Imputation decision annulled; employment agency appeal rejected as special statutory procedure inapplicable after servant's cessation.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 23.02.2016, înregistrată sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi şi B., solicitând anularea Deciziei nr. 1/05.01.2016, cu cheltuieli de judecată.

La data 31.03.2016, reclamantul a depus completare a acţiunii, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată şi pe pârâta Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă, solicitând şi anularea parţială a Procesului-verbal nr. x din 11.12.2015, sub aspectul constatării debitului de 3570 RON pe seama sa, în perioada anilor 2007-2009. A invocat excepţia decăderii Autorităţii Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din dreptul de a efectua controlul măsurilor asigurătorii şi de executare silită şi aplicarea măsurii imputaţiei.

De asemenea, a invocat excepţia prescripţiei dreptului a AJOFM din dreptul de a emite ordinul sau dispoziţia/decizia de imputare a sumei de 3570 RON în sarcina sa, respectiv Decizia nr. 1/05.01.2016, întrucât aceasta trebuia emisă în maximum trei ani de la data producerii pagubei (care cel mai târziu poate fi considerată 27.03.2012), aceasta fiind emisă după împlinirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 85 alin. (3) din Legea 188/2009 privind funcţionarii publici.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.04.2016 s-a dispus conceptarea şi citarea în cauză în calitate de pârâtă a ANOFM şi s-a luat act de aspectul că în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepţia litispendenţei şi respectiva cauză a fost ataşată prezentei cauze.

Prin sentinţa nr. 1012/2016 din data de 22 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi invocată din oficiu.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, B. şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.09.2016 s-a dispus conceptarea şi citarea în cauză în calitate de pârâtă a numitului C., parte în Decizia nr. 1/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 529 din 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului B. şi a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calităţii procesual pasive.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 1/05.01.2016, şi a respins acţiunea formulată de reclamant în privinţa acestui capăt de cerere în contradictoriu pârâtul ANOFM pentru lipsa calităţii procesual pasive.

A respins capătul de cerere privind anularea Procesului-verbal nr. x/11.12.2015, ca inadmisibil.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi şi C., anulând parţial Decizia nr. 1/05.01.2016 în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.

A obligat pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2571 RON, onorariu avocat şi cheltuieli de transport.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei instanţei de fond şi, rejudecând, respingerea acţiunii formulate de reclamant.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici.

A susţinut recurenta că Decizia nr. 1/2016 nu este o decizie de imputare şi că, pe cale de consecinţă, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale sus menţionate.

A precizat că directorul executiv al AJOFM Mehedinţi, care este funcţionar public, conducător al unei instituţii subordonate ANOFM, este obligat să respecte măsurile dispuse prin procesul-verbal de control al ANOFM, acesta fiind motivul pentru care în preambulul Deciziei nr. 1/2016 a fost menţionată, printre altele, şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Instanţa de fond nu a supus dezbaterilor aceste aspecte şi nu a solicitat clarificări cu privire la menţionarea actelor normative din preambulul deciziei contestate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind temeinică şi legală, susţinând, în esenţă că, în mod corect s-a reţinut prin hotărârea pronunţată în cauză nelegalitatea Deciziei nr. 1/2016, în ceea ce îl priveşte.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs ce vor fi analizate, faţă de conţinutul acestora, raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionate de Curtea de Apel Craiova vizează anularea Deciziei nr. 1/2016 emisă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, în ceea ce priveşte suma imputată în sarcina intimatului-reclamant A..

Instanţa de fond a argumentat soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare în parte a Deciziei nr. 1/05.01.2016, care reprezintă o decizie de imputare, pe faptul că aceasta a fost emisă după încetarea raportului de serviciu cu reclamantul, astfel încât procedura aplicabilă pentru recuperarea pagubei este cea a dreptului comun.

Susţinerile recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond nu a solicitat clarificări cu privire la menţionarea actelor normative din preambulul deciziei contestate, reţinând în mod greşit că actul administrativ atacat reprezintă o decizie de imputare, sunt nefondate, în condiţiile în care instanţa de fond a analizat contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 1/05.01.2016 prin prisma motivelor invocate de reclamant, dar şi a apărărilor formulate în cauză de către pârâtă.

Astfel, instanţa de fond a apreciat ca fiind nefondată susţinerea pârâtei AJOFM referitoare la faptul că decizia respectivă nu ar reprezenta o decizie de imputare, ci o decizie de constatare debit, reţinând în mod corect că, în preambulul acesteia, se face referire la Legea nr. 188/1999, care reglementează modul de contestare al deciziei de imputare.

Pe acest aspect, verificând preambulul Deciziei nr. 1/2016, emisă de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că, într-adevăr, autoritatea publică emitentă a individualizat, printre temeiurile juridice care fundamentează măsura adoptată, şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care nu cuprinde dispoziţii referitoare la noţiunea de "decizie constatare debit".

Înalta Curte reţine că nu există o justificare rezonabilă de a nu ţine cont de actele normative indicate, respectiv de Legea nr. 188/1999, neexistând alte elemente de natură a pune sub semnul îndoielii emiterea de către recurentă a unei decizii de imputare.

De altfel, decizia contestată conţine elementele necesare şi suficiente constituirii unui act de imputare, prin indicarea sumei de plată, ce reprezintă prejudiciul, şi a persoanei responsabile în sarcina căruia se constituie acesta.

Totodată, este de reţinut şi faptul că, în art. 2 al deciziei contestate, se menţionează că aceasta va fi adusă la îndeplinire de Compartimentul control, îndeplinirea măsurilor asiguratorii şi executare silită şi Serviciul administrare buget, rezultând, astfel, caracterul de titlu executoriu al actului contestat, un asemenea caracter avându-l decizia de imputare.

Pe fond, Înalta Curte reţine că interpretarea în ansamblu a normelor cuprinse în Legea nr. 188/1999 conduce la concluzia că raportul de serviciu ce ia naştere şi se exercită ca urmare a numirii într-o funcţie publică, potrivit art. 4 din lege, are ca părţi funcţionarul public şi autoritatea publică în cadrul căreia acesta îşi exercită funcţia.

În ipoteza tipică în care elementele raportului de serviciu rămân nemodificate, antrenarea răspunderii patrimoniale a funcţionarului public pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează, are loc prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, a unui ordin sau dispoziţii de imputare, ori, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, conform normelor speciale cuprinse în art. 85 alin. (1) corelat cu art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Însă, în cauză, deşi fapta pretins generatoare de prejudiciu datează din perioada în care intimatul - reclamant se afla în raport de serviciu cu autoritatea recurentă, prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 nu pot fi aplicate pentru că, la data constatării pagubei, respectiv la data emiterii Deciziei nr. 1/2016, funcţionarul public nu se mai afla în raport de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică prejudiciată, iar angajarea răspunderii patrimoniale, fiind o răspundere civilă, nu poate fi făcută decât pe calea de drept comun a antrenării răspunderii civile delictuale.

Raportat la considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi împotriva sentinţei nr. 529 din 06 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2019.