Appeal over bar roll fee for incompatible lawyers nullified for failing to state statutory grounds; costs awarded to National Union.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania şi Consiliul Baroului Bucureşti, a solicitat anularea art. 1 lit. o) din Hotărârea nr. 16/08.11.2016 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3967 din 26 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Baroului Bucureşti, ca neîntemeiată.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a sumei de 600 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi către pârâtul Consiliul Baroului Bucureşti a sumei de 800 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate, admiterea cererii şi anularea parţială a Hotărârii nr. 16/08.11.2016 emise de Consiliul Baroului Bucureşti.

În motivarea recursului, a arătat că taxa instituită prin hotărârea contestată nu se regăseşte printre cele enumerate limitativ în art. 337 din Statutul profesiei de avocat adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, fiind stabilită în mod nelegal.

A apreciat că această taxă nu se poate încadra în categoria taxelor pentru activităţi de secretariat, pe de o parte faţă de faptul că pentru această activitate s-au instituit taxe separate prin art. 1 lit. 1 din hotărârea contestată, iar pe de altă parte evidenţa şi menţinerea pe tablou nu presupune nicio activitate care să implice efectuarea unor cheltuieli suplimentare.

Activitatea de verificare şi actualizare a tabloului avocaţilor incompatibili presupune doar procesarea deciziilor consiliului baroului referitoare la avocaţii deveniţi incompatibili şi cererile avocaţilor care solicită reînscrierea în tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

A apreciat recurentul că avocaţii în privinţa cărora nu a intervenit nicio modificare cu privire la starea de incompatibilitate a acestora nu generează nicio cheltuială care să justifice instituirea unei taxe.

Cel mult, se poate aprecia că această menţinere în tablou ar putea genera costuri de mentenanţă pagină web, însă această cheltuială nu poate fi inclusă în categoria taxelor pentru activitate de secretariat şi jurisdicţie profesională.

A mai arătat recurentul că, pe durata cazului de incompatibilitate, calitatea de avocat este suspendată, iar instituirea unei taxe în sarcina unui avocat a cărui calitate este deja suspendată intră în contradicţie cu prevederile Legii nr. 51/1995. Astfel, dacă avocatul incompatibil a cărui calitate este suspendată nu achită taxa, această împrejurare ar trebui să atragă suspendarea calităţii de avocat, ceea ce este un nonsens, întrucât se află deja într-un caz de suspendare.

Consiliul Baroului Bucureşti nu a justificat stabilirea cuantumului maxim al taxei, în condiţiile în care anterior emiterii deciziei nu a fost stabilită nicio taxă pentru cheltuielile efectuate cu menţinerea în tabloul avocaţilor incompatibili.

În subsidiar, recurentul a arătat că pârâţii au solicitat în mod nejustificat sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, care depăşesc cu mult un cuantum rezonabil pentru prezenta speţă.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Consiliul Baroului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând în principal excepţia nulităţii recursului, arătând că motivele invocate nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea art. 1 lit. o) din Hotărârea nr. 16/08.11.2016 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Baroului Bucureşti ca neîntemeiată, argumentând în fapt şi în drept această soluţie, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei a cărei legalitate este supusă controlului instanţei de recurs.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că susţinerile din cererea de recurs reprezintă o redare fidelă a susţinerilor prezentate în cererea de chemare în judecată depusă în dosarul de fond, respectiv a susţinerilor de la pag. 2-4.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Această examinare presupune existenţa unor critici concrete cu privire la soluţia atacată, pentru a permite instanţei de recurs să stabilească dacă sentinţa este conformă cu normele legale incidente în speţă.

Faptul că recurentul îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia primei instanţe, prin reluarea susţinerilor din cererea de chemare în judecată depusă în dosarul de fond, nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, acestea fiind deja examinate de prima instanţă, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În condiţiile în care prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate la adresa sentinţei recurate, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală.

Referitor la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul de avocat şi faptul că nu au fost aplicate dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate a sentinţei, ci o critică de netemeinicie, întrucât vizează exercitarea dreptului de apreciere al instanţei sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în cauză.

În acest sens este relevantă Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii prin care s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut că "34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

35. În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".

Deoarece recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul A. la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, dovedit prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a facturii nr. x/05.02.2018 şi a bonului fiscal din 05.02.2018.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în recurs de intimatul-pârât Consiliul Baroului Bucureşti, Înalta Curte urmează a le respinge, reţinând că la dosarul cauzei nu există dovada efectuării plăţii sumei solicitate în cuantum de 400 RON.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3967 din 26 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3967 din 26 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul A. la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-pârât Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Consiliul Baroului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2020.