Jurisdictional conflict over administrative annulment and accessory damages: ranking of issuing authority determines material competence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. x/2019 la data de 28 ianuarie 2019, reclamantele Alteţea Sa A., Alteţea Sa B., Alteţea Sa C., Alteţea Sa D. şi E.. prin avocat F., în calitate de moştenitoare legale ale G. al României, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Ploieşti şi Ministerul Apelor şi Pădurilor: - anularea actului administrativ nr. 7666/30.07.2018, prin care pârâta Garda Forestieră Ploieşti şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru perioada anul 2018, cu consecinţa - obligării acesteia în solidar cu pârâtul M.A.P. la plata sumei de 1.380.633,47 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă care nu se pot recolta pentru suprafaţa de pădure de 4.108,32 h, încadrată în tipul I si tipul II de categorii funcţionale, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Azuga, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente perioadei anului 2018 în conformitate cu H.G. nr. 447/2017, - precum şi la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 1.380.633,47 RON, începând cu data de 29.06.2018 - data la care au depus cererea la Garda Forestieră Ploieşti, până la plata efectivă a debitului.

Prin sentinţa nr. 539 din data de 6 mai 2019 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 01.03.2019, au fost depuse note scrise prin care s-a învederat că toate cele cinci moştenitoare vor fi reprezentate de către mandatarul special - Dl. Director al Casei Majestăţii Sale Regelui - H., conform mandatului special autentificat sub nr. x/21.12.2017 de către BNP I. şi de avocat F. în calitate de reprezentant legal. În acest context, s-a subliniat că aparţine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 4595 din data de 20 iunie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele Alteţa Sa A., Alteţa Sa B., Alteţa Sa C., Alteţa Sa D., E. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Ploieşti şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, către Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că principalul criteriu care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce prin unul dintre capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, devin incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de care, competenţa de soluţionare integrală a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 290 din data de 15 mai 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale în cauza privind pe reclamantele Alteţa Sa A., Alteţa Sa B., Alteţa Sa C., Alteţa Sa D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Ploieşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că obiectul principal al cererii de chemare în judecată este anularea unui act administrativ emis de către o autoritate publică locală - Garda Forestieră Ploieşti, act interpretat de către reclamante ca fiind un refuz nejustificat al pârâtei la solicitarea de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2018.

La stabilirea competenţei materiale s-a avut, astfel, în vedere rangul emitentului actului şi s-a concluzionat că aceasta nu este influenţată de chemarea în judecată şi a Ministerului Apelor şi Pădurilor, organ ierarhic superior Gărzii Forestiere Ploieşti şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, cu atât mai mult cu cât, doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ şi, ca o consecinţă, a acestei anulări, ministerul pârât ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate, în calitatea sa de ordonator principal de credite.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Reclamantele din prezenta cauză au învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a adresei nr. x/30.07.2018, prin care pârâta Garda Forestieră Ploieşti şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2018, urmată de obligarea acesteia, în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, la plata sumei de 1.380.633,47 RON, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2018 şi a dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal începând cu data de 29.06.2018 .

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menţionat instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantelor nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată şi la cadrul procesual pasiv.

Reclamantele au chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Ploieşti, autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situaţie, în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare a actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Ploieşti, respectiv adresa nr. x/30.07.2018, pe care reclamantele o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantele nu le-au putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...)".

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Ploieşti, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Nu în ultimul rând, aceasta este şi Soluţia de principiu adoptată la data de 7 mai 2018 în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia "în acţiunile introduse de J. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră."

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele Alteţa Sa A., Alteţa Sa B., Alteţa Sa C., Alteţa Sa D., E. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Ploieşti şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2020.