Salary recalculation dispute; appeal allowed, lower judgment quashed and case remanded for retrial

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 13.09.2017, reclamanta A., având calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Bacău, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând anularea parţială a Ordinului nr. 0476/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiţiei şi emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 169 din 22 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat parţial Ordinul nr. 0476/C/24.05.2017 în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare pentru reclamantă cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 445 RON pentru perioada 01.12.2015 - 01.10.2016.

Totodată, a obligat pârâtul să vireze Tribunalului Bucureşti fondurile necesare achitării pentru reclamantă a diferenţei de drepturi salariale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a susţinut că instanţa de fond, fără temei legal, a admis acţiunea reclamantei, în sensul obligării la recalcularea indemnizaţiei acesteia în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

A arătat recurentul pârât că la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (11)- 14 din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. în soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. 14din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (1)' - 13 din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte, după cum am arătat.

Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009, dar şi prin alte decizii ale Curţii, astfel că pretenţiile reclamantei pe o perioadă anterioară acestora nu sunt admisibile.

De altfel, începând cu luna februarie 2017, intimata reclamantă a primit indemnizaţia majorată cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Or, Înalta Curte constată că împrejurările de fapt şi problemele de drept puse în discuţie prin acţiune şi prin apărările formulate de către pârât nu şi-au găsit analiza şi rezolvarea prin hotărârea recurată.

Astfel, judecătorul fondului nu face în cuprinsul sentinţei referire la susţinerile/apărările părţilor şi la înscrisurile depuse la dosar în probaţiune, unele considerente fiind chiar străine de pricină (spre exemplu, "analiza" cererilor de actualizare a sumei şi, respectiv, de plată a dobânzilor penalizatoare, cu care însă nu a fost învestit în cauză).

Totodată, nu se poate reţine că instanţa de fond ar fi intrat în vreun fel în cercetarea pe fond a cererii cu care a fost învestită, în condiţiile în care prin acţiune se solicitase anularea parţială a Ordinului nr. 0476/C/24.05.2017 (depus, de altfel, la dosar) şi obligarea recurentului pârât Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, în timp ce considerentele sentinţei se referă la un alt ordin.

În acest sens, Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a referit în mod expres, în considerentele hotărârii recurate, la nelegalitatea Ordinului nr. 1490/C/24.05.2017 (şi la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită noi ordine de salarizare pentru alte persoane decât intimata reclamantă), în timp ce prin acţiunea introductivă actul administrativ contestat a fost precizat de intimata reclamantă ca fiind Ordinul nr. 0476/C/24.05.2017, nerezultând analiza pe care instanţa ar fi făcut-o cu privire la legalitatea acestuia din urmă.

De asemenea, prin dispozitiv s-au stabilit obligaţii în sarcina sau în raport cu Tribunalul Bucureşti, care nu a fost parte în cauză, nefiind chemat în judecată de reclamantă (care nici nu este judecător la această instanţă, ci la Judecătoria Bacău).

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii - apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 169 din 22 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2020.