Confirmation of Securitate worker status upheld; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3268 din 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârât, ca nefondată;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei meţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a apreciat existenţa calităţii sale de lucrător exclusiv pe baza susţinerilor neîntemeiate ale reclamantului, fără să rezulte din dosarul cauzei că a întreprins acţiuni de urmărire şi violare a dreptului la viaţă privată a vreunei persoane, pentru a se aplica dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât arată că nu l-a urmărit informativ pe Cizu Gheorghe (C.) pentru trecutul său politic, iar la dosar nu există nicio dovadă în acest sens. Dosarul său de urmărire era închis în anul 1966. De altfel, după 1965, linia de muncă - partide politice istorice - era închisă, iar deţinuţii politici eliberaţi. La data instrumentării dosarului de urmărire informativă (1958 - 1962), recurentul-pârât susţine că era elev de liceu, nu ofiţer de securitate.

Din interpretarea gramaticală a textului de lege incident rezultă că legiuitorul a înţeles să constate calitatea de lucrător numai dacă ofiţerul de securitate a desfăşurat el însuşi, direct şi personal activităţi care să fi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Or, recurentul-pârât susţine că nu a participat la obţinerea de informaţii despre C., nici direct, nici prin reţeaua informativă, şi nici nu a întreprins alte măsuri prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului: dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi dreptul la secretul corespondenţei - art. 33 din Constituţia României.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a făcut o confuzie majoră între persoana urmărită şi obiectivul supravegheat şi, astfel, a pronunţat o soluţie greşită, nesusţinută de probele administrate. În acest sens, arată că la data întocmirii rapoartelor indicate în nota de constatare a CNSAS, C. nu era persoană urmărită informativ şi nici supravegheată informativ, ci era lucrător la Depoul CFR Bacău - obiectiv economic supravegheat informativ de către recurentul-pârât. Totodată, imixtiunea în viaţa persoanei care lucra în obiectivul supravegheat nu poate fi dedusă din fapta sa de a asculta opinia şefului Depoului Bacău în legătură cu refuzul lui C. de a se pensiona. De altfel, în cauză, nu s-a făcut dovada că refuzul lui C. de a se pensiona ar fi condus la luarea unor măsuri de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sale individuale. În fapt, nu s-a luat nicio măsură, mai ales că C. ar fi avut cunoştinţe sus-puse la Bucureşti, după cum susţinea şeful lui profesional. Motivarea instanţei că persoana urmărită cândva de Securitate rămăsese în vizorul organelor de securitate, redeschiderea dosarului informativ fiind oricând posibilă, este o simplă presupunere.

Este nefondată susţinerea reclamantului, însuşită de prima instanţă privind încadrarea informativă a persoanei urmărite cu agentul "D.". Referirea la acest agent, folosit pentru încadrarea obiectivului economic - Depoul CFR -, şi nu a lui C., s-a făcut în contextul relatărilor şefului depoului despre pensionarea lui C. Nu s-a depus la dosar niciun raport informativ al lui "D." (sau o notă a acestuia) din care să rezulte că recurentul-pârât l-a dirijat pe agent către C., aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond. De altfel, urmărirea informativă care presupune dirijarea de agenţi nici nu mai era posibilă în situaţia în care dosarul era clasat.

În ceea ce priveşte aprecierea primei instanţe privind implicarea sa în avizarea negativă a cererii de plecare în străinătate a lui C. şi a fiicei sale, recurentul-pârât susţine că nu sunt dovedite faptele principale (facta probanda) privind rolul său în avizarea negativă a călătoriei lui C. şi a familiei sale în străinătate, şi nu există nici fapte probatorii (facta probantia) care să contribuie la devoalarea preocupărilor sale pe această linie. Prin raportul olograf din 17.12.1965, recurentul-pârât arată că a relatat şefilor săi despre măsurile luate de alte structuri în legătură cu avizarea cererii de plecare într-o vizită a lui C. în R.D. Germană, susţinând că, în calitate de ofiţer de obiectiv supravegheat informativ, îi revenea obligaţia de a gestiona datele trimise de alte structuri de securitate despre persoanele (şi membrii lor de familie) angajate în obiectivul de care răspundea informativ şi de a comunica solicitanţilor dacă există date care vizau securitatea naţională. Rapoartele pe care le-a întocmit au avut rolul de sintetizare a datelor din arhive şi din surse oficiale pentru informarea şefilor săi. În acest context a redactat şi succinta informare despre activitatea şcolară (pozitivă) a fiicei lui C., datele fiind obţinute din consultarea evidenţelor şcolare şi nu prin investigaţii operative care să vizeze opiniile acesteia sau ale tatălui său.

Totodată, recurentul-pârât arată că nu a efectuat investigaţii operative, nu a solicitat interceptarea corespondenţei, nu a dirijat agenţi asupra lui C. şi a familiei sale, iar acţiunile sale de ofiţer de obiectiv economic presupuneau preocupare doar pentru siguranţa circulaţiei pe calea ferată sub aspectul prevenirii actelor de neglijenţă şi sabotaj.

Prin urmare, întrucât nu a întreprins acţiuni de urmărire şi de violare a dreptului la viaţă privată a vreunei persoane, prima instanţă a apreciat în mod greşit aplicabilitatea în cauză a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 martie 2017, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 2 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al securităţii a recurentului-pârât A..

Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant urmare solicitării formulate în acest sens de către E. în condiţiile art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cererii nr. x/13.01.2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, respectiv art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 conchizând în sensul că cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este întemeiată.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind nefondată.

Prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca persoana să aibă calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, este întrunită, din înscrisurile administrate rezultând că intimatul-pârât A. a avut gradul de locotenent în cadrul Direcţiei Regionale Bacău, Serviciul 3, Biroul 3, în perioada 1965-1966.

În această calitate a participat la supravegherea titularului dosarului x, instructor la depoul CFR Bacău, fost proprietar de restaurant şi fost membru PNL, fiind semnalat că "regretă foarte mult timpurile trecute - trebuie suspectat".

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reţinut în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu (ce vizau exclusiv siguranţa circulaţiei CFR) care îi reveneau în calitate de ofiţer de obiectiv, obiectivul fiind Depoul CFR, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Această apărare generică nu poate fi primită întrucât, chiar dacă recurentul-pârât invocă faptul că, prin acţiunile sale, şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, din punctul de vedere al persoanei vizate şi verificate în dosarul instrumentat, acesteia i s-a încălcat dreptul la viaţă privată prin pătrunderea în viaţa personală, de familie.

Înalta Curte constată că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.

Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, al cărei conţinut este descris pe larg în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţă privată, protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.

Instanţa de primă jurisdicţie nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securităţi, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerinţele legii.

Or, aprecierile asupra activităţii persoanei urmărite sunt dublate şi de informaţiile corespunzătoare, de măsurile întreprinse şi solicitate de pârât, ceea ce a determinat constatarea faptului că sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul de lege.

Supravegherea sau urmărirea unei persoane numai pentru simplul fapt că lucra într-un obiectiv strategic (un asemenea obiectiv fiind, în opinia recurentului, Depoul CFR, întrucât se urmăreşte siguranţa circulaţiei pe calea ferată sub aspectul prevenirii actelor de neglijenţă şi sabotaj), precum şi aflarea celor mai intime gânduri, conduce în mod cert la încălcarea dreptului la viaţă privată.

Apărarea recurentului-pârât potrivit căreia rapoartele pe care le-a întocmit au avut rolul de sintetizare a datelor din arhive şi din surse oficiale pentru informarea şefilor săi, este neîntemeiată.

Simpla obţinere şi, mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Susţinerile recurentului-pârât în sensul că instanţa de fond nu a probat şi motivat o legătură de cauzalitate directă, imediată şi de necontestat între activitatea desfăşurată de el şi vătămarea drepturilor şi libertăţilor persoanei monitorizate sunt apreciate nefondate. Aceasta pentru că, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, faptul că strict formal, în calitate de ofiţer în cadrul serviciului 3, nu avea calitatea profesională necesară să avizeze cererile de plecare în străinătate şi că avizul se dădea de o comisie formată din reprezentanţii mai multor instituţii, nu înseamnă că menţiunea făcută în raport de a nu se da aviz favorabil nu a produs efecte, din moment ce acordarea acestui aviz era la latitudinea discreţionară a organelor de securitate, iar orice informaţie negativă putea duce la respingerea abuzivă a acestui aviz.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, îngrădirea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la secretul corespondenţei recunoscute şi garantate de Constituţia României în vigoare la data respectivă/pactele internaţionale în domeniu s-a produs în momentul în care recurentul a propus avizarea negativă de a călători în străinătate a persoanei urmărite şi interceptarea corespondenţei acesteia.

Totodată, se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că este nefondată şi critica privind desfăşurarea activităţii pârâtului, urmare unor ordine primite în calitate de ofiţer de Securitate, întrucât legea nu conferă relevanţă împrejurării dacă limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale a avut suport în actele normative sau în regulamentele în vigoare la acel moment.

În concluzie, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, în speţă, sunt îndeplinite cele două condiţii care atrag incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofiţer al Securităţii şi desfăşurarea, în această calitate, a unor activităţi prin care a îngrădit drepturi şi libertăţi ale omului.

Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana care îndeplinea condiţiile de lucrător sau colaborator al securităţii, ci de a aduce la cunoştinţa publicului identificarea acestor peroane, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinţei recurate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3268 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Dată

Tip

Sursă

02/12/2015

Cerere de chemare în judecată

F. 14/07/2016

Întâmpinare

Intimat - F.

28/07/2016

Acte

Recurent - MINISTERUL JUSTIŢIEI

12/06/2019

Cerere judecare în lipsă

Intimat - F.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.