Occupational silicosis validity and minimum silica exposure duration under Romanian medical practice guidelines

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/2016, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 367 din 14 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, anularea Hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 481 din 11 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi a respins acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îi priveşte pe pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, Direcţia de Sănătate Publică Olt şi B. S.A.;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, B. S.A. şi Direcţia de Sănătate Pubică Olt şi, pe cale de consecinţă, a anulat Hotărârea nr. H 1117/14.01.2016 emisă de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond au declarat recursuri pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi B. S.A.

3.1. Pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

După o expunere detaliată a contextului factual care a dus la emiterea hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, atacată în cauză, recurenta-pârâtă Comisia de Experţi de Medicina Muncii arată că a ajuns la concluzia că nu se susţine diagnosticul de silicoză, deoarece, din documentele care compun dosarul de cercetare pentru declararea bolii profesionale în cazul intimatului-reclamant, nu rezultă că acesta s-ar fi îmbolnăvit la locul de muncă.

În opinia recurentei-pârâte, prima instanţă a reţinut în mod greşit că intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă cu expunere la pulberi de SiO2 pe o perioadă mai mare de cinci ani, aspect ce ar reieşi "din adeverinţa privind locurile de muncă la care şi-a desfăşurat activitatea cu menţionarea noxelor de identificare nr. ECB959/23.05 emisă de S.C. B. S.A."

Menţionează recurenta-pârâtă că singura adeverinţă privind locurile de muncă şi noxele identificate pentru fiecare loc de muncă ce a fost comunicată Comisiei până în momentul adoptării hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, de către titularul contestaţiei, B. S.A., atât ca document anexă contestaţiei, cât şi ca document prezent în dosarul de cercetare a cazului de îmbolnăvire profesională întocmit de DSPJ Olt, este adeverinţa nr. ECB 1666/05.10.2015, din care rezultă o durată de expunere la SiO2 a intimatului-reclamant sub 5 ani, iar valorile pulberilor s-au situat sub valoarea limită de expunere.

Aceasta este singura adeverinţă cunoscută de Comisie, la data adoptării hotărârii nr. H 1117/14.01.2016, care probează durata de expunere de SiO2 a intimatului-reclamant A. în perioada 01.07.2005 - 12.05.2008, durată inferioară celei pe baza căreia poate fi apreciată şi definită silicoza, conform Ghidului de practică medicală aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1220/2010.

Adeverinţa nr. ECB 959/23.05, la care face referire instanţa de fond ca document ce "probează expunerea reclamantului la locul de muncă la pulberi de SiO2 pe o durată de peste 5 ani, nu a fost prezentă în dosarul de cercetare întocmit şi transmis Comisiei de către DSPJ Olt în momentul analizei contestaţiei nr. 1117/2015 şi nici nu face parte din documentele aflate în arhiva Secretariatului aferentă cazului A..

Recurenta-pârâtă precizează că membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc, cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din direcţia de sănătate publică judeţeană, numai în baza documentelor care alcătuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale şi a altor documente solicitate, şi nu pe baza unor înscrisuri prezentate ulterior ca mijloace de probă şi care nu au fost aduse la cunoştinţa Comisiei înainte de a se pronunţa în cauza respectivă.

Totodată, precizează recurenta-pârâtă că adeverinţa nr. ECB 959/23.05 este în contradicţie cu adeverinţa nr. ECB 1666/05.10.2015, precum şi cu nota privind ruta profesională. Însă, deşi au mai fost situaţii când B. S.A. a emis documente contradictorii referitoare la ruta şi expunerea profesională, la date ulterioare finalizării analizei contestaţiei, iar Comisia a cerut societăţii lămurirea aspectelor semnalate, nici în prezent nu a primit vreun răspuns, aşa cum rezultă din cuprinsul adreselor nr. x/17.03.2016, nr. C 1438/2016, nr. C 1503/20.05.2016, pe care le-a ataşat recursului său.

Cât priveşte reţinerea instanţei, în sensul că "documentele medicale invocate de reclamant, bilete de ieşire din spital, precum şi istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională, au fost ignorate de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, acestea fiind de natură a stabili o legătură de determinare între afecţiunile medicale ale reclamantului şi condiţiile în care şi-a desfăşurat activitatea, perioada de expunere SiO2 a reclamantului fiind mai mare de 5 ani", recurenta-pârâtă arată că este greşită, întrucât tocmai aceste aspecte au fost analizate şi au reprezentat argumentele Comisiei de Experţi de Medicina Muncii în adoptarea hotărârii nr. H 1117/14.01.2016.

3.2. Pârâta B. S.A. şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Consideră că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 din C. proc. civ., a căror nerespectare atrage incidenţa art. 175 C. proc. civ., respectiv incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, invocă încălcarea mai multor dispoziţii de drept material, în special a celor prevăzute de art. 2 din Ghidul de practică medicală - Silicoza aprobat prin Ordinul nr. MS1220/2010, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare precăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că, în speţă, constituie o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage incidenţa art. 175 C. proc. civ., încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a dispus anularea hotărârii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii pentru un alt motiv decât cel indicat de intimatul-reclamant în cererea de chemare în judecată, fără a pune în discuţia părţilor acest motiv în vederea respectării principiului contradictorialităţii.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că hotărârea a cărei anulare o cere intimatul-reclamant este motivată în fapt şi în drept, dar, raportat la cadrul legal stabilit de intimatul-reclamant prin intermediul cererii de chemare în judecată, dacă instanţa aprecia că este incident un alt motiv de anulare decât cel indicat de intimatul-reclamant, anume greşita motivare a soluţiei propuse prin hotărârea nr. H 1117/14.01.2016 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, în temeiul rolului activ al instanţei, ar fi putut invoca din oficiu acest motiv de anulare, dar în temeiul principiului contradictorialităţii ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor acest motiv şi abia apoi să se pronunţe asupra admisibilităţii sale.

Mai mult, instanţa a admis acest motiv de nulitate prin raportare la cele cuprinse în adeverinţa nr. ECB959/23.05 emisă de B. S.A., dar această adeverinţă trebuia coroborată cu restul probatoriului aflat la dosarul cauzei. Astfel, instanţa de fond trebuia să observe că, potrivit adeverinţei nr. ECB 959/23.05 se atesta de către angajator, respectiv recurenta-pârâtă, expunerea intimatului-reclamant pe durata raporturilor de muncă la diferite noxe, dar numai prin adeverinţa nr. x/05.10.2015 B. S.A. arăta perioadele în care intimatul-reclamant a fost expus la concentraţii de SiO2 l.c. peste 5%, nivelurile de expunere sub 5% nefiind relevante pentru încadrarea cazului de boală profesională drept silicoză.

Aşadar, acţionând de o asemenea manieră, instanţa de fond a nesocotit aspectele de ordin procedural referitoare la respectarea principiului contradictorialităţii consacrat de art. 14 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei vătămări, recurenta-pârâtă apreciază că şi aceasta este îndeplinită câtă vreme, urmare a încălcării dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., a fost în imposibilitatea de a formula apărări pe motivul pentru care a fost admisă acţiunea intimatului-reclamant, deci nu i s-a garantat dreptul la apărare, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziţii de drept material, în special a celor reglementate de art. 2 din Ghidul de practică medicală - Silicoza, aprobat prin Ordinul nr. MS1220/2010.

Mai arată că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1425/2006 stabileşte o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii, declararea cazului de boală profesională şi raportarea acestuia.

Cât priveşte semnalarea suspiciunii de boală profesională, potrivit art. 149 din H.G. nr. 1425/2006, orice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale, în condiţiile art. 150 din H.G. nr. 1425/2006, completând fişa de semnalare BPl şi trimiţând bolnavul la unitatea sanitară de medicina muncii, clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicaţie acută profesională. Ulterior, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire, conform art. 151-158 din H.G. nr. 1425/2006, în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia, şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. x a H.G. nr. 1425/2006, de către toţi cei care au luat parte la cercetare, menţionându-se cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

Potrivit dispoziţiilor art. 160 din H.G. nr. 1425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului National de Sănătate Publică.

Recurenta-pârâtă susţine că această procedură nu a fost respectată în cazul de faţă, deoarece Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a întocmit fişele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obţine de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fişa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007), or, potrivit anexei 5 din Ordinul nr. 450/2006, fişa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii.

Pentru a fi în prezenţa unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fişei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale.

De asemenea, cercetarea suspiciunii de boală profesională nu a fost făcută cu respectarea rigorilor legale.

Totodată, arată că pentru declararea cazului de boală profesională şi între documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 se regăseşte şi documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de muncă (istoricul de expunere profesională), respectiv documentul care atestă nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată.

Or, în cazul intimatului-reclamant declararea cazurilor de boală profesională s-a făcut de către DSPJ Olt fără ca din istoricul de expunere profesională (carnetul de muncă) să rezulte expunerea la noxa SiO2 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) şi nici măsurători ale nivelului acestei noxe, care să susţină silicoza semnalată prin fişa BP1.

Fişele de identificare a factorilor de risc profesional întocmite de recurenta-pârâtă nu relevă acea noxă profesională de SiO2 care ar fi determinat îmbolnăvirea profesională a intimatului-reclamant, motiv pentru care a contestat procesul-verbal întocmit de DSPJ Olt cu ocazia cercetării suspiciunilor de boală profesională prin care a fost confirmat caracterul profesional al bolii, iar urmare a contestaţiei formulate, Comisia de experţi de medicina muncii a emis în data de 14.01.2016 Hotărârea nr. H 1117/14.01.2016, prin care a decis anularea procesului-verbal mai sus amintit şi a fişei de declarare a cazului de boală profesională BP2 aferentă, având în vedere că din documentele avute în vedere de DSPJ Olt cu ocazia declarării cazului de boală profesională nu rezultă expunerea îndelungată, respectiv pe o perioadă mai mare de 5 ani la SiO2, or, o astfel de condiţie este esenţială pentru declararea unui caz de îmbolnăvire ca fiind boală profesională, respectiv silicoză.

Potrivit prevederilor art. 2 şi 5 din Ghidul de practică medicală - Silicoza aprobat prin Ordinul nr. MS1220/2010, pentru declararea unui caz de boală ca fiind silicoză (boală profesională) este necesar ca din documentele care indică expunerea profesională să reiasă că persoana vizată a fost expusă un timp îndelungat la pulberi anorganice care au în compoziţie concentraţii crescute de SiO2 liber cristalin, respectiv 10-20 de ani sau 2-4 ani în cazul silicozei acute.

Or, în cazul intimatului-reclamant, DSPJ Olt a declarat cazul de boală profesională, respectiv silicoză (iar nu silicoză accelerată sau acută), fără ca din documentele prevăzute de dispoziţiile art. 159 din H.G. nr. 1425/2006 să rezulte o expunere îndelungată la pulberi de dioxid de siliciu liber cristalin. Cu toate că a depus la dosarul de cercetare al intimatului-reclamant documentele care certifică ruta profesională (istoricul de expunere profesională), respectiv copia carnetului de muncă, nota privind ruta profesională întocmită de Serviciul Resurse Umane al recurentei-pârâte şi adeverinţa nr. x/05.10.2015, din care rezultă că expunerea la SiO2 în secţia Grafitare a intimatului-reclamant a fost numai 2 ani şi 9 luni, respectiv în perioada 01.07.2005 - 12.05.2008, cu ocazia cercetării cazului de boală profesională privindu-l pe intimatul-reclamant, s-a trecut peste această cerinţă esenţială pentru declararea cazului de boală profesională, anume perioada de timp îndelungată pentru încadrarea pe o astfel de boală, respectiv silicoză. În plus, expunerea intimatului-reclamant la grafit şi cocs nu ar fi putut produce silicoză, astfel cum susţine acesta prin cererea de chemare în judecată, întrucât concentraţia de SiO2 din aceste substanţe este sub 5%.

Recurenta-pârâtă apreciază că Hotărârea Comisiei de experţi de medicina muncii (Hotărârea nr. H 1117/14.01.2016) a fost emisă cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv în exercitarea atribuţiilor astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008. Astfel, pornind de la documentele prevăzute de dispoziţiile art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, Comisia de experţi de medicina muncii în mod corect a reţinut că nu sunt respectate cerinţele legale privind declararea cazului de boală profesională, respectiv a dispus anularea procesului-verbal nr. x/10.11.2015 şi a fişei de declarare finală a cazului de boală profesională BP2 aferentă.

Contrar afirmaţiilor intimatului-reclamant, Hotărârea Comisiei este motivată, aceasta exprimând clar motivul pentru care se infirmă diagnosticul de silicoză, anume faptul că din documentele avute în vedere de ea şi de DSPJ Olt rezultă o perioadă de expunere la pulberi de dioxid de siliciu de 2 ani şi 9 luni, or, legislaţia în materie prevede expres necesitatea expunerii îndelungate, respectiv perioadele de expunere în care poate apărea o astfel de afecţiune, ceea ce nu a fost confirmat în cazul intimatului-reclamant.

Deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect că în cauză nu se poate reţine că am fi în prezenţa unei astfel de carenţe a actului a cărei analiză de legalitate şi oportunitate a fost supusă cenzurii instanţei, totuşi, a reţinut în mod greşit că, din probatoriul cauzei ar rezulta că intimatul-reclamant a fost expus la dioxid de siliciu l.c. (SiO2) pentru o perioadă mai mare de 5 ani, contrar celor menţionate în adeverinţa nr. x/05.10.2015 privind locurile de muncă şi noxele identificate pentru fiecare loc de muncă eliberată de B.. Această adeverinţă se coroborează cu adeverinţa nr. ECB959/23.05 emisă de B., dar această din urmă adeverinţă analizează noxele la care a fost expus intimatul-reclamant, atât dioxid de siliciu liber cristalin (SiO2 l.c.), cât şi alte noxe dea lungul raporturilor de muncă pe care le-a avut cu recurenta-reclamantă, dar în concentraţii şi pentru perioade nerelevante pentru încadrarea cazului de boală profesională drept silicoză.

Cât priveşte afirmaţia potrivit căreia nu s-au efectuat controalele medicale periodice în funcţie de expunerea la riscuri profesionale şi de faptul că angajatorul nu a avut medic în întreprindere, menţionează că la controlul periodic anual, intimatul-reclamant nu a prezentat simptomatologie sau semne obiective patologice la nivelul aparatului respirator, iar examenele complementare efectuate corespunzător riscurilor profesionale au fost în limite normale.

Mai arată că prezenta cauză nu are ca obiect rezultatele medicului specialist de medicina muncii, acest aspect putând fi contestat de intimat în condiţiile art. 30 şi urm. din H.G. nr. 355/2007, ceea ce nu s-a întâmplat.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă solicită casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, precum şi obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare faţă de recursurile pârâtelor B. S.A. şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii, prin care a solicitat respingerea acestora, ca nefondate, în esenţă, arătând că, în mod corect a apreciat instanţa de fond că există legătură de cauzalitate între afecţiunile medicale ale intimatului-reclamant şi activitatea desfăşurată de acesta în cadrul B. S.A., fiind întrunite condiţiile din H.G. nr. 1425/2006 şi Ghidul de practică medicală aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1220/2010 pentru declararea cazului de boală profesională.

Este adevărat că adeverinţa nr. ECB 959/23.05.2016 este în contradicţie cu edeverinţa nr. ECB 1666/05.10.2015, aşa cum afirmă recurenta-pârâtă Comisia de Experţi de Medicina Muncii, însă, tot aceasta afirmă că au mai fost situaţii când B. a emis documente contradictorii referitoare la ruta şi expunerea profesională.

Intimatul-reclamant susţine că adeverinţa nr. ECB 1666/05.10.2015 din care rezultă expunere de SiO2 sub 5 ani a fost emisă de angajatorul B. în scopul de a i se infirma boala profesională cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate. Cea care concordă cu realitatea este adeverinţa nr. ECB 959/23.05.2016, aceasta atestând că perioada reală a expunerii sale la SiO2 este de peste 17 ani.

Pentru neconcordanţa privind conţinutul adeverinţelor anterior menţionate, intimatul-reclamant susţine că a formulat plângere penală împotriva recurentei-pârâte B. S.A. pentru infracţiunile de fals şi uz de fals, ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, potrivit dovezii pe care a ataşat-o întâmpinării depuse la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare faţă de recursurile pârâtelor B. S.A. şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii, prin care a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând, totodată, că această soluţie nu face obiectul recursurilor deduse judecăţii, astfel că soluţia a rămas definitivă prin nerecurare.

4.3. Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vărstnice (în prezent Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, conform art. 2 din O.U.G. nr. 1/2017 şi H.G. nr. 12/2017) a depus, de asemenea, întâmpinare faţă de recursurile pârâtelor B. S.A. şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii, prin care a arătat că instanţa de fond a admis, în mod corect, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, impunându-se menţinerea acestei soluţii, ca fiind legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 2 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

II.1. Analizând mai întâi recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente:

Prima critică din recurs este cea subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Se invocă de către recurenta-pârâtă că instanţa de fond ar fi dispus anularea Hotărârii nr. 1117/14.01.2016 a Comisiei de Experţi de Medicina Muncii pentru motive care nu au fost invocate în cererea introductivă şi care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor.

Se constată că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 1117/2016, invocând nelegalitatea acesteia decurgând din neindicarea motivelor de fapt şi de drept avute în vedere la adoptarea actului, pe de o parte, iar pe de altă parte, decurgând din lipsa de temei a hotărârii, prin care se infirmă diagnosticul pus reclamantului prin procesul-verbal de cercetare şi fişa de înscriere a bolii profesionale BP2, întocmite de DSPJ Olt sub nr. x/10.11.2015.

Prin urmare, instanţa de fond a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi nicidecum nu a pronunţat soluţia de anulare a hotărârii nr. 1117/2016 pe baza unui motiv invocat din oficiu, aşa cum susţine, în mod nefondat recurenta-pârâtă.

Pe cale de consecinţă, nu a avut loc pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a cunoscut cauza juridică a cererii introductive în întregul ei, putând expune apărările sale atât cu privire la motivele de nelegalitate de ordin procedural, cât şi cu privire la motivele de ordin substanţial invocate de reclamant. Acesta a arătat că hotărârea Comisiei a fost emisă cu ignorarea înscrisurilor dosarului de cercetare pentru declararea bolii profesionale şi că se raportează exclusiv la poziţia angajatorului. Reclamantul a invocat înscrisurile medicale care atestă diagnosticul, corectitudinea datelor menţionate în fişa bolii profesionale BP2, factorii de risc de la locul de muncă, lipsa buletinelor de analiză a noxelor, aşa cum prevede art. 159 lit. b) din H.G. nr. 1425/2006, lipsa fişelor de identificare a factorilor de risc profesional, neefectuarea controalelor medicale periodice pe linie de medicina muncii.

Recurenta-pârâtă susţine fără temei că acţiunea în anulare s-ar fi sprijinit exclusiv pe motivul referitor la neargumentarea hotărârii Comisiei de experţi.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că instanţa ar fi aplicat greşit dispoziţiile Ghidului de practică medicală - Silicoza, aprobat prin Ordinul MS nr. 212/2010, dar şi prevederile Ordinului MSP/MMEFS nr. 1256/143/2008 şi cele ale H.G. nr. 1425/2006.

Recurenta expune dispoziţiile art. 149, art. 151-158, art. 160 din ultimul act normativ invocat, referitoare la procedura semnalării şi cercetării suspiciunii de boală profesională, arătând că Clinica de medicina muncii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a întocmit fişele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale de la DSPJ Olt sau de la angajator şi că fişa de identificare a factorilor de risc profesional întocmită de recurenta-pârâtă nu relevă noxa profesională care să fi determinat îmbolnăvirea intimatului-reclamant, respectiv expunerea un timp îndelungat la pulberi anorganice care au în compoziţie concentraţii de SiO2 liber cristalin.

În pofida acestei prezentări, recurenta-pârâtă nu identifică motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate în fond, ţinând seama că actul administrativ supus controlului judecătoresc este cel prin care s-a încheiat întreaga procedură administrativă, respectiv hotărârea nr. 1117/2016 a Comisiei de Experţi de Medicina Muncii care a infirmat diagnosticul DSPJ Olt.

Singura critică concretă priveşte valorificarea de către instanţa de fond a probatoriului administrat, respectiv nereţinerea conţinutului adeverinţei nr. x/05.10.2015 emise de recurenta-pârâtă şi respectiv valorificarea adeverinţei sale nr. ECB959/23.05.2016, care atestă o altă realitate decât prima adeverinţă, referitoare la perioadele de expunere a intimatului-reclamant la noxele de dioxid de siliciu liber cristalin (SiO2), cât şi la alte noxe, pe parcursul derulării raporturilor de muncă pe care acesta le-a avut cu societatea recurentă-pârâtă.

Recurenta-pârâtă face o distincţie care nu are temei în conţinutul expres al celor două adeverinţe, arătând că adeverinţa nr. x/2015 este cea care prezintă perioadele de expunere la concentraţii de SiO2 peste 5%, spre deosebire de cea de a doua, care ar prezenta expunerea şi la noxe nerelevante pentru încadrarea în boala profesională silicoză, precum grafit, cocs (cu conţinut de SiO2 sub 5 %).

Or, din conţinutul celor două adeverinţe rezultă că ele prezintă exact aceeaşi situaţie, şi anume, locurile de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea intimatul-reclamant, cu menţiunea noxelor identificate pentru fiecare loc de muncă, evidenţa fiind prezentată cronologic.

Aşa cum a reţinut intanţa de fond, adeverinţa nr. x/23.05.2016 emisă de B. S.A identifică un traseu profesional al intimatului-reclamant, conform căruia acesta a exercitat activitatea profesională în locuri de muncă cu expunere la pulberi de SiO2 cel puţin în perioada 16.09.1985 - 01.12.1989, 01.08.1995 - 14.10.2004, 16.06.2005 - 12.05.2008, însumând mai mult de perioada de 5 ani minimă, apreciată ca neîndeplinită prin hotărârea nr. 1117/2016, atacată în cauză.

Cum motivul infirmării diagnosticului de silicoză a fost cel al neîndeplinirii condiţiei perioadei minime de expunere de 5 ani, rezultă că instanţa de fond, cu aplicarea corectă a prevederilor H.G. nr. 1425/2006, Ordinului MS nr. 212/2010 şi Ordinului MSP/MMEFS nr. 1256/143/2008, a pronunţat anularea hotărârii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii.

II.2. Analizând recursul declarat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii, Înalta Curte îl constată, de asemenea, nefondat.

Criticile recurentei se circumscriu argumentului referitor la durata de sub 5 ani a expunerii la pulberile de SiO2. Recurenta arată că nu a avut la dosarul administrativ adeverinţa nr. x/23.05.2016, care a fost eliberată de B. S.A. ulterior emiterii hotărârii Comisiei.

Deşi aserţiunea este adevărată, ea nu este aptă să conducă la casarea hotărârii instanţei de fond din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că adeverinţa menţionată este un înscris probator, care atestă traseul profesional şi duratele de expunere la noxele de SiO2 în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant, prezentarea ei în cadrul probatoriului cu înscrisuri în dovedirea acţiunii în anulare, fiind permisă de normele procedurale.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. invocate de către recurentele-pârâte, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Societatea B. S.A. Slatina şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică împotriva sentinţei civile nr. 481 din 11 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.