Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4439/2020 AI generated

Suspension upheld as claimant’s appeal against refusal to reopen over unprovided defendant address dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 4439/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the claimant's appeal against the interlocutory order of 24 June 2020 of the Bucharest Court of Appeal, which had refused to reopen proceedings previously suspended under Art. 242(1) of the Civil Procedure Code, thereby leaving the suspension in force and the underlying challenge to the Judicial Inspection's resolution of 23 June 2017 unresolved. The dispute arose in an administrative litigation where the claimant challenged the dismissal of his complaint, and the lower court had suspended the case because the claimant failed to provide the defendant's current address despite the procedural obligation to do so. The High Court held that the lower court had adequately reasoned its decision, as the claimant's non-compliance with Arts. 194 and 167(1) of the Civil Procedure Code—requiring the claimant to identify the defendant's address or prove diligent efforts to ascertain it—justified the refusal to reopen, and found no violation of the requirement to state reasons. The appeal was rejected under Art. 20(3) of Administrative Litigation Law No. 554/2004 and Art. 496(1) of the Civil Procedure Code, and the decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 194 C. proc. civ, art. 167 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension upheld as claimant’s appeal against refusal to reopen over unprovided defendant address dismissed as unfounded: 242(1) of the Civil Procedure Code, thereby leaving the suspension in force and the underlying challenge to the Judicial Inspection's resolution of 23 June 2017 unresolved. The dispute arose in an administrative litigation where the claimant challenged the dismissal of his complaint, and the lower court had suspended the case because the claimant failed to provide the defendant's current address despite the procedural obligation to do so. The High Court held that the lower court had adequately reasoned its decision, as the claimant's non-compliance with Arts. 194 and 167(1) of the Civil Procedure Code—requiring the claimant to identify the defendant's address or prove diligent efforts to ascertain it—justified the refusal to reopen, and found no violation of the requirement to state reasons. The appeal was rejected under Art. 20(3) of Administrative Litigation Law No. 554/2004 and Art. 496(1) of the Civil Procedure Code, and the decision is final.

Keywords

AI generated
reopening of proceedings civil litigation procedure administrative complaint judicial law interlocutory decision appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis for the court's decision to dismiss the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied to reject the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin încheierea pronunţată la data de 06.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea contestaţiei formulate de contestatorul, A. împotriva Rezoluţiei din 23.06.2017, dispusă de intimata, Inspecţia Judiciară în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu şi cu intimaţii, B., C. şi D..

Prin cererea înregistrată la dosar la data de 05.05.2020, contestatorul a formulat cerere de reluare a judecăţii, susţinând că redeschiderea judecării cauzei este justificată de "apărările, cererile şi excepţiile ce au fost invocate instanţei, prin chiar cererea formulată şi transmisă electronic, la data de 06.11.2019, pentru termenul dosarului nr. x/2018, la ora 11:52 (cu şedinţă programată de la ora 12:00), cereri, excepţii şi apărări, asupra cărora rezultă că instanţa, a şi omis a se mai pronunţa şi a le analiza, în raport cu procedura şi legalitatea impunerii condiţiei, de a se indica, de către contestator, adresa de domiciliu, a intimatei B., ca şi în raport de declararea şi concluzia trasă, în sensul că, prin neîndeplinirea acestei condiţii, desfăşurarea normală a procesului, ar fi şi obstrucţionată, chiar de către contestator.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea de redeschidere a procesului formulată de contestatorul A..

Cererea de recurs

Împotriva acestei Încheieri, recurentul-reclamant a formulat recurs solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii, cu dispunerea repuneriii pe rol şi a continuării judecării cauzei dosarului nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în mod procedural.

În susţinerea motivelor de recurs, recurentul reclamant a susţinut, printre altele, că încheierea criticată nu a fost motivată menţionând în acest sens că există doar o referire şi o trimitere nejustificată ulterior la anumite paragrafe, din practica CEDO, fără nicio justificare şi fără a "se dovedi, respectarea condiţiei de legală formă a motivării, cerută de art. 1341 alin. (2) din ROI".

Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile aduse încheierii recurate sunt nefondate.

Instanţa a analizat solicitările părţii, ocazie cu care a reţinut că "reclamantul nu s-a conformat obligaţiei instanţei de a indica adresa de domiciliu a intimatei, B., în condiţiile în care pentru termenul din 23.01.2019 din procesul-verbal de înmânare rezultă că actul de procedură nu a putut fi înmânat întrucât destinatarul "nu mai locuieşte la adresa",

În conformitate cu dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde " numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor. De asemenea cererea va cuprinde şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar al reclamantului, precum şi ale pârâtului, dacă părţile îl posedă ori li s-a atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din C. proc. civ., reclamantul avea obligaţia să învedereze, motivat, că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat, potrivit legii.

În concluzie, se reţine că instanţa a analizat aspectele invocate de recurentul reclamant în cerere, soluţia respingerii acţiunii fiind argumentată în mod clar şi explicit, neputând fi vorba de o eventuală netemeinicie a încheierii recurate.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2020.