Ministry's appeal dismissed as moot after salary order recalculated to statutory maximum.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.08.2017, reclamantele A., B., C. şi D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei modificarea parţială a O.M.J. nr. 1477/C/2017 şi emiterea unui nou ordin de salarizare, individual, prin care:

- să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 până la 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON;

- să recalculeze indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 până la 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015

- să repare prejudiciul creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 499 din 9 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantele A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, a anulat în parte ordinul ministrului justiţiei nr. 1477/C/29.05.2017, în ceea ce le priveşte pe reclamante, a obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamantelor să fie stabilite, în ceea ce priveşte perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar în ceea ce priveşte perioada 01.12.2015 - 01.02.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, dar şi să plătească fiecărei reclamante diferenţele dintre, pe de o parte, drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri, iar pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul a arătat că prima instanţă a admis, fără temei legal, acţiunea reclamantelor, în sensul calculării indemnizaţiei acestora în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată această valoarea de referinţă sectorială.

De asemenea, începând cu luna februarie 2017, reclamantele au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din O.M.J. nr. 220/C/1.02.2017, iar în luna decembrie 2017 au fost achitate toate drepturile salariale prevăzute în ordinele de salarizare.

Prin cererea depusă în dosarul instanţei de recurs la data de 03.09.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca fiind rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin O.M.J. nr. 304/C/25.01.2019, emis în aplicarea OM.J. nr. 2188/C/2018, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimatelor-reclamante, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate de intimate

Intimatele-reclamante A., B., C. şi D. nu au depus întâmpinare, însă la data de 7.9.2020 au formulat punct de vedere asupra susţinerilor recurentului-pârât, solicitând admiterea cererii de chemare în juudecată astfel cum a fost formulată, cu privire la sumele neplătite încă de către Ministerul Justiţiei şi dobânzile legale aferente.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamante, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 3.09.2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 304/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamantelor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa instanţei de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantelor.

Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 499 din 9 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2020.