State liability claim for damages from annulled administrative acts: appeal allowed, judgment quashed and remanded for violation of right to defense

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 292.820 RON cu titlu de despăgubiri materiale suferite ca urmare a emiterii Ordinului Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 3647/17.10.2012 şi a Dispoziţiei Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 750/18.10.2012, ambele acte administrative anulate în Dosarul nr. x/2014 prin sentinţa nr. 2414/18.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2692/20.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3626 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată;

- a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte despăgubirile aferente perioadei februarie 2013-27.04.2016;

- a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, în ceea ce priveşte despăgubirile aferente perioadei februarie 2013 - 27.04.2016, ca prescrisă;

- a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, în ceea ce priveşte despăgubirile aferente perioadei 27.04.2016 - octombrie 2016 ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3626 din 11 octombrie 2017 a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind comunicarea întâmpinării formulate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor cu consecinţa încălcării dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului contradictorialităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (2) C. proc. civ., înainte de fixarea primului termen de judecată, "întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei."

Reclamantul, arată că la momentul fotocopierii dosarului în data de 01.08.2017, la dosarul cauzei nu se regăsea întâmpinarea formulată de Ministerul Mediului, aceasta fiind depusă la 26.06.2017, dovadă făcând faptul că întâmpinarea se află ataşată dosarului după cererea de fotocopiere, astfel că cererea de fotocopiere din 01.08.2017 este la fila x, iar întâmpinarea Ministerului Mediului din 26.06.2017 este la fila x. De asemenea, nici pentru termenul de judecată din data de 27.09.2017 nu a fost comunicată.

Concluzionând, reclamantul precizează că soluţionarea cauzei fără comunicarea întâmpinării, în condiţiile în care a verificat dosarul cauzei înainte de primul termen de judecată, aceasta nefiind ataşată la dosar, încalcă atât dreptul la apărare şi la un proces echitabil, cât şi principiul contradictorialităţii, fapt ce atrage casarea hotărârii.

În ceea priveşte motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul susţine că hotărârea instanţei este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004. Instanţa a reţinut că în cauză este incident termenul special de prescripţie de 1 an prevăzut la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se calculează de la data cunoaşterii pagubei, termenul curgând, în opinia instanţei, zilnic în cazul absenţei de la serviciu, în intervalul februarie 2013 - 27.04.2016.

Reclamantul arată că textul de lege face referire nu la momentul cunoaşterii pagubei, ci la momentul cunoaşterii întinderii pagubei, iar întinderea pagubei nu poate fi cunoscută decât de la momentul constatării faptei ilicite, în speţă de la rămânerea definitivă a sentinţei nr. 2414/18.09.2014.

În al doilea rând, în speţă, momentul cunoaşterii întinderii pagubei nu poate să fie diferit de momentul cunoaşterii faptei ilicite, cele două neputând fi disociate. Momentul cunoaşterii faptei ilicite este cel al constatării nulităţii celor două acte administrative şi este un element indispensabil valorificării dreptului la despăgubiri, întrucât acest drept nu ar fi existat şi nici nu ar fi putut fi cunoscut în lipsa faptei ilicite. Or, cele două acte administrative de reorganizare au beneficiat de prezumţia de legalitate până când instanţele de judecată au constatat definitiv nulitatea lor (20.10.2016), astfel că nu exista posibilitatea de a cunoaşte întinderea pagubei mai înainte de acest moment, iar dacă acţiunea ar fi fost introdusă înainte de data de 20.10.2016 ar fi fost respinsă neputându-se dovedi existenţa pagubei şi a întinderii sale (caracterul cert) în lipsa constatării faptei ilicite.

Concluzionând, prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, adică efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană, aşadar momentul cunoaşterii întinderii prejudiciul nu poate fi decât ulterior constatării faptei ilicite, iar nu anterior, aşa cum greşit a apreciat prima instanţă, motiv pentru care nu este împlinit termenul de prescripţie, acţiunea fiind introdusă la 27.04.2017, respectiv în termenul de 1 an prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Criticile reclamantului referitoare la soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii în ceea ce priveşte despăgubirile aferente perioadei 27.04.2016 - octombrie 2016 vizează faptul că anularea celor două acte administrative nu a fost cerută de acesta şi inexistenţa unui raport de cauzalitate directă între aceste acte şi prejudiciul invocat, întrucât aceste acte nu ar fi produs efecte faţă de acesta.

Astfel, cele două acte administrative vătămătoare, Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 3647/17.10.2012 şi Dispoziţia Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 750/18.10.2012, au vizat o reorganizare fictivă a Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin desfiinţarea mai multor posturi dintre care, atât cel deţinut de reclamanta B. din Dosarul nr. x/2014 din cadrul Direcţiei juridice, cât şi cel deţinut de reclamant, ceea ce înseamnă că aceste acte administrative privesc şi conferă dreptul şi legitimitatea procesuală necesară reclamantului de a se prevala de nulitatea acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30.01.2018, intimatul-pârât Ministerul Mediului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Prima critică a recurentului se referă la faptul că prima instanţă i-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6, par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României, precum şi art. 13 şi 14 C. proc. civ., ca urmare a necomunicării întâmpinării şi, pe cale de consecinţă, imposibilităţii luării la cunoştinţă de conţinutul acesteia şi a pregăti apărarea în raport de excepţiile şi apărările invocate de partea adversă. Instanţa de fond avea îndatorirea de a acorda posibilitatea de a studia întâmpinarea şi de a elabora o replică detaliată la apărările pârâtului Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu, de a susţine oral şi nemijlocit în timpul dezbaterilor toate apărările în combaterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.

(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Nu se poate considera această normă ca fiind eliptică pentru că nu cuprinde sancţiunea nulităţii actelor de procedură săvârşite cu încălcarea dreptului la apărare, nefiind obligatoriu ca textele care consacră principii fundamentale să prevadă şi sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea lor. Prevederea conform căreia dreptul la apărare este garantat constituie un principiu cu valoare constituţională.

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului şi observaţiile aduse de adversar la cunoştinţa judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a lua cunoştinţă, de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Având un asemenea conţinut, se poate spune că dreptul la o procedură contradictorie este un element fundamental al procesului echitabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165.

(2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei."

De asemenea, art. 208 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., prevede:

"(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel."

Din actele dosarului rezultă că întâmpinarea formulată de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost înregistrată la dosarul cauzei la data de 26.06.2017, dosar fond, un exemplar şi alte două exemplare, la dosar fond. La data de 1 august 2017, la dosar fond, este înregistrată cererea reclamantul privind studierea şi fotocopierea actelor din dosar. Astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, la momentul august 2017, întâmpinare nu era depusă la dosar, aceasta fiind ataşată ulterior, la dosar fond.

Totodată, Înalta Curte reţine că părţile au fost citate la data de 30 iunie 2017, potrivit citativului aflat la dosar fond, pentru termenul de judecată din data de 27.09.2017, fără nicio menţiune referitoare la întâmpinare. Este evidentă imposibilitatea reclamantului de a lua cunoştinţă de conţinutul acestui act de procedură înaintea primului termen de judecată. Mai mult, pe cale de întâmpinare, pârâtul a invocat şi excepţii faţă de cererea de chemare în judecată.

Or, fiecărei părţi trebuie să i se ofere posibilitatea, în mod real, iar nu formal, de a-şi exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt şi de drept invocate, în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Faptul că reclamantului nu i-a fost comunicată întâmpinarea la momentul citării pentru termenul de judecată din data de 27.09.2017 şi nu putut lua cunoştinţă de conţinutul acesteia, fiind ataşată la dosarul cauzei ulterior, nu este de natură a satisface exigenţele dreptului fiecărei părţi la un proces echitabil, la o dezbatere contradictorie în şedinţă publică asupra argumentelor şi/sau apărărilor formulate de partea adversă.

Pentru argumentele arătate mai sus, criticile invocate sunt fondate, motiv pentru care nu vor mai fi analizare celelalte aspecte susţinute de recurent.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de rejudecare este datoare să pună în discuţia părţilor excepţiile şi susţinerile formulate în cauză, statuând motivat şi argumentat asupra acestora şi să analizeze şi celelalte motive de recurs ale recurentului, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3626 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3626 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.