Conflict-of-interest finding upheld after partial reversal: board decisions within limitation period linked to material benefits.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/16.11.2016 ca fiind nelegal şi netemeinic, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 3294 din 11 iulie 2018, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Protocolului încheiat între pârâta A.N.I. şi A.N.A.F. şi a Protocolului încheiat între pârâta A.N.I. şi O.N.R.C. şi a calificat excepţia "ne bis in idem" ca fiind o critică de nelegalitate a raportului de evaluare contestat.

Totodată, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, în componenţa sa referitoare la dreptul la o hotărâre motivată.

Recurenta-reclamantă susţine că motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element primordial de transparenţă a justiţiei, iar dreptul de a beneficia de o hotărâre motivată este una dintre garanţiile asigurate de art. 6 par. 1 al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), judecătorii trebuie să indice cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţiile pronunţate, să analizeze şi să dispună motivat asupra tuturor aspectelor invocate.

În prezenta speţă, completul de judecată nu a motivat soluţiile cu privire la excepţia de ordine publică referitoare la încălcarea principiului de drept ne bis in idem.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că emiterea raportului de evaluare şi contestaţia acestuia reprezintă o procedură penală în sensul art. 6 din Convenţie, prin raportare la criteriile statuate în jurisprudenţa CEDO.

Recurenta-reclamantă a solicitat aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor Convenţiei, prin înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor interne.

3.2. Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene în ceea ce priveşte respectarea principiului general de drept ne bis in idem, prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin faptul că împotriva recurentei-reclamante s-au desfăşurat două proceduri penale în sensul Convenţiei, pentru aceeaşi faptă, respectiv cercetarea în cadrul Dosarului penal nr. x/2016 şi emiterea raportului de evaluare din prezenta cauză.

Instanţa de fond şi-a întemeiat raţionamentul strict pe prevederile din dreptul intern, însă recurenta-reclamantă a invocat acest motiv de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor Convenţiei, care ar fi trebuit să fie aplicate cu prioritate, prin înlăturarea dispoziţiilor din legislaţia internă.

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, materia penală nu acoperă numai sfera care este definită formal, conform dreptului naţional (primul criteriu), prin incriminarea unor fapte ca fiind infracţiuni, ci şi unele abateri administrative, mai ales disciplinare, în funcţie de alte două criterii, respectiv natura abaterii şi gravitatea sancţiunii, conform hotărârii din cauza Engel ş.a., contra Ţările de Jos.

În privinţa naturii abaterii, dacă prin sancţionarea faptei respective se urmăreşte un scop punitiv şi nu unul reparator, atunci fapta este penală, în sensul Convenţiei.

Abaterea disciplinară a conflictului de interese, din conţinutul art. 25 din Legea nr. 176/2010, are un caracter exclusiv punitiv, atât sancţiunea principală a eliberării din funcţie, cât şi sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa orice funcţii publice timp de 3 ani, sunt sancţiuni cu caracter de pedeapsă.

Sfera persoanelor cărora li se aplică trebuia luată în calcul, astfel, cu cât sfera este mai largă, este un element relevant în sensul că abaterea este de natură penală.

Or, prevederea în cauză se poate aplica oricărei persoane care ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică.

Dacă se observă cele 39 de categorii de persoane identificate de art. 1 din Legea nr. 176/2010, sfera de aplicabilitate a conflictelor de interese este foarte largă, vizează toate persoanele care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public, fiind vorba de 1,35 milioane de persoane, conform datelor statistice publicate în anul 2017.

Referitor la gravitatea sancţiunilor aplicabile, conflictul de interese administrativ are drept sancţiune principală eliberarea din funcţie (art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010), care este cea mai gravă sancţiune disciplinară principală aplicabilă potrivit legislaţiei interne, precum şi sancţiunea complementară a decăderii din dreptul de a ocupa funcţii publice şi de demnitate publică timp de 3 ani (art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010), care se suprapune perfect cu pedeapsa penală complementară, prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane - conflictul de interese - interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 prevede posibilitatea ca instanţa de contencios administrativ să dispună motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute a actelor încheiate în conflictul de interese şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, adică returnarea banilor încasaţi în urma presupusului conflict de interese, ceea ce echivalează cu măsura de siguranţă a confiscării speciale, prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen.

3.3. Sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la conflictul de interese, prin identificarea greşită a deciziilor care au avut drept urmare dobândirea presupusului folos material.

Recurenta-reclamantă susţine că nu este întrunit cel de-al treilea element al conflictului de interese, şi anume, existenţa unei legături de cauzalitate între luarea deciziei şi folosul material.

În mod greşit, prima instanţă şi-a însuşit punctul de vedere al pârâtei şi a reţinut o legătură de cauzalitate între folosul material obţinut şi convenţiile civile încheiate trei ani mai târziu decât deciziile imputate.

Cele opt decizii reţinute în raportul de evaluare, adoptate în cadrul şedinţelor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune vizau exclusiv planul managerial al evenimentelor culturale aflate pe agenda de lucru a societăţii, cum ar fi extinderea programelor Radio România, în Republica Moldova sau organizarea de festivaluri.

Participarea la luarea acestor decizii adoptate exclusiv în scopul bunei desfăşurări a activităţii societăţii, nu a generat un folos patrimonial în sarcina recurentei-reclamante.

3.4. Sentinţa recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii administrative a recurentei-reclamante, dat fiind că termenul general de prescripţie de 3 ani de la săvârşirea presupuselor fapte s-a împlinit, astfel că se impune anularea raportului de evaluare contestat.

În materia administrativ-disciplinară a evaluării conflictelor de interese, termenul de percepţie a răspunderii este termenul general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii faptei, prevăzut de art. 2517 din C. civ., privitor la prescripţia extinctivă.

În susţinerea acestui argument, recurenta-reclamantă a invocat considerentele Deciziei nr. 449/2015 pronunţată de Curtea Constituţională care clarifică aceste aspecte.

Prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile cuprinse în această deciziei, deoarece se raportează la contractele/convenţiile civile încheiate ulterior deciziilor.

În cauză, susţine recurenta-reclamantă, termenul de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii presupuselor fapte s-a împlinit cel mai târziu la 24.07.2016, astfel că la data emiterii raportului de evaluare contestat, 16.11.2016, nu mai poate fi atrasă răspunderea acesteia pentru săvârşirea faptelor.

3.5. Sentinţa recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa a apreciat în mod eronat, că actele efectuate de intimata-pârâtă sunt întocmite legal, deşi acestea sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată fără a avea în vedere garanţia procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, care reglementează procedura de evaluare în privinţa stării de incompatibilitate, împărţind-o în două etape, înainte şi, respectiv, după informarea persoanei evaluate.

Persoana evaluată trebuie informată şi invitată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale conflictului de interese, înainte ca Agenţia să poată solicita informaţii care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

Până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

În cauză, recurenta-reclamantă a fost invitată să depună un punct de vedere la 21.09.2016, însă intimata-pârâtă a solicitat şi recepţionat date şi informaţii înainte de această dată, respectiv la 13.06.2014, 29.01.2015, 02.07.2014 şi 15.07.2014, de unde rezultă că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la nemotivarea soluţiei asupra excepţiei de ordine publică referitoare la încălcarea principiului ne bis in idem, Înalta Curte reţine că prima instanţă a calificat excepţia ca fiind o veritabilă critică de nelegalitate a raportului de evaluare contestat şi a examinat argumentul alături de celelalte critici din cererea de chemare în judecată, prin urmare motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

2. Cu privire la aplicarea greşită a legislaţiei Uniunii Europene în favoarea respectării principiului general de drept «ne bis in idem», prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru aplicarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin faptul că împotriva recurentei-reclamante s-au desfăşurat două proceduri penale, în sensul Convenţiei pentru aceeaşi faptă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit disp. art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

Art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene consacră principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea.

Potrivit disp. art. 70 din Legea nr. 161/2003, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin, potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Art. 72 din acelaşi act normativ obligă persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect, să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

La rândul său, în conţinutul Legii nr. 176/2010 se regăsesc prevederi legale referitoare la consecinţele constatării încălcării obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate, art. 25 arătând că fapta reprezintă abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor specifice funcţiei, iar persoana eliberată/destituită din funcţie faţă de care s-a constatat existenţa conflictului/incompatibilitatea este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, ce face obiectul prevederilor legii, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii sau încetării de drept a mandatului.

Art. 301 alin. (1) din C. pen. reglementează ca infracţiune de serviciu conflictul de interese, acesta reprezentând fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul I inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură (text incident cauzei de faţă).

Pedeapsa pentru infracţiunea de conflict de interese este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Pentru a-şi găsi aplicarea principiul ne bis in idem, este necesar să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare/achitare definitivă a persoanei în cauză, iar autorităţile să demareze o nouă procedură penală (bis), pentru aceeaşi faptă (idem), cu privire la aceeaşi persoană.

Art. 4 din Protocolul 7 la Convenţie enunţă trei condiţii pentru îndeplinirea principiului şi anume: cele două proceduri să fie de natură "penală", procedurile să aibă ca obiect aceeaşi infracţiune, iar prima procedură penală trebuie repetată.

La rândul său, ultima condiţie include trei elemente, respectiv prima decizie să fie definitivă, a doua procedură să fie nouă şi să nu i se aplice excepţia de la paragraful al doilea al art. 4.

Sintagma "procedură penală" se interpretează în conformitate cu criteriile noţiunii "acuzaţie în materie penală", cunoscute drept criteriile Engel (cauza Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos).

Primul criteriu este încadrarea juridică a faptei în dreptul intern, al doilea criteriu este natura faptei, iar cel de-al treilea este gradul de severitate a sancţiunii pe care persoana în cauză riscă să o primească, iar ultimele două criterii pot fi alternative sau cumulative.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi au fost identificate două opinii, prima ce susţine că procedura de evaluare a conflictelor de interese prevăzută de Legea nr. 176/2010 nu este o procedură penală, iar cea de-a doua opinie care susţine contrariul.

Prima instanţă s-a oprit la prima orientare jurisprudenţială, reţinând totodată şi concluziile Deciziei nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale dar şi deciziile Înaltei Curţi în materie, exemplificând Decizia nr. 1899/23.05.2017.

Înalta Curte constată că la data pronunţării sentinţei instanţei de fond - 11.07.2018, completurile de judecată ale instanţei supreme au îmbrăţişat această primă opinie, în acest sens putându-se exemplifica şi Decizia nr. 396/08.02.2017.

Cea de-a doua opinie este de dată recentă, de exemplu Decizia nr. 670/8 06.02.2020, depusă la dosar de către recurenta-reclamantă.

Prezenta instanţă de recurs urmează să reţină că procedura administrativă de evaluare a conflictelor de interese nu se încadrează în noţiunea de "acuzaţie penală", avându-se în vedere că aceasta se adresează unui număr limitat de persoane, nu este îndeplinit criteriul generalităţii, iar gradul de severitate al "pedepsei" este scăzut.

În acest sens este şi Decizia nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale care a reţinut că interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă de pedeapsa complementară prevăzută în materie penală.

Înalta Curte observă în prezenta cauză că, indiferent care anume orientare jurisprudenţială se adoptă, nu există, cum deja s-a arătat mai sus, o sentinţă penală definitivă de condamnare/achitare a recurentei-reclamante pentru a putea să fie analizate consecinţele principiului ne bis in idem, astfel că se va respinge critica, nefiind fondată.

3. În ceea ce priveşte aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la conflictul de interese, prin identificare greşită a deciziilor care au avut drept urmare dobândirea presupusului folos material de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că prima instanţă a identificat corect aceste acte, urmând să se respingă ca nefondată critica invocată.

Din actele dosarului, reiese că recurenta-reclamantă a participat şi şi-a exprimat votul în favoarea adoptării unor decizii ale Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Prin Decizia nr. 6/30.07.2010 s-a aprobat raportul privind stadiul extinderii prezenţei programelor Radio România în Republica Moldova, iar pentru identificarea conflictului de interese este necesar ca în acest moment recurenta-reclamantă să aibă reprezentarea că această decizie produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I, iar îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale este influenţată.

În acest sens, aceste condiţii se analizează şi pentru următoarele decizii.

Prin Decizia nr. 11/02.10.2010 s-a aprobat completarea art. 2 din Decizia nr. 6/30.07.2010, prin includerea în grupul de lucru pe tema extinderii prezenţei programelor Radio România în Republica Moldova a altor două persoane, printre care şi recurenta-reclamantă.

Prin Decizia nr. 20/20.04.2011 s-au modificat art. 2 şi 3 din Decizia nr. 6/2010, stabilindu-se o remuneraţie pentru grupul de lucru, prin încheierea unor convenţii civile.

Decizia nr. 28/20.07.2011 a aprobat organizarea primei ediţii a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor Radio.

Decizia nr. 62/27.02.2013 a aprobat organizarea celei de-a doua ediţii a Festivalului, sub denumirea Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, în componenţa grupului de lucru fiind şi recurenta-reclamantă, de asemenea s-a prevăzut o remuneraţie netă de 1.500 RON/lună.

Decizia nr. 64/25.06.2013 a modificat Decizia nr. 62/2013, în privinţa bugetului, de maxim 800.000 euro.

Prin Decizia nr. 63/27.03.2013 s-a înfiinţat un grup de lucru la nivelul Consiliului de Administraţie în vederea elaborării unui studiu privind dezvoltarea ofertei editoriale în limba română a SRR pentru comunităţi româneşti din jurul graniţelor, din care face parte şi recurenta-reclamantă cu o indemnizaţie netă de 1.500 RON/lună.

Prin ultima Decizie nr. 66/24.07.2014 s-a modificat Decizia nr. 63/2013 privind componenţa echipei care susţine activitatea grupului de lucru din care face parte recurenta-reclamantă.

Recurenta-reclamantă a încheiat ulterior cu Societatea Română de Radiodifuziune contracte/convenţii civile de prestări servicii.

Astfel, Convenţia nr. 880/29.07.2011 a fost încheiată pentru prestarea unor servicii pentru stabilirea cadrului general de implementare al proiectului "Festivalul Internaţional al Ansamblurilor Radio", cu o remuneraţie netă de 6.000 RON.

Convenţia civilă nr. 918/AND929/2011 a avut ca obiect prestarea de servicii pentru identificarea soluţiilor de extindere a prezenţei SRR în Republica Moldova, ca urmare a adoptării Deciziei Consiliului de Administraţie nr. 20/2011, pentru perioada intrării în vigoare a acestei decizii şi până la 27.07.2011.

Contractul nr. x/28.10.2011 priveşte servicii în legătură cu extinderea prezenţei SRR în Republica Moldova, este încheiat pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.11.2011, cu o remuneraţie de 2.500 RON net/lună.

Contractul nr. x/03.07.2012 se referă la servicii pentru asigurarea desfăşurării Festivalului Internaţional al Ansamblurilor Radio, conform etapelor stabilite, cu efecte până la 30.09.2012 şi o remuneraţie de 4.500 RON net.

Contractul nr. x/01.08.2012 urmăreşte prestarea unor servicii de monitorizare a programelor B., are o durată până la 31.12.2012 şi o remuneraţie de 2.500 RON net/lună.

Contractul nr. x/11.04.2013 are ca obiect servicii pentru organizarea evenimentului "Festivalul Internaţional al Ansamblurilor Radio 2014", ediţia a II-a, durata este de 3 luni, iar remuneraţia este de 1.786 RON brut/lună.

Contractul nr. x/01.08.2013 ce are ca obiect servicii pentru ediţia a II-a a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor Radio, pe o perioadă de 4 luni, cu o indemnizaţie de 1.786 RON brut/lună .

Ultimul Contract cu nr. x/30.01.2014 are ca obiect servicii pentru organizarea aceleiaşi ediţii a II-a a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor Radio, pe o perioadă de 4 luni cu o indemnizaţie de 1.911 RON brut/lună.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă nu a identificat corect decizia/deciziile apte să genereze conflictul de interese, a reţinut greşit producerea unui folos material pentru aceasta şi nu a observat inexistenţa legăturii de cauzalitate între luarea deciziei şi folosul material, aceste critici materializându-se în interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 70, 72 din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată că prima instanţă a indicat în mod corect deciziile care au generat conflictul de interese, decizii ale Consiliului de Administraţie al SRR, pentru care recurenta-reclamantă şi-a exprimat votul pozitiv.

În acest sens, Deciziile nr. 6/30.07.2010; nr. 11/02.10.2010 şi nr. 20/20.04.2011 au ca obiect extinderea prezenţei programelor Radio România, în Republica Moldova, constituirea unui grup de lucru din care face parte şi recurenta-reclamantă, precum şi primirea unei indemnizaţii lunare, ca urmare a încheierii unei convenţii civile.

Recurenta-reclamantă a încheiat Convenţia civilă nr. 918/AND929/2011, Contractul nr. x/28.10.2011 şi Contractul nr. x/01.08.2012, ce au legătură cu servicii prestate pentru extinderea prezenţei SRR în Republica Moldova.

Este adevărat că la momentul adoptării Deciziilor nr. 6/2010 şi nr. 11/2010 nu se poate afirma cu certitudine că recurenta-reclamantă cunoştea despre existenţa unui conflict de interese, în sensul producerii unui folos material pentru sine (în cazul de faţă), însă adoptarea Deciziei nr. 20/20.04.2011 prin care s-a hotărât stabilirea unei remuneraţii pentru grupul de lucru din care făcea parte şi recurenta-reclamantă şi încheierea unor convenţii/contracte civile în acest sens, este edificatoare, convenţiile fiind încheiate după adoptarea Deciziei nr. 20/20.04.2011.

Recurenta-reclamantă, participând şi votând favorabil pentru plata unei remuneraţii către sine a avut cu certitudine convingerea existenţei unui folos material ca urmare a deciziei, care s-a materializat prin cele trei contracte/convenţii civile încheiate ulterior.

Cu referire la Decizia nr. 28/20.07.2011, prin care s-a aprobat organizarea primei ediţii a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor Radio, Înalta Curte constată existenţa unui folos material în sensul disp. art. 70, 72 din Legea nr. 161/2003, recurenta-reclamantă având reprezentarea clară a folosului material, ca urmare a încheierii Convenţiei civile nr. 880/29.07.11.2011, la câteva zile după adoptarea deciziei, dar şi a Contractului nr. x/2012 ce prelungeşte serviciile deja contractate.

Decizia nr. 62/27.02.2013 a aprobat organizarea celei de-a doua ediţii a festivalului, iar recurenta-reclamantă a votat pentru acordarea unei indemnizaţii către sine, Decizia nr. 64/25.06.2013 a modificat Decizia nr. 62/2013 în privinţa bugetului, recurenta-reclamantă observând folosul material al acesteia, ulterior încheindu-se şi Contractele civile nr. x.

Prin Deciziile nr. 63/27.03.2013 şi nr. 66/24.07.2013, s-a aprobat un grup de lucru din care face parte şi recurenta-reclamantă care a votat în sensul primirii drepturilor băneşti.

În concluzie, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui conflict de interese, prin prezenţa unui folos material pentru sine ca urmare a participării şi votării deciziilor sus-menţionate, astfel existând şi legătura de cauzalitate între luarea deciziei şi folosul material.

4. Cu privire la încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor referitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii administrative a recurentei-reclamante

Înalta Curte achiesează la susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că în materia evaluării conflictelor de interese, termenul de prescripţie a răspunderii este termenul general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii faptei, prevăzut de disp. art. 2517 din C. civ., privitor la prescripţia extinctivă.

Termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data săvârşirii fiecărei fapte, începând cu data de 20.04.2011 (data adoptării Deciziei nr. 20) şi până la ultima faptă, materializată prin adoptarea Deciziei nr. 66/24.07.2013.

Împlinirea termenului prescripţiei extinctive se calculează aşadar în raport de data adoptării fiecărei decizii, şi anume: 20.04.2011; 20.07.2011; 27.02.2014; 25.06.2013, 27.03.2013 şi 24.07.2013, exceptându-se deciziile adoptate în 30.07.2010 şi 02.10.2010, pentru care s-a apreciat deja anterior că acestea nu reprezintă un izvor pentru existenţa vreunui conflict de interese.

Astfel, pentru decizia emisă în data de 20.04.2011, prescripţia extinctivă s-ar fi împlinit la 20.04.2014; pentru decizia din 20.07.2011 la data de 20.07.2013; pentru decizia din 27.02.2013 la 27.02.2016; pentru decizia din 25.06.2013 la 25.06.2016; pentru decizia din 27.03.2013, la 27.03.2016; iar pentru cea din 24.07.2013, la data de 24.07.2016.

Înalta Curte constată că nu îşi poate însuşi calculul primei instanţe care a avut ca punct de pornire datele încheierii contractelor/convenţiilor civile, deoarece nu aceste acte au condus la existenţa unui conflict de interese, ci deciziile adoptate de Consiliul de Administraţie şi la care a participat şi recurenta-reclamantă.

Înalta Curte este în dezacord cu susţinerile recurentei-reclamante cu privire la calculul termenului de prescripţie, aceasta luând drept reper emiterea raportului de evaluare contestat din data de 16.11.2016, fără să ţină seama că o dată cu sesizarea intimatei-pârâte, calculul termenului de prescripţie s-a întrerupt conform art. 2537 pct. 2 din C. civ., până la data de 16.11.2016, sesizarea fiind asimilată cererii de chemare în judecată.

În acest sens este jurisprudenţa instanţei supreme în acord cu soluţia de principiu luată de judecătorii secţiei de contencios administrativ ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 11.03.2020, conform căreia actul interuptiv al prescripţiei extinctive este reprezentat de declanşarea investigaţiei, respectiv de momentul înregistrării sesizării la Agenţia Naţională de Integritate.

Aşadar, având în vedere că sesizarea ANI s-a produs în data de 05.05.2014, se constată că prescripţia este împlinită numai cu privire la adoptarea Deciziei nr. 20/20.04.2010, astfel încât în cazul celorlalte decizii, actul administrativ contestat este legal întocmit.

5. Cu privire la nulitatea actelor administrative contestate, faţă de prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

Potrivit disp. art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată, potrivit disp. art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

Se reţine că prin adresele nr. x/13.06.2014 şi nr. y/29.01.2016 s-a solicitat de la SRR, hotărârea de numire a membrilor Consiliului de Administraţie, deciziile (însoţite de procesele-verbale) considerate că au generat conflictul de interese, convenţiile/contractele civile încheiate, situaţia veniturilor încasate.

Prin adresa nr. x/02.07.2014, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a comunicat că persoana evaluată nu deţine calitatea de asociat/administrator în nicio societate înregistrată la registrul comerţului.

Prin adresa nr. x/15.07.2014, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a comunicat veniturile realizate de persoana evaluată în perioada 2010-2014.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 544/2001, sunt publice numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii/instituţiei publice şi actele adoptate de acestea.

De asemenea, persoana evaluată are obligaţia depunerii declaraţiei de avere, informaţie publică aflată pe site-ul SRR.

Din categoria informaţiilor publice fac parte şi cele referitoare la documentele privind persoanele fizice şi juridice înregistrate în registrul comerţului, acestea putând să fie comunicate conform modalităţii de solicitare aflată pe site-ul ONRC.

Prin urmare, critica este nefondată şi urmează să fie respinsă.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat, recurenta-reclamantă aflându-se în conflict de interese în raport de Deciziile nr. 28/20.07.2011; nr. 62/27.02.2013; nr. 64/25.06.2013; nr. 63/27.03.2013 şi nr. 66/24.07.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3294 din 11 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2021.