Loss of procedural interest in administrative litigation due to post-filing issuance of the contested decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se constate refuzul pârâtului de a-i soluţiona petiţia cu nr. x/31.12.2015 în termenul legal prevăzut de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările si completările ulterioare si Ordinul preşedintelui CNCD nr. 144/2008 privind procedura internă de soluţionare a petiţiilor si sesizărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3892 din 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei meţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 201 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că întâmpinarea se comunică reclamantului, care este obligat să depună răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Astfel, aşa cum s-a consemnat prin încheierea de la primul termen de judecată din 25.10.2016, instanţa i-a comunicat în timpul procesului întâmpinarea formulată de pârât, însă nu i-a precizat şi că are dreptul şi chiar obligaţia să depună răspuns la întâmpinare în termenul de 10 zile prevăzut de art. 201 alin. (2) C. proc. civ.. Procedând astfel, instanţa ar fi încălcat principiul egalităţii în drepturi (părţile în litigiu trebuie să se afle pe picior de egalitate pe parcursul tuturor fazelor procesuale).

Din perspectiva motivului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că hotărârea cuprinde atât motive contradictorii, cât şi motive străine de natura cauzei. Admiţând excepţia lipsei de interes a capătului de cerere principal având ca obiect obligarea pârâtului să soluţioneze petiţia sa, deşi, capătul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă constatarea încălcării de către pârât a prevederilor legale ale O.G. nr. 137/2002 şi ale Ordinului nr. 144/2008, în opinia recurentului, instanţa a înţeles greşit obiectului dedus judecăţii, ceea ce a condus la nepronunţarea şi asupra capătului de cerere accesoriu privind acordarea de despăgubiri.

Or, capătul principal al cererii este în strânsă concordanţă cu art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind evident, astfel, că instanţa a pronunţat o hotărâre străină de capătul principal al cererii şi în contradictoriu cu prevederile articolelor menţionate.

Recurentul-reclamant susţine că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, instanţa a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 33 C. proc. civ., întrucât chiar şi în situaţia în care pârâtul a emis un răspuns după termenul legal, instanţa nu trebuia să oprească judecata pe fond a cererii. De asemenea, instanţa a încălcat şi art. 22 alin. (2) acelaşi Cod, potrivit căruia "judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii, în sensul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

4. Apărările formulate în cauză

Prin concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 1 octombrie 2019, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 2 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte remarcă mai întâi că primul motiv de recurs invocat, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), nu are incidenţă în cauză.

Simpla susţinere a recurentului-reclamant că instanţa a încălcat prevederile art. 201 alin. (2) C. proc. civ., fără să demonstreze vătămarea ce i-a fost produsă prin nedepunerea răspunsului la întâmpinare în termenul de 10 zile stipulat de acest text de lege, nu este de natură să susţină incidenţa cazului de casare invocat. Aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii din 25 octombrie 2016, întâmpinarea formulată de pârât a fost comunicată în cursul şedinţei de judecată de la acea dată, prin fotocopierea de către reclamant a exemplarului din dosarul cauzei, iar ulterior, până la următorul termen de judecată acordat în cauză la 6 decembrie 2016, a depus răspuns la întâmpinare (ataşat la dosarul de fond), de care pârâtul avea posibilitatea să ia cunoştinţă de la dosarul cauzei, potrivit art. 201 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

În condiţiile arătate, nu se poate reţine încălcarea vreunei reguli de procedură sancţionate cu nulitatea de către prima instanţă, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

De altfel, se constată că recurentul critică considerentele primei instanţe nu din perspectiva motivelor contradictorii, ci din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept materiale incidente, aceste critici urmând a fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant subscrise acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Acţiunea judiciară iniţiată de reclamantul A. are ca obiect constatarea refuzului soluţionării petiţiei nr. 8137/31.12.2015, în termenul legal prevăzut de O.G. nr. 137/2000.

Analizând cu prioritate excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocată din oficiu, prima instanţă a ajuns la concluzia că aceasta este întemeiată, respingând cererea reclamantului ca lipsită de interes.

Se reţine astfel că soluţia lipsei de interes a acţiunii promovate în cauză a fost întemeiată pe constatarea că, în speţă, pe parcursul soluţionării cauzei, ulterior înregistrării acţiunii, potrivit înscrisurilor depuse la dosar pentru termenul din 6 decembrie 2016, pârâtul CNCD a soluţionat petiţia reclamantului şi a emis Hotărârea CNCD nr. 563/14.09.2016.

Prin recurs, recurentul-reclamant a susţinut că excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, raportat la prevederile art. 33 din C. proc. civ., a fost admisă în mod nelegal de prima instanţă.

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede la articolul 18 alin. (1) că instanţa, soluţionând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Articolul 1 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Din economia dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că instanţa de contencios administrativ este competentă, după caz, în raport cu obiectul cererii, să anuleze actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

În cauza de faţă, în raport cu obiectul acţiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ-jurisdicţional, având în vedere obiectul acţiunii, care îl constituie nesolutionarea în termenul legal a unei cereri ori neemiterea unui act administrativ.

Înalta Curte reţine că interesul constituie una din condiţiile esenţiale ale oricărei acţiuni civile, care trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii.

Interesul este definit ca fiind folosul practic, material sau moral, pe care-l urmăreşte cel care promovează o acţiune şi trebuie să fie legitim şi personal.

De asemenea, interesul trebuie să fie născut şi actual, să existe în momentul în care este formulată cererea şi să subziste până la soluţionarea acesteia.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Înalta Curte constată că, după depunerea cererii de chemare în judecată şi mai înainte de a se pronunţa o soluţie în cauză, în acord cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la termenul din 6 decembrie 2016, a fost comunicată reclamantului Hotărârea nr. 563/14.09.2016, emisă de pârâtul CNCD.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea acţiunii, întrucât obligaţia de soluţionare a petiţiei formulată de reclamant, ce ar fi trebuit impusă prin sentinţa de fond, a fost îndeplinită de către pârât ulterior promovării acţiunii, prin emiterea efectivă a Hotărârii nr. 563/14.09.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că interesul de a acţiona al reclamantului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., respingând în mod just acţiunea ca lipsită de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinţei recurate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3892 din 6 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.