Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4529/2019 AI generated

Fiscal security sequestration: insufficient motivation failing to prove concrete risk of patrimonial concealment or evasion.

Case Number Decizia nr. 4529/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals, leaving in force the first-instance judgment that annulled the tax authority's decision to institute security measures; specifically, the appeal filed by one defendant was rejected as filed out of time, while the other defendant's appeal was rejected as unfounded on the merits. The dispute concerned the validity of a fiscal decision imposing security sequestration on a company's assets to guarantee the collection of a tax debt of approximately 1.28 million RON, which the taxpayer challenged on grounds of nullity and lack of legal basis. The court held that under the Fiscal Procedure Code, security measures are exceptional and require specific proof of a concrete danger that the debtor will hide, dissipate, or evade patrimonial assets; merely citing a high tax debt or a history of fictitious transactions did not satisfy this requirement, rendering the contested administrative act insufficiently motivated and subject to annihilation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, art. 488 C. proc. civ, art. 499 din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Fiscal security sequestration: insufficient motivation failing to prove concrete risk of patrimonial concealment or evasion: The dispute concerned the validity of a fiscal decision imposing security sequestration on a company's assets to guarantee the collection of a tax debt of approximately 1.28 million RON, which the taxpayer challenged on grounds of nullity and lack of legal basis. The court held that under the Fiscal Procedure Code, security measures are exceptional and require specific proof of a concrete danger that the debtor will hide, dissipate, or evade patrimonial assets; merely citing a high tax debt or a history of fictitious transactions did not satisfy this requirement, rendering the contested administrative act insufficiently motivated and subject to annihilation.

Keywords

AI generated
concealment of assets tax evasion rights of the taxpayer tax debt collection tax authority tax procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, în raport de dispoziţiile art. 488 C.
art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015
Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):
art. 488 C. proc. civ
a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., susţinând că recurentele nu prezintă critici concrete aduse sentinţei recurate, ci reiterează apărările prezentate la fondul cauzei.
art. 499 din C. proc. civ
Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, în condiţiile art. 499 din C.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art.
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ
554/2004 "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin.
art. 182 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".
art. 182 alin. (2) din C. proc. civ
554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 185 C. proc. civ.

Provision applied to reject the first appeal as late because the filing deadline had expired, triggering decadence from the right to appeal.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited alongside Art. 185 to formally reject the time-barred appeal.

art. 496 din C. proc. civ.

Primary ground cited in the final order to reject the second appeal as unfounded on the merits.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Statutory basis cited in conjunction with the rejection of the second appeal, defining the specific appellate procedure and standards for the contestation of tax decisions.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 din data de 13 iunie 2016 - la care a fost conexat dosarul nr. x/2016 - contestatoarea S.C. A. S.R.L. Suceava, în contradictoriu cu intimatele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a formulat împotriva Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. VSG AIF 992 din data de 12.05.2016 şi a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii, solicitând să se constate nulitatea acestei deciziei de instituire măsuri asiguratorii şi a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1 din 9 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A dispus conexarea cauzei înregistrată sub nr. x/2016 al Curţii de Apel Suceava la prezenta cauză.

A admis acţiunea formulată de reclamanta S.C."A."SRL Dărmăneşti, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, astfel cum a fost precizată.

A dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. VSG AIF 992 din 12.05.2016 emisă de D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1 din 9 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a susţinut că, în mod corect, organul fiscal a emis decizia de instituire a masurilor asigurătorii, având în vedere că riscul este evident de neplată, în condiţiile în care S.C. A. S.R.L. a diminuat intenţionat impozitul pe profit şi TVA, fiind astfel prejudiciat bugetul de stat, rezultând aşadar un comportament fiscal neadecvat.

De asemenea, instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal a fost determinată de imperativul eficientizării procedurii de recuperare a obligaţiilor fiscale contestate, legiuitorul statuând ca măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toata perioada executării silite, ca o garanţie pentru recuperarea creanţei fiscale.

Recurenta a precizat faptul că, pentru organele fiscale, instituirea măsurilor asigurătorii constituie o obligaţie şi nu o opţiune, fiind o măsură necesară garantării executării creanţei către bugetul de stat.

Conform procedurilor legale, măsurile asigurătorii, prin natura lor, nu pot avea ca efect aducerea de prejudicii societăţii, ele devenind executorii prin ajungerea creanţei la scadenţă, nefiind decât nişte garanţii pentru creditorul fiscal.

A mai susţinut recurenta că reţinerea instanţei de fond, referitoare la faptul că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu este motivată, este greşită, având în vedere că aceasta a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. De asemenea, în mod greşit prima instanţă nu a avut în vedere cuantumul obligaţiilor fiscale de 1.284.632 RON.

Referitor la excepţia nulităţii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, recurenta - pârâtă a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 175 din Codul de procedură fiscală, nulitatea unui act este aplicabilă numai dacă părţii i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în cauză, contestatoarea nu a făcut dovada unei asemenea vătămări.

De asemenea, contrar afirmaţiilor contestatoarei, referatul justificativ al măsurii asiguratorii, emis la data de 25.04.2016, cuprinde toate elementele prevăzute de Legea nr. 207/2015, nefiind de natură a atrage nulitatea actului.

Caracterul legal al actului contestat rezultă din obligativitatea emiterii acestuia şi în conformitate cu legea în vigoare. Actul contestat, fiind emis în mod unilateral, provenind de la o autoritate şi fiind emis cu respectarea legii, se bucură de prezumţia de legalitate. Această prezumţie conferă caracter obligatoriu şi obligatoriu actului. În acest sens, contestatorul nu produs dovezi care să înlăture această prezumţie.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a susţinut că, contrar celor reţinute de instanţa de fond, decizia este motivată, organul de inspecţie fiscală constatând existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire având în vedere faptul concret al diminuării obligaţiilor fiscale prin înregistrarea operaţiunilor fictive. Pericolul rezultă din însuşi modul în care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal operaţiunile ce au făcut obiectul controlului. Participarea la circuite tranzacţionale fictive dovedeşte un comportament fiscal pentru care instituirea masurilor asigurătorii era absolut necesară.

A mai susţinut recurenta că instituirea măsurilor asigurătorii constituie o obligaţie pentru organele fiscale şi nu o opţiune, fiind o măsură necesară garantării executării creanţei către bugetul de stat.

Masurile asigurătorii, prin natura lor, nu pot avea ca efect aducerea de prejudicii societăţii, ele devenind executorii doar prin ajungerea creanţei la scadenţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor, în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., susţinând că recurentele nu prezintă critici concrete aduse sentinţei recurate, ci reiterează apărările prezentate la fondul cauzei. Prin urmare, în principal a solicitat să se constate nulitatea recursurilor.

Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, în condiţiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că recurenta-pârâtă nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 1 din 9 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava la data de 8 februarie 2017, conform dovezii de înmânare ataşată la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 24 februarie 2017, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac.

În cauză, cererea de recurs a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 27 februarie 2017, aşadar cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte constată astfel, faţă de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 27 februarie 2017, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 24 februarie 2017.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, ca tardiv formulat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, considerente pentru care excepţia nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Trecând la analiza cererii de recurs şi examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a probatoriului administrat în cauză şi a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepţionale", "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Înalta Curte reţine ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Din lecturarea deciziei atacate, nu se pot desprinde raţiunile concrete care să sublinieze acest pericol, practic actul administrativ contestat este nemotivat, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, astfel că susţinerile recurentei-pârâte, potrivit cărora Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în cauză ar fi fost motivată şi că în mod netemeinic instanţa fondului a reţinut contrariul, sunt nefondate.

Recurenta învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii ar fi existenţa unui comportament fiscal neadecvat al intimatei - reclamante, prin derularea unor operaţiuni fictive cu o altă societate, precum şi cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale estimate, fără a arăta însă de ce acest comportament conturează pericolul sustragerii sau ascunderii patrimoniului.

Astfel, faţă de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, acestea nu constituie temei suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu sunt raportate la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.

Înalta Curte este în acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi cu motivele reţinute de aceasta în considerentele sentinţei recurate, în sensul că, actul administrativ contestat nefiind motivat de organul emitent, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, sancţiunea care se impune este anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei nr. 1 din 9 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 1 din 9 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2019.