Salary reclassification appeal moot; prior annulment and pay recalculation upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.06.2017 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova anularea Deciziei nr. 36/25.04.2017 şi, implicit, a Deciziei nr. 07/29.03.2017, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Tribunalului Dolj, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 20 ianuarie 2014, precum şi acordarea noilor indemnizaţii conform prevederilor Legii nr. 71/2015, începând cu luna aprilie 2015 la zi şi în continuare, obligarea pârâtei la plata diferenţelor, începând cu 09.04.2015, actualizate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4107 din 3 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., prin reprezentant A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, a anulat parţial deciziile nr. 36/25.04.2017 şi 07/25.04.2017, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâta să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei, începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi respectiv, cu aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată şi aprobată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la o valoare de referinţă de 405 RON (ulterior majorată cu 10%), respectiv la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, la nivelul aceleiaşi categorii profesionale sau familii ocupaţionale, a obligat pârâta la plata eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Craiova criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În esenţă, criticile recurentei au vizat modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi obligarea curţii de apel la plata diferenţelor salariale, întrucât această obligaţie revine angajatorului - ordonator terţiar de credite .

De asemenea, recurenta a apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legile din materia salarizării, a extins în mod nejustificat domeniul lor de aplicare, dispunând o aplicare retroactivă a acestora, deşi la nivelul Curţii de Apel Craiova nu a existat un nivel maxim de salarizare raportat la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar reclamanţii nu deţineau hotărâri judecătoreşti care să le fi recunoscut dreptul la acordarea creşterilor salariale prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007.

Prin notele scrise depuse în dosarul instanţei de recurs la data de 7.09.2020 recurenta Curtea de Apel Craiova a arătat că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect, întrucât a emis decizia nr. 34/4.07.2018, care a stabilit că în perioada 9.04.2015-30.11.2015 personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi al instanţelor din raza de competenţă a acesteia, deci inclusiv intimaţii-reclamanţi, beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 1.12.2015-31.12.2017, de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel încât reclamanţilor li s-a acordat chiar mai mult decât au solicitat.

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 7.09.2020, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova a emis decizia nr. 34/4.07.2018, prin care a stabilit salariul de bază lunar cuvenit reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurenta-pârâtă, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa instanţei de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor.

Cum interesul de a acţiona al pârâtei nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei nr. 4107 din 3 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2020.