Failure to frame cassation grounds under Art. 488 CPC renders appeal null; financial hardship does not excuse breach of ASF reporting and shareholder withdrawal payment obligations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. S.A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat anularea deciziei nr. 2635/15.10.2015, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală şi netemeinică.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 273 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. S.A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 273 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de instanţa de fond, au declarat recurs reclamanţii A. S.A. şi B., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Prin criticile de la punctul 1 din cererea de recurs, se susţine că sentinţa atacată este nelegală, întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea prin care recurenţii-reclamanţi au solicitat intimatei-pârâte ca, în situaţia în care va decide menţinerea sancţiunii, să înlocuiască sancţiunea amenzii cu avertisment.

Conform art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, la individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi conduita făptuitorului.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, se impunea ca intimata să procedeze la o reindividualizare a sancţiunii aplicate, ţinând seama de faptul că societatea se confruntă cu dificultăţi financiare, iar administratorul acesteia face eforturi considerabile pentru a le rezolva, încercând în acest sens negocierea cu o bancă externă a unui împrumut de peste 1.000.000 Euro, cât şi eşalonarea datoriilor faţă de creditori. Arată că circumstanţele prezentate au fost aduse la cunoştinţa intimatei, însă aceasta le-a ignorat, cum, de altfel, a procedat şi instanţa de fond.

Prin criticile de la punctul 2 din cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au reluat, aproape integral şi în mod amplu, starea de fapt învederată şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia lor, admiterea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 1 martie 2017, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de la punctul 1 din cererea de recurs, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A. S.A. şi B. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia nr. 2635/15.10.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, a fost sancţionat reclamantul B. cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 RON, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii A. S.A. Suceava, pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, reţinându-se săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 din Legea nr. 297/2004.

Conform art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea 297/2004, sancţiunea dispusă pentru încălcarea prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 (nerespectarea reglementărilor şi măsurilor emise de A.S.F. cu privire la emitenţi şi operaţiuni de piaţă) poate fi avertisment sau amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON, pentru persoanele fizice.

Conform art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, privind individualizarea sancţiunii, cuantumul amenzii dispuse de către A.S.F. în sarcina reclamantului B., în sumă de 5.000 RON, a fost stabilit în funcţie de circumstanţele personale ale acestuia, respectiv, avându-se în vedere faptul că acesta a persistat în conduita sa culpabilă, în sensul că nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune raportul curent impus de art. 8 lit. g) din Regulamentul nr. 17/2014, deşi, prin adresele x/17.08.2015 şi y/16.09.2015, s-a solicitat societăţii transmiterea acestuia în regim de urgenţă.

Prin adresa înregistrată cu nr. x/01.10.2015 transmisă ASF şi BVB, societatea reclamantă a comunicat că motivul netransmiterii raportului este acela că nu a efectuat în termenul legal plata pentru acţiunile deţinute de acţionarii care s-au retras, din cauza dificultăţilor financiare majore ale societăţii, ale cărei conturi sunt blocate pentru obligaţii bugetare restante şi că intenţionează să angajeze o linie de creditare cu o bancă pentru rezolvarea situaţiei.

În contextul expus, instanţa de fond a constatat că în mod corect a fost sancţionat reclamantul cu sancţiunea amenzii de 5.000 RON, în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie al societăţii, pentru nerespectarea unei măsuri impuse de A.S.F. conform atribuţiilor sale legale, cuantumul amenzii aplicate situându-se între limitele legale (de 1.000 RON - 50.000 RON), prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea 297/2004, fiind orientat spre minimul amenzii, iar nu spre maximul acestei sancţiuni contravenţionale.

Cât priveşte invocarea unei situaţii financiare precare a reclamantei, a reţinut instanţa că aceasta nu duce la posibilitatea legală a neîndeplinirii obligaţiei de plată a contravalorii acţiunilor către acţionarii care s-au retras din societate în termenul formal stabilit de lege, iar cu referire la cuantumul sancţiunii aplicate, instanţa a constatat, de asemenea, că aceasta respectă principiul proporţionalităţii care guvernează dreptul european şi nu este cea mai oneroasă din sancţiunile ce se puteau aplica.

Prin recurs (criticile de la punctul 1 din cererea de recurs), recurenţii susţin că instanţa nu s-ar fi pronunţat cu privire la cererea prin care au solicitat intimatei să înlocuiască sancţiunea amenzii cu avertisment şi că s-ar fi impus reindividualizarea sancţiunii aplicate, invocând în circumstanţiere împrejurarea că societatea se confruntă cu dificultăţi financiare, iar administratorul acesteia face eforturi considerabile pentru a le rezolva.

Astfel, recurentul-reclamant nu contestă împrejurarea neaducerii la îndeplinire a obligaţiilor legale care îi reveneau, însă susţine că plata contravalorii acţiunilor nu a fost efectuată din cauza dificultăţilor financiare majore ale societăţii. Or, aceste susţineri ale recurentului nu sunt de natură nici să înlăture răspunderea contravenţională şi nici să justifice aplicarea sancţiunii cu avertisment.

În acest sens, Înalta Curte reţine că în perioada de referinţă, reclamantul B. avea calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, iar în temeiul art. 142 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, îi revenea obligaţia de a achita contravaloarea acţiunilor deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate în situaţiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, în termenul de maximum 30 de zile lucrătoare prevăzut de art. 7 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, precum şi obligaţia să transmită către ASF un raport curent în termen de cel mult 24 ore de la încheierea termenului de achitare către acţionarii retraşi din societate a contravalorii acţiunilor deţinute, obligaţie pe care nu a respectat-o, fiind astfel atrasă răspunderea sa contravenţională.

Rezultă, astfel, din cuprinsul actului contestat că sancţiunea a fost determinată prin raportare la gravitatea faptei constatate şi la efectul produs asupra integrităţii pieţei.

De asemenea, se reţine că autoritatea intimată i-a solicitat reclamantului prin adrese repetate să-şi îndeplinească obligaţiile, respectiv să depună raportul curent impus de art. 8 lit. g) din Regulamentul nr. 17/2014.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, având în vedere că reclamantul era avizat prin adresele anterioare, cu privire la comportamentul pe care era ţinut să-l respecte în relaţie cu pârâta ASF şi cu atribuţiile ce-i revin, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că sancţiunea a fost corect individualizată şi aplicată reclamantului B., fiind respectat principiul proporţionalităţii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinţei recurate din perspectiva criticilor de la punctul 1 din cererea de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii Societatea A. S.A. şi C., ca nefondat.

2. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului în privinţa criticilor de la punctul 2 din cuprinsul cererii de recurs, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că reclamanţii au formulat critici de nelegalitate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., doar în privinţa criticilor de la punctul 1 din cererea de recurs.

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamanţi la punctul 2 din aceasta neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, deşi recurenţii-reclamanţi au indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs (pct. 2), aceştia au preluat integral susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.

În condiţiile arătate, susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor critici aduse hotărârii primei instanţe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanţa superioară neputând proceda la o reevaluare a susţinerilor în fapt şi în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speţă, recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor impuse de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de reclamanţii Societatea A. S.A. şi C., în privinţa criticilor de la punctul 2 din cuprinsul cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Societatea A. S.A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 273 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte criticile de la punctul 1 din cererea de recurs.

Anulează recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, în privinţa criticilor de la punctul 2 din cuprinsul cererii de recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.