Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4489/2020 AI generated

Renunciation of claimed right in cassation and dismissal of action on merits

Case Number Decizia nr. 4489/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiffs' action on the merits and annulled the lower court's decision, effectively resolving the dispute in favor of the defendants by accepting the plaintiffs' unilateral waiver of their substantive rights. The case originated as a judicial review of a government decision that declared certain urban land parcels to be public property of the Municipality of Timișoara, which the initial plaintiffs challenged; however, during the appeal proceedings, the plaintiffs filed a notarized declaration renouncing the right subject to litigation without seeking the defendants' consent. Relying on the principle of party autonomy and the right to dispose of one's claims in civil proceedings, the court applied Article 408(1) and (3) and Article 409 of the New Code of Civil Procedure, as applicable in cassation by virtue of Article 494, to record the waiver and reject the claim, noting that the annulment of the first-instance judgment and the dismissal of the action follow automatically from the effective waiver of the underlying right.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 490 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ; Renunciation of claimed right in cassation and dismissal of action on merits: The case originated as a judicial review of a government decision that declared certain urban land parcels to be public property of the Municipality of Timișoara, which the initial plaintiffs challenged; however, during the appeal proceedings, the plaintiffs filed a notarized declaration renouncing the right subject to litigation without seeking the defendants' consent. Relying on the principle of party autonomy and the right to dispose of one's claims in civil proceedings, the court applied Article 408(1) and (3) and Article 409 of the New Code of Civil Procedure, as applicable in cassation by virtue of Article 494, to record the waiver and reject the claim, noting that the annulment of the first-instance judgment and the dismissal of the action follow automatically from the effective waiver of the underlying right.

Keywords

AI generated
waiver of right effects of an annulling judgment action for annulment article of civil procedure judicial review right to property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 408 alin. (2) din C. proc. civ.

Main ground for dismissing the action on the merits following the plaintiffs' waiver of the right claimed.

art. 494 din acelaşi Cod

Procedural rule applying first-instance and appeal provisions to the cassation instance to allow the waiver and dismissal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, anularea parţială a prevederilor cuprinse în H.G. nr. 849/19.10.2009 emisă de Guvernul României, în ceea "ce priveşte atestarea ca aparţinând domeniului public al Municipiului Timişoara a imobilelor (terenuri intravilane) având CF x şi Top: x al municipiului Timişoara şi CF x şi Top: x al municipiului Timişoara.

Pârâtul, Guvernul României, la data de 04.08.2017, a formulat cerere de introducere în cauză a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Timişoara, prin primar- cu privire la care, la data de 20.09.2017, reclamanţii au formulat un punct de vedere prin care arată că nu se opun admiterii cererii de introducere în cauză a Unităţii administrativ- Teritoriale Municipiul Timişoara, judeţul Timiş, prin primar.

Prin încheierea din data de 16.10.2017 instanţa, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi 78 din noul C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de terţ, a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Timişoara, reprezentată prin primar.

2). Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 363 din 11 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi terţul Unitatea Administrativ- Teritorială Municipiul Timişoara, prin Primar; a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termen, reclamanţii A. şi B..

4. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Prin cererea scrisă înregistrată la dosar la data de 03 august 2020, recurenţii- reclamanţi au formulat cerere de renunţare la judecată şi la dreptul dedus judecăţii, la care au anexat declaraţia autentificată sub nr. x din 23.07.2020 de Biroul Individual Notarial "C.", solicitând a se lua act de această renunţare şi a se dispune în consecinţă, în temeiul art. 406- 410 C. proc. civ..- cerere comunicată celorlalte părţi, conform dovezilor existente la dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 494 C. proc. civ.., declaraţia recurenţilor- reclamanţi A. şi B. privind renunţarea la însuşi dreptul dedus judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:

Procesul civil porneşte la iniţiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul şi limitele procesului, iar asupra acestuia, în condiţiile legii, are un drept de dispoziţie, drept reglementat prin dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, în temeiul art. 408 şi art. 409 C. proc. civ., să renunţe la dreptul dedus judecăţii cauzei oricând, inclusiv în recurs, în tot sau în parte, verbal în şedinţa de judecată ori în scris, printr-o declaraţie de renunţare la drept consemnată într-un înscris autentic.

Renunţarea la dreptul dedus judecăţii este un element component al principiului disponibilităţii în procesul civil şi constă în prerogativa reclamantului de a pune capăt litigiului prin renunţarea la dreptul său subiectiv.

De principiu, renunţarea la dreptul pretins reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la însuşi dreptul pretins, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Conform art. 408 alin. (1) C. proc. civ.., " Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.", iar conform art. 408 alin. (2) din acelaşi act normativ, " În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.".

Reclamantul poate renunţa la dreptul dedus judecăţii, fără acordul pârâtului şi în faţa instanţei de recurs întrucât, indiferent de momentul la care intervine renunţarea la drept, partea adversă nu va mai putea fi chemată în judecată pentru valorificarea aceluiaşi drept.

În sprijinul acestei concluzii vin şi prevederile art. 494 C. proc. civ.., conform cărora, "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.".

Cu privire la modurile în care se poate realiza renunţarea la drept, art. 408 alin. (3) C. proc. civ. prevede că renunţarea la drept se poate face în şedinţă publică sau prin înscris autentic. (" (3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.").

De asemenea, art. 409 alin. (2) C. proc. civ.. prevede că, în cazul în care renunţarea la drept este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin declaraţia autentificată sub nr. x din 23 iulie 2020, de către Biroul Individual Notarial "C.", recurenţii-reclamanţi A. şi B. au precizat că renunţă la însuşi dreptul dedus judecăţii în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind, astfel, de acord ca instanţa să ia act de voinţa lor şi să pronunţe o hotărâre, conform art. 408, coroborat cu art. 494 C. proc. civ.

De asemenea, instanţa supremă constată că este îndeplinită şi cerinţa de formă impusă de dispoziţiile art. 408 alin. (3) C. proc. civ., întrucât renunţarea la dreptul dedus judecăţii s-a realizat prin înscrisul autentic reprezentat de declaraţia autentificată sub nr. x din 23 iulie 2020, de către Biroul Individual Notarial "C.".

Având în vedere faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la însuşi dreptul dedus judecăţii, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurenţilor, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, iar consfinţirea acestei declaraţii de voinţă nu poate fi condiţionată în cauză de acceptarea cererii de renunţare la drept de către pârât, potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. civ.

Date fiind dispoziţiile legale arătate şi aspectele asupra cărora sunt limitate dezbaterile în ipoteza intervenirii manifestării procesuale a renunţării la dreptul dedus judecăţii, când instanţa nu mai poate face acte de cercetare judecătorească asupra altor chestiuni legate de drepturile deduse judecăţii ori de calităţile părţilor implicate în litigiu,

Înalta Curte, respectând, astfel, principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, şi dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra dreptului pretins, în contextul celor expuse,

În temeiul art. 408 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 494 din acelaşi Cod, Înalta Curte va lua act de actul de dispoziţie asupra dreptului dedus judecăţii de către recurenţii-reclamanţi, în condiţiile existenţei unei manifestări de voinţă a acestora în acest sens, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 409 C. proc. civ., să anuleze hotărârea primei instanţe şi, aplicând dispoziţiile art. 408 C. proc. civ., să respingă acţiunea pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la dreptul dedus judecăţii de recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Anulează sentinţa civilă nr. 363 din 11 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, şi respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenienta în numele altei persoane Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Timişoara- reprezentată prin Primar.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2020.