Stamp duty default voids revision request; merits revision remitted to issuing court

Asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 18 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins cererea formulată de petentul A. privind preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru judecarea dosarului anterior menţionat.

Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de revizuire, A., înregistrată la data de 25 martie 2020.

Examinând excepţia netimbrării cererii de revizuire, invocată din oficiu în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2020, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze cererea de revizuire ca netimbrată, având în vedere următoarele considerente:

Revizuentul nu a timbrat anticipat cererea de revizuire, acesta fiind legal citat pentru termenul din 22 septembrie 2020 cu menţiunea de a timbra cererea, cu 100 RON taxă judiciară de timbru, obligaţie căreia nu s-a conformat.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, "(...) (2) cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia revizuentului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluţia din data de 2 aprilie 2020 s-a dispus citarea acesteia cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru aferentă căii extraordinare de atac promovate, astfel cum rezultă din dovada de înmânare de la fila x, revizuentul nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a revizuirii este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea revizuirii ca netimbrată.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a revizuirii formulate de recurentul A. împotriva încheierea din 18 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Totodată, examinând excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinţei nr. 1284 din data de 3 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum impun dispoziţiile art. 131, art. 132 şi art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, raportat la dispoziţiile procedurale incidente, că este întemeiată şi o va admite pentru argumentele expuse în continuare.

Petentul A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, cu cerere de revizuire îndreptată atât împotriva încheierii din data de 18 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018, cât şi împotriva sentinţei nr. 1284 din data de 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 97 din C. proc. civ., care reglementează competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din cuprinsul acestor texte de lege, rezultă că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deţine o competenţă legală circumscrisă, majoritar, soluţionării căii de atac a recursului, neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri, decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 510 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.".

Cuprinsul textului de lege anterior menţionat stabileşte competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 1284 din data de 3 aprilie 2019, împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii, fiind pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pe cale de consecinţă şi apreciind că, în ceea ce priveşte soluţionarea cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinţei nr. 1284 din data de 3 aprilie 2019, competenţa materială aparţine instanţei de contencios administrativ, şi anume Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 132 raportat la dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cererii de revizuire anterior menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 18 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.

Declină cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinţei civile nr. 1284/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.