Insufficient reasoning of administrative act execution suspension: failure to assess well-justified case and imminent damage conditions under Law No. 554/2004.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de suspendare înregistrată la data de 08.10.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - DGRFP Bucureşti - AFPC Mijlocii, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ a solicitat suspendarea executării:

- deciziei de impunere privind obligaţiile fiscal principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, nr. x din 14/03/2019;

- deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x din 14/03/2019 stabilite de inspecţia fiscală prin raportul nr. x-MJ 15 din data de 14.03.2019;

- raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 14/03/2019 şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x din 14/03/2019, până la pronunţarea unei soluţii definitive cu privire la anularea acestor acte administrative.

Totodată, la data de 12 iunie 2019, reclamanta a introdus cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea actelor administrative anterior menţionate cerere de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe roul Tribunalului Ilfov, dosar ce urmeaza a fi declinat la Curtea de Apel Bucureşti având în vedere dispoziţiile art. 10 Legea nr. 554/2004.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 767 din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de conexare la dosarul nr. x/2019 şi a respins cererea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice Pentru Contribuabilii Mijlocii, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a motivat sentinţa potrivit exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat argumentele sale referitoare la nelegalitate actelor administrative contestate în baza cărora, în ipoteza unei unei eventuale executări silite, societatea va intra în insolvenţă. De asemenea nu s-a avut în vedere situaţia societăţii B. care deşi, în baza unor hotărâri judecătoreşti, a fost obligată să storneze facturile emise, totuşi organele fiscale au considerat că societatea datorează taxe şi impozite aferente respectivelor facturi.

Totodată, recurenta arată că motivarea hotărârii este insuficientă, instanţa de fond neprocedând la o "pipăire" a fondului cauzei şi a legalităţii sau nelegalităţii actelor administrative, ci doar la o analiză sumară a actelor administrative şi a argumentelor prezentate de către reclamantă şi fără o analiză a probatoriului administrat.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, precum ale art. 14 şi art. 15 din aceeaşi lege, nefăcând o analiză a condiţiei cazului temeinic justificat şi a pagubei iminente prin prisma aspectelor invocate, respectiv condiţia cazului temeinic justificat nu a fost analizată, iar paguba iminentă a fost analizată sumar şi nu prin prisma înscrisurilor existente la dosar.

Concluzionând, recurenta face referire şi la Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989, potrivit căreia "executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor juridice, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului".

4. Apărările intimaţilor

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii nu a depus întâmpinare.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamanta A. S.R.L. a încadrat recursul formulat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul urmând a fi analizat din această perspectivă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, Înalta Curte reţine şi obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, nu rezultă că prima instanţa s-ar fi pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suspendarea în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

- a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, nr. x din 14/03/2019;

- a deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x din 14/03/2019 stabilite de inspecţia fiscală prin raportul nr. x-MJ 15 din data de 14/03/2019,

- a raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 14/03/2019 şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x din 14.03.2019, până la pronunţarea unei soluţii definitive cu privire la anularea acestor acte administrative.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea cu exces de putere a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului s-a rezumat la o simplă redare a normelor de drept incidente, fără a proceda la o analiză a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze sau nu o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative contestate.

Totodată, în raport de dispoziţiile textelor de lege anterior citate, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat în niciun fel elementele relevante care să contureze îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actele administrative a căror suspendare s-a solicitat.

Deşi în cuprinsul considerentelor sentinţei de fond se menţionează faptul că "nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei prevenirii producerii unei pagube iminente în sensul legii", Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a efectuat nici măcar o analiză sumară a actelor, în aparenţa lor, fără prejudecarea fondului, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă.

Astfel, instanţa de fond a reţinut generic, printr-o analiză superficială a cererii de suspendare, la finalul sentinţei recurate ca nefiind îndeplinite condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fără a analiza fiecare dintre aceste condiţii prin prisma dispoziţiilor legale evocate în cuprinsul sentinţei recurate.

Faţă de aspectele anterior menţionate, fără a clarifica toate aspectele învederate, în raport de întregul context al cauzei, şi fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea în parte a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de reclamanta A. S.R.L., fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea, în parte, a sentinţei civile nr. 767 din 11 noiembrie 2019, în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, în raport de toate condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 767 din 11 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţei.

Menţine senţinţa recurată în privinţa cererii de conexare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2020.