Denial of retrocession for demolished property and rejection of probative evidence violating the right to defense and contradictory proceedings

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 28.09.2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare anularea Deciziei nr. 820/21.07.2017, constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul Sinagoga, situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru acest mobil.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 18 din 22 ianuarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare.

De asemenea, prin încheierea din 17 ianuarie 2018 (de amânare a pronunţării) aceeaşi instanţă a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie şi cadastru solicitată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, relativ la cererea de retrocedare referitoare la imobilul clădire-sinagogă, că nu a fost făcută dovada preluării abuzive a acestui imobil, sarcina acestei dovezi revenind reclamantului potrivit principiului de drept actor incumbit probatio-art. 249 C. proc. civ. şi dispoziţiilor pc. 10 lit.

b) din H.G. nr. 1093/2005 care instituie în sarcina reclamantului dovada preluării abuzive, cu titlu sau fără titlu. Simpla dovadă a dreptului de proprietate invocată de către reclamantă nu produce consecinţe juridice şi asupra dovezii preluării abuzive. Reclamanta a făcut dovada proprietăţii asupra clădirii la nivelul anului 1943 (tabel privind averea mobilă şi imobilă-f122-125) însă a declarat expres că sinagoga (denumită Isser) a fost demolată în anul 1964 (f130), afirmaţie confirmată şi de către înscrisuri (f 132-135) din cuprinsul cărora rezultă că sinagoga era în ruină, a fost demolată iar materialele rezultate din demolare au fost valorificate.

Dată fiind această stare de fapt şi dispoziţia expresă din cuprinsul pc. 3 din normele metodologice (H.G. nr. 1093/2005) ale art. 19 O.U.G. nr. 83/1999) care exclude acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele demolate, instanţa nu poate decât să constate că pentru imobilul sinagogă reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii. De menţionat că dovada preluării abuzive nu a fost făcută nici în faţa Comisiei, nici în faţa instanţei. S-a mai arătat, referitor la suprafaţa de teren, că cererea nu este întemeiată întrucât nici cu privire la acesta reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive.

Înscrisul de care se prevalează aceasta sub aspectul învederat este copia rolului fiscal din perioada 1966-1970, 1981-1985 unde apare menţionat ca proprietar pe str. x Sinagoga Evreiască (f 30-34,128, 141). În acest înscris reclamanta apare înregistrată cu o suprafaţă de teren de 94 mp, pe înregistrarea din rolul fiscal apărând şi menţiunea olografă-expropriat. Chiar şi aşa, Curtea constată că nu a fost făcută dovada unei preluări abuzive, exproprierea putând fi şi una legală (mai ales că era consemnată într-un registru public), iar dovada preluării abuzive revine reclamantului aşa cum s-a învederat mai sus.

În plus, în calitate de proprietar nu apărea statul ci Sinagoga Evreiască. Declaraţia depusă la dosar (f26) care cuprinde o declaraţie a unei persoane -B., privind preluarea de către statul român a imobilului litigios (inclusiv teren) şi lipsa acordării unor despăgubiri, nu poate fi reţinută de către instanţă ca având valoare probatorie întrucât aceeaşi persoană a dat o declaraţie şi cu privire la imobilul clădire care ar fi fost preluat abuziv (f46), imobil cu privire la care instanţa a reţinut în mod cert că a fost demolată şi materialele rezultate din demolare valorificate, declaraţia martorului fiind în vădită contradicţie cu probele din dosar.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei şi încheierii sus-menţionate a declarat recurs reclamanta A. criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta- reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

-nemotivarea încheierii din data de 17.01.2018 în ceea ce priveşte respingerea solicitării formulate de admitere a probei cu expertiză şi înscrisuri. În măsura în care prima instanţă ar fi încuviinţat proba solicitată, administrarea acesteia ar fi fost de natură să înlăture orice neclaritate cu privire la imobilul ce face obiectul retrocedării şi confuzia nu ar fi existat.

-nemotivarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte susţinerea operării unei prezumţii de preluare abuzivă a imobilului. Deşi s-a reţinut de prima instanţă că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, aceasta a ignorat cu desăvârşire susţinerile în sensul că în speţă operează o prezumţie de preluare abuzivă, soluţia de respingere a acestei critici nefiind motivată în nici un fel în cuprinsul hotărârii recurate.

-încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că au fost respinse solicitările de administrare a probei cu expertiza şi de emitere a unei adrese către Primăria Botoşani, prin care să fie solicitate informaţii cu privire la imobilul în discuţie, informaţii de natură a clarifica situaţia juridică a acestuia.

-încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de retrocedare. Nerespectarea dreptului de a susţine cererea de retrocedare, pe de o parte reprezintă încălcarea unei cerinţe extrinseci actului emis de Comisia Specială de retrocedare iar, pe de altă parte a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului contestat.

-respingând cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul, Sinagoga, situat în municipiul Botoşani, str. x, prima instanţă a încălcat şi dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999. Contrar celor reţinute de prima instanţă, în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de dispoziţiile legale, inclusiv dovada preluării abuzive, cererea de retrocedare fiind deplin întemeiată.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Comisia Specială de retrocedare, având în vedere că pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta -reclamantă A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva pârâtei Comisia Specială de Retrocedare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 820/21.07.2017, constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul Sinagoga, situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru au acest mobil.

Prima instanţă, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2 din prezenta decizie, a respins ca nefondată acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ" formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, iar prin încheierea de amânare a pronunţării din 17 ianuarie 2018 a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie şi cadastru solicitată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii de amânare a pronunţării a formulat recurs reclamanta, criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Critica recurentei, subsumată acestui motiv de recurs, se referă la încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că au fost respinse solicitările de administrare a probei cu expertiza şi de emitere a unei adrese către Primăria Botoşani, prin care să fie solicitate informaţii cu privire la imobilul în discuţie, informaţii de natură a clarifica situaţia juridică a acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.

(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Nu se poate spune că această normă este eliptică pentru că nu cuprinde sancţiunea nulităţii actelor de procedură săvârşite cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu este obligatoriu ca textele care consacră principii fundamentale să prevadă şi sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea lor. Prevederea conform căreia dreptul la apărare este garantat constituie un principiu cu valoare constituţională.

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului şi observaţiile aduse de adversar la cunoştinţa judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a lua cunoştinţă, de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. Având un asemenea conţinut, se poate spune că dreptul la o procedură contradictorie este un element fundamental al procesului echitabil.

Din actele dosarului rezultă că nu s-au administrat suficiente probatorii pentru a stabili cu certitudine situaţia imobilului revendicat, existând dubii cu privire la amplasarea sa, precum şi cu privire la modalitatea de trecere în proprietatea statului. Prin solicitarea efectuării unei expertize de specialitate, partea intenţiona tocmai să încerce demonstrarea situaţiei juridice a imobilului revendicat.

Or, fiecărei părţi trebuie să i se ofere posibilitatea, în mod real, iar nu formal, de a-şi administra probatoriile considerate necesare, în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Critica recurentei, subsumată acestui motiv de recurs, se referă la nemotivarea încheierii din data de 17.01.2018 în ceea ce priveşte respingerea solicitării formulate de admitere a probei cu expertiză şi înscrisuri, precum şi la nemotivarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte susţinerea operării unei prezumţii de preluare abuzivă a imobilului.

Din cuprinsul hotărârii recurate, încheierea de amânare a pronunţării formând corp comun cu aceasta, nu rezultă de ce prima instanţă a respins teza probatorie a reclamantei cu privire la necesitatea administrării probelor cu expertiza de specialitate şi cu înscrisuri de la instituţiile abilitate. Or, administrarea acestor probe poate ar fi fost de natură să înlăture orice neclaritate cu privire la imobilul ce face obiectul retrocedării, neclaritate ce transpare din hotărârea recurată.

Pentru argumentele arătate mai sus, criticile invocate sunt fondate, motiv pentru care nu vor mai fi analizare celelalte aspecte susţinute de recurentă.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de rejudecare este datoare să analizeze şi să completeze probatoriul administrat, având în vedere şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 18 din 22 ianuarie 2018 şi împotriva încheierii din 17 ianuarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 18 din 22 ianuarie 2018 şi împotriva încheierii din 17 ianuarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2020.