Revision for conflicting judgments rejected as inadmissible for lacking triple identity in suspension proceedings

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1051 din 20 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis recursul formulat de reclamanta Asociaţia Agent A. împotriva încheierii din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal; a casat încheierea recurată şi, în rejudecare: a admis cererea şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 317/2018 emis de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei Silvice Mehedinţi şi Ocolului Silvic Baia de Aramă, precum şi a Amenajamentului silvic aprobat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECŢIA SILVICĂ MEHEDINŢI, solicitând admiterea revizuirii, aşa cum a fost formulată, şi modificarea hotărârii criticate, în sensul respingerii recursului formulat de către reclamanta- recurentă Asociaţia Agent A..

În susţinerea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe prevederile pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., revizuenta a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În fapt, prin decizia criticată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea Ordinului nr. 317/2018 emis de către Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei Silvice Mehedinţi, iar, pe cale de consecinţă, a dispus şi suspendarea Amenajamentului Silvic aprobat prin Ordinul suspendat. În prezentul dosar, nr. x/2019, s-a judecat cererea de suspendare formulată de către Asociaţia Agent A. împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor, Direcţiei Silvice Mehedinţi şi a Ocolului Silvic Baia de Aramă.

Pe de altă parte, a arătat revizuenta, anterior pronunţării hotărârii atacate, Asociaţia Agent A. a mai formulat împotriva aceloraşi părţi o cerere de suspendare a aceluiaşi Ordin nr. 317/2018 al Ministerului Apelor şi Pădurilor, ce a fost judecată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti.

În urma judecării prezentei cauze, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 4622 din 13.11.2018, prin care, apreciind faptul că motivele invocate de către reclamant nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului (Ordinului Ministrului nr. 317/2018), motiv pentru care a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 317/2018.

Dispoziţiile sentinţei civile nr. 4622/2018 a Curţii de Apel Bucureşti au fost controlate judiciar de însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului promovat de aceeaşi parte, Asociaţia Agent A., încuviinţând la legalitatea şi temeinicia acestora prin Hotărârea nr. 5003 pronunţată în data de 24.10.2019.

În acelaşi timp, mai arată revizuenta, prin hotărârea civilă a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat a soluţie contrară celei dispuse în dosarul nr. x/2018, în consecinţă suspendând Ordinul Ministrului nr. 317/2018 şi, în aceste condiţii, apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea având menirea de a sancţiona tocmai încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În aceste condiţii, revizuenta a susţinut că, conform art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele, şi în contra lor în aceeaşi calitate, sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat rezultând că, pentru existenţa ei este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Analizând actele şi lucrările cauzei, revizuenta apreciază că se poate reţine faptul că pe calea prezentei acţiuni Asociaţia Agent A. a solicitat suspendarea Ordinului Ministrului nr. 317/2018, în contradictoriu cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Direcţia Silvică Mehedinţi şi Ocolul Silvic Baia de Aramă, invocând ca temei dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cert este, mai arată revizuenta, că printr-o altă cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, judecată în dosarul nr. x/2018, aceeaşi reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Silvică Mehedinţi, suspendarea Ordinului Ministrului Apelor şi Pădurilor nr. 317/2018 iar, în urma probelor administrate, prin sentinţa civilă nr. 4622/2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată.

În fine, revizuenta a arătat că, din cuprinsul celor expuse anterior, rezultă că atât în prezentul dosar, cât şi în dosarul nr. x/2018 figurează aceleaşi părţi, obiectul acţiunii este acelaşi- suspendarea Ordinului nr. 317/2018, cauza acţiunii fiind reprezentată în ambele dosare de Legea nr. 554/2004 şi, prin urmare, în condiţiile în care există tripla identitate cerută de lege, rezultă că, în speţă, a intervenit autoritatea de lucru judecat.

În dosar, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de revizuire şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 18 martie 2020, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata cererii de revizuire, în data de 18.09.2020, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în şedinţă publică.

Analizând prezenta cerere de revizuire, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict şi limitativ prevăzute de lege, iar potrivit disp. art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, iar, potrivit pct. 8. al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că, în lumina dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, se poate formula cerere de revizuire atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire în atare circumstanţe este, însă, necesar, ca hotărârea ulterioară să nesocotească autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri cu privire la fondul cauzei sau la o altă chestiune litigioasă tranşată de instanţă prin cea dintâi hotărâre.

În acest sens, dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. statuează că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Ceea ce urmăreşte legiuitorul prin reglementarea instituţiei autorităţii de lucru judecat este împiedicarea părţii să procedeze la repunerea în discuţie a unei chestiuni litigioase, tranşate definitiv într-un litigiu anterior, dând astfel eficienţă principiului securităţii raporturilor juridice, astfel că autoritatea de lucru judecat este specifică numai cauzelor în care se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Aşadar, este esenţial, în cadrul discuţiei privind chestiunea litigioasă, obiectul cu care instanţa a fost învestită, şi nu soluţia pronunţată de instanţă, în concret.

Raţiunea reglementării menţionate o instituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, obiect şi aceleaşi părţi. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile textului de lege mai sus- citat din perspectiva admisibilităţii cererii de revizuire, întrucât nu există tripla identitate de obiect şi cauză:

Prima hotărâre indicată în susţinerea revizuirii - Decizia nr. 1051 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată, în recurs, într-o cauză ce avea ca obiect cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.01.2019, sub nr. x/2019.

Prin această acţiune, Asociaţia Agent A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ocolul Silvic Baia de Aramă şi Direcţia Silvică Mehedinţi, anularea Ordinului nr. 317/2018 emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei Silvice Mehedinţi şi a Ocolului Silvic Baia de Aramă. S-a solicitat, totodată, şi suspendarea acestui Ordin, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cea de-a doua hotărâre indicată este sentinţa civilă nr. 4622 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Această hotărâre a fost pronunţată într-un litigiu cea avea ca obiect cererea formulată de aceeaşi reclamantă, Asociaţia Agent A., în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor, Direcţia Silvică Mehedinţi şi Ocolul Silvic Baia de Aramă, de suspendarea Ordinului nr. 317/2018, emis de Ministerul Apelor şi Pădurilor în beneficiul Direcţiei Silvice Mehedinţi şi Ocolului Silvic Baia de Aramă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, se observă că temeiul juridic, cauza, celor două dosare sunt diferite, pornind de la premise diferite şi cu efecte juridice diferite, inclusiv, sub aspectul întinderii acestora.

Suspendarea executării actului administrativ prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o întrerupere cu caracter temporar şi excepţional a efectelor unui act administrativ care poate fi dispusă la cerere sau din oficiu, atunci când actul administrativ vizat cuprinde dispoziţii care dacă ar fi executate ar produce consecinţe greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Suspendarea judiciară reglementată de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 se poate dispune: - când petentul a formulat plângere prealabilă (art. 14), şi, - când petentul a introdus acţiune în anulare (art. 15); şi sunt îndeplinite în mod cumulativ cazul bine justificat (împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ) şi paguba iminentă (prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public).

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie reguli procedurale în legătură cu suspendarea executării actului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte termenul pentru introducerea acţiunii în anularea actului administrativ.

"(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.".

Pe când, art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege, care reglementează Solicitarea suspendării prin acţiunea principală, prevede următoarele:" (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.".

Înalta Curte constată, aşadar, că nu este îndeplinită în cauză, cerinţa triplei identităţi referitoare la obiectul şi cauza dosarelor în care au fost pronunţate pretinsele hotărâri potrivnice; cauza nr. x/2019 a avut ca obiect acţiunea în anulare a Ordinului nr. 317/2018 şi cererea de suspendare a executării acestuia, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în timp ce cauza nr. x/2018 a avut ca obiect doar cererea de suspendare a executării Ordinului, dar formulată în temeiul art. 14 din aceeaşi lege.

Faţă de acestea, obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţele de judecată nu sunt identice, întrucât cererile de suspendare a Ordinului nr. 317/2018 au un conţinut diferit, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluţiile astfel pronunţate nu sunt contrare unele altora, întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze diferite, cu obiect şi temei diferit.

Referitor la obiectul material al celor două dosare, respectiv, suspendarea executării actului administrativ Ordinul nr. 317/2018, Înalta Curte constată că nu se mai impune cercetarea identităţii sale, de vreme ce în speţă nu se verifică identitatea de obiect juridic şi cauză, cerinţe care justifică respingerea de plano a revizuirii.

Înalta Curte constată, de fapt, că revizuenta circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., modalitatea procedurală diferită de soluţionare a două cauze diferite, din perspectiva cererilor de suspendare a actului administrativ, întemeiate pe temeiuri juridice diferite şi cu motivări diferite, deci, în dosare având obiect şi cauză diferite.

Or, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate la adresa Deciziei nr. 1051 din 20 februarie 2020, vizând modul în care instanţa de recurs a apreciat cu privire la cererea de suspendare a Ordinului nr. 317/2018, transformându-se astfel într-un "recurs’’.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunea dedusă judecăţii.

Analizând cererea de revizuire şi din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în M. Of. nr. 69/16.03.1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 725/22.08.2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 parag. 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, parag. 37 şi 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, parag. 36, publicată în M. Of. nr. 588/7.07.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.

Aşadar, pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire astfel formulată, nu poate fi primită, atât din perspectiva îndeplinirii cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi în raport de raţiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunţarea de hotărâri între aceleaşi părţi, în aceeaşi cauză cu acelaşi obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite- ceea ce nu este cazul în speţă, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată revizuenta să plătească intimatei Asociaţia Agent A. suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, conform documentelor justificative de la filele x şi 65.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECŢIA SILVICĂ MEHEDINŢI împotriva Deciziei nr. 1051 din 20 februarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Obligă revizuenta să plătească intimatei ASOCIAŢIA AGENT A. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.