Military officer wins fuel reimbursement after family car use; imputation order annulled and moral damages upheld

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de la Tribunalul Sibiu, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, anularea Hotărârii nr. 144/22.11.2016 şi a Hotărârii nr. 88/16.08.2016, emise de pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, anularea Deciziei de imputare nr. 78643/21.03.2016, emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri morale, precum şi restituirea cu dobândă legală a sumelor reţinute prin actele contestate, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea procesului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 275 din 27 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a anulat Hotărârea nr. 144/22.11.2016 şi Hotărârea nr. 88/16.08.2016, emise de pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a anulat Decizia de imputare nr. 78643/21.03.2016, emisă de pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a obligat pârâţii la plata către reclamant a despăgubirilor morale în cuantum de 1000 RON şi a respins, în rest, cererea reclamantului.

3. Cererile de recurs exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 275 din 27 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

3.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în baza cărora s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurentul-pârât a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Dispoziţiile pct. 54 din Ordinul MAI nr. 207/2001, astfel cum a fost modificat prin Ordinul MAI nr. 1332/2006, prevăd în mod expres că se pot deconta cheltuielile de transport numai în situaţia în care militarul foloseşte un autoturism proprietate personală.

Noţiunea de "autoturism proprietate personală" implică faptul că deplasarea nu se va efectua cu un mijloc de transport în comun sau cu un mijloc de transport de serviciu, însă, în acelaşi timp, semnificaţia acestei sintagme presupune că solicitantul deţine în proprietate autoturismul în cauză.

Dacă legiuitorul ar fi permis aplicarea normei şi la alte situaţii, ar fi indicat în mod expres aceasta, după cum a făcut, spre exemplu, în cuprinsul Ordinului M.A.I nr. 51/2014, unde a indicat că autoturismul utilizat pentru deplasările poliţiştilor poate fi proprietate personală sau poate să fie deţinut cu orice titlu.

Prin utilizarea noţiunii de "posesor al autoturismului" în cuprinsul pct. 54 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 207/2001, modificat prin Ordinul MAI nr. 1332/2006, legiuitorul a delimitat persoana care a efectuat deplasarea cu autoturismul proprietate personală, de celelalte persoane care au călătorit împreună cu aceasta şi nu a adăugat o altă situaţie în care cheltuielile de transport pot fi decontate.

Soluţia instanţei de fond prin care au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a despăgubirilor morale, este nelegală.

Prima instanţă a admis acest capăt de cerere, fără a indica elementele obiective pe care şi-a întemeiat soluţia, respectiv modul în care reclamantului i-a fost afectată imaginea, prestigiul şi poziţia, şi fără a administra probe în acest sens.

Efectuarea unei cercetări administrative nu are impact asupra imaginii unei persoane, fiind efectuată strict în scopul recuperării pagubei create instituţiei, fără a avea un caracter sancţionator.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în baza cărora s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

În susţinerea motivelor de casare invocate, recurentul-pârât a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile pct. 54 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1332/2006 şi a procedat la o interpretare greşită a prevederilor alin. (2), care nu pot fi interpretate decât în strânsă legătură cu dispoziţiile alin. (1).

Uzitarea în cuprinsul pct. 54 alin. (2) atât a noţiunii de "proprietar al autoturismului", cât şi a celei de "posesor al autoturismului", a fost determinată de nevoia de a se evita repetarea noţiunii de "proprietar" în cuprinsul aceluiaşi alineat, atât timp cât această noţiune o include şi pe cea de "posesor".

Soluţia primei instanţe de obligare a pârâţilor la plata despăgubirilor morale încalcă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, întrucât nu cuprinde, explicit, motivele admiterii acestui capăt de cerere.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a evidenţiat nicio împrejurare pentru care a solicitat daune morale şi nu a prezentat argumente din care să rezulte în ce măsură i-au fost încălcate drepturile nepatrimoniale, motiv pentru care, instanţa de fond nu putea proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în principal, susţinerile formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 28 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 10 septembrie 2020, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, a fost invocat de ambii recurenţi-pârâţi şi întrucât criticile formulate sunt identice, instanţa de control judiciar le va trata unitar.

Criticile recurenţilor-pârâţi circumscrise acestui motiv de casare sunt nefondate, sentinţa atacată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Problema supusă dezlegării în speţă o constituie interpretarea sintagmei "autoturism proprietate personală", în accepţiunea dispoziţiilor H.G. nr. 372/1990 şi a prevederilor Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 1332/2006 pentru modificarea şi completarea Ordinului MI nr. 107/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind drepturile de transport, acordarea indemnizaţiei de delegare, indemnizaţiei de detaşare şi decontarea cheltuielilor de cazare, precum şi acordarea drepturilor de mutare (transferare) militarilor şi personalului civil din Ministerul de Interne.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din H.G. nr. 372/1990: "Pe timpul deplasării în interes de serviciu, delegării, detaşării, precum şi în alte situaţii prevăzute în prezenta hotărâre, sau în alte dispoziţii legale, militarii călătoresc cu: c) mijloacele de transport proprietate personală;".

Conform prevederilor pct. 54 alin. (1) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1332/2006 pentru modificarea şi completarea Ordinului MI nr. 107/2001: "Decontarea cheltuielilor de transport în cazul folosirii autoturismului proprietate personală în interes de serviciu, inclusiv în cazul delegării, detaşării sau al situaţiilor prevăzute la art. 5 lit. a), c) şi e) din hotărâre, se face pe baza ordinului de serviciu în care se vor menţiona localităţile, traseul, numărul autoturismului şi numele proprietarului."

Alin. (2) al pct. 54 prevede următoarele: "În situaţia în care cu acel autoturism au călătorit şi alte persoane trimise în delegare în aceeaşi localitate sau în alte localităţi situate pe ruta respectivă, cheltuielile de transport cu autoturismul proprietate personală se decontează numai pentru posesorul autoturismului."

În aplicarea acestor reglementări legale, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. B." al judeţului Sibiu, a fost întocmită Procedura privind acordarea indemnizaţiei de delegare/detaşare, drepturilor de transport şi decontarea cheltuielilor de cazare, personalului militar şi civil din ministerul de interne nr. x/28.05.2012, care la pct. 4.1.2. lit. c) stabileşte următoarele: "Decontarea cheltuielilor de transport în cazul utilizării autoturismului proprietate personală se face pe baza ordinului de serviciu în care se vor menţiona localităţile, traseul, numărul autoturismului şi numele proprietarului. Se va deconta contravaloarea a 7,5 l carburant la 100 km parcurşi, la preţul de vânzare cu amănuntul înscris în chitanţele fiscale eliberate de staţiile PECO, pe numele posesorului autoturismului din perioada deplasării."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus redate rezultă că sintagma "autoturism proprietate personală" semnifică faptul că deplasarea militarului nu se va efectua cu un mijloc de transport în comun sau cu un mijloc de transport de serviciu, sintagma în discuţie fiind astfel utilizată în scopul de a delimita mijlocul de transport personal folosit de un cadru militar, de mijlocul de transport în comun şi de mijlocul de transport de serviciu.

În condiţiile în care prevederile legale sau regulamentare incidente în materie nu stabilesc în mod expres că un militar poate folosi pentru deplasări doar autoturismul proprietate personală, în mod corect prima instanţă a reţinut că normele legale permit decontarea cheltuielilor de transport şi în situaţia în care posesor al autoturismului pe perioada deplasării, este o altă persoană decât proprietarul autoturismului.

Această interpretare se impune cu evidenţă în raport de conţinutul pct. 54 alin. (2) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1332/2006, precum şi al prevederilor pct. 4.1.2. lit. c) din Procedura de decontare nr. x/28.05.2012, dispoziţii care fac referire în mod expres la noţiunea de "posesor al autoturismului" acceptându-se, prin urmare, şi ipoteza folosirii de către un militar, în interes de serviciu, a unui autoturism proprietatea unei alte persoane, caz în care, în ordinul de serviciu se va menţiona numele proprietarului, iar pentru decontarea cheltuielilor de transport se va avea în vedere preţul carburantului înscris în chitanţele fiscale eliberate pe numele posesorului autoturismului.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, nu se poate reţine că uzitarea în cuprinsul pct. 54 alin. (2) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 1332/2006 atât a sintagmei de "proprietar", cât şi a celei de "posesor", a fost determinată strict de considerente de ordin lexical, întrucât aşa cum s-a arătat anterior, contextul în care au fost utilizate aceste noţiuni în procedura de decontare a cheltuielilor de transport semnifică faptul că autoturismul poate fi folosit pentru deplasări în interes de serviciu şi de către o altă persoană, în afara proprietarului.

În condiţiile arătate, reţinând că în speţă, intimatul-reclamant a indicat în cuprinsul ordinului de serviciu nr. x/29.09.2012 faptul că înţelege să se deplaseze cu autoturismul proprietatea părinţilor săi, în mod judicios instanţa de fond a constatat că la decontarea cheltuielilor de transport nu au fost încălcate normele legale în vigoare, rezultând, pe cale de consecinţă, caracterul nelegal al actelor administrative contestate.

Criticile recurenţilor-pârâţi vizând soluţia primei instanţe de obligare a acestora la plata despăgubirilor morale în cuantum de 1000 RON, sunt nefondate.

Hotărârea primei instanţe satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde argumentele care au determinat judecătorul fondului să oblige pârâţii la plata către reclamant a despăgubirilor morale, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia.

Cum în etapa recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nerespectare a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale.

Din acest punct de vedere, criticile recurenţilor sunt nefondate, instanţa de control judiciar reţinând că, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, în mod corect prima instanţă a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, şi care s-au impus deja cu valoare de principiu în practica instanţelor.

Susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa de fond a admis capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale, fără a indica elementele obiective pe care şi-a întemeiat soluţia şi fără a administra probe în acest sens, sunt neîntemeiate.

În mod judicios prima instanţă a reţinut că este pe deplin dovedită fapta ilicită a autorităţii emitente a actelor atacate, a căror nelegalitate a fost constatată, emiterea acestor acte afectând prestigiul şi poziţia reclamantului în plan profesional şi social, fiind probate astfel producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, împotriva sentinţei nr. 275 din 27 decembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2020.