Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4369/2019 AI generated

Insurance compensation claim rejected: appeal dismissed as unfounded and partially annulled for failure to address procedural grounds

Case Number Decizia nr. 4369/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded regarding the procedural nullity ground and annulled the appeal in part for failing to meet the substantive review requirements, thereby leaving the Court of Appeal's decision to reject the claimant's lawsuit in force. The case involved a challenge to an administrative decision by the Motor Insurance Guarantee Fund, which had refused payment of approximately 7,841 RON in material damages for a vehicular accident, where the claimant argued that the first instance court violated procedural rules by failing to admit evidence such as the damage file and repair invoices from an authorized service. The Court held that the first instance court legally refused the requested evidence as it was rendered moot by the defendant's voluntary submission of the same documents, thereby failing to establish a procedural violation under Art. 488(1)(5) of the Civil Procedure Code; consequently, the Court admitted the defendant's exception of nullity for the substantive ground under Art. 488(1)(8), ruling that the appellant merely reiterated the facts from the initial petition without effectively combating the reasoning of the appealed judgment, which is impermissible in an appeal that functions as a legal review rather than a re-trial of facts.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 255 alin. (1) C. proc. civ, art. 258 C. proc. civ, art. 255 C. proc. civ, art. 254 alin. (1) C. proc. civ; Insurance compensation claim rejected: appeal dismissed as unfounded and partially annulled for failure to address procedural grounds: The case involved a challenge to an administrative decision by the Motor Insurance Guarantee Fund, which had refused payment of approximately 7,841 RON in material damages for a vehicular accident, where the claimant argued that the first instance court violated procedural rules by failing to admit evidence such as the damage file and repair invoices from an authorized service. The Court held that the first instance court legally refused the requested evidence as it was rendered moot by the defendant's voluntary submission of the same documents, thereby failing to establish a procedural violation under Art. 488(1)(5) of the Civil Procedure Code; consequently, the Court admitted the defendant's exception of nullity for the substantive ground under Art. 488(1)(8), ruling that the appellant merely reiterated the facts from the initial petition without effectively combating the reasoning of the appealed judgment, which is impermissible in an appeal that functions as a legal review rather than a re-trial of facts.

Keywords

AI generated
insurance compensation accident insurance fund procedural nullity civil judgment grounds for cassation grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
35/09.05.2016 emisă de autoritatea intimată, expuse prin cererea de chemare în judecată, contestând considerentele pe fondul cauzei ale primei instanţe, critică circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
This provision identifies the specific procedural ground for cassation that the court examined and found unfounded, leading to the dismissal of that part of the appeal.
art. 255 alin. (1) C. proc. civ
Din dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului.
art. 258 C. proc. civ
Dispoziţiile art. 258 C. proc. civ.
art. 255 C. proc. civ
prevăd, de asemenea, că probele se vor încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255 C. proc. civ.
art. 254 alin. (1) C. proc. civ
Aşa cum prevede art. 254 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a propus administrarea probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica dosarul de daună şi efectuarea unei adrese către service-ul autorizat B.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
În condiţiile arătate, nu se poate reţine încălcarea vreunei reguli de procedură sancţionate cu nulitatea de către prima instanţă, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

This provision identifies the specific procedural ground for cassation that the court examined and found unfounded, leading to the dismissal of that part of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 35/09.05.2016, revocarea în parte a deciziei şi acordarea în totalitate a daunelor materiale solicitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3258 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3258 din 27 octombrie 2016, pronunţată de instanţa de fond, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin practicaua prezentei decizii), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Cu privire la fondul litigiului, recurentul-reclamant a înţeles să redea aspectele de nelegalitate ale deciziei nr. 35/09.05.2016 emisă de autoritatea intimată, expuse prin cererea de chemare în judecată, contestând considerentele pe fondul cauzei ale primei instanţe, critică circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, recurentul-reclamant a reluat, aproape integral şi în mod amplu, starea de fapt învederată şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa nu a administrat toate probele pe care le-a solicitat în dovedirea pretenţiilor sale, respectiv cererea reclamantului de a solicita pârâtului comunicarea dosarului de daună şi cererea reclamantului de a solicita service-ului autorizat B. S.R.L. să depună toate devizele de reparaţii efectuate asupra autovehiculului, să comunice dacă reparaţiile efectuate au legătură între ele, dacă au fost necesare şi, de asemenea, dacă au fost efectuate ca urmare a aceluiaşi eveniment.

Instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor solicitate, aspect de natură să îi producă o vătămare recurentului-reclamant, prin faptul că nu a avut posibilitatea să dovedească legătura de cauzalitate între despăgubirea solicitată şi neacordată şi evenimentul rutier produs. Astfel, susţine recurentul-reclamant, este evident că hotărârea atacată este nelegală, impunându-se casarea acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 2 februarie 2017, intimatul-reclamant Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticând soluţia instanţei de fond, recurentul-reclamant a susţinut, printre altele, că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prin aceea că nu a încuviinţat cererile în probaţiune formulate de reclamant, apte în opinia acestuia să demonstreze nelegalitatea actului administrativ contestat.

Criticile reclamantului referitoare la neîncuviinţarea probatoriului solicitat constând în solicitarea de depunere a dosarului de daună deţinut de autoritatea pârâtă şi a unor înscrisuri şi relaţii de la service-ul autorizat B. S.R.L. sunt nefondate.

Din dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului. Prin urmare, probele trebuie să fie concludente şi pertinente, ceea ce presupune verificarea relaţiei existente între pretenţiile formulate şi faptul susceptibil de probare, şi dacă probele solicitate poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei.

Dispoziţiile art. 258 C. proc. civ. prevăd, de asemenea, că probele se vor încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255 C. proc. civ.

Sub acest aspect, este de observat că starea de fapt rezultată în baza mijloacelor de probă administrate în dosarul cauzei au conturat şi confirmat considerentele de fapt ale organului administrativ intimat care au justificat măsura respingerii cererii de plată pentru suma de 7.841,68 RON, prin emiterea deciziei contestate în prezenta cauză.

Aşa cum prevede art. 254 alin. (1) C. proc. civ., prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a propus administrarea probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către intimat pentru a comunica dosarul de daună şi efectuarea unei adrese către service-ul autorizat B. S.R.L. pentru a dovedi pretenţiile formulate în cererea de despăgubire şi refuzate la plată, iar prin întâmpinare, pârâtul a propus proba cu înscrisuri, constând în dosarul de daună x, procesele-verbale de constatare a daunelor întocmite la data de 26.03.2015 şi 03.04.2015, devizul emis de unitatea reparatoare B. în data de 03.07.2015 şi pentru care s-a emis factura nr. x/03.07.2015 pentru suma de 3.292,21 RON şi devizul emis în 12.06.2015 şi factura nr. x/12.06.2015 pentru suma de 1.049,29 RON. Aceste înscrisuri au fost anexate întâmpinării şi se regăsesc în dosarul de fond, o copie a acestora şi a actului de procedură menţionat, fiind comunicate reclamantului, potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar fond.

Înalta Curte constată că a fost administrată proba cu înscrisuri propusă de către pârât (în cadrul căreia a depus inclusiv dosarul de daună), rămânând, astfel, fără obiect cererea în probaţiune formulată de reclamant privind întocmirea unei adrese către autoritatea pârâtă pentru comunicarea dosarului de daună.

După cum s-a consemnat în practicaua sentinţei atacate, pronunţată la termenul de judecată din 27 octombrie 2016, prima instanţă a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, în temeiul dispoziţiilor art. 255 raportat la art. 258 C. proc. civ., apreciindu-le ca fiind concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei, după care a rămas în pronunţare.

Prin urmare, raportând cele expuse şi dispoziţiile legale enunţate la litigiul pendinte, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a apreciat în mod legal că faţă de înscrisurile existente la dosar cererea în probaţiune formulată de reclamant privind întocmirea unei adrese către unitatea de service este inutilă cauzei.

În condiţiile arătate, nu se poate reţine încălcarea vreunei reguli de procedură sancţionate cu nulitatea de către prima instanţă, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

2. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că reclamantul a formulat critici de nelegalitate doar din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte argumentele subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost indicat, în mod formal, de către recurentul-reclamant, recursul neîncadrându-se în dispoziţiile anterior menţionate, întrucât prin cererea de recurs, acesta a preluat integral susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentului-reclamant pe fondul litigiului nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor critici aduse hotărârii primei instanţe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanţa superioară neputând proceda la o reevaluare a susţinerilor în fapt şi în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speţă, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege, rezumându-se la preluarea în calea de atac a susţinerilor prezentate în faza procesuală a fondului, fără o critică efectivă a considerentelor sentinţei atacate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi va anula în rest recursul declarat de A., în ceea ce priveşte motivele subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3258 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Anulează, în rest, recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2019.