplicabile situaţiei persoanei sale nu sunt discriminatorii.

Dispoziţiile actelor normative, care fac obiectul prezentului litigiu, prevăd că trebuie ca afecţiunea de care suferă "în afectarea ritmului şi conducerii cardiace" să se manifeste prin - "Tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker)", pentru ca o persoană să poată fi încadrată în grad de handicap.

Aceste dispoziţii normative au fost apreciate a fi discriminatorii, pornind de la faptul că reclamantului i-a fost refuzată solicitarea de încadrare în grad de handicap, respingerea având ca şi temei de drept prevederile capitolului 4 A-1 din Ordinul nr. 762/31.08.2007 al MMFES şi Ordinul nr. 1992/19.07.2007 al MSP, cu motivaţia că nu există un document de debut congenital sau până la vârsta de 26 de ani.

Se susţine de către recurentul A. că niciun act normativ (legi, hotărâri de guvern, ordonanţe etc.) nu conţine vreo referire la criteriul vârstei de 26 de ani ca echivalent pentru noţiunea de precoce, iar prin prevederile în speţă se produce efectiv o discriminare pe criteriu de vârstă, aceste prevederi încălcând legislaţia interna şi legislaţia internaţională pe care România a ratificat-o sau a transpus-o în legislaţia naţională (art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 2 alin. (4) şi (5), art. 3 şi art. 28 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 26 septembrie 2007, art. 50 din Constituţia României, art. 2 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 15 din Carta Socială Europeană a Consiliului Europei).

Menţionează recurentul-reclamant că a invocat în cadrul cererii de chemare în judecată, ca şi argument al caracterului discriminatoriu, Hotărârea nr. 82/29.01.2014 emisă chiar de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, aflată în copie la dosarul cauzei, prin care s-a constatat, într-o speţă similară caracterul discriminatoriu al criteriului de vârstă precoce pentru neîncadrarea în grad de handicap, aspect pe care instanţa de judecată a omis să-l analizeze, deşi trebuia observat că, încă la nivelul anului 2014, CNCD a recomandat excluderea criteriului vârstă precoce din cuprinsul Ordinului comun nr. 762/1992/2007, excludere care, dacă era operată chiar la momentul constatării caracterului discriminatoriu, anul 2014, nu se mai producea discriminarea recurentului pe acelaşi criteriu de vârstă.

De asemenea, existenţa unei discriminări pe criterii de vârstă este constatată inclusiv de către Avocatul Poporului care, printr-un raport special transmis prim-ministrului României, preşedintelui Senatului României, preşedintelui Camerei Deputaţilor din România şi ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor vârstnice, prezintă discriminarea pe criterii de vârsta a persoanelor cu dizabilităţii existentă în conţinutul Ordinului comun Nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S. şi Nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P.

Termenul "contractate precoce", menţionat în cuprinsul dispoziţiilor Ordinului nr. 762/31.08.2007 al MMFES şi Ordinului nr. 1992/19.07.2007 al MSP, stabileşte un tratament inegal şi discriminatoriu în fata legii, neputându-se vorbi de promovarea egalităţii de şanse a persoanelor cu dizabilităţi.

Pe de o parte, noţiunea de "precoce" nu este definită de norma legală, fiind neclară din acest punct de vedere, neputându-se aprecia cărui subiect de drept se adresează, neputându-se stabili în raport cu ce criteriu trebuie apreciată noţiunea de precoce, putându-se evident aprecia ca afecţiunea suferită de recurentul-reclamant este precoce, în raport de vârsta standard de pensionare pentru militari de 60 de ani sau chiar la vârsta la care acesta putea să se pensioneze, în lipsa bolii de care suferă, respectiv vârsta de 57,5 ani.

Pe de alta parte, art. 6 pct. b) din Legea nr. 292/2011 precizează ca "persoanele vârstnice sunt persoanele care au "împlinit vârsta de 65 de ani", raportat la aceasta prevedere legala vârsta recurentului A., de 52 de ani, putând fi evident apreciată ca fiind precoce în sensul dispoziţiilor Ordinului nr. 762/31.08.2007 al MMFES şi Ordinului nr. 1992/19.07.2007 al MSP.

4. Excepţiile de nelegalitate invocate în cauză

La data de 31 ianuarie 2018, prin înscrisul intitulat "pledoarie scrisă", recurentul-reclamant A. a invocat excepţia de nelegalitate cu privire la conceptul "vârstă precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani" în procesul de evaluare şi încadrare în grad de handicap în România, excepţia de nelegalitate a sentinţei civile nr. 253/27.11.2017 şi excepţia de nelegalitate a hotărârii nr. 76/01.02.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

5. Apărările formulate în cauză

5.1 Prin întâmpinările formulate în cauză de către intimaţii-pârâţi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (în prezent, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi Copii şi Adopţii din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale) şi Consiliul Judeţean Alba pentru Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

a) Intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (în prezent, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) a depus întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la conceptul "vârstă precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani" şi a sentinţei civile nr. 253/27.11.2017, invocate de către recurentul-reclamant A., iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În raport de împrejurarea că recurentul-reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate asupra conceptului de vârstă precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani în procesul de evaluare şi încadrare în grad de handicap şi excepţia de nelegalitate a sentinţei nr. 253/27.11.2017, a ridicat intimatul-pârât MMJS excepţia inadmisibilităţii celor două excepţii având în vedere că dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, permit invocarea excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cauză, conceptul "vârsta precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani în procesul de evaluare şi încadrare în grad de handicap" nu intră în categoria actului administrativ unilateral cu caracter individual.

În referire la excepţia de nelegalitate având ca obiect sentinţa civilă nr. 253/27.11.2017, arată intimatul-pârât că, potrivit noului C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate strict enumerate la art. 488 alin. (1) din Cod, astfel că nu se poate invoca excepţia de nelegalitate a unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut o altă procedură de contestare a acesteia.

A mai susţinut intimatul-pârât că există putere de lucru judecat cu privire la faptul că recurentul reclamant are o boală nu un handicap, aspect stabilit printr-o hotărâre definitivă, respectiv sentinţa nr. 890/03.03.2017 a Tribunalului Alba, menţinută prin decizia Curţii de Apel Alba nr. 2302/08.09.2017.

Cu referire la menţiunile reclamantului din cererea de recurs, MMJS reiterează precizarea că există deficienţe generate de anumite afecţiuni medicale, cuprinse în anexa la Ordinul nr. 762/1992/2007, care prin debutul lor în perioada de formare a abilităţilor de dobândire a autonomiei, de integrare şcolară, de formare profesională şi ulterior de dobândire a unui loc de muncă, dar şi în raport cu stabilirea şi menţinerea relaţiilor interumane în general şi de familie în special, au un puternic impact asupra dezvoltării persoanei, integrării şi incluziunii sociale, în acest sens sunt incluse menţiuni asupra debutului precoce a afecţiunii.

Afectarea funcţională a unei persoane, datorată unei afecţiuni cardiace care a debutat la naştere (congenital), în copilărie sau adolescenţă are consecinţe asupra formării şi integrării socioprofesionale, cu repercusiuni asupra participării persoanei în societate cu şanse egale cu ceilalţi.

Astfel, prin lipsa capacităţii de integrare socială, persoanele cu afecţiuni cardiace dobândite precoce nu au acces la drepturile conferite de asigurarea medicală, asigurarea socială se stat şi sunt expuse unei lipse de îngrijiri medicale specializate, dar şi marginalizării sociale.

O persoana integrată social şi care se îmbolnăveşte de acest tip de afecţiune cardiacă, are posibilitatea de a beneficia de pensie de invaliditate, în raport cu gradul pierderii capacităţii de muncă, de pensie de asigurări sociale sau pensie de serviciu în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare sau, cu referire la petent, în conformitate cu Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare sau de drepturile conferite de Legea 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a celor expuse, criteriul legat de vârsta de debut a afecţiunii generatoare de handicap, aşa cum este specificat în Ordinul nr. 762/1992/2007 nu are un caracter discriminatoriu, ci, mai mult, determină o egalizare a şanselor persoanelor cu diverse afecţiuni de a avea dreptul în totalitate la serviciile medicale specializate, la servicii de abilitare/reabilitare, la egalitate de şanse cu ceilalţi şi de a preveni riscul marginalizării şi excluderii sociale, prin urmare, în cauză nu sunt fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Prin urmare, recurentul reclamant A. nu se află într-o situaţie analoagă şi nici comparabilă cu o persoană care suferă de tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker), aşadar, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive faptei de discriminare, nefiind situaţii comparabile.

Criteriul de debut precoce al unor afecţiuni este necesar la evaluarea situaţiei de handicap, diferenţierea fiind justificată de definiţia persoanei cu handicap în conformitate cu legislaţia "naţională.

Scopul criteriului legat de vârsta de debut a afecţiunii generatoare de handicap, aşa cum este specificat în Ordinul nr. 762/1992/2007, este acela de egalizare a şanselor persoanelor cu diverse afecţiuni de a avea acces la servicii sociale, medicale specializate, la servicii de abilitare/reabilitare, la egalitate de şanse cu ceilalţi şi de a preveni riscul marginalizării şi excluderii sociale.

Astfel, pentru a fi în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior".

Consideră intimatul-pârât că recurentul-reclamant nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu o persoană care suferă de tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker), având în vedere caracterul de boală a afecţiunii petentului, situaţie distinctă de tulburările de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker).

Cu referire la definiţia discriminării astfel cum este prevăzută în art. 2 din O.G. nr. 137/2000, raportat la aspectele menţionate, arată intimatul MMJS că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, deoarece recurentul-reclamant nu se află în situaţie similară cu persoanele cu tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (avute de la naştere, în copilărie sau în adolescenţă), prin urmare, nu există o situaţie de diferenţiere între situaţii analoage, întrucât exercitarea drepturilor reclamate priveşte persoanele aflate în situaţii diferite conform celor arătate de instituţiile pârâte şi menţionate în Hotărârea CNCD nr. 76/01.02.2017, în sentinţa nr. 253/27.11.2017.

Susţine în continuare intimatul-pârât că, voit sau nu, recurentul-reclamant confundă o persoană care suferă de tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker) cu o persoana integrată profesional şi social şi care se îmbolnăveşte de acest tip de afecţiune cardiacă.

b) Ministerul Sănătăţii, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 253/2017 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia. A arătat intimatul-pârât că, în ceea ce priveşte emiterea celor două acte administrative cu caracter individual, Ministerul Sănătăţii nu are niciun fel de atribuţii, acestea fiind emise de Comisia Judeţeană Alba de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, instituţie în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

În referire la susţinerile reclamantului privind presupusa discriminare pe criterii de vârstă prin prevederile Ordinului comun Ministerul Muncii/Ministerul Sănătăţii nr. 762/1992/2007, prevederile Capitolului 4 lit. A), pct. I din Ordinul nr. 762/1992/2007, referitoare la tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de pacemaker), prin prisma prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, afirmă intimatul MS că nu se constată nicio discriminare a recurentului-reclamant pe criterii de vârstă, în ceea ce priveşte dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială şi la servicii sociale, aşa cum în mod corect a concluzionat prima instanţă.

Recurentul-reclamant, având în vedere boala de care suferă, se află în situaţia reglementată de art. 73 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată, potrivit cărora persoanele care şi-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obişnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă au realizat, în condiţiile legii, stagiu de cotizare.

Pentru persoanele care au o calitate specială, prevăzută de lege, din susţinerile reclamantului rezultând că acesta este militar, sunt aplicabile prevederile legilor speciale privind pensia de invaliditate.

Aşadar, în mod corect Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că decizia de neîncadrare a petentului în grad de handicap a fost motivată de faptul că acesta a fost diagnosticat cu afecţiunea respectivă tardiv, fără a putea prezenta o evidenţă a afectării psiho-sociale. Prin urmare, în interpretarea conferită de instituţiile care au emis actele administrative individuale, nu au fost întrunite elementele definitorii pentru a considera afecţiunea medicală un handicap, în lipsa documentelor emise în copilărie sau adolescenţă, până la vârsta de 26 de ani, documente care să ateste prezenţa unei deficienţe funcţionale cardiologice precoce care să fi generat o barieră în integrarea socio-profesională.

Totodată, în mod corect s-a reţinut faptul că, pentru afecţiunile cardio-vasculare care apar după vârsta de 26 de ani, când persoana s-a integrat deja în activitatea profesională, sunt asigurate alte măsuri de sprijin, respectiv persoana poate beneficia de pensie de invaliditate în raport cu gradul pierderii capacităţii de muncă, de pensie de asigurări sociale sau pensie de serviciu, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în conformitate cu Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sau de drepturile conferite de Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

Mai învederează intimatul-pârât instanţei de recurs faptul că alte critici ale reclamantului cu privire la "nelegalitatea conceptului de vârstă precoce" din Ordinul comun Ministerul Muncii/Ministerul Sănătăţii nr. 762/1992/2007 pot fi analizate, pe cale separată, în cadrul unei acţiuni în anulare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) şi art. 7 alin. (1)1 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, acţiune de care reclamantul nu a înţeles să uzeze.

De asemenea, excepţia de nelegalitate a "conceptului de vârstă precoce", fiind o excepţie relativă, poate fi invocată în condiţiile şi termenul prevăzut la art. 247 alin. (2) C. proc. civ., drept pentru care solicită intimatul MS respingerea acesteia pentru motivul că a fost invocată pentru prima dată în recurs.

Cu privire la excepţia de nelegalitatea a sentinţei civile nr. 253/2017, pronunţată în prezentul dosar, susţine intimatul-pârât că este inadmisibilă, împotriva acestei sentinţe fiind declarată calea de atac a recursului.

c) Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (denumita în continuare ANPD), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală, susţinând că, în detalierea pe larg a recursului, nu este criticată motivarea instanţei printr-o argumentare care să contrazică soluţia instanţei de fond, iar recurentul-reclamant, deşi a indicat ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a precizat care sunt dispoziţiile legale cu a căror încălcare sau aplicare greşită s-a luat hotărârea.

În referire la o altă hotărâre ce a fost depusă de recurentul-reclamant pentru a fi avută în vedere de către instanţa judecătorească, s-a pronunţat judecătorul fondului, apreciind că hotărârea în discuţie nu poate fi aplicată prin analogie, ci în funcţie de particularităţile fiecărui caz, principiu valabil şi în cazul hotărârilor judecătoreşti, iar jurisprudenţa naţională nu constituie izvor de drept în sistemul juridic român.

Arată intimata-pârâtă că motivaţia care stă la baza luării în considerare în evaluarea pentru încadrarea într-un grad de handicap a debutului precoce al unei afecţiuni, este aceea că afecţiunea respectivă interferează cu funcţionarea socială şi profesională sau chiar poate împiedica integrarea profesională, fiind o barieră în dezvoltarea socio-identitară şi profesională a persoanei.

Astfel, pentru unele afecţiuni din totalul celor care determină încadrarea în grad de handicap, este necesar ca persoana care solicită această încadrare să prezinte documente din care să rezulte debutul precoce al acestora, întrucât afecţiunile respective în perioada de formare a abilităţilor, de dobândire a autonomiei funcţionale, de formare profesionala, integrare şcolară şi socială şi de dobândire a unui loc de muncă, au un puternic impact, constituind bariere în calea integrării socioprofesionale, determinând o evoluţie în timp care poate avea drept consecinţă afectarea participării sociale şi integrarea profesionala şi care necesită monitorizare de specialitate.

Pentru afecţiunile cardiovasculare care apar după vârsta de 26 de ani, când persoana şi-a definitivat parcursul şcolar şi s-a integrat deja în activitatea profesională, nu se poate pune problema unei bariere în integrare, a împiedicării totale sau al limitării accesului cu şanse egale la viaţa societăţii.

Ca un fapt acceptat din punct de vedere medical, majoritatea afecţiunilor cardiace apărute la vârsta adulta sunt rezultatul unui mod de viaţă expus unor factori de risc, inclusiv altor afecţiuni asociate, dar care însă nu pun problema integrării socioprofesionale, ci doar a unor limitări diferenţiate în participare şi care pot fi suplinite prin măsuri de asigurări sociale şi medicale (pensie de invaliditate în raport cu gradul pierderii capacităţii de muncă, pensie de serviciu, programe naţionale de sănătate, servicii medicale specializate, compensări medicale etc).

Deşi Ordinul nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap cuprinde şi afecţiuni care prin lezarea completa a autonomiei funcţionale, a capacităţii de mobilizare, de autoservire/autoîngrijire determină efecte profunde asupra vieţii persoanei şi a familiei acesteia, necesitând măsuri de intervenţie şi sprijin, afecţiuni pentru care nu se solicit condiţia debutului, nu aceasta este situaţia aplicabilă speţei în cauza.

Referitor la aspectul de debut precoce al unor afecţiuni, nu poate fi vorba despre discriminare atât timp cât acesta este necesar la evaluarea situaţiei de handicap, fiind vorba despre o diferenţiere obiectivă, justificată legitim de definiţia conform legislaţiei naţionale a persoanei cu handicap.

În plus, susţine intimata-pârâtă că acest criteriu este justificat tocmai prin necesitatea egalizării şanselor persoanelor cu handicap congenital sau dobândit timpuriu de a avea acces la servicii sociale, medicale, de abilitare/reabilitare, prevenind riscurile marginalizării şi excluderii sociale, fiind în acest context un criteriu adecvat şi necesar.

Face trimitere intimata ANPD la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin raportare la prevederile art. 14 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, care defineşte situaţia de discriminare în raport cu distincţii în situaţii analoage, comparabile, pe baza unor criterii fără justificare rezonabilă şi obiectivă şi care nu determină un tratament identic.

d) Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Alba, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul A. împotriva sentinţei nr. 253/2017 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017 şi menţinerea ca temeinică şi legală a acestei hotărâri judecătoreşti.

Susţine intimatul-pârât că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu poate fi vorba de un debut precoce al bolii de care suferă reclamantul, având în vedere că din actele medicale existente la dosarul cauzei reclamantul avea vârsta de 52 de ani la data când a fost diagnosticat cu problema de sănătate care ar fi putut determina starea de handicap în opinia reclamantului, iar impunerea condiţiei de vârstă în evaluarea şi încadrarea în grad de handicap în raport de afecţiunile de care suferă reclamantul nu generează în mod automat un tratament diferenţiat între persoane aflate în situaţii similare, întrucât acest criteriu este necesar la evaluarea situaţiei de handicap.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(P)ersoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării si incluziunii sociale". Astfel, rezultă că nu toate afecţiunile medicale determină încadrarea persoanei într-un grad de handicap, ci doar cele cuprinse în Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap. In cazul reclamantului, nu au fost întrunite elementele definitorii pentru a considera afecţiunea medicală un handicap (nu există documente medicale emise în copilărie sau adolescenţă, până la vârsta de 26 de ani), documente care să ateste prezenţa unei deficienţe funcţionale cardiologice precoce care să fi generat o barieră în integrarea socio-profesională, elemente necesare pentru a se putea constata existenţa unui handicap. Pentru afecţiunile cardiovasculare care apar după vârsta de 26 de ani, când persoana s-a integrat deja în activitatea profesională, sunt asigurate alte măsuri de sprijin, respectiv persoana poate beneficia de pensie de invaliditate în raport cu gradul pierderii capacităţii de muncă, de pensie de asigurări sociale sau pensie de serviciu în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau, în conformitate cu Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, sau de drepturile conferite de Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

A menţionat intimatul-pârât că, printr-o hotărâre definitivă anterioară (sentinţa nr. 890/2017 a Tribunalului Alba, menţinută prin Decizia nr. 2302/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţate în dosarul nr. x/2016), s-a stabilit că reclamantul are o boală, nu un handicap, întrucât nu se încadrează în criteriile medico-psihosociale, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1992/2007, cu modificările şi completările ulterioare. S-a reţinut, în consecinţă, că acel criteriu legat de vârsta de debut a afecţiunii generatoare de handicap, aşa cum este specificat în Ordinul nr. 762/1992/2007, nu are un caracter discriminatoriu, ci, mai mult, determină o egalizare a şanselor persoanelor cu diverse afecţiuni de a avea dreptul în totalitate la serviciile medicale specializate, la egalitate de şanse cu ceilalţi şi de a preveni riscul marginalizării şi excluderii sociale. în consecinţă instanţa a reţinut că nu se poate reţine existenţa unei discriminări pe criteriu de vârstă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unor situaţii analoage sau comparabile.

5.3. Prin întâmpinarea depusă peste termenul legal de formulare a acesteia, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

7. Aspecte procesuale

La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2020, Înalta Curte a admis excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a hotărârii nr. 76/01.02.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, precum şi excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiilor de nelegalitate cu privire la conceptul "vârstă precoce şi interpretarea ei până la 26 de ani" şi a sentinţei civile nr. 253/27.11.2017, invocate de către intimaţii-pârâţi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma susţinerilor din cuprinsul căii de atac, a motivelor de casare indicate, precum şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul acţiunii judiciare din prezentul litigiu priveşte solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 76/01.02.2017, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (în continuare, CNCD), prin care s-a reţinut că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (nu sunt situaţii comparabile).

În esenţă, recurentul-reclamant A. a susţinut în faţa CNCD că, prin efectul aplicării Ordinului comun nr. 762/31.08.2007 al MMEPS şi nr. 1992/19.11.2007al MFP, se consideră discriminat pe criteriu de vârstă, având acces la protecţia socială numai persoanele cu "tulburări de ritm şi de conducere şi severe contractate precoce (purtător de peacemaker)", titularului acţiunii judiciare fiindu-i refuzată încadrarea în grad de handicap prin Decizia nr. 9148/08.08.2016, în cadrul căreia s-a reţinut că acesta nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin ordinul comun menţionat anterior. În analiza criteriului de discriminare invocat de către petentul A., CNCD a reţinut că acesta nu se află într-o situaţie analoagă sau comparabilă cu o persoană care suferă de tulburări de ritm şi de conducere persistente şi severe contractate precoce (purtător de peacemaker), având în vedere caracterul de boală a afecţiunii petentului, situaţie distinctă de cea considerată a fi deficienţă fizică dobândită precoce (la naştere, în copilărie sau adolescenţă).

Prezintă relevanţă în cauză faptul că, pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia a fost înregistrat dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect anularea parţială a Ordinului comun 762/31.08.2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi 1992/19.11.2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv dispoziţiile Capitolului 4, Secţiunea 1, pct. A -I.

În acest litigiu, Înalta Curte s-a pronunţat definitiv, prin decizia nr. 4131/07.09.2020, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii, fiind, astfel, menţinută legalitatea ordinului comun contestat, în referire la condiţia de debut precoce a tulburărilor de ritm şi de conducere persistente şi severe în aprecierea afectării ritmului şi conducerii cardiace.

Urmare pronunţării acestei decizii, se impune valorificarea în prezenta cauză a puterii de lucru judecat, în referire strictă la analiza de legalitate a noţiunii de "debut precoce", respectiv până la vârsta de 26 ani, din cuprinsul criteriului contestat din cadrul Ordinului comun nr. 762/31.08.2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi 1992/19.11.2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice, nu însă şi cea privind discriminarea pe criteriul vârstei, ce a făcut obiectul examinării de către instanţa de contencios administrativ chiar în litigiul de faţă.

Aşadar, fiind dezlegată în mod definitiv chestiunea legalităţii Ordinului comun nr. 762/1992/31.08.2007, act normativ ce stabileşte condiţiile necesare pentru încadrarea în grad de handicap, sunt aplicabile în cauză reglementările din cadrul acestui act normativ, potrivit cărora, pentru afecţiuni ale ritmului şi conducerii cardiace, tulburările trebuie să fie persistente şi severe, precum şi să fi fost contractate precoce, condiţiile fiind cumulative.

Recurentul-reclamant a justificat, prin documentele medicale depuse la dosar, că a dobândit această afecţiune tardiv, după împlinirea vârstei de 26 de ani, fiind purtător de peacemaker din data de 21.04.2016, fapt ce a determinat pensionarea sa, începând cu data de 04.07.2016, îndeplinind condiţiile pentru o pensie de serviciu.

Reţinând ca fiind definitiv dezlegată, prin decizia ÎCCJ nr. 4131/07.09.2020, chestiunea referitoare la încadrarea în grad de handicap în situaţia în care tulburările de ritm şi de conducere persistente şi severe au fost contractate precoce, rămâne de analizat dacă fapta de discriminare reclamată la CNCD, infirmată prin hotărârea 76/01.02.2017 a acestei autorităţi şi prin sentinţa primei instanţe, întruneşte elementele constitutive ale unei discriminări, în accepţiunea reglementării din O.G. nr. 137/2000, respectiv:

- existenţa unui tratament diferenţiat al unor situaţii analoage, manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile) sau omiterea de a trata în mod diferit situaţii diferite, ce nu se pot compara;

- identificarea unui criteriu de discriminare, dintre cele enumerate la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000;

- tratamentul diferenţiat are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Cât priveşte pretinsa existenţă a unor situaţii analoage, astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, recurentul-reclamant ignoră, în pofida argumentelor pertinente ale pârâţilor din cauză, faptul că afecţiunea sa nu poate fi încadrată în grad de handicap, întrucât nu a făcut dovada că aceasta ar fi fost contractată înainte de vârsta de 26 de ani, ceea ce ar fi constituit un debut precoce, condiţie obligatorie de diferenţiere între noţiunea de boală şi cea de handicap.

Împrejurarea potrivit căreia recurentul-reclamant suferă de o boală, neputând fi încadrat în grad de handicap, a fost definitiv tranşată în dosarul nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în care s-a respins cererea sa de încadrare în grad de handicap, întrucât "nu a rezultat din probele administrate că există documente medicale din copilărie sau adolescenţă (până la vârsta de 26 de ani), din care să rezulte că a suferit de deficienţe funcţionale cardiologice precoce, deficienţe care să fi generat o barieră în integrarea socio-profesională, element necesar pentru a se putea considera că există un handicap".

Criteriul de discriminare bazat pe vârstă nu se regăseşte în situaţia pe care o invocă recurentul-reclamant, întrucât scopul impunerii acestui criteriu, în raport de definiţia persoanei cu handicap, potrivit legislaţiei naţionale, este acela de a egaliza şansele persoanelor cu diverse afecţiuni de a avea acces la servicii sociale, medicale specializate, la servicii de abilitare/reabilitare, precum şi de a preveni riscul marginalizării şi excluderii sociale.

Astfel cum s-a reţinut şi în considerentele Hotărârii nr. 76/2017 a CNCD, recurentul-reclamant a pretins că nu-i sunt respectate drepturile referitoare la sănătate, îngrijire medicală, securitate socială şi servicii sociale pe criteriul de vârstă, însă aceste măsuri de sprijin sunt asigurate atât pentru persoanele încadrate cu grad de handicap pentru această afecţiune, cât şi pentru cele cu boala dobândită după vârsta de 26 de ani, fiecare categorie beneficiind, însă, de diferenţieri ale protecţiei sociale în sens larg.

Distincţia în raport de criteriul vârstei, după cum reiese din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, trebuie să se refere la persoane care se află în situaţii comparabile, dar care beneficiază de un tratament diferit, deşi aparţin aceleiaşi categorii, în raport de criteriul pretins discriminator. Or, recurentul-reclamant nu se află în categoria persoanelor de până la 26 de ani, pentru a primi o încadrare a afecţiunii sale în grad de handicap, întrucât normele legale îl îndreptăţeau la un altfel de regim juridic, în raport de constatarea bolii de care suferă după împlinirea vârstei limită prevăzută pentru a face diferenţierea între cele două posibile încadrări medicale.

Referirile făcute de recurentul-reclamant la legislaţia naţională şi cea internaţională ratificată de România sau transpusă în dreptul naţional au fost avute în vedere şi de către judecătorul fondului, iar criticile din recurs nu combat aceste argumente ale primei instanţe, ci doar reiau cadrul normativ pe care titularul recursului îl consideră a fi încălcat, consecinţa fiind, în opinia acestuia, producerea unei discriminări pe criteriu de vârstă.

Situaţia factuală pe care recurentul A. a supus-o examinării de către CNCD nu este una reglementată de normele pe care acesta le invocă, norme ce cuprind principii generale privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi, ce se regăsesc, de altfel, în cuprinsul O.G. nr. 137/2000, text legal ce are în vedere criteriul vârstei ca element constitutiv al unei fapte de discriminare. Problema de dezlegat în cauză nu este, însă, cea a reglementării sau nereglementării unui astfel de criteriu, ci verificarea îndeplinirii sau nu a elementelor specifice unei fapte de discriminare, pentru a fi în ipoteza definiţiei de la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Or, lipsa unor situaţii analoage sau comparabile determină infirmarea pretinsei discriminări pe criteriu de vârstă, soluţie confirmată în calea controlului judiciar, fiind menţinut cu efect definitiv actul administrativ-jurisdicţional atacat, respectiv Hotărârea nr. 76/01.02.2017 emisă de CNCD.

Recurentul-reclamant a criticat în recurs faptul că prima instanţă a omis să analizeze şi să motiveze argumentul său referitor la caracterul discriminatoriu al criteriului de vârstă precoce, regăsit în Hotărârea CNCD nr. 82/29.01.2014, în care s-a reţinut că aspectele sesizate constituie acte/fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant s-a aflat într-o eroare, întrucât considerentele sentinţei primei instanţe fac referire la această hotărâre, fiind explicit motivat că un astfel de act administrativ-jurisdicţional, dat într-o altă speţă, nu impune justificarea soluţiei pronunţate în cauză în raport de conţinutul său, iar situaţiile evidenţiate în cele două hotărâre ale CNCD nu par a fi similare, prin raportare la tipul de afecţiune pe care petenţii îl invocă pentru a înlătura pretinsa discriminare constând în neîncadrarea diagnosticelor lor medicale în grad de handicap.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 253 din data de 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, menţinând sentinţa atacată astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 253 din data de 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.