Discrimination via public disclosure of confidential medical diagnosis: scope of dignity-based harassment under national transposition of Directive 2000/43/EC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.12.2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 617/05.10.2016, emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 249 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a anulat Hotărârea nr. 617/05.10.2016, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a exonerat reclamanta de sancţiunea avertismentului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 249 din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Intimatul-pârât B. a invocat vătămarea drepturilor sale, prin modalitatea în care partea reclamată A. i s-a adresat în cabinetul medical, dezvăluind diagnosticul său cu voce tare, şi fiind auzită de pe hol de către alţi pacienţi.

Afirmaţiile intimatei au la bază unul din criteriile interzise, mai exact "handicap/categorie defavorizată" şi au ca efect încălcarea dreptului la demnitate, prin crearea unei atmosfere degradante, umilitoare sau ofensatoare.

Exercitarea libertăţii de exprimare comportă obligaţii şi responsabilităţi, astfel încât în mod obligatoriu trebuie evitate afirmaţiile care, gratuit, ofensează persoane/comunităţi, fără a contribui la o dezbatere publică capabilă de a conduce la un progres al relaţiilor umane.

Fapta care aduce atingere dreptului la demnitate personală a fost introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L180 din 19 iulie 2000.

În materia legislaţiei nediscriminare, pentru a se constata existenţa unei fapte de hărţuire, respectiv a faptei care aduce atingere dreptului la demnitate personală, este necesară întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale acesteia.

Intenţia legiuitorului este aceea de a cuprinde o arie largă de comportamente, şi nu una restrictivă, care să permită reţinerea unor calificări diferite în practică, ce pot varia de la caz la caz.

Manifestarea comportamentului pe baza oricăruia dintre criteriile prevăzute de lege "are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare" (teza a II-a a art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată).

4. Apărările formulate în cauză

4.1 Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit tratamentul discriminatoriu la care a fost supus intimatul-pârât B., faţă de alte persoane aflate în aceeaşi situaţie.

Astfel, nu s-au dovedit cele afirmate de pârât referitor la comportamentul medicului, iar faptul că atât pârâtul, cât şi martorii acestuia, nu s-au prezentat în instanţă, echivalează cu refuzul de asumare a acuzaţiilor adresate reclamantei.

4.2. Intimatul-pârât B. nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, din data de 28 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 10 septembrie 2020, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este întemeiat, sentinţa recurată reflectând aplicarea greşită a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Prin Hotărârea nr. 617/05.10.2016, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, atacată în prezentul litigiu, s-a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, şi în temeiul art. 7 din O.G. nr. 2/2001, actualizată, s-a dispus sancţionarea intimatei-reclamante C. cu avertisment, pentru faptele prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Examinând conţinutul petiţiei şi normele legale în vigoare, emitentul hotărârii contestate a reţinut că petentul B. a considerat discriminatoriu faptul că partea reclamată C. a dezvăluit diagnosticul său, cu voce tare, şi a fost auzită de pe hol de către alţi pacienţi.

Înalta Curte constată că dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, republicată, asigură transpunerea în dreptul naţional a prevederilor Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică.

În considerarea efectului vertical al directivei, ce conferă particularilor dreptul de a se prevala de dispoziţiile directivei în faţa instanţelor naţionale împotriva statului, manifestat în speţă, între persoana care a reclamat faptele de discriminare şi autoritatea publică chemată să analizeze situaţia discriminatorie, se reţine că armonizarea legislaţiei naţionale cu dispoziţiile directivei implică analiza pe fond a aspectelor reclamate prin petiţia adresată Consiliului Naţional al Discriminării.

Potrivit definiţiei date discriminării de prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest text de lege (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute de prevederile legale enunţate.

Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

În speţă, în dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reţine că potrivit art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, republicată, intimatul-pârât B. a probat faptele care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe, partea reclamată C. nedovedind că faptele prezentate de pârât nu constituie discriminare.

La formularea acestei concluzii, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză, care evidenţiază un tratament diferenţiat în ceea ce priveşte dezvăluirea diagnosticului confidenţial al intimatului-pârât B. de către partea reclamată C., prin modalitatea în care aceasta din urmă i s-a adresat la data de 03.12.2015, faptă ce aduce atingere dreptului la demnitate personală a petentului.

Astfel, potrivit relatărilor scrise ale martorilor D. şi E., declaraţii înaintate la dosarul instanţei de fond de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, din cabinetul medical s-au auzit următoarele afirmaţii rostite de intimata-reclamantă C.: "Ce vrea el? Permanent? La SIDA eu nu pot da permanent, doar la gradul 1, să-ţi dea handicapaţii permanent, eu nu pot da".

Neconcordanţele reţinute de către prima instanţă în legătură cu declaraţiile acestor martori, generate în opinia instanţei, de identitatea persoanelor care au scris şi au semnat declaraţiile, de împrejurările în care martorii au luat cunoştinţă de presupusa afirmaţie a intimatei-reclamante C., precum şi de contextul în care respectivii martori au luat legătura cu pârâtul B., nu constituie elemente de natură a răsturna prezumţia de existenţă a faptei de discriminare, în condiţiile în care cele două declaraţii scrise sunt asumate sub semnătură de către autorii acestora şi nu au fost relevate aspecte care să conducă la invalidarea declaraţiilor.

De asemenea, împrejurarea că pârâtul B. şi martorii propuşi de către acesta, nu s-au prezentat în instanţă, nu denotă refuzul de asumare a faptelor relatate, având în vedere că hotărârea contestată a fost emisă în urma unei proceduri administrativ-jurisdicţionale derulate cu respectarea prevederilor legale, materialul probator depus de părţi în cadrul acestei proceduri permiţând analizarea faptelor reclamate în cuprinsul petiţiei.

Instanţa de control judiciar achiesează la punctul de vedere exprimat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, apreciind că afirmaţiile părţii reclamate, redate anterior, reprezintă o diferenţiere clară, care are la bază unul dintre criteriile interzise prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, şi anume, handicap/categorie defavorizată, având ca efect încălcarea dreptului la demnitate, prin crearea unei atmosfere degradante, umilitoare sau ofensatoare.

Textul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, include sintagma "orice comportament", care cuprinde o arie largă de comportamente, circumscrise sub forma unor afirmaţii exprimate prin cuvinte, gesturi, acte sau fapte, manifestarea comportamentului pe baza oricărora dintre criteriile prevăzute de lege având ca scop sau vizând atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare.

Fapta care aduce atingere dreptului la demnitate personală, reprezintă o formă de discriminare, introdusă de legiuitorul român în procesul de transpunere a prevederilor Directivei Consiliului 2000/43/CE, care la art. 2 alin. (3) defineşte hărţuirea drept "un comportament nedorit pe bază de etnie sau rasă care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii unei persoane şi crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv."

Este de subliniat că discriminarea nu se manifestă doar sub forma unor practici, ci şi sub forma comportamentelor care creează un impact asupra mediului în general, variind de la violenţă fizică la remarci sau afirmaţii cu caracter rasist, sexist, xenofob etc., până la ostracizare generală.

În conformitate cu directivele Uniunii Europene privind nediscriminarea, hărţuirea reprezintă o formă specifică de discriminare, caracterizată prin manifestarea unei conduite indezirabile cu privire la un criteriu protejat, scopul urmărit constând în lezarea demnităţii unei persoane, prin crearea unui mediu ostil, degradant, umilitor sau ofensator.

Rezultă astfel că nu este necesar un termen de comparaţie pentru a se dovedi hărţuirea, ceea ce caracterizează acest tip de comportament fiind faptul că se poate manifesta sub diferite forme (abuz verbal, fizic), şi are drept efect potenţial afectarea demnităţii umane.

În contextul evidenţiat anterior, apreciind că în speţă, dezvăluirea cu voce tare, a diagnosticului confidenţial al intimatului-pârât B. intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, se reţine caracterul legal şi temeinic al Hotărârii nr. 617/05.10.2016, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, casarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinţei nr. 249 din 28 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2020.